Fond funciar

Sentinţă civilă 67 din 14.01.2015


Cu cererea înregistrată  la nr. …../207/ 23.09.2014  reclamantul R. L. L., a chemat in judecată COMISIA LOCALA DE APLICARE A LG.NR.18/1991 PRIMARIA RADOMIRESTI,  prefectura olt - COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LG.NR.18/1991 OLT-SLATINA, solciitând instanţei ca ion conformitate cu dispoz. ART. 8 – 11 DIN Lg.18/1991 , art.11 şi 33 din lg.165/2013 şi a Hotărârii nr. 401/19.06.2013 să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 20 ha pădure şi 40 ha teren arabil situat pe raza com. Radomireşti jud.Olt,  care au aparţinut autoarei sale V. V. E..

În motivarea acţiunii arată că este unicul moştenitor legal al mătuşii sale , V. V. E., fiind nepot de frate, gradul II.

Aceasta a deţinut pe raza com. Radomireşti, 20 ha pădure şi 40 ha teren arabil .

Precizează că după apariţia Lg.18/1991 a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi a solicitat emiterea titlului de proprietate pentru aceste suprafeţe de teren.

Cererea nu a fost soluţionată pe fond deoarece s-a apreciat  de Comisiile fondului funciar că nu face dovada calităţii de moştenitor legal al autoarei.

Este adevărat că abia în anul 2013 , prin decizia nr. 9266/30.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova in dosar nr.3361/207/2012 s-a stabilti filiaţia faţă de tatăl lui, R. R. I. care era fratele def. V. V. E..

După apariţia lg.165/2013 a formulat din nou cerere pentru  reconstituirea dreptului de proprietate în baza lg.247/2005 , înregistrată sub rn.210/22.01.2014, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate însoţită de toate actele şi documentele necesare soluţionării şi precizează că nici o altă persoana nu a revendicat terenul ce formează obiectul cererii sale.

Pentru aceste motive, solicită admiterea acţiunii ca fondată.

În drept invocă dispoziţiile art. 8 -11 din Lg.18/1991, art.11 şi 33 din Lg.165/2013 şi Hotărârea nr. 401/19.06.2013.

In dovedirea acţiunii reclamantul a ataşat procesul verbal din 2 aprilie 1945,extras de pe tabelul pădurilor din anul 1948, certificat deces R. R. I., certificat căsătorie V. V. E., certificat naştere  R. V. E., certificat deces V. V. E., cererea F.N. formulată către Comisia locală de fond funciar Radomireşti, decizia nr.9226/30.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova in dosar 3361/207/2012

Comisia locală de fond funciar Radomireşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii formulată de reclamantul R. L. L. deoarece nu face dovada că este unicul moştenitor al autoarei V. V. E.  din certificatul de moştenitor  nr.1573/8.09.1994 rezultând că singurul moştenitor al acestei autoare este R. H. C., legatar cu titlul particular.

In apărare această comisie a ataşat certificatul nr. 1573/8.09.1994 (Notariatul  de stat sect.1 Bucureşti).

Reclamantul prin răspunsul la întâmpinare a solicitat  respingerea a apărărilor pârâtei  invocând dispoziţiile art. 13 din Lg.18/1991 potrivit cărora dovada calităţii de moştenitor a persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate se face în conformitate cu dispoziţiile legii civile, C.civ.

Deoarece prezumtivul moştenitor a moştenitor potrivit certificatului de moştenitor nr.1573/8.01.1994 doar o parte din succesiunea autoarei, fiind moştenitor cu titlul particular , conform art. 899 V.c.civ. restul masei succesorale revine moştenitorilor colaterali cum este şi el , fiind nepot d de frate al autoarei şi fiind unicul moştenitor legal al acesteia, calitatea in care a şi formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Pe de lată parte, autoare a  deţinut pe raza com. Radomireşti suprafeţe foarte mari de teren arabil şi pădure şi de aceea este îndreptăţit să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra acestor suprafeţe de teren .

Comisia jud. Olt a formulat întâmpinare solicitând instanţei ca în principal să dispună suspendarea judecării cauzei iar în subsidiar să respingă acţiunea .

Precizează că reclamantul prin acţiunea sa nu face altceva decât să eludeze prevederile legale în materie funciară , solicitând instanţei restituirea unui drept de proprietate pentru anumite suprafeţe de teren asupra cărora cele două comisii, locală şi judeţeană, de fond funciar s-au pronunţat încă din anul 2006, o dovadă în acest sens fiind hotărârea Comisiei judeţene nr. 13572/16.01.2006 prin care a fost respinsă cererea.

