Procedura de contestare a actelor administrative fiscale

Modul de soluţionare a contestaţiilor. Consecinţa dispoziţiilor de respingere pe fond a contestaţiei pentru o parte din sumele reţinute în decizia de impunere şi a dispoziţiei de respingere ca nemotivată pentru restul sumelor contestate.

•Cod fiscal şi Cod de procedură fiscală

•Legea nr. 554/2004 rep.

•Cod pr. civ. – art. 312

Când prin unul din punctele deciziei de soluţionare a contestaţiei s-a primit o soluţie pe fond iar printr-un alt punct contestaţia a fost soluţionată pe excepţia nemotivării, instanţa de fond are obligaţia să ţină cont în analizarea acţiunii în contencios având ca obiect anularea deciziei  de soluţionare a contestaţiei de modul de soluţionare exprimat prin dispozitivul deciziei. Pentru partea din contestaţie care a primit o soluţie pe fond, instanţa la rândul său trebuie să analizeze pe fond legalitatea şi temeinicia deciziei iar pentru partea soluţionată prin excepţie, dacă instanţa constată că era motivată contestaţia şi pentru restul sumelor cuprinse în decizie, să oblige organul de soluţionare a contestaţiei să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze fondul contestaţiei .

Prin Sentinţa nr.475 din 8 februarie  2013, Tribunalul  Harghita  a admis acţiunea formulată de Composesoratul Ciumani şi a anulat Decizia nr.62/19.04.2012 emisă de D.G.P.F Harghita pe care a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr.730/30.06.2010 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală prin care s-au stabilit obligaţii fiscale de plată în sumă de 23.175 lei.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul a formulat contestație la Decizia de impunere nr.73/30.06.2010 în care a invocat faptul că la stabilirea impozitului pe profit organele de control fiscal au aplicat retroactiv alin.2 şi 3 ale art.15 din Legea nr.571/2003, indicând textul alin.4 care a intrat în vigoare la 14.05.2010, că nu s-a aplicat corect art.21 alin.1 din Legea nr.571/2003 şi nici alin.1 şi.2 lit.f ale art.33 din Legea nr.46/2008, nici prev.art.21 alin.1 şi 2 din Legea nr.571/2003, precizând că, composesoratele sunt obligate potrivit Codului silvic să efectueze cheltuieli cum sunt prevăzute de art.26.

Prin Decizia nr.387/R/14.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr.939/96/2011 s-a anulat Decizia de impunere nr.73/30.06.2010 iar D.G.P.F Harghita a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr.730/2010. Prin Decizia nr.62/19.04.2012, pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor Deciziei nr.387/14.02.2012 a Curţii de Apel Tg.-Mureş  care a stabilit că organul de soluţionare a contestaţiei avea obligaţia să analizeze contestaţia reclamantei sub aspectul motivelor invocate privind aplicarea retroactivă a legii, să analizeze documentele contabile din perioada verificată şi incidenţa textelor legale în materie, în vigoare la data respectivă.

Instanţa de fond a constatat că motivele invocate în contestație nu au primit o rezolvare argumentată în fapt şi drept.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâta D.G.P.F Harghita solicitându-se modificarea în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, susţinându-se că în mod eronat instanţa a apreciat că D.G.P.F Harghita nu a soluţionat pe fond contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr.730/30.06.2010 deoarece aceasta a fost soluţionată prin Decizia nr.62/19.04.2012.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat deoarece organele de control au aplicat greşit textul de lege în baza căruia s-a născut creanţa, practic reluându-se motivele arătate în contestaţie şi cererea de chemare în judecată.

Composesoratul S. C. a susţinut că nu a fost respectată hotărârea instanţei de recurs şi că nu există o soluţionare neechivocă privind aplicarea retroactivă a legii, ci s-a avut în vedere doar nedepunerea din partea contestatorului a unor documente, împrejurare insuficientă şi neconcludentă privind aplicarea retroactivă a legii.

