Obligaţie de a face

Sentinţă civilă 6956/2014 din 16.06.2014


SENTINŢA CIVILĂ NR. ……

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE:  …… GREFIER: ……

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamanta ….. în contradictoriu cu pârâta SC …..SA, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în cauză, în şedinţă publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată că prin serviciul registratură reclamanta şi pârâta au depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile şi concluziile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 02.06.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 10.06.2014, apoi pentru azi, 16.06.2014.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.10.2012, timbrata cu taxa judiciara de timbru de 1619 lei si timbru judiciar de 5 lei, reclamanta SC ……. SRL, in contradictoriu cu parata SC A…..T SA, a solicitat obligarea paratei la stabilirea si precizarea pe baza evidentei contabile a acesteia a rulajului efectuat cu SC …. SRL, pentru a putea determina valoarea comisionului de facturat de catre reclamanta pentru perioada 14.10.2009 – 23..06.2012, obligatie prevazuta in favoarea paratei de art. 3 din contractul de comision si intermediere nr. 1../14.10.2009, comision datorat de parata reclamantei pentru intermedierea in comercializarea de produse …..catre SC ………, obligarea paratei sa achite comisionul datorat de 25.000 lei impreuna cu dobanda legala, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, s-a aratat ca la data de 07.07.2006 s-a incheiat intre parata si reclamanta contractul de distributie nr. 395J/2006, in baza caruia reclamanta distribuia produsele paratei catre terti, printre care si SC …. SRL. Societatea parata la data de 14.10.2009 a preluat direct SC ….. SRL, asigurand acestui client conditii speciale, prevazute in contractul comercial incheiat intre societatea parata si SC ……. SRL, dar in acelasi timp s-a incheiat intre parata si reclamanta Contractul comercial de comision si intermediere nr. 1701J/14.10.2009, avand ca obiect intermedierea de catre reclamanta a comercializarii de materiale de constructii, proprietatea paratei, catre SC ..Import Export SRL, cu sediul in ….., jud. Covasna. Dupa aceasta data au fost sistate livrarile directe de la reclamanta catre SC . SRL, acest lucru fiind realizat intre parata si SC …. Export SRL si, astfel, nivelul de competenta al reclamantei a fost redus, obiectul contractului si conditiile de derulare privind intermedierea si negocierea in mod direct s-a rezumat la deplasarile efectuate de client, initiere de emitere comenzi, promovare de produse …. etc. Deci rezultatul contributiei reclamantei, denumita in contract intermediere, respectiv negociere in mod direct, se reflecta prin rulajul intre societatea parata si SC ……. SRL.

S-a mai aratat ca valoarea comisionului reclamantei era stabilit la 5% plus TVA din incasarile paratei din vanzarile produselor finite catre SC …. SRL. Baza de calcul a comisionului este stabilit in alin. 3, art. 3 din contractul comercial de comision si intermediere nr. ……/14.10.2009, la finele fiecarei luni valoarea comisionului trebuia comunicata de parata prin email sau fax, pe baza evidentei contabile a acesteia. Reclamanta i-a solicitat paratei clarificarea situatiei, in adresele paratei se solicita diferite dovezi cu privire la emitere de comenzi si negociere de preturi, activitati care intrau in competenta paratei o data cu preluarea clientului. In perioada derularii contractului, parata o singura data a comunicat reclamantei valoarea rulajului si a comisionului, pe baza careia reclamanta a emis factura fiscala nr. 50093/07.10.2010, care a fost returnata de parata cu adresa nr. ...01.2010, pe motiv neintemeiat, mai mult, in anul 2012 in adresa nr. …….7J/12.09.2012 societatea parata afirma ca reclamanta pretinde bani pentru servicii pe care nu le-a prestat si da dovada de rea credinta.

In drept, au fost invocate prevederile art. 82, 112 si urm. C.pr.civ.

Prin intampinare (f.64-65) parata a solicitat respingerea cererii.

In motivare, s-a aratat ca, contractul de distributie 395J/07.07.2006 a incetat prin vointa partilor, ca urmare a semnarii si intrarii in vigoare a contractului ……14.10.2009, al carui obiect nu s-a rezumat la deplasari la client, initiere de emitere de comenzi, promovare de produse ……, ci la negocierea, in mod direct, a comercializarii de materiale de constructii, proprietatea comitentului, catre ……….. SRL.

S-a mai aratat ca, raportat la clauzele contractului, in favoarea comisionarului (mandantului) nu a fost stipulata exclusivitatea in raporturile cu SC ….. SRL. Prin urmare, in absenta unui monopol convenit in acest sens, comertul paratei cu SC …. SRL se putea realiza atat in mod direct, dar si prin mijlocirea altor intermediari, indiferent ca acestia ar fi actionat ca mandatari ori comisionari. In considerarea absentei clauzei de exclusivitate, este evident, sustine parata, ca valoarea comisionului solicitat de reclamanta va fi datorata exclusiv pentru ceea ce a executat comisionarul/mandant, in masura in care se va dovedi ca a negociat, in mod direct, comercializarea.