De aceea in principal solicită suspendarea judecării cauzei până al finalizarea procedurilor de inventariere necesare stabilirii suprafeţelor de teren ce pot fi restituite in natură conform Lg.165/2013.

Ori, potrivit art. 16 din această lege până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel loc val se suspendă emiterea hotărârilor de validare / invalidare de către Comisiile judeţene de fond funciar ca şi eliberarea titlurilor de proprietate , punerea în posesie precum şi orice alte proceduri administrative in domeniul restituirii fondului funciar.

Pe fond, Comisia judeţeană solicită  respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru că se impune  să fie verificat dacă acesta a respectat procedura administrativă de reconstituirea dreptului de proprietate prevăzută de  Legile fondului funciar respectiv dacă a formulat cerere de reconstituire in termen legal.

Simpla cerere de punere în posesie cu o anumită suprafaţă de teren , indiferent că este agricol sau forestier, adresată unei autorităţi locale, fără a avea temei legal, nu poate constitui cerere de reconstituire în sensul legilor fondului funciar.

Pe de altă parte, dată finală până la care se poate solicita prin cerere scrisă reconstituirea dreptului de proprietate a fost 30 nov.2005, dată prevăzută de Normele de aplicare a Lg.247/2005.

În acelaşi timp, pârâta precizează că s-a pronunţat deja printr-o hotărâre prin care a fost respinsă cererea reclamantei, pe care acesta ar fi putut să o conteste la instanţa de judecată, în termen de 30 de zile de la data primirii.

În drept pârâta invocă dispoziţiile Codului de procedură civilă şi legile fondului funciar.

În apărare a ataşat adresa nr. 30733/6.10.2014,3301/9.10.2014, cererea nr.71/24.11.2005 formulată de reclamant pentru reconstituirea dreptului de proprietate, Hotărârea  nr.13/6.01.2006, procesul verbal din 5.12.2005, nota de contestaţie  din 27.12.2005, procesul verbal din 02.04.1945, Hot.13572/16.01.2006, cererea nr.210/22.01.2014 formulată de reclamant, adresa 210/19.02.2014, certificatul de moştenitor nr.1573/08.09.1994.

La  24.11.2014 Comisia  locală de fond funciar Radomireşti  a făcut cunoscut instanţei că la nivelul acestei localităţi a fost finalizată aplicarea lg.165/2013 fiind centralizate suprafeţele de teren libere iar situaţia fiind comunicată Comisiei judeţene pentru aplicarea Lg.fondului funciar.

Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra inadmisibilităţii acţiunii, excepţie de procedură absolută şi dirimantă, având in vedere că  potrivit art. 248 N.c.p. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori , după caz, cercetarea în fond a cauzei

Instanţa constată că excepţia este întemeiată.

Astfel, obiectul acţiunii formulată de reclamant îl constituie obligarea pârâtelor, Comisia locală Radomireşti şi cea judeţeană Olt , pentru aplicarea Legilor fondului funciar  la reconstituirea dreptului de proprietate asupra 20 ha teren pădure şi 40 ha teren arabil situate pe raza com. Radomireşti aparţinând autoarei V. V. E., al cărui moştenitor legal este în calitate de colateral gradul II, tatăl său fiind fratele defunctei.

Acţiunea este formulată la 23.09.2014, după intrarea in vigoare  Lg.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent , a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 dispoziţiile acestei legi se aplică cererilor formulate şi depuse , în termen legal, la entităţile investite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul CEDO suspendate în temeiul hotărârii pilot din 12 oct.2010, pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României , la data intrării in vigoare a acestei legi.

Cererile menţionate în texul de lege anterior sunt precizate în dispoziţiile .art. 3 pct.1 şi anume notificările sau cererile formulate şi nesoluţionate conform Lg.10/2001 nr.18/1991, 1/2000, 169/1997, 247/2005, OG 94/2000 şi OG  nr.83/1999, aflate în curs de soluţionate la entităţile învestite de lege, sau după caz la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor deci inclusiv asupra cererilor de reconstituirea dreptului  de proprietate în condiţiile Legilor fondului funciar.

