Rezoluţiune contract- excepţia de neexecutare a contractului (condiţii)

Hotărâre 5 din 31.10.2013


REZOLUŢIUNE CONTRACT- EXCEPŢIA DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI (CONDIŢII)

Deliberând asupra prezentei acţiuni ;

Prin acţiunea înregistrată sub nr. …/114/2011 la data de 15.03.2011 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta SC CYBELLE 93 IMPEX SRL Buzău a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC MASTER COMPUTERS SRL Bucureşti pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. …/17.10.2007 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a învederat faptul că prin contractul de vânzare cumpărare nr…./17.10.2007 s-a stabilit conform art.1 din cap.”Obiectul contractului“ livrarea şi instalarea de echipamente şi sisteme la magazinul din Târgu Mureş şi la sediul central din Buzău , în conformitate cu configuraţia prezentată în anexa 1 la contract.

Preţul stabilit conform art. 2 a fost 4400 euro exclusiv TVA , valoare în care s-au inclus numai valoarea echipamentelor nu şi serviciile informatice care urmau a fi achitate separat în maxim trei zile după instalarea acestora.

Livrarea echipamentelor , instalarea acestora şi plăţile aferente s-au realizat , fapt rezultat din înscrisurile  întocmite de părţi.

S-a mai arătat că echipamentul tehnic şi sistemele informaţionale pe care pârâta era aptă să le pună la dispoziţie la data perfectării contratului , erau de ultimă generaţie şi în considerarea acestora , aşa cum rezultă din oferta comercială , pârâta a dezvoltat o puternică reţea de distribuitori autorizaţi , care acoperă întreg teritoriul ţării cu activităţi în domeniu.

O componentă a ofertei comerciale a pârâtei consta în transferul de date între locaţia Head Ofice de la Buzău la locaţia Back Office a magazinului din Târgu Mureş, evident prin uzitarea echipamentelor furnizate de către pârâtă.

Acest transfer de date a fost posibil până în cursul lunii iulie 2010 , când a sesizat  disfuncţii în transmiterea acestor date , prilej cu care a solicitat explicaţii pârâtei cu privire la disfuncţiile apărute şi cu privire la blocarea ulterioară a întregului sistem.

După intervenţia scrisă către pârâtă , aceasta din urmă cu adresa din 17.09.2010 a comunicat întreruperea unilaterală a canalului de comunicare prin desfiinţarea contului de pe serverul FTP.

Cu acelaşi prilej i s-a sugerat că , în condiţiile în care doreşte transferul datelor în continuare , să încheie un contract de service printr-un alt server FTP.

Această dependenţă a transferului de date de serverul FTP al pârâtei a apreciat reclamantă ca fiind un viciu ascuns cu viclenie de către pârâtă şi pe care în împrejurarea în care l-ar fi cunoscut într-o perioadă premergătoare contractului , evident că nu ar fi procedat la perfectarea acestuia.

În dovedirea acţiunii s-au depus în xerocopie : contractul de vânzare cumpărare nr. …/2007 , proces verbal din 2.03.2011 , invitaţie conciliere nr. …/4.02.2011 , . certificat de garanţie , proces verbal de predare primire , proces verbal din 13.10.2007 , nota de intervenţie , sesizare nr. 803/16.10.2010.

La termenul de judecată din 21.06.2011 reclamanta a depus cerere precizatoare referitor la valoarea contractului.

Astfel se precizează că valoarea contractului a fost de 4400 euro plus cheltuielile de instalare şi instruire plus TVA 19 %. Valoarea acestor cheltuieli a fost conform facturilor întocmite de pârâtă de 593,99 euro plus TVA. Concluzionând , arată că valoarea în lei a contratului a fost de 16.852,99 lei plus TVA , respectiv 20.055,06 lei.

La acelaşi termen de judecată reclamanta a completat cererea de chemare în judecată cu următoarele capete de cerere : obligarea pârâtei la plata de daune în cuantum de 85 euro/lună plus TVA , începând cu luna septembrie 2010 , când a notificat pârâta în legătură cu existenţa viciului ascuns cu viclenie , viciu cunoscut de către pârâtă până la data retragerii echipamentelor şi a plăţii efective a sumelor datorate de către pârâtă conform art. 1073 şi următoarele Cod civil şi 1356 Cod civil;analizarea cauzei şi sub aspectul manevrelor dolosive ale pârâtei , prevăzute de art. 953, 954 şi 960 Cod civil , care au făcut posibilă ascunderea cu viclenie a viciului reclamat , neobservarea acestuia la momentul semnării contractului reprezentând o eroare produsă ca urmare a dolului pârâtei şi nu ca un rezultat al neglijenţei sau ignoranţei sale ; obligarea pârâtei să publice un anunţ privitor la viciul ascuns cu viclenie ce face obiectul procesului de faţă , al cărui text va fi convenit de instanţă , anunţ ce va fi înserat în două publicaţii scrise de circulaţie naţională , una de informare generală şi alta de specialitate în domeniul IT.