Intimatul a subliniat faptul că perioada inspectată era anterioară datei inspecţiei şi se referea la documente ce priveau activitatea până la închiderea perioadei fiscale corespunzătoare sfârşitului anului 2009, iar art.15 din Legea nr.571/2003 până la 14.05.2010 avea alineatele 2 şi 3, care stabileau o modalitate de calcul al impozitului pe profit, iar la 14.05.2010 a intrat în vigoare art.15 alin.4 din Legea nr.571/2003, care coroborat cu art.21 alin.1, din acelaşi act normativ, modifica modalitatea de calcul. S-a mai făcut precizarea că au fost încălcate prev.art.21 alin.2 din Legea nr.571/2003 cu privire la protejarea mediului şi conservarea recurselor şi art.26 cu privire la gestiunea pădurilor şi că la vremea respectivă contabilul M. V.  deşi putea dovedi cu acte din balanţa contabilă a Composesoratului destinaţia fiecărei sume de bani, a refuzat să trimită actele  Activităţii de Inspecţie Fiscală – afirmând doar că sumele au fost corect calculate prin urmare, dacă ar fi existat diferenţe, acestea îi erau imputabile.

Intimatul a invocat şi efectuarea unui control preferenţial în condiţiile în care pentru alţi doi agenţi controlaţi şi pentru aceleaşi nereguli constatate ca cele în prezenta cauză, ceilalţi doi au fost iertaţi de plata unui impozit suplimentar.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul este fondat în parte, doar în ceea ce priveşte modul în care instanţa de fond a înţeles să soluţioneze acţiunea în contencios având ca obiect anularea Deciziei nr.62/19.04.2012, anulând în întregime această decizie şi obligând D.G.P.F Harghita să soluţioneze pe fond contestația împotriva Deciziei de impozitare nr.730/2010 fără să observe că, organul de soluţionare a contestaţiei a respins ca neîntemeiată contestaţia cu privire la suma de 15.914 lei şi ca nemotivată pentru suma de 7.261 lei.

Instanţa de fond avea obligaţia să analizeze acţiunea în contencios administrativ, având ca obiect anularea Deciziei nr.62/2012, ţinând cont de faptul că, organul de soluţionare a contestaţiei a motivat inclusiv cu redarea textelor legale incidente din Codul fiscal, în raport de perioada verificată, modul de stabilire a profitului impozabil, precizând şi că organele de inspecţie fiscală au încadrat Composesoratul verificat în categoria organizaţiilor nonprofit pe toată perioada verificată, 2005-2009, la determinarea profitului impozabil aplicând scutirile (facilităţile) prevăzute la art.15 alin.2 şi 3 din Codul fiscal, respectiv scăderea veniturilor neimpozabile prevăzute pentru organizaţiile nonprofit. De asemenea,  a analizat şi motivul de contestaţie privind aplicarea retroactivă a prev.alin.2 şi 3 ale art.15 din Legea nr.571/2003, susţinând că scutirile (facilităţile) prevăzute în aceste texte legale au fost aplicabile la composesorate începând cu 01.01.2007, dând explicaţii şi în legătură cu pretinsa încălcare a alin.1 şi 2 lit.f,  art.33 şi 26 din Legea nr.46/2008.

 În mod evident, prin pct.1 al Deciziei nr.62/2012 contestaţia a primit o soluţie pe fond din partea D.G.P.F Harghita referitor la suma de 15.914 lei, iar instanţa la rândul său trebuia să analizeze pe fond legalitatea şi temeinicia deciziei sub aspectul obligării la plata respectivei sume.

Doar punctul 2 din Decizia nr.62/2012 conţine o soluţie de respingere ca nemotivată a contestaţiei pentru suma de 7.261 lei, în pofida dispoziţiilor Deciziei nr.387/14.02.2012 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond şi pentru care soluţia corectă este într-adevăr obligarea D.G.P.F Harghita să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond şi contestaţia vizând obligaţia de plată a sumei de 7.261.

În contextul celor arătate, văzând şi prev.art.312 alin.2 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul D.G.P.F Harghita, a casat în parte sentinţa atacată trimiţând cauza primei instanţe spre soluţionare pe fond a punctului 1 din Decizia nr.62/2012 şi a menţinut dispoziţia de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr.730/2010 doar cu privire la pct.2 din Decizia nr.62/2012 pe care a anulat-o parţial, respectiv în ceea ce priveşte acest punct.

Domenii speta

Spete similare