Pentru a fi in drept sa pretinda ceva, reclamanta trebuie sa faca dovada, in concret, a fiecarui produs pe care l-a negociat, a preturilor pe care le-a negociat, a comenzilor pe care le-a transmis paratei. Din cele 33 de ordine de deplasare doar unul are aplicata o semnatura ciudata, celelalte fiind exclusiv stampilate, iar mentiunile de pe verso-ul ordinelor de plata nu au aplicata nici macar ştampila, fiind intocmite unilateral. Daca reclamanta si-ar fi executat obligatiile asumate, ar trebui sa fie in masura sa depuna la dosar instructiunile pe care le-a cerut si pe care parata i le-a transmis privind produsele promotiile, preturile, discount-urile, dar si comenzile SC …….. SRL adresate paratei prin intermediul reclamantei. In situatia in care reclamanta ar fi comandat produse pentru ……… reclamanta isi putea calcula singura comisionul, aplicand procentul de 5% la valoarea comenzilor transmise paratei si care, dupa confruntarea cu evidentele contabile ale paratei, pentru a se verifica daca comenzile au fost urmate de executare o indreptateste pe reclamanta la vreo plata.

Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

La data de 07.07.2006 s-a incheiat intre parata si reclamanta contractul de distributie nr. ……../2006, in baza caruia reclamanta se obliga sa comercializeze produsele paratei in judetele Harghita si Covasna (f.8-9). Initial, acest contract a fost incheiat pana la data de 31.12.2006, apoi prin Actul aditional nr. 2 la acest contract (f.10), contractul a fost prelungit pe perioada nedeterminata.

La data de 14.10.2009 intre parti s-a incheiat Contractul comercial de comision si intermediere nr. …./14.10.2009, avand ca obiect intermedierea de catre reclamanta a comercializarii de materiale de constructii, proprietatea paratei, prin SC ….. SRL (f.11). In executarea obligatiilor contractuale, potrivit art. 3 din contract, reclamanta trebuia sa negocieze in mod direct comercializarea de materiale de constructii, proprietatea paratei, catre SC ………SRL. Valoarea comisionului este de 5% + TVA din valoarea incasarilor paratei ca urmare a vanzarilor de produse finite ……t catre SC ….. Export SRL. Termenul maxim de plata al facturii de comision este de 30 de zile de la facturare. Facturarea se va face la finele fiecarei luni, iar valoarea comisionului se va comunica prin e-mail sau fax de catre comitent pe baza evidentei contabile a comitentului.

Parata sustine ca recamanta nu a executat obligatiile contractuale, ca solicita comision pentru un serviciu pe care nu l-a prestat. Asa cum reiese din corespondenta purtata intre parti (f.12-28), refuzul platii comisionului catre reclamanta a fost acela ca toate comenzile au fost lansate de catre SC ………SRL in mod direct catre agentul zonal al paratei, iar negocierile de pret au avut loc in mod direct intre parata si SC …. SRL, reclamanta neavand nicio contributie in comercializarea materialelor de constructii, proprietatea paratei, catre SC ………. SRL.

Asa cum reiese din prevederile art. 3 din contractul incheiat intre parti, reclamanta trebuia sa negocieze in mod direct comercializarea de materiale de constructii, proprietatea paratei, catre SC …… SRL, adica dupa vanzarea produselor paratei catre ….., prin intermediul reclamantei, se stabilea comisionul cuvenit reclamantei, in procent de 5% + TVA din valoarea incasarilor paratei ca urmare a vanzarilor de produse finite … catre SC …. SRL.

În susţinerea executării obligaţiilor contractuale de către reclamantă,  aceasta a depus mai multe ordine de deplasare (f.29-61), din care reiese faptul că administratorul reclamantei s-a deplasat de mai multe ori la SC …… Export SRL în vederea discutării despre produsele Adeplast, despre promoţiile acordate la aceste produse, despre situaţia vânzărilor şi situaţia paleţilor.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă de către expertul ….. (f.222-273), din care rezultă că, spre deosebire de contractul de distribuţie nr. 395 J/07.07.2006, încheiat iniţial între părţi şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1668 J/06.10.2009 încheiat ulterior între A… şi SC ….. Export SRL, contractul de comision şi intermediere nr. 1701J/14.10.2009 nu conţine detalii referitoare la derularea activităţilor, modalitatea de lucru şi de raportare a serviciilor prestate (nominalizarea şi detalierea operaţiunilor şi a documentelor care trebuie întocmite de către fiecare parte, modul şi ritmicitatea de transmitere a documentelor, procedura de lansare şi transmitere a comenzilor, modalitatea prin care comisionarul trebuie să comunice stadiul desfăşurării operaţiunilor pe care le execută şi frecvenţa acestor înştiinţări etc). Din analiza documentelor prezentate nu rezultă cu certitudine că serviciile de intermediere au fost prestate de către reclamantă, conform paragrafului 1 al art. 3 din contractul de comision şi intermediere nr. 1701J/14.10.2009 (,,comisionarul va negocia în mod direct comercializarea de materiale de construcţii…’’), dar nici nu se poate exclude o activitate desfăşurată în acest sens.