În drept , acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 969, 1020 , 1073, 1352, 1356 Cod civil .

Potrivit dispoziţiilor art. 115 Cod procedură civilă pârâta a formulat întâmpinare la pretenţiile reclamantei solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate motivat de faptul că potrivit prevederilor din contractul de vânzare cumpărare nr…. din 17.10.2008 încheiat cu reclamanta , echipamentele  şi aplicaţiile informatice care fac obiectul acestuia au garanţie timp de un an de la data livrării.

Întrucât reclamanta încerca să producă confuzie asupra înţelegerilor părţilor şi a situaţiei de fapt reale , trebuie făcută diferenţa între asigurarea garanţiei pentru aplicaţiile informatice vândute şi activitatea de service şi suport post vânzare

S-a mai arătat că în absenţa unui contract de asistenţă tehnică şi service , Cybele 93 Impex beneficiază de garanţie deplină asupra aplicaţiilor informatice , cu condiţia de a semnala şi descrie tehnic rezonabil problemele apărute.

 La termenul de judecată din 27.09.2011 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău în soluţionarea acţiunii deduse judecăţii.

Prin sentinţa nr …/2011 pronunţată la data de 13.10.2011 de Tribunalul Buzău a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect rezoluţiune contract în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a fi pronunţată această sentinţă s-au reţinut următoarele considerente:

Examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi susţinerile părţilor instanţa reţine că potrivit art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă , tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei.

Cum valoarea pretenţiilor reclamantei au o valoare mai mică de 100.000 lei , văzând şi dispoziţiile art. 158 Cod procedură civilă urmează a fi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Dosarul fiind trimis a fost a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr …/200/16.11.2011

În cauză instanţa a administrat la solicitarea părţilor proba cu interogatoriu ( răspunsurile date fiind depuse la filele 44-50 dosar), proba testimonială ( depoziţiile martorilor … fiind consemnate la filele 86-87 dosar) şi proba cu înscrisuri în cadrul căreia au mai fost ataşate în copie filele 11-12, 22, 51-61, 67-80, 92-101, 103-105, 108-118 dosar

Reclamanta a renunţat la administrarea probei cu expertiza informatică ce îi fusese încuviinţată de instanţă

Părţile au depus la dosar concluzii scrise

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Conform art. 220 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil de la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul  civil aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (a se vedea art. 3 din Legea nr. 71/2011).

Raporturile juridice s-au derulat între părţi în perioada anterioară intrării în vigoare a actualului Cod civil.

Aşadar, chiar dacă acţiunea dedusă judecăţii a fost soluţionată ulterior datei intrării în vigoare a Noului Cod Civil (NCC sau Cod civil 2009), raportului juridic dedus judecăţii care este unul contractual derivat dintr-un contract încheiat anterior datei de 01.10.2011 i se aplică vechea reglementare, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011.

Instanţa  va ţine cont de faptul că rezoluţiunea, ca sancţiune civilă, este o formă specifică de manifestare a executării silite prin echivalent, adică este o formă specifică de răspundere contractuală. Pentru a se putea opera desfiinţarea contractului prin rezoluţiune, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii : să existe o neexecutare parţială ( dar substanţială) sau totală a obligaţiei debitorului, neexecutarea să se datoreze culpei debitorului, debitorul să fi fost pus în întârziere, inexistenţa unei clauze de nerăspundere.

Părţile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr …/17.10.2007 prin care au convenit la cap 1. art 1 că obiectul contractului îl constituie livrarea şi instalarea de echipamente şi sisteme la magazinul din Tg. Mureş şi la sediul central din Buzău, ambele aparţinând beneficiarului reclamant, în conformitate cu configuraţia prezentă în Anexa 1, fila 6 dosar …/114/2011

Prin art 11 din contract  furnizorul pârât s-a obligat să livreze şi instaleze sistemele şi echipamentele care fac obiectul contractului în conformitate cu configuraţia prezentată în Anexa 1.

