Nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 din legea nr. 213/1998

Pentru a opera puterea de lucru judecat, respectiv a obligativităţii unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice, nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Soluţia instanţei de fond de anulare contractului nr. 334/04.04.2008 încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998 este judicioasă, nulitatea absolută incidentă neputând fi acoperită de aspectul că acest contract poartă viza Tribunalului B.N. şi a fost aprobat de judecătorul sindic, sau că a fost cuprins în dosarul nr. 26/F/2000, în cadrul căruia s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Anterior anului 1990, atât terenurile cât şi construcţiile constituiau proprietate socialistă de stat iar în patrimoniul unităţilor socialiste se afla doar dreptul de administrare sau, aşa cum s-a înscris în C.F. 1450 PB, dreptul de folosinţă operativă.

Conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2008, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate, ci numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii. Alin. (2) al art. 11 stipulează că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Nulitatea absolută poate fi invocată de către oricine are interes, fiind menită să sancţioneze încălcarea unor norme de ordine publică.

 Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 4706/2013, pronunţată în dosarul nr. 5952/190/2011

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta R.N.P.R. – D.S.B.N. a chemat în judecată pe pârâtele A.P.P.B.C. şi R.F. SA solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 încheiat între pârâţi; să dispună radierea din CF a dreptului de proprietate a pârâţilor de rândul 1; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că pârâta rând 1 a cumpărat de la pârâta de rând 2 conform contractului nr. 334/2008 autentificat de cate judecătorul sindic şi s-a intabulat ca atare în CF, cu titlu de proprietar, asupra bunurilor constând în: teren în suprafaţa de 3679 mp, înscris în CF nr. 2299 P.B., şi a imobilelor construcţie şi anexe înscrise în CF 25295 P.B.: corp administrativ compus din 14 camere cu destinaţia de birouri, 1 hol, 2 antreuri, 3 grupuri sanitare şi anexe magazii.

In fapt, însă, imobilele construcţii şi teren care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare sunt proprietatea S.R., aflate în administrarea reclamantei şi a antecesoarelor sale, încă din anul 1967, an în care au fost înfiinţate D.R.S. prin despărţirea şi preluarea părţilor de patrimoniu de la întreprinderile Forestiere, aşa cum s-a reglementat la acel moment prin D. 648/1967 şi HCM 1599/1967.

Situaţi antecesoarelor reclamantei este următoarea: D.R.S.C. a luat fiinţa prin D. 648/1967 şi HCM 1599/1967, apoi prin D. 400/1967 a fost înfiinţat I.S.B.N. iar în 1990 a fost înfiinţata RNP R. potrivit HG 1335/1990, reorganizata ulterior prin HG 1105/2003 şi HG 229/2009.

Arată că O.S P.B. a fost unul dintre cele mai vechi ocoale silvice în cadrul organigramei reclamantei, acesta figurând ca subunitate aparţinând D.R.S.C. încă din 1967-1968 cu ocazia înregistrării cererii de menţiuni depusa la Registrul Comerţului la data înfiinţării acestei structuri.

Imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 au aparţinut Ocolului Silvic P.B. şi se afla în prezent în gestiunea subunităţii reclamantei Ocolul Silvic B. care le-a preluat de la Ocolul Silvic P.B. la momentul desfiinţării acestuia în anul 2003.

Arată că imobilele sunt evidenţiate în amenajamentele silvice şi fac parte din fondul forestier naţional, aşa cum acesta este definit la art. 1 din L. 46/2008 ( Codul Silvic).

In speţa, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul (prezenţii pârâţi) au cunoscut situaţia expusă mai sus, însă cu rea credinţa, au ajuns să perfecteze contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată.

In ceea ce priveşte vânzătorul (pârâta de rând 2) arată că, acesta, prin ignorarea actelor normative ( D. 648/1967 şi HCM 1599/1967), a procedat la înscrierea în CF a falsului sau drept de proprietate şi ulterior a înstrăinat acest drept cu toate ca înainte cu 3 luni de data înstrăinării a promovat o acţiune în revendicare (dos. 1009/190/2008 al Judecătoriei B.) care încă nu este finalizată.

Privitor la cumpărător (pârâta de rând 1) situaţia este chiar mai clară în ce priveşte reaua credinţa a acesteia la perfectarea contractului şi anume: în anul 2003, când a fost desfiinţat OS P.B., reclamanta a predat spre folosinţa gratuită pârâtei de rând 1 întreaga bază administrativa constând în teren şi clădire administrativa cu anexe (magazii), afirmaţie pe care înţelege să o probeze prin înscrisuri constând în liste de inventar semnate de predare primire de către reprezentanţii reclamantei şi ai pârâtei.

Ulterior, la data de 20.01.2004 şi apoi la 01.06.2005 intre reclamantă şi pârâtă - la cererea pârâtei - s-au perfectat succesiv contractele de închiriere nr. 1/2004 şi nr. 295/2005 în ce priveşte imobilele obiect al contractului de vânzare cumpărare în litigiu, contractul din urma s-a prelungit succesiv până la data de 31.12.,2009, iar pârâta a achitat chiria lunara convenita prin contract.

Mai mult, pârâta i-a achitat reclamantei chirie şi după data înscrierii dreptului său de proprietate în CF, urmarea contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008. respectiv până în martie 2009.

Reclamanta învederează că pârâta de rând 1 a dat dovadă de rea credinţă la perfectarea contractului de vânzare cumpărare deoarece în deplina cunoştinţa de cauza a înţeles sa perfecteze un contract cu un vânzător neproprietar al bunurilor vândute, iar această deplină cunoaştere a adevăratului proprietar şi a situaţiei juridice a bunurilor care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a avut-o la cunoştinţa reprezentantul legal al pârâtei de rând 1, respectiv d-l R.I care a deţinut şi calitatea de sef ocol la OS P.B., iar ulterior şi până în prezent fiind şef ocol T. C., respectiv Asociaţia Proprietarilor de Pădure B.C- pârâta de rând 1.

Reclamanta arată că pârâta de rând 1 a înţeles să nu îi aducă la cunoştinţă faptul că "este proprietara" bunurilor obiect al contractului în litigiu şi nici nu a solicitat rezilierea contractului de închiriere, ba a continuat, aşa cum mai sus arăta, să îi achite chiria până în luna martie 2009, iar adevărata situaţie de fapt i-a fost adusă la cunoştinţă abia în 29.11.2010 în urma invitaţiei la conciliere pe care a înainta-o către aceasta urmare a neplăţii chiriei la zi.

Mai arată reclamanta că ea a avut în toată această perioadă conduita unui bun proprietar în ceea ce priveşte imobilele obiect al contractului în litigiu, acestea figurând în contabilitatea sa.

In consecinţa, susţine că vânzarea s-a făcut în frauda intereselor sale, urmărindu-se scoaterea bunului din proprietatea sa ca adevărat titular al dreptului, iar vânzarea făcută în frauda dreptului proprietarului este un caz de nulitate absolută, potrivit cunoscutului adagiu "frauda corupe totul".

In speţă, arată că vânzătorul nu este proprietar al bunului la momentul vânzării, în consecinţa nu s-a putut realiza unul dintre elementele esenţiale ale contractului, respectiv, transferarea proprietăţii, ceea ce atrage nulitatea contractului conform art. 954 Cod civil, respectiv eroare asupra substanţei obiectului vândut şi asupra persoanei proprietarului.

O alta condiţie ceruta pentru a opera nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a vânzării lucrului altuia este dovada relei-credinţe a cumpărătorului, iar din cele mai sus expuse, arată că reaua credinţa a cumpărătorului este evidentă.

Consideră reclamanta că vânzarea-cumpărarea perfectată prin contractul nr. 334/2008 reprezintă o operaţiune speculativă, are o cauză ilicită şi deci este nulă absolut în baza art. 968 C.civ., iar încheierea contractului cu complicitatea si, în orice caz, pe riscul cumpărătorului, constituie un caz tipic de nulitate absolută.

În drept invocă prev. art. 954, 966, 968 Cod Civil

În probaţiune solicită  proba cu înscrisuri, proba testimoniala, interogatoriul pârâtelor şi orice probe a căror utilitate va reieşi din dezbateri.

Legal citată, pârâta Asociaţia Proprietarilor de pădure „B.C” a formulat întâmpinare (f. 12-13) prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivare arată că reclamanta nu este proprietara tabulară asupra terenurilor din cerere. La fel nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestor terenuri în CF nr. 1450, pârâta asociaţie figurând ca şi proprietar tabular în baza dreptului de proprietate dobândit în baza contractului numărul 334 din 04.04.2008, în temeiul căreia i s-a transmis dreptul de proprietate de către vânzătorul S.C. R.F. S.A B., proprietar tabular înscris în CF 1450 încă din anul 1960.

Mai arată că terenurile nu sunt de categoria împădurit - pădure şi nu au format obiect de proprietate a S.R. fiind fără relevanţă evoluţia antecesoarelor reclamantei şi a acesteia.

Ca atare, reclamanta, neavând un drept de proprietate asupra terenurilor ce le-a cumpărat pârâta asociaţie, nu are nici calitate activa de reclamant în promovarea acestei acţiuni.

Precizează că vânzarea pretinsa a lucrului altuia nu duce la desfiinţarea contractului, proprietarul care pretinde ca este putând promova în principiu acţiunea în revendicare ceea ce insa nu este cazul de faţă.

Mai arată că nici pârâta de rând 2 şi nici asociaţia proprietarilor de pădure ca pârâtă contractuală nu a fost de rea credinţă astfel încât teza avansata de reclamanta este ireală, nefiind sprijinită nici măcar de acele contracte de închiriere a cărui obiect este exclusiv imobile - construcţii şi nu terenurile respective.

Din moment ce pârâta de rând 2 apare ca proprietar tabular încă din anul 1960 este cert stabilită proprietatea în sensul că pârâta de rând 2 este proprietara tabulara a terenurilor la data vânzării şi încă înainte cu peste 30 de ani.

Pârâta susţine că teza relei credinţe a pârâţilor este exclusă şi atunci nu se poate invoca nici nulitatea absolută a Contractului nr. 334 / 2008 care s-a încheiat în mod legal şi valid.

Reclamanta nu a depus la dosar nicio dovadă a pretinsului drept de proprietate, drept care se dovedeşte cert că aparţine pârâtului de rând 2.

Prin expertiza efectuata de expert P.V în Dosarul nr. 26/F/2002 al Tribunalului B.N s-au identificat terenurile ca fiind înscrise în CF nr. 1450 retranscrise în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 în C.F nr. 2299 şi nr. 2300.

Cu privire la Contractele de închiriere de care face vorbire reclamanta pârâta precizează că închirierea a vizat numai imobilele construcţii din comuna P.B şi nicidecum pentru terenuri; plata chiriei s-a făcut numai pentru construcţiile sediu administrativ şi anexe aşa cum rezulta şi din Actele adiţionale prin care se obliga şi la plata taxelor privind utilităţile; doar un singur contract vizează asociaţia, cel privind închirierea construcţiilor din P.B, celelalte contracte fiind încheiate de reclamantă cu alte persoane juridice sau vizând imobile ce nu sunt în comuna P.B.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 15-30).

Legal citată, pârâta SC R.F. SA B. a formulat întâmpinare (f. 31-33) prin care solicită respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiata sau inadmisibilă, deoarece contractul de vânzare-cumpărare întruneşte condiţiile prevăzute de art. 948 şi urm. din Codul Civil, având o cauză licită.

În motivare arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008 S.C. RF S-A. B., reprezentată prin lichidator judiciar PI în calitate de vânzătoare, a înstrăinat pârâtei Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC imobilele proprietatea vânzătoarei, înscrise în CF 1450 P.B..

Aşa cum rezultă din extrasul CF imobilele care au făcut obiectul înstrăinării sunt cele cu nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976, natura imobilelor şi suprafaţa acestora corespunzând înscrierii din cartea funciară.

Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, a prevederilor Legii nr. 85/2006, precum şi a încheierii judecătorului sindic, pronunţată în şedinţa din 22.07.2005 în dosarul nr. 26/F/2000 a Tribunalului B.-N.

Analizându-se extrasul CF 1450 P.B., se observă că imobilele înstrăinate au constituit proprietatea tabulara a vânzătoarei, dreptul de proprietate fiind înscris în baza încheierii nr. 2976/1960 şi 8995/2005.

Mai arată că din coala de carte funciara 1450 P.B. se poate constata cu exactitate modul de dobândire a dreptului de proprietate. Astfel, sub Bl se menţionează în mod expres ca imobilele au fost transcrise în CF nr. 1450 din CF nr. 1340, iar imobilele de sub nr. de ordine A+2, nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/D, 975/1, 975/2 şi 976 au constituit iniţial proprietatea statului, iar apoi dreptul de proprietate a fost înscris cu litiu de transmitere în favoarea Întreprinderii Forestiere B., respectiv S.C. RF S.A. B..

Prin încheierea nr. 8995/2005 se face menţiune privind schimbarea denumirii proprietarului de sub Bl, acesta fiind pe viitor S.C. R.F. S.A. B..

Din înscrisul existent în coala de carte funciara reiese că imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 nu au constituit niciodată proprietatea tabulara a reclamantei.

Pârâta susţine că reclamanta este în eroare, deoarece aceasta a deţinut doar în folosinţa alte imobile ce au constituit proprietatea S.C. RF S.A. B. şi în acest sens face trimitere la imobilele înscrise în CF 1469,1470 P.B..

Cum S.C. RF S.A. a fost proprietara tabulara a imobilelor înstrăinate, contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 întruneşte toate condiţiile de valabilitate prevăzute de art. 948 şi urm. din Codul civil.

In contextul arătat, susţine pârâta că nu se poate pune problema nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, situaţie în care acţiunea formulata de reclamanta este şi inadmisibilă.

Mai arată că reclamanta nu a invocat niciun temei legal şi nu a anexat înscrisuri din care sa rezulte o altă stare de fapt decât cea descrisa pe larg în coala funciara şi în extrasul CF, iar, pe de alta parte, reclamanta nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare nu poate invoca alte aspecte legate de contractul de vânzare-cumpărare.

Analizându-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 arată că acesta poarta viza Tribunalului B.-N şi este aprobat de Judecătorul sindic, vânzare-cumpărarea fiind cuprinsa în dosarul nr. 26/F72000, în cadrul căruia s-a pronunţat o hotărâre definitiva şi irevocabilă.

Faţă de publicitatea dosarului 26/F/2000 a Tribunalului B.-N, arată că reclamanta avea posibilitatea legala de a contesta în termenul legal actele instrumentate în acel dosar.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 34-69).

Pentru termenul de judecată din data de15.11.2011 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare (f. 73-74) prin care, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, arată că a prezentat situaţia antecesoarelor sale, în motivarea acţiunii, tocmai pentru a se face mai bine înţeleasă în ceea ce priveşte justificarea calităţii şi interesului său în prezenta cauză, având în vedere ca imobilul teren care a făcut obiectul contractului atacat este proprietatea S.R. şi se află în administrarea sa încă dinainte de anul 1967.

Conform amenajamentului silvic întocmit la nivelul anului 1967 în unitatea de producţie (UP) I H, unitatea amenajistică (UA) 116 C figurează reşedinţa Ocolului Silvic P.B.. Acesta situaţie a fost menţinută şi evidenţiata în amenajamentele silvice întocmite ulterior, astfel ca situaţia a rămas neschimbata pana în prezent, iar reşedinţa OS P.B. figurează şi în actualele amenajamente silvice, respectiv cel întocmit în anul 2005, în care fostul UP I H a devenit UP IV P.B., unitatea amenajistică rămânând neschimbată: 116C.

Atât reclamanta cât şi pârâta de rând 2 (vânzătorul) sunt urmaşi ai întreprinderii Forestiere B., iar desprinderea s-a făcut la nivelul anului 1967, conform HCM 1599/1967 şi a Decretului nr. 648/1967.

Prin actele normative amintite mai sus, s-a produs o reorganizare a Ministerului Economiei Forestiere şi s-a decis înfiinţarea direcţiilor regionale silvice, aşa cum acestea au fost prevăzute în anexa 1 a HCM nr. 1599/1967, prin desprinderea şi preluarea părţilor de patrimoniu de la întreprinderile forestiere.

Reclamanta susţine că acest din urma aspect este hotărâtor în ceea ce priveşte patrimoniul unităţilor desprinse din întreprinderile forestiere, respectiv al său şi al pârâtei de rând 2, deoarece conform instrucţiunilor emise în scopul aplicării D 648/1967 ocoalele silvice s-au desprins de întreprinderea Forestiera şi au primit de la aceasta patrimoniul privind activitatea de silvicultura, preluând activele şi pasivele care au intrat în componenţa lor.

Cum Ocolul Silvic P.B. s-a supus reglementarilor actelor normative amintite, acesta a preluat suprafeţele evidenţiate în amenajamentul silvic din 1967, respectiv - ceea ce interesează în speţă, reşedinţa sediului de ocol amplasată pe o suprafaţa de 0,7 ha aferenţi ua 116C.

In consecinţa, arată că pârâta de rând 2 s-a intabulat abuziv în CF nr. 1450 P.B., profitând de faptul ca reclamanta nu a procedat la notarea în CF a dreptului său, iar pe cale de consecinţa vânzarea a fost făcută de către un neproprietar.

In consecinţa, reclamanta susţine că justifică calitatea şi interesul în cauză, motiv pentru care solicită respingerea excepţiei invocate.

Pe fondul problemei, în completarea celor arătate prin cererea introductiva, precizează că pârâta de rând 1, în întâmpinare, arată că pârâta de rând 2 este proprietara tabulara încă din 1960, însă această afirmaţie este total eronată, întrucât pârâta de rând 2 a luat fiinţă ulterior acestei date, iar înscrierea operata în CF 1450 P.B., s-a produs la nivelul anului 2005.

Pe de alta parte arată că terenul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare este al statului, atâta timp cat el este evidenţiat în amenajamentul silvic, adică nu a fost retrocedat la legile funciare, iar art. 35 din L. 18/1991 vine sa întărească cele afirmate în sensul în care reglementează expres: „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice”.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 75-92).

În data de 20.01.2012 pârâta Asociaţia proprietarilor de pădure „BC” a depus la dosar note de şedinţă (f. 96) prin care arată că reclamanta a formulat o cerere de rectificare Carte funciara nr. 1450 (vizând imobilul din contractul nr. 334/2008) care în final (în rejudecare după casare) s-a respins ca nefondat în Dosar nr. 11373/190/2009 a Judecătoriei B.. Aşa fiind arată că se impune acvirarea acestui dosar în prezenta cauza deoarece dacă cererea s-a respins ca nefondata înseamnă ca menţiunile cuprinse în CF. 1450 sunt corecte iar pârâta asociaţie este proprietară tabulară a acestor imobile, situaţie în care reclamanta nu este îndreptăţită să promoveze o acţiune în nulitatea contractului nr. 334/2008.

Dacă s-a respins cererea în rectificare, pârâta susţine că atunci susţinerile din răspunsul la întâmpinare nu sunt reale şi nu pot fi luate în considerare în prezenta cauza.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 99-101).

Pentru termenul de judecată din data de 06.03.2011 reclamanta a depus note de şedinţă  (f. 105) prin care precizează că petitul nr. 2 din acţiunea introductiva face referire la imobilele înscrise în CF nr. vechi 2300, actual 25056, nr. cad. 273 şi CF nr. vechi 2299, actual 25295, nr. cad. 25295 Cl-C5.

În opinia sa, contractul de vânzare cumpărare este nul de drept, urmare a nerespectării dreptului de preemţiune al statului instituit prin art. 45 alin. (6) din L. 46/2008: „Vânzătorul are obligaţia de a înştiinţa în scris administratorul pădurilor proprietate publică a statului despre intenţia de vânzare, acesta din urmă putându-şi exercita dreptul de preempţiune în termen de 30 de zile de la înştiinţare. (7) În cazul în care administratorul pădurilor proprietate publică a statului nu îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, în termenul prevăzut la alin. (6), vânzarea terenului este liberă. (8) Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei prevăzute la alin. (6) atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat”.

In speţa, arată că vânzătorul, respectiv pârâţii de rând 2 nu au procedat la înştiinţarea unităţii silvice despre intenţia de a înstrăina imobilul teren, astfel că, în consecinţă, contractul indicat s-a încheiat, cu încălcarea unei norme legale imperative şi pe cale de consecinţa sancţiunea aplicabila este nulitatea absolută.

Mai mult, în considerarea dispoziţiilor art. 11 din L. 46/2008: „(1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de R.N.P. - R., regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură imobilul teren cuprins în amenajamentul silvic” şi art. 1 din acelaşi act normativ: „(1) Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional”. Potrivit art. 35 (1) din L. 18/1991: „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice;” şi art. 7 din HG 1105/2003 (act în vigoare la data naşterii raportului juridic) „R.N.P. - R. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în cercetarea statistică - SILV1, actualizat pe baza intrărilor şi cedărilor de terenuri legal efectuate.... (2) Bunurile proprietate publică a statului, administrate de R.N.P. - R., fiind inalienabile, se evidenţiază în mod distinct în patrimoniul acesteia, cu excepţia fondului forestier care figurează în inventarul public, şi au regimul prevăzut de lege”.

Potrivit art. 3 din L. 213/1998 privind bunurile proprietate publica şi raportat la faptul ca imobilul teren care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare atacat este cuprins în amenajament silvic încă dinainte de 1965 şi faptic este administrat de reclamantă prin subunităţile sale ocoale silvice, încă din momentul constituirii acestora, arată că imobilul teren care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 face parte din proprietatea publică a S.R..

Pe cale de consecinţa este inalienabil, iar orice act de dispoziţie cu privire la acesta este nul de drept.

Pentru termenul de judecată din data de 05.06.2012 reclamanta a depus la dosar note de şedinţă (f. 149-150) prin care nulitatea contractului şi ca urmare a neîntrunirii condiţiilor pentru valabilitatea obiectului acestuia - bunul sa fie în circuitul civil.

Astfel, arată că art. 1310 C. civ., în vigoare la data perfectării actului, prevede că bunurile inalienabile nu pot forma obiect valabil al actului juridic, ori imobilul teren care face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 se subscrie prevederilor legale mai sus citate.

Art. 35 (1) din L. 18/1991 statuează : „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice”; art. 16 din L. 26/1996 prevede că „Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice, ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor)”; iar art. 7 din HG 1105/2003 (act în vigoare la data naşterii raportului juridic) „R.N.P. - R. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în cercetarea statistică - SIL V1, actualizat pe baza intrărilor şi cedărilor de terenuri legal efectuate.... (2) Bunurile proprietate publică a statului, administrate de R.N.P. - R., fiind inalienabile, se evidenţiază în mod distinct în patrimoniul acesteia, cu excepţia fondului forestier care figurează în inventarul public, şi au regimul prevăzut de lege”.

Reclamanta susţine că aceste prevederi legale întregite şi de prevederile art. 3 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publica care statuează ca toate terenurile înregistrate în amenajamentul silvic sunt proprietate publica a S.R., iar potrivit art. 135 (5) din Constituţia României, bunurile proprietate publica sunt inalienabile.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 151-161).

În data de 10.09.2012 pârâta Asociaţia proprietarilor de pădure „BC” a depus la dosar precizări în completarea întâmpinării nr. 150/21.09.2011 (f. 164-167) pe care a depus-o la dosar pentru termenul din 27.09.2011.

