Aspecte legate de exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti

Consecinţele lipsei motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea cu asemenea cerinţe echivalează cu o nemotivare şi cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii.

•Legea nr. 95/2006 – art. 449 alin. 1;

•Art. 6 paragraf 1 C.E.D.O;

•Cod pr. civ. (1865)– art. 312 alin. 1 teza I, art. 312 alin. 2 teza a II-a, art. 312 alin. 3 teza a III-a şi art. 312 alin. 5, art. 261 alin. 1 pct. 5.

Preluarea considerentelor expuse în Decizia contestată, fără referire la motivele de nelegalitate evocate prin cererea de chemare în judecată, echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi nu răspunde exigenţelor Curţii CEDO, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs neputându-şi exercita atribuţiile de control judiciar.

Prin Sentinţa nr. 1859/4 mai 2012, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de reclamantul M. G. M., în contradictoriu cu pârâta C. S. D. C. M. din România.

În considerentele Sentinţei, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• prin Decizia nr.4/13 mai 2010, Comisia de Disciplină de pe lângă Colegiul Judeţean al Medicilor Mureş a stins, ca tardivă, acţiunea disciplinară declanşată împotriva medicului primar în specialitatea neurochirurgie S. C.; prin Decizia nr.93/17 decembrie 2010, C. M. R. – Comisia Superioară de Disciplină a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr.4/13 mai 2010;

• potrivit art. 449 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile; eventuala abatere de la comportamentul deontologic a medicului S. C., în raport cu reclamantul, nu putea fi săvârşită în mod obiectiv decât fie la momentul intervenţiei neurochirurgicale (10 martie 2008), fie la data prezentării reclamantului la control (8 mai 2008); dacă intervenţia neurochirurgicală nu a fost corespunzătoare, consecinţele prejudiciabile puteau fi cunoscute de medic şi de reclamant la data de 8 mai 2008; reclamaţia împotriva medicului a fost formulată la data de 13 martie 2009, respectiv, 19 martie 2009, după un an de la data intervenţiei şi după mai mult de 6 luni de la prezentarea reclamantului la primul control, Decizia nr.93/2010 fiind legală şi temeinică; cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale este accesorie cererii principale, urmând soarta juridică a acesteia.

Împotriva Sentinţei nr. 1859/4 mai 2012 a declarat recurs reclamantul M. G. M., invocând disp. art. 304 pct. 9, Cod proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, recurentul a susţinut următoarele motive: astfel cum rezultă din dosar, există numeroase înscrisuri probând culpa medicală şi data la care aceasta a fost confirmată în scris, prin scrisoarea medicală emisă la 14 iulie 2009 de dr. L. A.; când recurentul s-a prezentat la control din cauza durerilor, dr. S. C. i-a spus că refacerea durează şi că durerile sunt normale, iar la data efectuării RMN-ului (6 martie 2009) l-a convins că totul este bine şi că trebuie să aştepte pentru a se însănătoşi; prima instanţă a ignorat probatoriul administrat, nefăcând nicio referire la scrisoarea medicală întocmită de dr. L. A. la data de 14 iulie 2009, la Protocolul prin rezonanţă magnetică nr. 1002/2009 (în care s-au specificat vertebrele C5-C6), la cererea depusă de recurent la 4-5 ianuarie 2010, la care a anexat biletele de consultaţie, la cererea către Comisia de Disciplină Mureş, la biletele de consultaţie eliberate de dr. S. C., la RMN-ul nr. M33.1002 efectuat în anul 2009, confirmat de intimată; prima instanţă a reţinut, în mod greşit, că la data intervenţiei chirurgicale, după anestezie generală, recurentul trebuia să cunoască efectele prejudiciabile; greşită este şi reţinerea potrivit căreia aceste efecte trebuiau cunoscute la data de 8 mai 2008, când recurentul a fost consultat de dr. S. C. care i-a recomandat repaus timp de o lună şi i-a prescris un tratament medical; RMN-ul nr. 1002/2009 a lipsit din dosarul în care a fost dată Decizia nr. 4/13 mai 2010 şi, apoi, Decizia nr. 93/2010; referitor la daunele morale, reclamantul a făcut trimitere la contractul de închiriere încheiat cu Căminul Social, din care reiese că locuieşte cu familia (compusă din 5 persoane, din care 3 copii minori) într-o suprafaţă de 20 mp, iar de la data la care a iniţiat procedura a avut parte numai de abuzuri; după intervenţia chirurgicală efectuată la 10 martie 2008, recurentul a rămas cu o pensie de invaliditate şi o pensie de handicap definitiv, având 3 copii în întreţinere şi ajungând la Căminul Social, în luna septembrie 2009, întrucât nu îşi permite să achite cheltuielile comune şi chiria pentru spaţiul pe care îl ocupa anterior; recurentul solicită cu titlu de daune morale suma de 300.000 euro (1.200.000 lei).