Neînţelegerile dintre părţi au început cu data de 19 iulie 2010 când transferul datelor între magazinul din Tg. Mureş şi sediul din Buzău nu s-a mai efectuat. La sesizarea reclamantului a respectivei deficienţe, pârâtul a învederat că a întrerupt în mod unilateral canalul de comunicare, prin desfiinţarea contului reclamantei de pe serverul FTP, invitând să semneze un nou contract, fie să efectueze transferul datelor printr-un alt server FTP pus la dispoziţie de un terţ, această situaţie de fapt dăinuind până în prezent între părţi.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, poziţia procesuală a ambelor părţi a rezultat că modificarea setărilor din fişierul FTPTtransfer.exe.config., nu putea fi realizată potrivit indicaţiilor din documentaţia tehnică a softului achiziţionat de la pârât, nici nu se putea realiza conexiunea la noul server de FTP pus la dispoziţia reclamantului de un terţ, astfel că pentru a fi menţinută funcţionalitatea aplicaţiei software cumpărată de la pârât acesta solicita încheierea de părţi a unui nou contract de asistenţă tehnică şi service .

Instanţa va avea în vedere că  Anexa 1 la contractul în litigiu face dovada deplină cu privire la includerea în produsul cumpărat şi a programului TRANSFILE, care a avut un preţ separat de restul aplicaţiei şi care avea tocmai rolul de a asigura transferul datelor la distanţă între locaţiile magazinelor reclamantului, astfel la pct 4 pentru sistemul GESTPOS2000, monouser, multimagazine a fost achitat preţul de 890 EUR, la pct 5 pentru aplicaţie transfer TRANSFILE2000 a fost plătit preţul de 185EUR, fila 36  dosar …/114/2011.

Instanţa va înlătura susţinerile pârâtului potrivit cărora reclamantul ar fi avut pretenţia de asigurare gratuită a activităţii de service şi asistenţă după expirarea perioadei de garanţie, întrucât potrivit art 9 din Anexa 1, fila 36 dosar, părţile au convenit încă de la încheierea contractului ca reclamantul să achite 150 EURO/zi lucrătoare de specialist pentru serviciile informatice prestate.

Din examinarea clauzelor contractului în discuţie instanţa va reţine pe de o parte că nu rezultă din acestea că părţile ar fi convenit ca durata contractului să fie identică cu perioada de garanţie de 12 luni , că pârâtul să-şi fi rezervat dreptul ca după expirarea termenului de garanţei de 12 luni să deconecteze unilateral reclamantul de la programul de transfer de date, iar pe de altă parte ca funcţionalitatea produsului achiziţionat să poată fi menţinută prin încheierea ulterioară a unui alt contract ori a altei componente tehnice de transfer date, ca urmare vor fi înlăturate susţinerile contrare ale pârâtului.

Mai mult, prin înscrisul de la fila 9 dosar pârâtul recunoaşte faptul că în luna iulie 2010 în urma unei probleme tehnice apărute la serverul de FTP al acestuia, un atac informatic urmat de virusarea serverului, tuturor conturilor de FTP existente pe server le-au fost schimbate parolele de acces, ulterior serverul a fost devirusat, condiţionând îndeplinirea obligaţiilor după respectiva dată de încheierea unui nou contract de service la un tarif global de 5EUR/lună pentru toate locaţiile; ca urmare, instanţa va înlătura susţinerile pârâtului potrivit cărora la data introducerii acţiunii contractul în litigiu ar fi fost încetat ori că transferul datelor între magazine s-ar fi datorat unei utilizări defectuoase din partea reclamantului a sistemului.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 16-24 dosar …/114/2011,  instanţa va reţine că în cadrul negocierilor contractuale şi ulterior prin clauzele contractului pârâtul s-a obligat să asigure transferul datelor la distanţă între magazinele reclamantului, fără a se menţiona implicaţia în acest transfer a unei alte verigi.

Vechiul cod civil nu conţinea o definiţie a noţiunii de neexecutare a obligaţiilor contractuale. În doctrină , nevoia de a contura această noţiune a determinat temeinice incursiuni în dreptul comparat.

Astfel, determinarea conţinutului contractului este operaţia logică necesară pentru a stabili existenţa oricărui tip de neexecutare a obligaţiilor contractuale. Este firesc să se identifice mai întâi obligaţiile contractuale pentru a se putea verifica, pe această bază, executarea acestor obligaţii.

Din această perspectivă, conform art 970 alin 2 şi art 981 C. civ  este esenţial de reţinut că în contract sunt cuprinse nu numai clauzele expres stipulate de părţi, ci şi clauzele pe care echitatea, obiceiul sau legea le presupune într-o anumită specie de contract. În ceea ce priveşte clauzele inserate expres în contract, trebuie să se ţină seama de dispoziţia art 977 C. civ care instituie principiul priorităţii voinţei interne a părţilor.

Neexecutarea constituie orice înfrângere sau executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale; orice neconcordanţă între prestaţia promisă  prin contract şi prestaţia efectiv executată .

Instanţa apreciază , faţă de cele ce preced, că în speţă neexecutarea obligaţiei asumate de pârât este importantă şi gravă , datorându-se unor cauze imputabile pârâtului.  Gravitatea neexecutării a fost apreciată în funcţie de importanţa obligaţiei privite prin elementele ei obiective. Prezumţia de culpă a pârâtului are un caracter legal, dedus din prevederile art 1080-1082 C. civ.