Cu privire la dreptul de proprietate, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, arată că proprietar tabular al imobilelor înscrise în C.F. nr. 1450 P.B a fost S.C R.F. S.A B. care a fost intabulata încă din anul 1960.

Reclamanta Regia Naţionala a Pădurilor R. prin Direcţia Silvica B. N, nu a fost niciodată proprietara imobilelor înscrise în C.F, nr. 1450 PB, nu are nici un drept de proprietate nu a depus la dosarul instanţei nici un act sa dovedească dreptul de proprietate şi nici nu are un astfel de act.

Susţine că fostele organizări şi dezorganizări (reorganizări) ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, Ministerului Silviculturii, Ministerului Economiei şi altor ministere, privind înfiinţarea şi desfiinţarea de unităţi silvice locale ca: ocoale silvice, direcţii silvice, inspectorate silvice, districte etc., nu au nimic cu dreptul de proprietate. Toate aceste unităţi silvice, au avut competenta de paza a pădurilor, plantaţii forestiere şi administrare a pădurilor statului provenite prin naţionalizarea din anul 1948 şi după.  Terenurile şi construcţiile din C.F. nr. 1450, nu au făcut parte din categoria păduri sau terenuri pentru împăduriri, şi nu puteau forma obiectul dreptului de proprietate al S.R.. Regia Naţionala a Pădurilor R. prin Direcţia Silvica B. N nu are nici un act prin care sa rezulte ca i s-a dat în administrare operativa directa aceste imobile.

Arată că dreptul de administrare operativă directă se atribuia de către S.R., numai pentru imobilele al căror proprietar era.

Pârâta susţine că din expertiza întocmita de expertul P.V în dosarul nr. 26/F/2002 al Tribunalului B. N, din încheierea C.F din 26.11.1960, încheierea nr. 18615 /2008 de C.F, contractul de vânzare - cumpărare nr. 334 /04.04.2008, sentinţa civila nr. 1165/03.03.2009 pronunţata de Judecătoria B. în dosarul nr. 656 /l90/2009, decizia civila nr. 70/A/2009 din 26 06.2009 a Tribunalului B. N şi din sentinţa civila nr. 10728/2011 din 02.12.2011 data în dosarul nr. 11373 /190/2009, rezultă că S.C R.F. a fost proprietar tabular încă din anul 1960.

Pârâta precizează că trei complete de judecata diferite, au pronunţat aceeaşi hotărâre prin care constata ca proprietarul imobilelor a fost I.F.E.T. B. şi în final S.C. R.F., şi ca unităţile silvice nicicând nu au avut în proprietate aceste imobile.

In toate aceste hotărâri se face o ampla prezentare cronologica a tuturor actelor normative de organizare şi dezorganizare (reorganizare), atât ale I.F.E.T B.-R cat şi ale unităţilor silvice (ocoale, direcţii, etc.). Imobilul înscris în C.F. nr. 1450 P.B, nu a ieşit nici un moment din proprietatea S.C. R.F..

Cu privire la amenajamentul silvic arată că imobilele teren şi construcţii înscrise în C.F. nr. 1450 P.B nu puteau fi cuprinse în amenajamentele silvice în mod legal din următoarele motive: nu au fost expropriate, naţionalizate sau preluate cu just titlu de către stat; nu au fost nicicând terenuri împădurite sau preluate pentru împăduriri, fiind situate chiar în centru comunei P.B, în apropierea Primăriei; construcţiile nu sunt situate pe domeniul silvic, cum este cazul cabanelor, foişoarelor, etc.; construcţiile nu au fost niciodată patrimoniul Ocolului Silvic P.B.

Dacă eventual, aceste imobile au fost înscrise în amenajamentele silvice, a fost o înscriere abuziva, fără forme legale, iar legile de fond funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate (Legile nr. 18 /l991, nr. 169 /1997, nr. 1 /2000, nr. 247 /2005) şi Hotărârile de Guvern de aprobare a Normelor de aplicare a acestor legi, precum şi legile de restituire a proprietăţilor preluate în mod abuziv (Legea nr. 112 /25.11.1995 şi Legea nr. 10/2001) dispun în mod imperativ, arată că restituirea tuturor imobilelor preluate în mod abuziv sau fără forme legale.

Mai arată că, amenajamentul U.P.I. H., Ocolul Silvic P.B, vol. I , Memoriu tehnic, Planuri de amenajament, ed. 1986, conform titulaturii, cuprinde: numai planuri de prindere în amenajamente; aceste planuri de amenajamente nu au la baza nici un act legal, justificativ, de cuprindere a imobilelor înscrise în C.F. 1450 P.B în amenajamentele silvice, şi nu au fost validate; în anul 1986, când s-a întocmit Planul de amenajamente, imobilele din C.F 1450 erau proprietatea I.F.E.T B. iar în final proprietatea S.C. R.F. S.A.

Cu privire la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008, arată că acesta este perfect legal, a fost încheiat cu respectarea stricta a tuturor actelor normative în materie. Pentru cumpărare au fost mai mulţi ofertanţi, dintre care unii s-au retras şi a rămas ca unic ofertant Asociaţia Proprietarilor de Pădure "BC", care a şi cumpărat, fiind cumpărătorul de buna credinţa deoarece toate actele prezentate de vânzătoare, au făcut dovada cu prisosinţa ca proprietarul imobilului care se vinde, este R.F..

Pentru termenul de judecată din data de 18.09.2012 reclamanta a formulat o precizare a petitului nr. 2 (f. ) din acţiunea introductiva, în sensul radierii dreptului de proprietate a paraţilor de rând 1 din CF 2299 P.B., nr. cad. 272 în suprafaţa de 3679 mp şi CF 2300 P.B., nr. cad. 273, în suprafaţa de 5358 mp, precum şi a pârâţilor de rând 2 din CF 1450 P.B.. nr. cad 273 (nr. top 972/b.2, 973/b, 975/1, 975/2 şi 976) şi CF 1450 P.B., nr. cad. 272 (nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 şi 976); a solicitat instanţei să constate că suprafeţele mai sus identificate sunt proprietatea S.R. aflate în administrarea RNP R. prin Direcţia Silvica B. N; să dispună intabularea dreptului de proprietate a S.R., în administrarea RNP R. - Direcţia Silvica B. N în CF menţionate.

Pentru termenul de judecată din data de 23.10.2012 reclamanta a formulat o cerere prin care solicită introducerea în cauză a S.R, prin MFP (f. 172).

Legal citat, pârâtul S.R prin MFP-ANAF-DGFP B.-N a formulat întâmpinare şi cerere de intervenţie în interes propriu (f. 182-184) prin care, raportat la calitatea procesuală atribuită, aceea de pârât în prezenta speţă, solicită admiterea acţiunii formulate de către reclamanta Regia Naţionala a Pădurilor R. prin Direcţia Silvică B.-N, iar raportat la cererea de intervenţie în interes propriu solicită instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, încheiat între pârâţii de rând 1 şi 2; dispunerea radierii dreptului de proprietate a pârâtului de rând 1 Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC, înscris în CF25056 PB, nr. cad 273, respectiv CF 25295, nr. cad 25295 C1-C5.

Raportat la cererea de intervenţie în interes propriu arată că terenul în litigiu, înscris în CF25056 P.B., nr. cad 273, respectiv CF 25295, nr. cad 25295 C1-C5, se afla, anterior înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului de rând 1, în proprietatea S.R., cu drept de administrare în favoarea R.- Direcţia Silvică B.-N., şi a antecesoarelor acesteia, încă din 1967. Imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare o solicită prin prezenta acţiune, nr. 334/2008, au aparţinut Ocolului Silvic P.B., aflându-se în prezent în gestiunea subunităţii Ocolul Silvic B..

Arată de asemenea că, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare atacat, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul cunoşteau situaţia reală a terenului. Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea ca părţile au încheiat contractul în cunoştinţa de cauza, ştiind ca lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma "in cunoştinţa de cauza" releva, semantic, înţelesul ca părţile contractului au ştiut bine ca bunul/individual determinat/ nu este proprietatea vânzătorului şi ca aparţine altuia. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenţia de a aduce altuia o paguba, este un act juridic intenţional, fondat pe o cauza ilicita sau frauda, ambele având ca numitor comun reaua-credinţa a părţilor.

La data încheierii actului de înstrăinare atacat, proprietarul tabular al bunului imobiliar vândut era S.R., cu drept de administrare în favoarea R..

Raportat la art. 3 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, respectiv art. 135 alin.4 din Constituţia României bunurile proprietate publică aparţinând S.R. sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii fiind lovite de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor art. 11, alin 2 din Legea 213/1998.

Titularii domeniului public sunt indicaţi la art.136 alin.(2) din Constituţie, republicata, precum şi de art. l şi 2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, unde se precizează ca proprietatea publica aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi ca aceste persoane juridice de drept public exercita posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Astfel, arată că titulari ai domeniului public sunt titularii dreptului de proprietate publica: statul, judeţul, municipiul, oraşul şi comuna. Posesia (jus possidendi) consta în posibilitatea recunoscuta în favoarea titularului dreptului de proprietate de a stăpâni bunul care îi aparţine în materialitatea lui.

Folosinţa (jus utendi şi jus fruendi) conferă titularului dreptului de proprietate posibilitatea de a utiliza bunul respectiv, precum şi dreptul de a culege fructele acestuia. Dispoziţia (jus abutendi) reprezintă atributul dreptului de proprietate care conferă titularului sau dreptul de dispoziţie materiala şi dreptul de dispoziţie juridica. Astfel, dispoziţia materiala este prerogativa pe care o are proprietarul de a dispune după voinţa sa de substanţa materiala a bunului, adică de a-l consuma, transforma sau distruge, în condiţiile legii.

 Dispoziţia juridica este prerogativa recunoscuta în favoarea titularului dreptului de proprietate de a dispune de bunul respectiv prin acte juridice, adică de a-l înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, ori de a-l greva în favoarea altor persoane, în condiţiile legii.

În concluzie, pârâtul solicită instanţei admiterea cererii de intervenţie în interes propriu astfel formulată, cu consecinţa admiterii petitelor astfel formulate.

In drept invocă prev. art. 49-53,art.110-118 Cod Proc.civ , dispoziţiile Codului Civil, Legea 213/1998.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 185).

Pentru termenul de judecată din data de 05.02.2012 pârâta Asociaţia proprietarilor de pădure „BC” a depus la dosar note de şedinţă (f. 192-193) prin care arată că reclamanta, prin cererea din 22.10.2012, a invocat împrocesuarea în cauza a MFP ca reprezentant al SR, sub pretextul arătării titularului dreptului de proprietate în sensul ca terenurile obiect al contractului ar fi proprietatea SR şi nu S.C R.F. SA B..

Pârâta a arătat faţă de această cerere, prin scriptul depus pentru termenul din data de 27.11.2012, ca nu este întemeiata nefiind cazul împrocesuării ca parte a S.R..

In privinţa pretinsei întâmpinări a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice B. N. invocă că susţinerea calităţii de proprietar a Statului asupra terenurilor nu este întemeiata întrucât proprietar tabular al terenului în litigiu este pârâta SC R.F. SA B. în care sens aminteşte şi considerentele Sentinţei Civile nr. 10728 /2011 a Judecătoriei B. prin care s-a respins acţiunea civila a reclamantei Regia Naţionala a Pădurilor R. prin Direcţia Silvica B. pentru rectificarea respectivelor CF-uri pe considerentul ca proprietar tabular este SC R.F.. Prin Decizia nr. 85 / A /2012 a Tribunalului B. N. s-a respins ca nefondat apelul R.N.P R., prin Direcţia Silvica B..

Cu privire la Cererea de intervenţie în interes propriu subliniază că, dacă această Direcţie este pârâtă în acest dosar, atunci cererea de intervenţie este greşit formulata procedural, iar pe fond oricum neîntemeiata pentru motivele pe care le-a arătat prin scriptele depuse la dosar în sensul ca, în esenţa calitatea de proprietar al terenurilor aparţine nu S.R. ci calitatea de proprietar o are SC R.F. SA aşa cum se motivează şi prin Sentinţa nr. 10688/2012 a Judecătoriei B..