Prin întâmpinarea depusă la 24 mai 2013, intimatul C. M. R. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive și a capacității procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină, susţinând, în esență, următoarele motive: potrivit Legii nr. 95/2006, această Comisie este doar un organism de lucru, fără personalitate juridică, al Colegiului Medicilor din România; în raport de art. 35 din Decr. 31/1954, numai persoana juridică are capacitate și calitate procesuală, iar în raport de art. 415 alin. 2, art.442 din Legea nr.95/2006, numai C. M. R. şi colegiile teritoriale au personalitate juridică. În ce priveşte fondul cauzei, intimatul a solicitat a se dispune respingerea recursului, formulând, în esenţă, următoarele apărări: C. M. R. a analizat contestaţia recurentului prin raportare la înscrisurile prezentate de acesta, constatând că data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile ale intervenţiei chirurgicale este cea a prezentării recurentului la primul control, adică 8 mai 2008, la dosar regăsindu-se dovada consemnării de către medic, la acea dată, a „sindromului algoparastezic C5 stg. rezidual”; deci, recurentul a aflat despre acest sindrom apărut, practic, ca o „consecinţă” a intervenţiei chirurgicale, la data de 8 mai 2008; chiar dacă s-ar lua în considerare data de 14 iulie 2009, la care a fost emisă scrisoarea medicală de către dr. L. A., această dată este ulterioară depunerii reclamaţiei la Colegiul Medicilor din Târgu-Mureş, neputând fi reţinută ca reprezentând ziua luării la cunoştinţă, de către recurent, despre producerea prejudiciului; cele două comisii de disciplină nu au analizat fondul cauzei, astfel că argumentele recurentului referitoare la „documentele din care reiese culpa medicală” nu pot fi primite.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

Prin Încheierea din 24 martie 2013, Curtea, având în vedere faptul că prevala soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulate de recurent (cu privire la care instanţa i-a pus în vedere să formuleze o cerere scrisă prin care să invoce situaţia concretă care, în opinia sa, a reclamat admiterea cererii, cu indicarea informaţiilor clare referitoare la starea materială a familiei recurentului şi cu anexarea înscrisurilor doveditoare privind veniturile acestuia şi ale familiei sale, privind obligaţiile de întreţinere sau de plată ale recurentului, acesta având obligaţia să menţioneze și dacă în cursul ultimelor 12 luni a beneficiat de ajutor public judiciar), a prorogat discuţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive și a capacității procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România, pentru termenul de judecată din 7 iunie 2013. Excepția a putut fi pusă în discuție în ședința publică din 21 iunie 2013, fiind unită cu fondul.