Din examinarea contractului în discuţie, instanţa va reţine că nu au fost inserate clauze de nerăspundere pentru situaţia întreruperii nefortuite a îndeplinirii obligaţiei asumate.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 9-12 dosar …/114/2011 rezultă că debitorul obligaţiei neexecutate a fost pus în întârziere , în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art 1020 C. civ condiţia rezolutorie este subânţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său

Faţă de cele ce preced, în temeiul art 1020-1021 C. civ, instanţa va admite capătul principal de cerere şi va dispune rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr …/17.10.2007 încheiat de părţi.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară, care este specifică în principal rezoluţiunii , apare numai în mod indirect ca efect al aplicării acestei sancţiuni. În mod direct, restituirea prestaţiilor nu are temei contractual, ci un temei extracontractual, respectiv faptul juridic ilicit al îmbogăţirii fără justă cauză sau al plăţii lucrului nedatorat. În speţă este posibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea în natură a prestaţiilor efectuate.

Ca urmare, faţă şi de înscrisurile depuse la filele 27-35, 33,59 dosar, instanţa urmează să admită capătul de cerere accesoriu analizat şi să dispună  repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea reclamantului să restituie pârâtului obiectul contractului astfel cum a fost evidenţiat în articolul 1 din acesta şi prin obligarea pârâtului să restituie reclamantului valoarea contractului în sumă totală de 20055,06 lei (  echivalent în lei la data plăţii a 4400 euro valoarea contractului , cheltuieli de instalare şi instruire 539,99 euro plus TVA)

În toate cazurile de rezoluţiune partea care şi-a executat obligaţiile este îndreptăţită a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de partea în culpă.

Potrivit art 3 din OG 13/2011 „  (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale.(2ind 1) În raporturile dintre profesionişti*) şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale”

 Faţă de cele ce preced, instanţa urmează să admită capătul de cerere accesoriu analizat şi să dispună  obligarea pârâtului la plata către reclamant a dobânzii legale  practicate de  BNR, aferente debitului de 20055,06 lei calculată  începând cu data de  27.10.2010 până la data plăţii efective a debitului.

Conform art 1084 C. civ daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul şi beneficiul de care a fost lipsit. Prin urmare, lipsa unei clauze contractuale referitoare la reactualizarea preţului în funcţie de indicele de inflaţie este irelevantă, o asemenea clauză se subânţelege, nefiind necesar a fi prevăzut expres dreptului creditorului de a obţine repararea integrală a pagubei produse .Reactualizarea preţului plătit de reclamant la data încheierii contractului , prin stabilirea valorii prestaţiilor la data plăţii efective de cel obligat la restituirea preţului stabilit în euro se restabileşte echilibrul părţilor, nu reprezintă aplicarea unei sancţiuni .

Ca urmare, instanţa va admite şi capătul de cerere privind reactualizarea debitului de 20055,06 lei cu indicele de inflaţie aplicabil la data plăţii efective.

Prin admiterea celor 2 capete de cerere accesorii de mai sus, instanţa apreciază că reclamantul a obţinut despăgubiri integrale pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de partea în culpă, nedovedind potrivit art 129 C.p.civ  că prejudiciul suferit cuprinde şi plata de daune în cuantum de 85 euro/lună plus TVA începând cu septembrie 2010; ca urmare, capătul de cerere accesoriu analizat va fi respins ca neîntemeiat.

Din nici o probă administrată în cauză, nu a rezultat că pârâtul ar fi ascuns cu viclenie vreun viciu sau că reclamantul ar fi avut consimţământul viciat prin dol la data încheierii actului în discuţie.

Din situaţia de fapt descrisă mai sus, rezultă cu certitudine că între părţi s-a încheiat un contract perfect valabil, însă ulterior momentului încheierii pârâtul a refuzat nejustificat executarea acestuia .

Pe cale de consecinţă, instanţa va respinge ca neîntemeiate şi capetele de cerere privind constatarea viciului ascuns cu viclenie, să  publice un anunţ în două publicaţii scrise de circulaţie naţională, una de informare generală şi alta de specialitate în domeniul IT, privitor la viciul ascuns cu viclenie ce face obiectul cauzei cu text convenit de instanţă , autorizarea reclamantului de a efectua publicarea anunţului pe cheltuiala pârâtului în cazul neexecutării de aceasta de bună voie a respectivului anunţ .

Instanţa având în vedere pe de o parte principiul disponibilităţii părţii în procesul civil iar pe de altă parte art 274 C.p.civ urmează să ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.