Cum se menţionează şi în aceasta Sentinţa înscrierea dreptului de proprietate a SC R.F. în acele cf-uri s-a făcut în temeiul încheierilor din 26.11.1960, 14.05.1966, împotriva cărora nu s-a formulat o cale de atac potrivit Legii cadastrului funciar în vigoare la aceea data, astfel ca înscrierile au rămas definitive drept pentru care s-a şi respins cererea reclamantei de rectificare a înscrierii ca proprietar a RNP prin Direcţia Silvica B. .

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 194-195).

În şedinţa publică din data de 19 martie 2013 instanţa a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.R. prin Ministerul Finanţelor, raportat la aspectul că la data formulării cererii acesta era deja împrocesuat în cauză şi avea calitatea de intervenient forţat.

Pentru termenul de judecată din data de 23.04.2013 reclamanta a formulat note de şedinţă (f. 200) privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Astfel, arată că potrivit primului petit din cererea introductiva, a solicitat instanţei de judecata sa constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008.

Nulitatea absolută este acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea unui act juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc, iar potrivit regimului juridic al nulităţii absolute, constatarea nulităţii absolute poate fi ceruta injustiţie de orice persoana interesata, inclusiv de către instanţa de judecata, din oficiu.

Reclamanta, în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publica a S.R., potrivit HG 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor -R. şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare - în vigoare şi HG 1105/2003 (în prezent abrogata prin HG 229/2009) are obligaţia potrivit art. 4 din HG 229/2009 să acţioneze pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietate publică a statului.

Arată reclamanta că este real faptul că nu are un drept de proprietate asupra imobilelor obiect al contractului a cărui nulitate solicită, ci doar un drept de administrare, însă, având în vedere particularităţile regimului nulităţii absolute şi atribuţiile sale stabilite prin HG 1105/2003 şi HG 229/2009 consideră că are calitate procesuala activa, motiv pentru care solicită respingerea excepţiei.

Aşa cum a mai arătat prin notele de şedinţa depuse la dosarul cauzei, în speţa operează nulitatea absolută ca urmare a nevalabilităţii unei condiţii de fond a actului juridic şi anume nevalabilitatea obiectului actului juridic.

Codul civil vechi - în vigoare la data perfectării actului, prin art. 948, stabileşte condiţiile generale pe care trebuie sa le îndeplinească actul juridic referitoare la capacitate, consimţământ, obiect şi cauza pentru a fi valabil, iar ca cerinţa expresa se prevede ca obiectul, respectiv bunul sau lucrul, ca "obiect derivat" şi nu numai, trebuie sa fie în circuitul civil (art. 963 Cod Civ.).

Ori, în speţa, imobilele teren care fac obiectul contractului de vânzare cumpărare nu se aflau în circuitul civil la data perfectării actului, după cum nu se afla în circuitul civil nici la acest moment.

Aşa cum a menţionat, în cererea introductiva, imobilul este cuprins pe de o parte în amenajament silvic încă de la constituirea Ocolului Silvic P.B., deci înainte de 1968,  iar pe de alta parte, statutul de bun proprietate publica a statului a fost consfinţit prin HG 982/1998 privind restructurarea Regiei Naţionale a Pădurilor, act normativ care stabileşte la art. 7 din regulamentul pe care îl aprobă: „R.N.P. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în raportul statistic – SILV 1, actualizat pe baza primirilor şi cedărilor de terenuri legal efectuate, inclusiv ca urmare a trecerii unor suprafeţe în proprietate privată, conform legii.”

In fapt şi Ministerul Finanţelor Publice, prin adresa nr. 449158/05.11.2012 indica că în inventarul bunurilor proprietate publica a statului figurează sub număr de inventar 1364 suprafaţa de 57.000 ha teren forestier pe care s-au instalat diverse obiective care servesc nevoilor de cultura, producţie sau administraţie silvică - conform amenajamentelor silvice - iar baza legala care a stat la includerea acestora în domeniul public al statului este HG 982/1998. Mergând mai departe, amenajamentele silvice ediţiile 1965, 1986, 2005 depuse la dosarul cauzei pentru a dovedi starea de fapt şi continuitatea posesiei şi administrării, includ suprafeţele aferente reşedinţei de ocol şi anexe.

In consecinţa, pentru a fi valabil obiectul actului juridic trebuie sa îndeplinească mai multe condiţii printre care şi acea de a fi în circuitul civil, condiţie care, în speţă, nu era îndeplinita la momentul încheierii actului atacat, iar sancţiunea de drept civil care lipseşte actul de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila este nulitatea.

De asemenea, arată că exista şi condiţii speciale pentru valabilitatea actului juridic: „cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv” şi doar în aceasta calitate poate sau trebuie sa desfăşoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului sau, atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana îl foloseşte şi îl exercită, ori în speţa, vânzătorul din actul atacat nu este titular al dreptului subiectiv şi nu poate avea conduita unui titular. În susţinerea, respectiv în demonstrarea acestui aspect a uzat, la termenele anterioare, de alegaţiile privitoare la antecesorii să şi transferul succesiv al patrimoniului până în prezent.

Eroarea care a dus la înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate a pârâtelor a pornit din împrejurarea potrivit căreia pârâta R.F. a solicitat biroului de carte funciara înscrierea dreptului sau de succesoare a întreprinderii Forestiere, fără a tine cont de modul în care s-a transmis patrimoniul întreprinderii Forestiere către toate entităţile rezultate din reorganizarea acestei societăţi a cărei urmaşi sunt şi ei în fapt şi Tribunalul B. a concluzionat în judecarea dosarului 11373/190/2009* ca fiind întemeiate susţinerile lor şi retine ca terenurile înscrise în colile funciare nr. 1450, 1469 şi 1470 PB. nu constituiau proprietatea pârâtei R.F. şi nu au fost preluate în patrimoniul antecesoarelor acesteia.

Contractul de vânzare cumpărare este nul de drept, urmarea nerespectării dreptului de preemţiune al statului instituit prin art. 45 (6) din L. 46/2008.

In speţa, vânzătorul, respectiv pârâţii de rând 2 nu au procedat la înştiinţarea unităţii silvice despre intenţia de a înstrăina imobilul teren, în consecinţa contractul indicat s-a încheiat cu încălcarea unei norme legale imperative şi pe cale de consecinţa sancţiunea aplicabila este nulitatea absolută.

Pentru termenul de judecată din data de 23.04.2013 pârâta APP a depus la dosar completare la notele de şedinţă din 05.02.2012 (f. 204-205), prin care arată că, în ce priveşte terenul în litigiu, proprietar iniţial, până la naţionalizare este S.C. R.F..

In perioada comunistă, respectiv în anul 1960 cu imobilul în litigiu figurează înscris în CF ca proprietar tabular întreprinderea Forestiera B.. în urma organizării şi reorganizării făcute la nivel naţional, în anul 1966 s-a desprins de fostul I.F.E.T, Direcţia Silvica, etc., iar prin actele normative emise, imobilul în litigiu a rămas în proprietatea I.F.E.T. în care sens s-a făcut şi menţiunea corespunzătoare în cartea funciara şi prin care s-au departajat imobilele care s-au atribuit unuia sau altuia.

Prin legislaţia în vigoare la acea data, s-a dispus desfiinţarea fostelor Întreprinderi de stat şi transformarea lor în societăţi comerciale şi regii autonome, prin înscrierea acestora la Registrul Comerţului şi Camera de comerţ în baza unei documentaţii cerute de lege.

Prin H.G nr. 834 /1991 s-a dispus ca toate regiile autonome şi toate societăţile comerciale deţinătoare de imobile (construcţii şi terenuri) sa întocmească documentaţia corespunzătoare şi sa obţină atestarea dreptului de proprietate privind aceste imobile în baza cărora se pot intabula ca şi proprietari.

Precizează că la data apariţiei acestui act normativ proprietar tabular asupra imobilului în litigiu era S.C. R.F. ca succesoare a fostei I.F.E.T.

Regia Naţionala a Pădurilor cu unitatea din teritoriu Direcţia Silvica B. nu a făcut nici un demers pentru atestarea dreptului de proprietate aşa cum s-a dispus prin legislaţie sau daca eventual a încercat nu i s-a recunoscut de către nimeni prin nici un act normative, lege dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

S.R. prin Direcţia Finanţelor Publice nu are nici o calitate procesuala în acest dosar pentru ca iniţial nu a fost proprietara imobilului în litigiu iar ulterior prin prisma legilor de organizare şi reorganizare a întreprinderilor de stat, proprietar de carte funciara a fost I.F.ET şi succesoarele acesteia.

După anul 1989, S.R. a emis o serie de acte normative privind fondul funciar, Legea 18/1991, legea nr. 169 /1997, legea 1/2000, legea nr. 247/2005, etc. prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv de către S.R. în perioada comunista, cu precizarea ca reconstituirea dreptului de proprietate sau restituirea imobilelor preluate în mod abuziv se va face în favoarea foştilor proprietari care nu mai figurează în CF-uri ca proprietari, în anul 1990.

Pentru termenul de judecată din data de 21.05.2013 pârâta APP a depus la dosar răspuns la Notele de şedinţa depuse de DS pentru termenul din data de 23.04.2013 (f. ) prin care arată că reclamanta nu are calitate procesuală activă iar imobilele teren şi construcţii înscrise în C.F. nr. 1450 P.B. nu puteau fi cuprinse în amenajamentele silvice în mod legal.

Reclamanta şi pârâta A.P.P.B.C. au depus la dosarul cauzei şi Concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Încheierea din 26.11.1960, dată în baza adresei Întreprinderii forestiere B. nr. 19024/24.11.1960 şi a extrasului din procesul verbal al Comitetului executiv al Sfatului popular Reg. C, Decizia nr. 1239/1960, s-a dispus ca asupra imobilelor de sub nr. top 969, 970, 97l, 972/b, 973/b, 975/l, 975/2 şi 976, transcrise din cartea funciară 1340, proprietatea statului, să se înscrie, în CF 1450 P.B., dreptul de proprietate cu titlu de transmitere în folosinţă operativă a Întreprinderii forestiere B. (f. 54 dosar fond).

În temeiul HG 34/1991, Întreprinderea forestieră de exploatare şi transport B., a trecut în componenţa RA VB, iar apoi în temeiul HG 15/1994, aceasta din urmă a fost reorganizată în societăţi comerciale pe acţiuni cu capital integral de stat, fosta Întreprinderea forestieră B. fiind transformată în SC S SA B.. Ulterior, SC S SA B. şi-a schimbat denumirea în SC R.F. SA.

Prin Încheierea din 10.06.2005 s-a schimbat denumirea proprietarului din Întreprinderea forestieră B. în SC R.F. SA, conform actelor juridice menţionate în conţinutul cererii de înscriere

În C.F. 1450 PB,  a fost înscris terenul în suprafaţă de 9037 m.p. teren  pe care au fost situate construcţiile ce au constituit  sediul Ocolului Silvic  PB şi anexele acestui sediu, aşa cum a reieşit din expertiza topo (f. 17-23 dosar fond) efectuată în dosarul nr. 26/F/2000 al Tribunalului B. N..

S-a mai reţinut de către instanţa de fond că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008 (f. 15-16 dosar fond), pârâta SC R.F. SA, prin Cabinet individual de insolvenţă PI în calitate de lichidator judiciar, a vândut pârâtei Asociaţia proprietarilor de pădure BC terenul înscris în C.F. 1450 PB, nr. cad. 273 (nr.top. 972/b/2, 973/b, 975/l, 975/2 şi 976) şi nr.cad. 272 (969, 970, 97l, 972/b, 973/b, 975/l, 975/2 şi 976).

