Uzucapiune

Hotărâre 141 din 05.03.2015


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CHIŞINEU CRIŞ operator 3210/2501

DOSAR NR.---/210/----

Î N C H E I E R E Nr.---/-

Şedinţa camerei de consiliu din --/--/----

Preşedinte: ------------

Grefier: --------------

Pe rol se află soluţionarea cererii având ca obiect uzucapiune formulată de reclamanţii MMS şi MS.

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu se prezintă reprezentantul reclamanţilor, avocat CBI din Baroul Arad şi martorii TM, MF, TMa şi MCT.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acţiunea este timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 1.929,53 lei, conform chitanţei fila 30 dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, reprezentantul reclamanţilor depune coală CF, proces verbal de recepţie nr---/---- al OCPI-BCPI Chişineu Criş, plan de amplasament şi delimitare imobil, adeverinţa nr.-- din --.--.---- emisă de Parohia comunei Şimand, adresa nr.---- din --.--.---- emisă de Primăria comunei Şimand, contract de vânzare cumpărare.

După identificare, se procedează la audierea martorilor prezenţi sub prestare de jurământ.

Reprezentantul reclamanţilor arată că nu mai are alte cereri sau probe de propus.

Nemaifiind alte cereri sau excepţii de soluţionat sau probe de administrat, instanţa declară încheiată cercetarea procesului şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată; fără cheltuieli de judecată.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Chişineu Criş la data de --.--.----, reclamanţii MMS şi MS au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra cotei de 1/7 înscris în CF nr.-------- Şimand, topo ---- şi topo cad. C1 ----, în suprafaţă de 2970 mp; să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului intravilan fără construcţii, înscris în CF nr.------ Şimand, topo ---, în suprafaţă de 1483 mp; să se dispună OCPI Arad – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Chişineu Criş, efectuarea cuvenitelor menţiuni în CF, după rămânerea definitivă a sentinţei; fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanţii susţin că în anul 1993 au cumpărat de la BI şi soţia BE imobilul situat în Şimand, nr.----, printr-un contract de vânzare cumpărare provizoriu. Imobilul cuprinde două CF-uri, respectiv: CF nr.------ Şimand şi CF nr.------- Şimand, imobil care s-a transferat parţial (cota de 6/7), printr-un contract de vânzare cumpărare autentic în anul 1997, (a cumpărat de la foştii proprietari tabulari BI şi BE). În CF nr.--------- Şimand, la B --, cota de 1/7 aparţine defunctei MA, măritată „OA”, decedată la--.--.----, cotă pe care o folosesc cu titlu de proprietar, continuu şi neîntrerupt şi pentru care plăteşte taxe şi impozite de la data cumpărării (1993), iar din discuţiile cu vânzătorii, soţii B, şi aceştia au folosit întregul imobil.

Conform adeverinţei eliberată de Camera Notarilor Publici, după defuncta OA nu a fost dezbătută succesiunea şi nu există cunoscuţi eventuali succesori.

Reclamanţii arată faptul că grădina înscrisă în CF care face parte integrantă din gospodăria reclamanţilor, aceştia o folosesc cu titlu de proprietari, continuu şi neîntrerupt, pentru care plătesc taxe şi impozite, iar motivat de faptul că doresc să construiască o casă, solicită transferarea proprietăţii prin uzucapiune.

Mai mult, invocă hotărârea CSM nr.6/17488/1154/2008, privind proprietarul tabular MK, înscris în CF în anul 1907.

În drept, reclamanţii îşi întemeiază cererea pe prevederile art.27-28 din Decretul Lege nr.115/1938 şi art.194 şi 1049 şi următoarele C.pr.civ.

