Plângere contravenţională

Hotărâre 785 din 24.04.2014


Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 06.11.2013, sub nr. 10923/311/2013 petentul OFC a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu intimatul IPJ O să dispuna anularea procesului - verbal de contravenţie seria CP nr. 5505201/23.10.2013, exonerarea de la plata amenzii contraventionale.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a învederat instanţei că a fost sanctionat prin procesul - verbal de contraventie mentionat, întrucât a traversat strada Nicolae Balcescu din orasul Balş prin loc nepermis.

În drept, s-au invocat dispoziţiile OG nr. 2/2001 si art. 194 Cpc.

Legal citat, intimatul IPJ O a formulat intampinare, invocând, pe cale de excepţie, necompetenţa teritorială a Judecătoriei Slatina şi declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Balş, iar pe fond, respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2892/21.03.2014 a fost admisă excepţia menţionată şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balş, unde dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic, la data de 03.04.2014.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 5505201/23.10.2013, petentul a fost sancţionat pentru savarsirea contravenţiei prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 3 din OUG nr. 195/2002, cu amendă contraventională in cuantum de 160 lei.

S-a constatat ca la data de 23.10.2013, ora 1107, petentul a traversat strada Nicolae Balcescu din orasul Balş prin loc nepermis.

Examinând, potrivit art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea  procesului verbal de contravenţie, instanţa constată că acesta a fost încheiat respectându-se dispoziţiile legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate şi din oficiu, astfel că va analiza temeinicia acestuia.

Aşa cum reţine şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, practica instanţelor naţionale se bazează pe regula cuprinsă în art. 1169 din Codul civil, conform căreia cel care face o propunere înaintea instanţei trebuie să o dovedească. Prin urmare, cel care pretinde că situaţia de fapt reţinută nu corespunde realităţii, trebuie să-şi dovedească susţinerile.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei, se reţine în mod constant că indiferent de distincţiile care se fac în dreptul intern între contravenţii şi infracţiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenţie trebuie să beneficieze de toate garanţiile specifice procedurii penale. În acelaşi sens al respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt şi susţinerile iterate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României (a se vedea paragrafele 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României).

În aceste condiţii, este evident că acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei, iar acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravenţională revine organului constatator şi nu petentului.

În acest context, instanţa arată că prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de „acuzare“ instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului“, dincolo de orice  îndoială rezonabilă.

În speţă, proba vinovăţiei petentului a fost făcută cu ajutorul procesului verbal de contravenţie, care relevă o stare de fapt, presupusă a exprima realitatea, până la proba contrară, care în cauză nua fost realizată de petent.

Totodată, instanţa reţine că, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, „ Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.“, criterii care nu au fost respectate de către agentul constatator.

Astfel, deşi a fost aplicată amenda prevăzută de lege, nu s-a avut în vedere că, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, anterior petentul nu a mai fost sancţionat pentru astfel de abateri, iar pericolul social al faptei este minim.

Faţă de considerentele anterior expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 7 alin. 2  din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanţa a admis în parte plângerea contravenţională cu a cărei judecată a fost investită şi a înlocuit amenda contravenţională în cuantum de 160 lei aplicată petentului cu sancţiunea „Avertisment“.