În baza încheierii CF nr. 18615/16.06.2008 (f. 24 dosar fond), terenul înscris în C.F. 1450 PB s-a parcelat şi s-a intabulat astfel:

- parcela cu nr.cad. 272, în suprafaţă de 3679 mp în CF 2299 P.B. (f. 25-27 dosar fond), (CF 25295 P.B.);

- parcela cu nr.cad. 273, în suprafaţă de 5358 mp în CF 2300 P.B. (f. 28-30 dosar fond), (CF 25056 P.B.).

Instanţa de fond a reţinut că, conform amenajamentului silvic întocmit în 1965, în unitatea de producţie U.P.I. H, unitatea amenajistică (ua) 116 C, figurează reşedinţa Ocolului silvic P.B. (f. 87-88 dosar fond). Acea situaţie a fost menţinută şi evidenţiată în amenajamentele silvice întocmite ulterior, în anul 1986 (f. 117-118 dosar fond), astfel că sediul OS P.B. a figurat şi în amenajamentul silvic, întocmit în anul 2005, în care fostul U.P.I H a devenit U.P.IV P.B., unitatea amenajistică rămânând neschimbată: 116C (f. 89-92 dosar fond).

În baza Decretului nr. 648/1967 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului economiei forestiere şi a HCM 1599/1967 pentru aplicarea decretului menţionat (f. 75-76 dosar fond), s-a decis înfiinţarea direcţiilor regionale silvice, aşa cum acestea au fost prevăzute în anexa 1 a HCM nr. 1599/1967, prin desprinderea părţilor de patrimoniu de la direcţiile regionale de economie forestieră şi de la întreprinderile forestiere.

Conform instrucţiunilor emise în scopul aplicării D 648/1967 (f. 80-86 dosar fond) D.R.S. nou înfiinţate au primit de la întreprinderile forestiere patrimoniul privind activitatea de silvicultură şi au preluat în totalitate activele şi pasivele ocoalelor silvice care intrau în componenţa lor.

S-a reţinut că, potrivit cererii de înregistrare la MF de la fila 77 din dosarul de fond, începând cu 01.01.1968, Ocolul silvic B. şi Ocolul silvic P.B. au funcţionat ca subunităţi ale D.R.S.C., precum şi faptul că, la data de 01.01.1990,  construcţiile cu destinaţie sediu OS P.B. figurau în amenajament silvic şi se aflau în evidenţele contabile ale Ocolului silvic PB din subordinea Inspectoratului silvic judeţean B. N., aparţinând de MS.

 În acest context s-a precizat că, anterior anului 1990, atât terenurile, cât şi construcţiile constituiau proprietate socialistă de stat, iar în patrimoniul unităţilor socialiste se afla doar dreptul de administrare sau, aşa cum s-a înscris în C.F. 1450 P.B., dreptul de folosinţă operativă.

În anul 1990, în baza Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea fostelor unităţi socialiste de stat, prin HG nr.1335/1990, începând cu data de 1 ianuarie 1991, a fost înfiinţată Regia autonomă a  pădurilor „R.” RA.

Potrivit actului de înfiinţare, R. RA s-a înfiinţat prin preluarea patrimoniului net în valoare de 5.421 milioane lei, constituit prin preluarea activului şi pasivului de la unităţile de stat prevăzute în anexa nr. 1, unităţi de stat care s-au desfiinţat. În anexa nr.1 sunt prevăzute toate inspectoratele silvice judeţene şi se face menţiunea că valoarea patrimoniului net nu include valoarea terenurilor din fondul forestier.

Raportat la prevederile art. 8 din Regulamentului  de organizare şi funcţionare a Regiei autonome „R.” R.A., cuprins în anexa  nr. 2 la HG nr. 1335/1990, instanţa reţine că Regia autonomă „R.” R.A. a  preluat în patrimoniu doar valoarea construcţiilor edificate pe terenul înscris în CF 1450 P.B., ce constituie sediul Ocolului silvic PB şi anexele la acest sediu, în timp ce valoarea terenurilor din litigiu, ce fac parte din fondul forestier, nu a fost inclusă în valoarea patrimoniului.

Potrivit art. 9 din regulament, astfel cum a fost modificat prin HG nr.495/1992, "R." - R.A. are în administrare fondul forestier din domeniul public de interes naţional, înregistrat ca atare în situaţia statistica a fondului forestier S, la data de 1 ianuarie 1990.”

Reclamanta R.N.P. este continuatoarea Regiei Autonome a Pădurilor „R.” RA - entitate care s-a reorganizat prin HG nr.1112/1996 - preluând patrimoniul fostei regii, şi având în administrare, potrivit art. 7 din regulamentul de organizare şi funcţionare din anexa 1 la HG nr.1112/1996, „fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în raportul statistic - SILV. 1”.

O prevedere similară conţine şi art. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Naţionale a Pădurilor-R., aprobat prin HG nr. 229/2009.

S-a mai reţinut că, în urma reorganizării Ministerului Economiei Forestiere, prin Decretul nr. 648/1967 şi HCM nr. 1599/1967, reorganizare intervenită după intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor din C.F. 1450 PB, aceste terenuri devenite proprietate de stat, precum şi construcţiile edificate, au fost preluate în administrarea Inspectoratului silvic judeţean B. N., care funcţiona în subordinea Ministerului Silviculturii, astfel că, la data de  01.01.1990, terenurile precum şi construcţiile fiind înscrise în situaţia statistică S. 1, au fost preluate de către reclamantă, cu menţiunea că, în privinţa terenurilor, aceasta a dobândit doar dreptul de administrare.

De altfel, conform adresei nr. 449158/05.11.2012 (f. 190,191 dosar fond) terenul în litigiu a figurat în lista bunurilor din domeniul public al S.R., cu nr. de inventar 1363-1366, listă aprobată prin HG 2060/2004.

Reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008, având în vedere că terenurile ce au făcut obiectul vânzării au făcut parte din fondul forestier naţional, proprietatea publică a S.R..

Deoarece, nulitatea absolută poate fi invocată de către oricine are interes, fiind menită să sancţioneze încălcarea unor norme de ordine publică, iar reclamanta R.N.P.R., administrator al fondului forestier, a justificat un asemenea interes, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Având în vedere aspectele expuse anterior, s-a reţinut că nici terenurile înscrise în C.F. 1450 PB în favoarea Întreprinderii forestiere B. şi nici sediul Ocolului Silvic PB, nu constituiau proprietatea acestei întreprinderi la data de 01.01.1990 şi nu au fost preluate în patrimoniul RA VB înfiinţată prin HG nr. 34/1991 şi nici nu au intrat ulterior în patrimoniul SC „S” SA B., înfiinţată urmare a reorganizării RA V.B şi apoi în patrimoniul SC „R.F.” SA.

Potrivit art. I pct. 4 din Anexa 1 la Legea nr. 213/2008, pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată fac parte din domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

Cum terenul în litigiu a fost inclus încă din 1965 în amenajamentul silvic UP I H, iar ulterior în amenajamentul Ocolului silvic B., U.P. IV P.B., fiind actualmente inventariat în lista bunurilor din domeniul public al S.R., instanţa de fond a constatat că imobilele înscrise în C.F. 1450 PB au fost proprietatea publică a S.R., date în administrarea reclamantei R.N.P.R., prin Direcţia silvică B.-N..

Conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2008, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate, ci numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii. Alin. (2) al art. 11 stipulează că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

În condiţiile în care SC R.F. SA, prin lichidator judiciar, a procedat la vânzarea terenurilor înscrise în C.F. 1450 PB, obiect al dreptului de proprietate publică - aşa cum s-a argumentat mai sus - instanţa de fond a reţinut că această convenţie a fost încheiată cu încălcarea normelor imperative ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, astfel încât, văzând dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare -  cumpărare nr. 334/2008, încheiat între pârâtele A.P.P.B.C., în calitate de cumpărător şi SC R.F. SA, în calitate de vânzător.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtelor A.P.P.B.C. şi SC R.F. SA din CF nr. 1450 P.B., nr.cad. 273, în suprafaţă de 5358 mp şi nr.cad. 272 în suprafaţă de 3679 mp, din CF nr. 2299 P.B., nr.cad. 272 şi din CF nr. 2300 P.B., nr.cad. 273, şi înscrierea în CF nr. 1450 P.B., CF nr. 2299 P.B. şi CF nr. 2300 P.B., a dreptului de proprietate al S.R., şi a dreptului de administrare al reclamantei R.N.P.R., prin Direcţia silvică B.-N..

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.P.P.B.C., legal citată, a formulat recurs, solicitând în principal admiterea recursului, în baza disp. art 312 pct. 1, 2, 3 teza I  mp. rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, şi, în consecinţă, modificarea în totalitate a Sentinţei civile nr. 4706/2013 a Judecătoriei B., în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei, iar în subsidiar, admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Totodată, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce a privit capătul de cerere privind radierea înscrierii dreptului de proprietate a pârâtei SC R.F. SA din cf nr. 1450 PB, având drept consecinţă admiterea recursului şi respingerea ca nefondat al acestui capăt de cerere, respectiv excepţia lipsei de interes al reclamantei în ceea ce a privit capătul de cerere privind înscrierea în c.f. 1450, în c.f. 2299 şi în c.f. 2300 P.B. a dreptului de proprietate al S.R., având drept consecinţă admiterea recursului şi respingerea ca lipsit de interes a acestui capăt de cerere. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că sentinţa civilă nr. 4607/2013 a Judecătoriei B. este nelegală şi netemeinică, a fost dată cu aplicarea greşită a legii, pentru următoarele considerente:

Înscrierea în cf. nr. 1450 PB a dreptului de proprietate al fostei Întreprinderi Forestiere B., asupra imobilelor de sub nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 şi 976, s-a efectuai prin încheierea din data de 26.11.1960, urmând ca ulterior, prin încheierea din data de 10.06.2005, să fie operată în c.f nr. 1450 PB, schimbarea denumirii proprietarului şi să fie înscrisă SC R.F. SA ca şi proprietar tabular.

S-a precizat că, în baza încheierii c.f. nr. 18615/16.08.1008, imobilul teren înscris în c.f. 1450 PB s-a parcelat astfel: parcela cu nr. cad. 272 s-a înscris în c.f 2299 PB şi parcela cu nr. cad 273 s-a înscris în c.f. 2300 PB (în favoarea recurentei) operaţiune în urma căreia cartea funciara nr. 1450 a fost sistată.

S-a arătat că, instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a dispus înscrierea în c.f. 1450 PB a dreptului de proprietate al S.R. şi al dreptului de administrare al reclamantei, înscrieri care nu mai pot fi efectuate într-o carte funciară sistată, aspect relevat inclusiv în dispozitivul Deciziei civile nr. 85/A/2012 pronunţată de Tribunalul B.-N. în dosarul civil nr. 11373/190/2009* .

S-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de cererea reclamantei formulată prin precizarea de acţiune de la termenul din 18.09.2012 cerere prin care a solicitat instanţei să dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC R.F. SA din c.f. 1450 PB, având în vedere următoarele:

În dosarul civil nr. 11.373/190/2009 al Judecătoriei B., reclamanta Regia Naţionala a Pădurilor - R., prin Direcţia Silvică B.-N., a chemat în judecată de pârâta SC R.F. SA, solicitând instanţei să dispună radierea notării dreptului de proprietate al acesteia din c.f 1450 PB.

În motivare, reclamanta a arătat în esenţă faptul că, din eroare s-a procedat la. înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în c.f 1450, fără a se verifica de către OCPI titlul pârâtei R.F. raportat la modul de transmitere al patrimoniului întreprinderii Forestiere către toate organismele care au luat fiinţa prin reorganizarea acestei întreprinderi.