În dovedirea cererii, reclamanţii depun la dosar: acte de identitate, certificat de atestare fiscală, anexa 1, adeverinţa nr.-----/--.--.---- eliberată de Primăria comunei Şimand, contract provizoriu din --/--/----, contract autentificat nr. --- din data de --/--/----, adresa Camerei Notarilor Publici nr.---/--.--.----, certificat deces OA, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, extras CF nr.-------- Şimandul de Sus, extras CF nr.--------, hartă cadastrală, măsurători,  coală CF, proces verbal de recepţie nr----/---- al OCPI-BCPI Chişineu Criş, plan de amplasament şi delimitare imobil, adeverinţa nr.- din --.--.---- emisă de Parohia comunei Şimand, adresa nr.---- din --.--.---- emisă de Primăria comunei Şimand, contract de vânzare cumpărare.

Analizând actele şi lurările dosarului instanţa constată următoarele:

Din extrasul CF nr. -------- Şimand, nr. CF vechi --- Şimandul de Sus, cu nr. top: --- (f  16), rezultă că proprietar tabular este MK, asupra terenului în suprafaţă de 1483 m.p., drept de proprietate dobândit cu titlul de cumpărare, iar din extrasul CF nr.-------- Şimand(CF vechi ---- Şimandul de Sus), nr.top.---, rezultă că proprietar tabular asupra cotei de 1/7 din imobilul teren intravilan în suprafaţa de 2970 mp este MA căs. OA, drept de proprietate dobândit prin hotărâre judecătorească(f 17).

Reclamanţii au făcut dovada că proprietarul tabular OA este decedată din data de --.--.----, prin certificatul de deces eliberat de Primăria Comunei Şimand (fila 14), iar în privinţa proprietarului tabular  MK sunt incidente concluziile hotărârii CSM nr.6/17488/1154/2008, acesta neputând fi găsit în registrele de stare civilă de deces, însă figurează întabulat în anul ----, astfel prezumândui-se decesul.

Potrivit certificatului privind verificarea evidenţelor succesorale notariale privind pe  OA nr. ---/--.--.---- eliberat de Camera Notarilor Publici (fila 13) din evidenţele lor rezultă că nu s-a deschis procedura succesorală notarială pentru defuncta OA, iar în ce priveşte pe defunctul  MK, data decesului nefiind cunoscută nu se pot efectua verificări.

Din adeverinţa nr. ---- din --.--.---- eliberată de Primăria Comunei Şimand (f 9) rezultă că imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, iar prin adeverinţa nr. --- din  --.--.---- (fila 7) se atestă că impozitul şi taxele locale pentru terenurile susmenţionate au fost plătite de reclamanţi, aceştia nefigurând cu restanţe.

Potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, TM, MF, TMa şi MC, rezultă că reclamanta a cumpărat terenurile intravilane de la familia MCo tânărul, descendentul lui MK din CF cu cca 20 de ani în urmă, acesta decedând în urmă cu aproximativ cu 20 de ani. Toţi martorii au declarat că reclamanţii sunt cei cunoscuţi ca fiind proprietari ai  grădinii, ei plătind impozitele, ei fiind şi cei care folosesc terenul în fiecare an.

Instanţa constată că reclamanţii îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 28 din Decretul-Lege 115/1938, întrucât posesia reclamantei a început sub imperiul acestei legi, iar potrivit Deciziei nr.86/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, este aplicabil în cauză Decretul Lege nr. 115/1938. Cu privire la aplicabilitatea în timp a legii raportat la speţa de faţă, instanţa apreciază că aceeaşi concluzie se desprinde din interpretarea dispoziţiilor art.6 alin.4 din noul Cod civil, „Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Decretul - Lege nr.115/1938, pentru a se putea prescrie achizitiv, posesia trebuie exercitată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular.