Curtea a constatat că reclamantul a făcut referire expresă, în cererea de chemare în judecată, la faptul că a formulat acțiunea ca urmare a respingerii contestației formulate la decizia nr. 4 din data de 13.04.2010 a Colegiului Medicilor Mureș, de către C. M. R. – Comisia Superioară de Disciplină prin decizia nr. 93/2010…, susținând și faptul că după efectuarea RMN-ului din data de 6.03.2009… C. M. R. – Comisia Superioară de Disciplină, prin decizia nr. 93/2010 adoptată în ședința din 17.12.2010 nu i-a luat în considerare acest RMN. Curtea a constatat, de asemenea, că denumirea utilizată de reclamant, pentru desemnarea pârâtului, și anume C. M. R. – Comisia Superioară de Disciplină corespunde celei utilizate de Colegiul Medicilor în partea introductivă a Deciziei nr. 93/2010. În plus, C. M. R. și-a asumat calitatea de pârât, în cauză, în nume propriu, aplicând ștampila (și semnătura funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței) pe citații, depunând două întâmpinări, la datele de 8 septembrie 2011 și 12 ianuarie 2012, în care a făcut referire expresă la subscrisa, C. M. R., în calitate de pârât în cauza ce formează obiectul dosarului de față, în contradictoriu cu reclamantul M. G. - expunându-și argumentele din această poziția procesuală -, depunând și adrese conținând aceeași mențiune expresă. În fine, întâmpinarea depusă în etapa recursului a fost formulată de subscrisul C. M. R., în calitate de pârât în cauza de formează obiectul dosarului de față, în contradictoriu cu reclamantul M. G. M.. Menționarea, în sentința atacată, a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România nu poate bloca acțiunea principiului disponibilității, cu privire la părțile cauzei, în limitele conturate prin cererea de chemare în judecată, confirmate, de altfel, de C. M. R., prin actele anterior evocate.

În consecință, argumentele intimatului, referitoare la lipsa calității procesuale și a calității procesuale pasive a Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România nu pot avea incidență, în cauză, neavând relevanță juridică, așa încât, analizarea acestora de către instanța de recurs este superfluă. 

Reclamantul-recurent a depus, la Colegiul Medicilor Mureş, o plângere împotriva dr. S. C., înregistrată sub nr. 990/13 martie 2009, iar la data de 19 martie 2009 a formulat o completare a plângerii, înregistrată la Consiliul Medicilor Mureş sub nr. 1009/2009. Prin Decizia nr.6/19 martie 2009, Colegiul a dispus nedeclanşarea procedurii disciplinare împotriva medicului, reţinând că plângerea este tardivă întrucât nu a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 449 alin.1 din Legea nr. 95/2006. Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamantul-recurent, înregistrată la Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România sub nr. 1065/8 aprilie 2009. Prin Decizia nr. 12/28 ianuarie 2010, C. M. R. a admis contestaţia şi a trimis cauza spre soluţionare Colegiului Medicilor Mureş reţinând, în esenţă, că tardivitatea unei plângeri nu poate fi constatată decât de Comisia de Disciplină, în urma unei cercetări efectuate potrivit procedurii prevăzute de Statutul Colegiului Medicilor din România, în cadrul căreia se realizează analiza actelor medicale invocate de petiţionar, prin raportare la data actului medical incriminat, iar în urma analizei Comisia poate aprecia dacă plângerea este formulată cu respectarea termenului stabilit de art. 449 din Legea nr. 95/2006.

Prin Decizia nr.4/13 mai 2010, Colegiul Judeţean al Medicilor Mureş a dispus stingerea acţiunii disciplinare declanşate împotriva dr. S. C., ca fiind tardivă, reţinând, în esenţă, că din înscrisurile medicale examinate, invocate de petiţionar, raportate la data actului medical incriminat, o eventuală abatere de la comportamentul deontologic al medicului ar fi putut surveni, în raport cu pacientul M. G. M., fie la momentul intervenţiei neurochirurgicale, 10 martie 2008, fie la data prezentării acestuia la control, 8 mai 2008. În aceste condiţii, faţă de data înregistrării plângerii (13 martie 2009, completată la 19 martie 2009), aceasta a fost depusă după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 449 alin. 1 din Legea nr.95/2006. Prin Decizia nr.93/17 decembrie 2010, C. M. R. a respins contestaţia formulată de reclamantul-recurent împotriva Deciziei nr.4/13 mai 2010, făcând referire la data depunerii plângerii, la data intervenţiei neurochirurgicale şi la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile, ultima fiind considerată a fi cea a prezentării pacientului la primul control, adică 8 mai 2008 (f. 8-11, dos. Tribunalului Mureş).