S-a precizat că, acţiunea reclamantei a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 10728/2011 a Judecătoriei B., iar prin Decizia nr. 85/A/2012 a Tribunalului B.-N., s-a respins şi apelul formulat de către R., soluţia respingerii cererii de rectificare rămânând definitivă şi irevocabilă.

S-a arătat că în dosar au fost aceleaşi părţi, obiect şi aceeaşi cauză, prin urmare, potrivit art. 1201 din Codul civil vechi există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinite cumulativ cele trei condiţii imperative: identitate de obiect, identitate de cauză şi identitate de persoane.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea capătului de cerere din acţiunea reclamantei precizată, privind radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC R.F. SA din c.f 1450 PB.

De asemenea, au înţeles să invoce excepţia lipsei de interes al reclamantei R.N.P.R.-Direcţia Silvică B.-N., în ceea ce a privit petitul referitor la înscrierea în c.f. 1450, c.f. 2299 şi c.f. 2300 PB, a dreptului de proprietate al S.R..

S-a arătat că trebuie să se observe faptul că reclamanta, prin precizare de acţiune, a solicitat instanţei de fond să dispună înscrierea S.R. ca proprietar tabular asupra terenului din litigiu, fără ca S.R., prin Ministerul Finanţelor Publice, pârât în cauză, să formuleze o cerere proprie, reconvenţională, în acest sens. S-a arătat faptul că, în calitate de pârât şi intervenient în interes propriu, S.R. a arătat doar că a fost de acord cu acţiunea formulată de reclamantă, mai exact cu constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între recurentă şi pârâta R.F. şi cu radierea dreptului de proprietate a acesteia din urmă din cartea funciară. Nu a formulat însă cereri proprii, printr-o cerere reconvenţională.

S-a precizat că, interesul a trebuit să fie personal şi direct, mai precis, reclamantul trebuia să justifice în persoana sa, nu în cea a pârâtului, interesul de a promova acţiunea civilă. În consecinţă, nu s-a putut ca reclamantul să apere interesul unei alte persoane, în speţă S.R., sau interesul colectiv.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea capătului de cerere privind întabularea S.R. asupra terenului din litigiu, ca lipsit de interes.

În ceea ce a privit fondul cauzei, temeinicia şi legalitatea înscrierii dreptului recurentei de proprietate asupra imobilelor în litigiu, s-au arătat următoarele:

Recurenta a mai arătat că a achiziţionat imobilele teren înscrise în c.f 1450 PB prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/4.04.2008, de la pârâta SC R.F. SA, având în vedere prevederile Legii nr. 64/1995 republicată, a Legii nr. 85/2006, conform încheierii judecătorului sindic din data de 22.07.2005, pronunţata în dosarul nr. 26/F/2000 al Tribunalului B.-N.. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea era proprietara tabulară a imobilelor care au făcut obiectul vânzării, înscrisă în cartea funciară încă din anul 1960.

S-a precizat că, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile Decretului nr. 648/1967 şi ale HCM nr. 1599/1967, acte normative prin care au fost înfiinţate D.R.S., printre care şi Direcţia Regionala Silvică C, prin desprinderea unor ,,părţi de patrimoniu", inclusiv de la întreprinderile forestiere, de la care se preia, printre altele „patrimoniu privind activitatea de silvicultură (inclusiv vânătoarea şi piscicultura) desfăşurată pe ocoale silvice".

Astfel, s-a arătat că art. 1 teza 2 din HCM nr. 1599/1967 prevede expres faptul că „D.R.S. vor avea ca obiect gospodărirea fondului forestier, cultura şi refacerea pădurilor, paza şi protecţia acestora, punerea în valoare a masei lemnoase…", nicidecum preluarea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere."

De altfel, acest aspect a fost reţinut şi în dispozitivul Sentinţei civile nr. 10728/2011 a Judecătoriei B., pronunţată în Dosarul civil nr. 11373/190/2009*, unde s-a arătat faptul că „Ocolul Silvic B. nu a avut în proprietate terenurile în litigiu ci doar un drept de folosinţă asupra acestora".

S-a subliniat faptul că, în instrucţiunile la HCM 1599/1967, la pag 21 (fila 84 dosar fond), s-a prevăzut expres faptul, acea defalcare, preluare a unei părţi din patrimoniul Întreprinderilor Forestiere de către D.R.S., s-au făcut pe baza balanţelor de verificare, pe baza unei evidenţe întocmite la acea dată.

S-a arătat că la dosarul cauzei nu s-au depus de către reclamantă înscrisuri din care să rezulte care a fost partea din patrimoniul fostelor Întreprinderi Forestiere care a trecut la Direcţia Regională Silvică C. şi care a fost partea care a rămas Întreprinderii Forestiere B.,

Având în vedere faptul că, astfel cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, terenurile în litigiu nu au trecut în proprietatea Regiei Naţionale a Pădurilor R. -Direcţia Silvică B.-N. - succesoarea D.R.S.C., ci doar în administrarea acesteia, a rezultat că, terenurile au rămas în proprietatea Întreprinderii Forestiere B. - proprietate socialista de stat înainte de 1990 şi chiar după, când, în baza Legii nr. 15/1990., fostele unităţi socialiste de stat s-au reorganizat în regii autonome de stat, în speţă fiind vorba despre RA V.B.

S-a menţionat că, instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale în materie şi a reţinut ca valabilă doar adresa nr. 449158/2012 a Ministerului Finanţelor Publice, adresa care a avut ca anexă parte din inventarul bunurilor care au alcătuit domeniul public al statului.

S-a precizat că, nici în adresa respectivă şi nici în lista de inventar, terenurile pretins a fi parte din domeniul public au fost identificate doar generic, fără a se indica măcar amplasamentul lor. Nu au putut avea certitudinea că a fost vorba despre terenurile în litigiu.

De fapt, din întreg probatoriul administrat în cauză, a reieşit faptul că terenurile în litigiu nu au ieşit niciodată din patrimoniul Întreprinderii Forestiere B..

S-a mai arătat că, prin HG nr. 34/1991 Întreprinderea Forestieră B. a trecut în componenţa RA VB, apoi prin HG nr. 15/1994, V a fost reorganizată în societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, transformându-se în SC S SA B., care, ulterior, şi-a schimbat denumirea în SC R.F. SA..

S-a menţionat că, potrivit prevederilor HG nr. 15/1994, care abroga HG nr. 34/1991: „ Art. 1 Regiile autonome de exploatare, transport şi prelucrare primară a lemnului "E" S, "S" B, "V" B se reorganizează în societăţi comerciale pe acţiuni cu capital integral de stat, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate, capitalul social şi sucursalele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 a) – 2r).

Art. 2 Societăţile comerciale înfiinţate potrivit art. 1 funcţionează în conformitate cu prevederile legii şi ale statutelor proprii prevăzute în anexele nr. 3 a) - 3 r).

Art. 3 Capitalul social al societăţilor nou înfiinţate se constituie prin preluarea activului şi pasivului stabilite pe baza bilanţurilor contabile încheiate la 31 decembrie 1993 la regiile autonome prevăzute la art. 1 care se desfiinţează."

Prin urmare, s-a arătat că întreg capitalul fostei Întreprinderi Forestiere B., apoi cel al RA V B, apoi cel ai SC S SA B. şi în final cel al SC R.F. SA, se preia succesiv.

Prin adresa nr. 449158/5.11.2012 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, s-a arătat doar că terenurile în litigiu fac parte din domeniul public, fără a se depune sau a se solicita de către instanţa de fond înscrisuri doveditoare, din care sa reiasă modalitatea în care terenurile au trecut din proprietatea tabulară a Întreprinderii Forestiere B., din nou în proprietatea statului.

S-a subliniat faptul că, doar includerea terenurilor în amenajamentele silvice nu au făcut dovada dreptului de proprietate, mai ales având în vedere că terenurile în litigiu nu au fost împădurite, fiind terenuri arabile, situate în intravilan, în centrul comunei PB, fapt care a reieşit din expertiza topografică întocmită de către expertul PV.

De observat a fost faptul că, instanţa de fond a reţinut că amenajamentele silvice din anul 1965 au fost menţinute, fără a se efectua nici o modificare, deşi situaţia din teren şi din cartea funciara a fost alta. Astfel, terenul în litigiu a avut categoria de folosinţă gradină şi curte, atât în cartea funciara, cât şi în realitate, fapt care a reieşit şi din expertiza tehnică topografică întocmită de către expertul P.V (filele 17-23 din Dosarul nr. 26/F/2000 a Tribunalului B.-N.).

În consecinţa, s-a arătat că nu s-a putut reţine că unitatea amenajistică a rămas neschimbată din anul 1965.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 8 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Regiei Autonome R., cuprins în anexa 2 ia HG 1335/1990, s-a arătat că instanţa a reţinut că Regia a preluat în patrimoniu doar valoarea construcţiilor edificate pe terenul înscris în c.f. 1450 PB, nu şi terenurile.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului şi, în principal, modificarea în totalitate a Sentinţei civile nr. 4706/2013 a Judecătoriei B., în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei, iar în secundar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. De asemenea, s-a solicitat admiterea excepţiilor absolute invocate.

Împotriva aceleiaşi hotărâri, pârâta R.F. SA prin Lichidator Judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă IPS, legal citată, a formulat recurs, solicitând, în baza dispoziţiilor art. 312 pct. 1,2,3 coroborat cu dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii civilă promovată de către reclamanta intimată R.N.P.R.-Direcţia Silvică B.-N., iar în subsidiar, în baza dispoziţiilor art. 312 pct. 1,2 (5) raportat la art. 304 indice 1, admiterea recursului şi,în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanţa nu a intrat în cercetarea fondului şi nu a procedat Ia ataşarea dosarului 11373/190/2009 a Judecătoriei B., pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.

În motivare s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, fiind date motivele de casare invocate, pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/04.04.2008 S.C. REGNA-FOREST S.A. B., reprezentată prin lichidator judiciar PI, în calitate de vânzătoare, a înstrăinat pârâtei Asociaţia Proprietarilor de Pădure B-C imobilele proprietatea vânzătoarei, înscrise în Cf 1450 P-B, nr. cadastral 273 şi nr. cadastral 272.

Aşa cum a rezultat din extrasul de CF imobilele care au făcut obiectul înstrăinării au fost cele cu nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976, precum şi imobilele cu nr. top 972/b/2, 973/b, 975/1, 975/2, 976, natura imobilelor şi suprafaţa acestora corespunzând înscrierii din cartea funciară.

S-a mai arătat că, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în baza prevederilor Legii nr. 64/1995, a prevederilor Legii nr. 85/2006, precum şi a încheierii judecătorului sindic, pronunţată în şedinţa din 22.07.2005 în dosarul nr. 26/F/2000 a Tribunalului B.-N..

Analizându-se extrasul de CF 1450 P-B s-a putut lesne observa că imobilele înstrăinate au constituit proprietatea tabulară a vânzătoarei, dreptul de proprietate fiind înscris în baza încheierii nr. 2976/1960 şi 8995/2005.

Din coala de carte funciară 1450 P-B s-a putut constata cu exactitate modul de dobândire a dreptului de proprietate.

Astfel, sub B1 s-a menţionat în mod expres că imobilele au fost transcrise în CF nr. 1450 din CF nr. 1340, iar imobilele de sub nr. de ordine A+2, nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 şi 976 au constituit iniţial proprietatea statului, iar apoi dreptul de proprietate a fost înscris cu titlu de transmitere în favoarea Întreprinderii Forestiere B., respectiv S.C. RF S.A. B..

Prin încheierea nr. 8995/2005 s-a făcut menţiunea privind schimbarea denumirii proprietarului de sub Bl, acesta fiind pe viitor S.C. R.F. S.A. B..

S-a învederat că, din înscrisul existent în coala de carte funciara s-a putut astfel desprinde concluzia că imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 nu au constituit niciodată proprietatea tabulară a reclamantei.