În vederea stabilirii acestui aspect, în cauză au fost audiaţi martorii …….).

Martorul ……., administratorul pârâtei, a declarat că începând din anul 2006 reclamanta furniza produse aparţinând pârâtei pe zona Harghita-Covasna, relaţiile contractuale s-au desfăşurat în mod normal până în anii 2008-2009, când reclamanta efectua plata sumelor încasate din vânzarea produselor cu întârziere către A…. Beneficiarii produselor pârâtei, în special SC ….. Export SRL, nu mai dorea furnizarea mărfurilor prin intermediul reclamantei din cauza comisioanelor încasate de reclamantă, care ridicau preţul produselor, de asemenea, datorită întârzierilor la plată realizate de către reclamantă către pârâtă, aceasta din urmă nu mai furniza marfă către reclamantă pentru a ajunge la beneficiarul ….. Începând din anul 2010 furnizarea mărfurilor către …….. se făcea doar prin intermediul agenţilor pârâtei.

Martorul ……., gestionar la SC … SRL, a declarat că livrările realizate prin intermediul reclamantei s-au derulat începând din anul 2009 şi au durat aproximativ 2-3 luni, după care livrările se făceau direct de către pârâtă. După expirarea celor 3 luni, cât au durat raporturile contractuale cu ……., administratorul acestei din urmă societăţi mai venea în vizită pe la depozitele O…….pentru a se interesa de vânzarea produselor pârâtei.

Martora ……., contabil la societatea reclamantă şi soţia administratorului societăţii reclamante, a declarat că din anul 2006 reclamanta a distribuit produsele pârâtei, iar din anul 2009 a distribuit produsele pârâtei către SC ….. SRL. Contractul de comision şi intermediere încheiat în anul 2009 a fost perfectat la iniţiativa pârâtei şi ca o recompensă a faptului că raporturile de promovare a produselor pârâtei de către reclamantă se derulau în condiţii bune din anul 2006 şi ca o motivare pentru promovarea în continuare a produselor A…… de către reclamantă. În baza contractului din 2009 comenzile şi livrările se făceau direct între ……, iar preţurile erau mai bune, deoarece se evita intermediarul …..

Martorul ….., fost angajat al pârâtei în perioada 2008-2010, a declarat că pârâta a încheiat un contact de furnizare cu …..prin intermediul martorului. Administratorul reclamantei împreună cu soţia sa au venit într-o zi la administratorul pârâtei, fiind nemulţumiţi că aceasta din urmă a trimis reprezentanţi în zona Harghita şi Covasna, încălcându-le piaţa.

Din depoziţiile martorilor, coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f.101-183) reiese că livrările de produse aparţinând pârâtei către SC .. SRL se realizau prin intermediul reprezentanţilor pârâtei A……., reclamanta nu a prezentat probe concludente prin care să dovedească faptul că ar fi negociat in mod direct comercializarea de materiale de construcţii, proprietatea paratei, către SC …. SRL, potrivit prevederilor art. 3 din Contractul comercial de comision si intermediere nr. …...10.2009 încheiat între părţi, acele ordine de deplasare nefiind apte să probeze cu certitudine acest aspect în cauză.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca nefondată cererea reclamantei.

Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada depunerii contravalorii refacerii Anexelor nr. 1 şi 2 la raportul de expertiză contabilă, în baza art. 213, alin. 2 C.pr.civ.,  instanţa o va obliga la plata către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bihor, în contul expertului ….., a sumei de 325 lei, reprezentând contravaloarea refacerii Anexelor nr. 1 şi 2 la raportul de expertiză contabilă.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.pr.civ. va obliga reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta …… în contradictoriu cu pârâta ….

Obligă pârâta …….. plata către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bihor, în contul expertului ….., a sumei de 325 lei, reprezentând contravaloarea refacerii Anexelor nr. 1 şi 2 la raportul de expertiză contabilă.

Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2014.

PREŞEDINTE, GREFIER,