Prima condiţie a uzucapiunii tabulare referitoare la posesia utilă este prevăzută de art.1890 Cod civil de la 1864 şi este îndeplinită, posesia reclamanţilor asupra imobilului în discuţie este o posesie utilă şi neviciată. Astfel, posesia a fost exercitată continuu timp de peste 20 de ani după moartea proprietarului tabular de reclamanţi, aceştia fiind în contact permanent cu imobilul, folosind neîntrerupt imobilul, fără intermitenţe anormale, conform art.1848 Cod civil de la 1864 actualul art. 923 Noul Cod civil. Posesia a fost netulburată de nici o persoană timp de peste 20 de ani şi a fost exercitată în mod paşnic, conform art.1851 Cod civil, actualul art. 924 Noul Cod civil. Posesia a fost publică, exercitată în văzul tuturor, conform art. 1847 şi 1852 Cod civil actualul art. 922 art. 925 Noul Cod civil, reclamanţii fiind cunoscuţi în localitate ca proprietari ai imobilului.

Posesia a fost neechivocă, reclamanţii au exercitat posesia cu intenţia de a stăpâni întreg imobilul pentru sine, sub nume de proprietar, nu pentru alte persoane.

A doua condiţie a uzucapiunii în sistemul de carte funciară este, de asemenea, îndeplinită, posesia reclamanţilor asupra imobilului a fost exercitată mai mult de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular.

De asemenea, instanţa constată că şi a treia condiţie a uzucapiunii tabulare este îndeplinită, proprietarul tabular fiind decedat, conform certificatului de deces eliberat de Primăria Comunei Şimand (fila 14), iar în privinţa proprietarului tabular MK sunt incidente concluziile hotărârii CSM nr.6/17488/1154/2008.

Raportat la prevederile art. 1501 C.p.c., instanţa a procedat la emiterea unei somaţii, care a fost afişată timp de 6 luni la imobilul din litigiu (fila 35), la Judecătoria Chişineu Criş (fila 34), la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (fila 36) şi la Primăria Oraşului Sântana (fila 37), pentru ca cei interesaţi să facă opoziţie, în termen de o şase luni de la afişare.

Întrucât până la termenul de judecată din data de --/--/---- nu s-a înregistrat nici o opoziţie din partea vreunei persoane, instanţa a procedat la soluţionarea cauzei.

Având în vedere considerentele anterior menţionate, în temeiul art.1847, art.1848, art.1851, art.1852, art.1860 şi art.1890 Cod civil şi art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, art. 1051C.p.c., instanţa va admite acţiunea şi va constata că reclamanţii a dobândit dreptul de proprietate, cu titlu de prescripţie achizitivă asupra imobilului teren intravilan situat  în Şimand, înscris în CF nr. -------- Şimand (CF vechi --- Şimandul de Sus), nr. top. ---, în suprafaţă de 1483 m.p. teren intravilan şi asupra cotei de 1/7 din imobilul situat în Şimand nr.----, înscris în CF nr.-------- Şimand( CF vechi ---- Şimandul de Sus), nr.top.----, în suprafaţă de 2970 m.p. teren intravilan şi va dispune Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad – Biroul de Carte Funciară Chişineu Criş să efectueze menţiunile necesare.

În temeiul dispoziţiilor art.453 C.p.c., instanţa va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii MMS, având CNP ------------------ şi MS CNP -------------------- ambii cu domiciliul în comuna Şimand, nr. ---, judeţul Arad, având ca obiect uzucapiune şi în consecinţă:

Constată că reclamanţii a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Şimand, înscris în CF nr. -------- Şimand (CF vechi --- Şimandul de Sus), nr. top. ----, în suprafaţă de 1483 m.p. teren intravilan şi asupra cotei de 1/7 din imobilul situat în Şimand nr.-----, înscris în CF nr.-------- Şimand( CF vechi --- Şimandul de Sus), nr.top.---, în suprafaţă de 2970 m.p. teren intravilan.

Dispune Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad – Biroul de Carte Funciară Chişineu Criş – să efectueze menţiunile necesare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Chişineu Criș.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, --/--/----.

Preşedinte  Grefier

------------------------ ----------------

Red.I.I/Tehnodact.M.N.

4 ex.se com.2/

--.--.----.

reclamant - MMS – --------------

reclamanta - MS - ---------