Recurenta a mai arătat că, în mod evident reclamanta a fost în eroare, deoarece aceasta a deţinut doar în folosinţă alte imobile ce au constituit proprietatea S.C. RF S.A. B. şi în acest sens s-a făcut trimitere la imobilele înscrise în CF 1469, 1470 PB. Cum S.C. RF S.A. a fost proprietara tabulară a imobilelor înstrăinate contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 a întrunit toate condiţiile de valabilitate prevăzute de art. 948 şi urm. din Codul civil.

În contextul arătat nu s-a putut pune problema nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, situaţie în care acţiunea formulată de reclamanta-intimată este şi inadmisibilă.

S-a precizat că, reclamanta nu a invocat nici un temei legal şi nu a anexat înscrisuri din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea descrisă pe larg în coala funciară şi în extrasul de CF, iar pe de altă parte, reclamanta nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare nu a putut invoca alte aspecte legate de contractul de vânzare-cumpărare.

Analizându-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 s-a putut observa că acesta a purtat viza Tribunalului B.-N. şi a fost aprobat de judecătorul sindic, vânzarea-cumpărarea fiind cuprinsă în dosarul nr. 26/F/2000, în cadrul căruia s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Faţă de publicitatea dosarului 26/F/2000 a Tribunalului B.-N., s-a arătat că reclamanta avea posibilitatea legală de a contesta în termenul legal actele instrumentate în acel dosar.

S-a arătat că pe de altă parte, aşa cum s-a statut în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, unul din elementele fundamentale a supremaţiei dreptului a fost principiul securităţii raporturilor juridice care urmăresc, printre altele, ca o soluţie definitivă pronunţata de o instanţa într-un litigiu să nu mai fi putut fi pusă în discuţie.

De asemenea, în mai multe cauze s-a considerat că, contestarea unei soluţii adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6 din Convenţie în măsura în care poate să facă iluzoriu principiul securităţii juridice.

Aşa cum s-a arătat, între părţi s-a derulat acţiunea obiect al dosarului nr. 11373/190/2009 a Judecătoriei B., soluţionat definitiv prin respingerea acţiunii civile formulate de reclamanta R.N.P.R., prin Direcţia Silvică B. în contradictoriu cu recurenta RF SA .

S-a mai arătat că, acţiunea civilă, obiect al dosarului mai sus menţionat viza rectificarea înscrierii efectuate în CF 1450, 1469, 1470, PB.

Practic acţiunea se referea la aceleaşi imobile, iar intimata reclamanta R.N.P.R. a invocat aceleaşi aspecte privitoare la împrejurarea că recurenta nu a justificat dreptul de proprietate asupra imobilelor obiect al contractului de vânzare-cumpărare 334/2008.

În cadrul hotărârii pronunţate, respectiv sentinţa civilă 10728/2011, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă instanţa a statuat: "Prin Încheierea din 26.11.1960 s-a dispus înscrierea în CF 1450 PB a dreptului de proprietate asupra imobilelor de sub nr. top 969,970,971,972/b, 973/b, 975/1, 975/2 şi 976 în favoarea fostei Întreprinderi Forestiere B., iar prin încheierea din 10.06.2005 s-a schimbat denumirea proprietarului din Întreprinderea Forestieră B. în S.C. RF SA".

În fine, aceleaşi considerente privitoare la dreptul de proprietate al recurentei se regăsesc şi în partea ce priveşte imobilele înscrise în CF 1469 PB şi 1470 PB.

Astfel, dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilelor mai sus menţionate a fost definitiv elucidat în contradictoriu cu intimata reclamantă R.N.P.R. prin Direcţia Silvica B..

S-a arătat că, în mod paradoxal, prin sentinţa atacată instanţa de judecata de acelaşi grad a desprins o concluzie vădit contradictorie privitoare la dreptul de proprietate asupra aceloraşi imobile.

Prin urmare, revenind la o chestiune în litigiu care a fost deja soluţionată şi care a făcut obiectul unei decizii definitive se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice şi implicit dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţie (hotărârea din 16.04.2013 în cauza Bernard împotriva României).

Reclamanta-intimată R.N.P.R. – prin Direcţia Silvică B.-N., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 4706/2013 dată în dosarul nr. 5952/190/2011.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin acţiunea civilă promovată de în dosarul nr. 5952/190/2011, a solicitat instanţei de judecată constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008 încheiat între pârâte, precum şi să dispună instanţa de judecată radierea din Cartea Funciară a dreptului de proprietate a pârâtelor asupra imobilelor identificate astfel: CF nr. 1450 PB, nr. cad. 273, în suprafaţă de 5358 mp şi nr. cad. 272 în suprafaţă de 3679 mp, din CF nr. 2299 PB nr. cad. 272 şi din CF nr. 2300 PB, nr. cad. 273.

În susţinerea cererilor a învederat instanţei de judecată şi a susţinut cu dovezi aflate la dosarul cauzei, faptul că imobilele cu datele de identificare precizate anterior, au fost şi sunt proprietatea publică a S.R., date în administrare Regiei Naţionale a Pădurilor R., prin Direcţia Silvică B.-N..

S-a precizat că, condiţia obligatorie pentru valabilitatea actului juridic dedus judecăţii este cerinţa expresă a art. 963 Cod civil, în vigoare la data perfectării actului, care prevede că obiectul, bunul sau lucrul trebuie să fie în circuitul civil. În speţă însă, imobilele nu au fost şi nu sunt nici la acest moment în circuitul civil. Astfel, prin încheierea c.f. nr. 2976/26.11.1960 s-a dispus ca asupra imobilelor de sub nr. top. 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976, transcrise din Cartea funciară nr. 1340, proprietatea statului, să se înscrie în CF 1450 PB dreptul de proprietate cu titlu de transmitere în folosinţă operativă întreprinderii Forestiere B.. Apoi imobilele au intrat în amenajamentele silvice, după cum a reieşit din actele depuse la dosar - ediţiile 1965, 1986, 2005 - amenajamentele cuprinzând şi suprafeţele necesare administrării fondului forestier, suprafeţe aferente reşedinţei de ocol şi anexe. Acestea au fost date în administrare Ocolului Silvic PB (subunitate a reclamantei). Fosta întreprindere de stat forestieră, pentru exploatarea şi transportul lemnului (IFET), derivată şi ea din mai vechea întreprindere Forestieră, după mai multe reorganizări începând cu 1990, în final şi-a schimbat denumirea în S.C. R.F. S.A.. După intrarea acesteia în procedura de insolvenţă, în baza sentinţei civile nr. 954/2006 dată în dosarul nr. 1519/190/2006 (deşi se vedea clar că dreptul de proprietate era al S.R., nu s-a citat nici o entitate în acest dosar în afară de solicitant) s-a radiat menţiunea "cu titlu de transmitere în folosinţă operativă", astfel că dreptul de proprietate al R.F. SA a devenit unul deplin (nu au cunoscut temeiul legal al dobândirii dreptului de proprietate deplin, dar au ştiut că R.F. S.A. nu a solicitat, în temeiul legilor fondului funciar restituirea unor proprietăţi preluate abuziv de stat). Datorită acestei "erori", s-a dat aparenţa de legalitate a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, închiriate de R.F. S.A. de la instituţia intimată, trecându-se la pasul următor (interesat fiind lichidatorul judiciar pentru obţinerea de lichidităţi). Instanţa de fond a menţionat bine faptul că înainte de 1990, atât terenurile cât şi construcţiile constituiau proprietate socialistă de stat, unităţile socialiste având doar un drept de administrare (dreptul de folosinţă operativă) asupra acestora.

S-a menţionat că s-au scos la vânzare activele societăţii aflate în insolvenţă. Prin contractul nr. 334/2008, pârâta R.F. S.A.- prin lichidator judiciar C.I.I. PI, s-a vândut pârâtei A.P.P.B.C. terenul înscris în C.F. nr. 1450 P.B., nr. cad. 273 (nr. top. 972/b/2, 973/b, 975/1, 975/2, 976) şi nr. cad. 272 (nr. top. 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2, 976). Această vânzare s-a făcut sub condiţia prevăzută la art. 2 din capitolul IV "Alte clauze" al contractului de vânzare-cumpărare respectiv: „contractul va avea valabilitate numai după data de 28.04.2008, când se vor îndeplini formalităţile de publicitate, nu vor exista revendicări asupra dreptului de proprietate…" deşi la art. 1 din acelaşi capitol, cumpărătorul a declarat că a ştiut despre faptul că terenul a fost ocupat de Direcţia Silvică BN, instituţie ce a refuzat predarea imobilului respectiv şi mai mult, vânzătorul a iniţiat în instanţă o acţiune în revendicare a imobilelor - dosarul nr. 1009/190/2008 al Judecătoriei B. (în prezent suspendat).

Deci, părţile au considerat că acest contract nu a fost valabil decât după încetarea revendicărilor asupra dreptului de proprietate al imobilelor respective, revendicări ce încă au mai existat, evident. S-a conchis şi din acest punct de vedere că au avut un contract ce nu a fost valabil, conform voinţei părţilor. Vânzarea-cumpărarea s-a efectuat rapid, fără notificarea intimatei în vederea exercitării unui eventual drept de preempţiune (cauză de nulitate absolută a contractului respectiv conform art. 45 din Legea 46/2008 - Codului Silvic).

O observaţie a trebuit făcută în acest context: de remarcat faptul că deşi Asociaţia Proprietarilor de pădure BC, în tot acest timp, era chiriaşa Direcţiei Silvice BN, plătind chirie pentru imobilele în litigiu, nu a informat Direcţia Silvică BN şi nici nu adus în vreun fel în discuţie tranzacţia în care era implicată.

Cum terenul în litigiu a fost inclus încă din 1965 în amenajamentul silvic UPI H, iar ulterior în amenajamentul silvic UPIV PB, al Ocolului Silvic B., fiind actualmente şi în lista bunurilor din domeniul public al S.R., s-a arătat că instanţa corect a reţinut şi constatat că aceste imobile, înscrise în CF nr. 1450 PB, au fost proprietatea publică a S.R., date în administrare RNP R. - prin Direcţia Silvică B.-N..

S-a învederat că, potrivit HG nr. 1112/1996 privind reorganizarea Regiei Autonome a Pădurilor RA s-a consfinţit statutul de fond forestier proprietate publică a statului. Art. 7 din regulamentul aprobat prin HG 1112/1996: „ R.N.P. a avut în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în raportul statistic - SILV. 1, actualizat pe baza primirilor şi cedărilor de terenuri legal efectuate, inclusiv ca urmare a trecerii unor suprafeţe în proprietate privată, conform prevederilor legii nr. 18/1991..."

De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 2 din HG 229/2009: „R. a avut următoarele atribuţii şi competenţe principale:

În domeniul silviculturii, exploatării şi prelucrării lemnului asigură integritatea fondului forestier proprietate publică a statului…” Referitor la patrimoniu, legiuitorul a arătat în cuprinsul art. 4 al aceluiaşi act: „ R. are în administrare fondul forestier proprietate publică a statului, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice şi în cercetarea statistică SILV 1, actualizat pe baza intrărilor şi cedărilor de terenuri legal efectuate... ". Art. 34 din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic) prevede: „Terenurile forestiere proprietate publică nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia..."

Legislaţia ce a reglementat calitatea lor de administrator al fondului forestier naţional a fost susţinută de HG 1335/1990, HG 1105/2003 HG 229/2009, iar dreptul de proprietate al S.R. este statuat potrivit art. 35 din Legea 18/1991, art. 7 din HG 1105/2003, Legea 213/1998, Codul Silvic.