Împotriva acestui act, M. G. M. a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea Deciziei nr. 93/2010 şi plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat. În cererea de chemare în judecată reclamantul a prezentat motive care, în opinia sa, determinau, prin raportare la înscrisurile medicale depuse, un alt moment de început al termenului de 6 luni, prevăzut de art. 449 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, susținând, în acest sens că şi-a dat seama la data de 6 martie 2009, după efectuarea RMN-ului, de faptul că intervenţia chirurgicală nu a fost corespunzătoare, din această investigație medicală reieşind consecinţele prejudiciabile pe care reclamantul afirmă că le suportă. Totodată, acesta a anexat, la cererea de chemare în judecată, două bilete de externare, o scrisoare medicală emisă la data de 14 iulie 2009 de dr. L. A., trei bilete de consultaţie emise de dr. S. C. la datele de 8 mai 2008, 31 iulie 2008, 11 ianuarie 2008, contestaţiile pe care le-a formulat şi deciziile pronunţate cu privire la acestea. Argumentele referitoare la data de la care începea să curgă termenul de 6 luni, în opinia reclamantului, respectiv, de la 6 martie 2009, şi nu de la 8 mai 2008, au fost prezentate şi în notele de şedinţă depuse în prima etapă procesuală, la data de 12 aprilie 2012, însoţite de înscrisuri.

Curtea a constatat că în Sentinţa nr. 1859/4 mai 2012, prima instanţă a prezentat dispoziţiile cuprinse în Deciziile nr. 4/13 mai 2010 şi nr.93/17 decembrie 2010, a redat dispoziția art. 449 alin. 1 din Legea nr.95/2006 şi, referitor la motivarea incidenţei acestei norme speciale – care a determinat respingerea cererii reclamantului -, a reţinut că are relevanţă „data de la care ar fi putut surveni o eventuală abatere de la comportamentul deontologic al dr. S. C. în raport cu reclamantul M. G. M., iar această abatere în mod obiectiv nu putea fi săvârşită decât fie la momentul intervenţiei neurochirurgicale, la data de 10.03.2008, fie la data prezentării acestuia la control, la data de 8 mai 2008”, conchizând că reclamantul putea cunoaşte consecinţele prejudiciabile ale intervenţiei chirurgicale la data de 8 mai 2008 şi că, întrucât „reclamaţia împotriva dr. S. C. a fost formulată de către reclamant la data de 13.03.2009, respectiv 19.03.2009, după un interval de un an de la data efectuării intervenţiei, respectiv cu mai mult de 6 luni de la prezentarea reclamantului la primul control”, decizia este legală şi temeinică.

Practic, acestea sunt considerentele expuse de prima instanţă cu privire la analizarea cauzei, Curtea constatând, însă, că sunt preluate întocmai din Decizia nr. 93/2010 emisă de C. M. R..

În contextul relevat, Curtea a constatat că prima instanţă nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei – prin prisma analizei susținerilor părților și a înscrisurilor dosarului -, dat fiind că preluarea argumentelor formulate prin actul administrativ atacat, de către C. M. R., fără referiri la motivele de nelegalitate invocate de reclamant şi la caracterul fondat sau nefondat al acestora, nu satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate prin cererea de chemare în judecată. Redarea unor pasaje din actul atacat, urmate de concluzia legalităţii măsurilor dispuse de C. M. R. – fără ca instanţa să fi răspuns, chiar şi grupat, motivelor expuse de reclamant cu privire la calculul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 449 alin.1 din Legea nr.95/2006, începând cu o altă dată decât cea de 8 mai 2008 - echivalează cu necercetarea fondului cauzei, nerăspunzând exigenţelor art. 6§1 CEDO, astfel cum au fost dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii EDO (e.g., Hot. din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija, Hot. din 15 februarie 2007, cauza Boldea).

În consecință, Curtea a admis recursul reclamantului - art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. – și a casat hotărârea atacată – art. 312 alin. 2 teza a II-a, alin. 3 teza a III-a, alin. 5 Cod proc. civ. -, trimiţând cauza, spre rejudecare, Tribunalului Mureş. Având în vedere faptul că prima instanţă nu a analizat niciunul dintre motivele invocate de reclamant în actul introductiv, respectiv, cererea de chemare în judecată, cauza va fi reluată de la momentul procedural iniţial, urmând ca instanţa să pună în discuţie, cu precădere, calitatea procesuală activă, din perspectiva art. 451 din Legea nr. 95/2006 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 222/13 martie 2012.

Domenii speta

Spete similare