Pentru soluţionarea acestor cereri, potrivit art. 5 din Lg.165/2013 s-a constituit  la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale Comisia locală pentru inventarierea terenului care, potrivit art.6 , in termen  de 180 zile de la constituire întocmeşte situaţia terenurilor aflate în domeniul public sau privat al statului sau după caz al unităţii administrativ teritoriale care pot face obiectul reconstituirii dreptului d proprietate pe fiecare unitate administrai teritorială.

Potrivit art.11 alin.1  comisiile locale şi judeţene de fond funciar au obligaţia de a  soluţiona toate cererile de restituire , de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 01.01.2016 iar în situaţia neîndeplinirii acestor obligaţii în termenul menţionat persoana care  se consideră îndreptăţită poate formula plângere al judecătoria in a cărei rază teritorială este situat terenul în termen de 30 de zile.

Prin urmare, având in vedere că obiectul acţiunii reclamantei îl constituie emiterea documentaţiei prealabile pentru  reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 20 ha pădure şi 40 ha teren arabil  acesta avea obligaţia pentru ca acţiunea sa să fie admisibilă, să facă dovada că a urmat, anterior, procedura administrativ jurisdicţională prevăzută de legile fondului funciar, Lg.18/1991, Lg.169/1997, Lg.1/2000, Lg.245/2005, şi HG 890/2005, iar cererea a rămas nesoluţionată în această procedură până al intrarea in vigoare Lg 165/2013 iar procedura administrativă prevăzută de această din urmă lege s-a finalizat cu o hotărâre pronunţată de Comisia jud. de fond funciar prin care s-a soluţionat cererea  de restituirea  terenului, hotărâre împotriva căreia era îndreptăţit să formuleze plângere al judecătoriei.

Ori,  reclamantul  nu a făcut dovada că a formulat o cerere în temeiul Lg. fondului funciar respectiv Lg.18/1991,Lg.169/1997, Lg.1/2000, Lg.247/2005, şi HG 890/2005, formulate şi depuse în termenul legal la unităţile investite de lege care să fi rămas nesoluţionate până la data intrării în vigoare a lg.165/2013 sau care să fie încă pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pe rolul CEDO.

Dimpotrivă, instanţa constată că reclamantul a  formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate respectiv cererea nr. 71/24.11.2015, în temeiul Lg. nr.247/2005 care a fost însă soluţionată definitiv de Comisia jud. Olt , în procedura administrativ jurisdicţională reglementată  expres şi imperativ de dispoziţiile art .53 şi urm . din Lg.18/1991 prin Hotărârea nr. 13/16.01.2006.

Ori, împotriva acestei hotărâri reclamantul nu a formulat plângere la instanţa judecătorească competentă conform art.53 al.2 din Lg.18/1991, in termen de 30 de zile de la comunicare.

Ca atare cererea formulată de către reclamant , nr.210/2.01.2014 către Comisia locală de fond funciar Radomireşti nu se înscrie in categoria cererilor precizate expres în art. 3 pct.1 din Lg.165/2013 pentru ca procedura reglementată de această lege să-i fie aplicată şi acţiunii reclamantului, considerent pentru care instanţa constată că această acţiune este inadmisibilă.

Pe de altă parte, acţiunea este inadmisibilă, având in vedere că atât conform procedurii administrativ jurisdicţionale reglementată anterior de Lg.18/1991, Lg.169/1997, Lg.1/2000, Lg.247/2005, şi HG 890/2005 cât şi in prezent prin Lg.165/2013 , instanţa judecătorească nu este competentă să reconstituie direct dreptul de proprietate asupra terenurilor deoarece şi anterior Lg.nr.165/2013 şi ulterior instanţa judecătorească este competentă să se pronunţe numai asupra actelor administrativ jurisdicţionale emise de Comisia locală şi cea judeţeană de fond funciar asupra cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate conform art. 8 – 11 din Lg.18/1991 în calea de atac reglementată expres de lege respectiv plângerea formulată de cei îndreptăţi împotriva hotărârilor pronunţate de cele două comisii în temeiul dispoziţiilor art. 53 al.2  din legea menţionată şi in cazul în care constată că sunt netemeinice şi nelegale  le desfiinţează şi dispune reconstituirea dreptului de proprietate.

În speţă însă reclamantul nu solicită desfiinţarea unei hotărâri a celor două comisii de fond funciar ci să-i fie reconstituit de către instanţă dreptul său de proprietate, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă acţiunea ca inadmisibilă.

Postat 30.01.2015

Domenii speta