S-a arătat că, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, în forma în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008, bunurile din domeniul public au fost inalienabile, neputând fi înstrăinate ci numai date în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii. Art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege a stipulat că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea ce a privit lipsa de interes, invocată în cererea de recurs de către Asociaţia Proprietarilor de pădure BC, s-a precizat încă odată că, în calitate de administrator ai fondului forestier domeniu public al S.R., au fost obligaţi prin lege să depună toate diligentele în vederea apărării intereselor proprietarului în ceea ce priveşte bunul administrat de către intimat, temeiul legal fiind actualmente art. 4 din HG 229/2009 privind reorganizarea RNP R. şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare.

S-a considerat de asemenea că nu a existat autoritate de lucru judecat în speţă deoarece în dosarul nr. 11373/190/2009, la care a făcut referire pârâta recurentă APP BC, cererea în rectificare a fost pornită de instituţia sa având ca scop final întabularea dreptului de proprietate pe numele intimatei. Acţiunea a fost construită pe premise eronate, nici una din părţi nesesizând la acel moment cine era proprietarul de fapt şi de drept. A iniţiat acţiunea considerându-i proprietarii de drept ai imobilelor respective, evident aceste premise au fost greşite, calitatea lor fiind aceea de administrator, cum a fost şi în prezent, iar titularul dreptului de proprietate fiind S.R., parte ce nu a fost introdusă în cauza din dosarul nr. 11373/190/2009.

Astfel, s-a considerat că sentinţa data de instanţă în cauză a fost temeinică şi legală, iar recursurile declarate de către pârâte au fost nefondate. Motivările cererilor de recurs sunt aceleaşi cu motivările din întâmpinările formulate de pârâte pe fondul cauzei. Ele nu au adus nimic nou faţă de cele reţinute de instanţa de fond. Pentru acestea, s-a solicitat instanţei de judecată respingerea ca nefondat atât a recursului declarat de pârâta recurentă R.F. S.A. prin administrator judiciar cât şi a recursului declarat de pârâta recurentă Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC, precum şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 4706/2013 dată în dosarul nr. 5952/190/2011.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 308 indice 2, alin. (2) şi art. 312 indice 1, alin (1) Cod procedură civilă, iar pe lângă articolele de lege invocate în conţinutul întâmpinării, legislaţia ce reglementează calitatea de administrator al fondului forestier naţional este susţinută de HG 1335/1990, HG 1105/2003 HG 229/2009, iar dreptul de proprietate al S.R. a fost statuat potrivit art. 35 din Legea 18/1991, art. 7 din HG 1105/2003, Legea 213/1998, Codul Silvic.

La data de 20.01.2014 pârâta-recurentă Asociaţia Proprietarilor de Pădure PB a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamanta-intimată R.N.P.R. – prin Direcţia Silvică B.-N., solicitând ca la pronunţarea hotărârii să se aibă în vedere următoarele:

 Contractul de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, a cărui nulitate absolută s-a solicitat de către intimata-reclamantă, a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate şi a tuturor prevederilor legale în materie. S-a subliniat faptul că, atât recurenta R.F. SA, cât şi pârâta-recurentă, au fost de bună credinţă la data încheierii contractului, conform înscrierilor din cartea funciară, terenul care a făcut obiectul vânzării constituind proprietatea tabulară a vânzătoarei (continuatoarea întreprinderii Forestiere B.) încă din anul 1960.

S-a reiterat faptul că, înscrierea în cf. nr. 1450 P.B. a dreptului de proprietate al fostei întreprinderi Forestiere B., asupra imobilelor de sub nr. top 969, 970, 971, 972/b, 973/b, 975/1, 975/2 şi 976, s-a efectuat prin încheierea din data de 26.11.1960, urmând ca ulterior, prin încheierea din data de 10.06.2005, să fie operată în cf nr. 1450 P.B., schimbarea denunţării proprietarului şi să fie înscrisă SC R.F. SA ca şi proprietar tabular

Nu a fost real faptul că imobilele în litigiu ar fi făcut obiectul vreunui contract de închiriere încheiat între pârâta-recurentă şi intimata Direcţia Silvică. În fapt, închirierea a avut ca obiect doar imobilele construcţii, nu terenuri, situate în centrul comunei P.B..

Referitor la contractele de închiriere, s-a subliniat faptul că  pârâta-recurentă nu a mai achitat chirie din anul 2009, existând şi o acţiune pe rolul Judecătoriei B., care a făcut obiectul dosarului civil nr. 13977/190/2012 prin care intimata a solicitat obligarea pârâtei-recurentă la plata sumei de 10.590 lei reprezentând chirie neachitată începând cu anul 2009.

S-a precizat că, contrar susţinerilor intimatei, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost în nici un fel condiţionată de finalitatea acţiunii în revendicare formulată de către aceasta în dosarul nr. 1009/190/2008 al Judecătoriei B.. Clauzele contractului de vânzare-cumpărare au fost clare, iar interpretarea acestora de către intimată a fost eronată, fiind făcută strict pentru servirea interesului său, fără a avea vreo legătură cu voinţa reală a părţilor contractante.

Punctul IV art. 2 din contractul de vânzare-cumpărare s-a referit la situaţiile în care ar fi existat contestaţii la vânzare depuse în termenul legal prevăzut de lege în procedura insolvenţei, nu  s-a referit la acţiuni în revendicare introduse potrivit dreptului comun.

S-a menţionat că, intimata a recunoscut că a deţinut doar un drept de administrare general al fondului forestier proprietate publica a statului, însa, cu toate acestea, a solicitat în faţa instanţei de fond înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului S.R. prin Ministerul Finanţelor asupra terenurilor în litigiu.

Chiar daca s-a reţinut că intimata, în calitate de titulară a dreptului de administrare, poate avea calitate procesuala activă în cauză, aceasta nu a putut să formuleze cereri în numele pârâtului S.R., fără ca acesta, în nume propriu să formuleze cerere reconvenţională prin care să solicite intabularea sau orice alte cereri proprii.

Pentru aceste motive, s-a invocat excepţia lipsei de interes, nu excepţia lipsei calităţii procesuale active (intimata făcând o confuzie în apărările sale între cele două excepţii) şi a solicitat instanţei de recurs admiterea acesteia şi respingerea capătului de cerere privind întabularea S.R. asupra terenului din litigiu, ca lipsit de interes.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a precizat că intimata a arătat în întâmpinare ca aceasta a fost neîntemeiată, deoarece în dosarul civil nr. 11373/190/2009 al Judecătoriei B., a fost în eroare cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, crezând că ea a fost proprietarul de drept şi nu statul cum a invocat. Din aceste motive a arătat intimata că nu s-a putut reţine autoritatea de lucru judecat, pentru că, la acel moment, „nici una dinte părţi nesesizând cine era proprietarul de fapt şi de drept.

S-a învederat că, contrar susţinerilor intimatei, autoritatea de lucru judecat a existat, prin hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. 11373/190/2009 instanţa respingând, definitiv şi irevocabil, cererea de radiere din c.f. 1450 P.B. a dreptului de proprietate al recurentei R.F. SA. Nu a putut intimata să îşi invoce propria culpă ca motiv pentru respingerea excepţiei invocate.

La data de 21.01.2014, pârâtul intimat S.R. prin MFP – prin AJFP B.-N. a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 4706/2013 pronunţată în dosarul nr. 5952/190/2011.

În motivare s-a arătat că în fapt, terenul în litigiu înscris în CF 25056 P.B., nr. Cad 273, respectiv CF 25295, nr. Cad 25295 C1-C5, s-a aflat, anterior înscrierii dreptului de proprietate a pârâtului de rând 1, în proprietatea S.R., cu drept de administrare în favoarea R. - Direcţia Silvică B.-N., şi a antecesoarelor acesteia, încă din 1967. Imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 334/2008, au aparţinut Ocolului Silvic B..

S-a arătat că, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare atacat, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul cunoşteau situaţia reală a terenului. Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia a avut ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul în cunoştinţă de cauza, ştiind că lucrul vândut a fost proprietatea altei persoane. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă, a fost un act juridic intenţional, fondat pe o cauza ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credinţă a părţilor.

S-a precizat că, instanţa de fond a reţinut în mod corect că terenul în litigiu a figurat în lista bunurilor din domeniu public al S.R., cu nr. de inventar 1363-1366, listă aprobata prin HG 2060/2004.

Raportat la art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, respectiv art. 135 alin.4 din Constituţia României bunurile proprietate publică aparţinând S.R. sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii fiind lovite de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor art. 11, alin. 2 din Legea 213/1998.

S-a menţionat că, titularii domeniului public sunt indicaţi la art. 136 alin.(2) din Constituţie, republicată, precum şi de art. l şi 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, unde se precizează că proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi că aceste persoane juridice de drept public a exercitat posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Deci, titulari ai domeniului public sunt titularii dreptului de proprietate publică: statul, judeţul, municipiul, oraşul şi comuna. Posesia (jus possidendi) constă în posibilitatea recunoscută în favoarea titularului dreptului de proprietate de a stăpâni bunul care îi aparţine în materialitatea lui.

S-a arătat că, folosinţa (jus utendi şi jus fruendi) conferă titularului dreptului de proprietate posibilitatea de a utiliza bunul respectiv, precum şi dreptul de a culege fructele acestuia. Dispoziţia (jus abutendi) reprezentând atributul dreptului de proprietate care conferă titularului sau dreptul de dispoziţie materială şi dreptul de dispoziţie juridică. Astfel, dispoziţia materială a fost prerogativa pe care o are proprietarul de a dispune după voinţa sa de substanţa materială a bunului, adică de a-l consuma, transforma sau distruge, în condiţiile legii.

Dispoziţia juridica este prerogativa recunoscuta in favoarea titularului dreptului de proprietate de a dispune de bunul respectiv prin acte juridice, adică de a-l înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, ori de a-l greva in favoarea altor persoane, in condiţiile legii.

În drept s-au invocat art. 49-53 şi art. 110-118 Cod procedură civilă, dispoziţiile Cod Civil, Legea 213/1998.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepţiile invocate, tribunalul a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, tribunalul reţine că recurenta Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC a invocat această excepţie prin raportare la sentinţa civilă nr. 10.728/2011 şi decizia civilă nr. 85/A/2012 pronunţate în dosarul civil nr. 11.373/190/2009* al Judecătoriei B..

Potrivit art. 1201 Cod civil "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate". Aşadar, tripla identitate de obiect, cauză şi părţi a fost condiţia existentei autorităţii lucrului judecat, or în cazul de faţă, în opinia tribunalului, această triplă identitate nu este întrunită.

S-a apreciat în practică şi în doctrină că autoritatea de lucru judecat produce un efect negativ sau extinctiv, interzicând o a doua judecată care ar presupune verificarea aceloraşi elemente litigioase, precum şi un efect pozitiv, care înseamnă că ceea ce a tranşat deja o instanţă, indiferent că a făcut-o pe cale principală sau incidentală (când soluţia s-ar regăsi doar în considerente) se impune unei a doua judecăţi care ar avea legătură cu ceea ce s-a judecat.

Tripla identitate de elemente – părţi, obiect, cauză – priveşte funcţiunea negativă a autorităţii de lucru judecat, adică interzicerea reluării judecăţii asupra unui litigiu care să poarte asupra aceloraşi trei elemente care au conturat cadrul procesual cu ocazia primei judecăţi, dar identitatea celor trei elemente nu interesează în aceiaşi termeni atunci când se pune problema efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, când trebuie avută în vedere identitatea de chestiune litigioasă.

Identitatea de părţi presupune existenţa aceloraşi părţi în aceeaşi calitate juridică, pentru că ceea ce este judecat între două persoane nu poate, în principiu, profita şi nici dăuna terţelor persoane, dându-se expresie principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti. Interesează nu prezenţa fizică a părţii, ci calitatea juridică a acesteia (nu de reclamant, pârât sau intervenient, între care nu trebuie să existe suprapunere cu prima judecată, ci aceea de titular al dreptului sau obligaţiei deduse judecăţii).

În prezenta cauză reclamanta este R.N.P.R., prin Direcţia silvică B.-N., iar pârâţii Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC, SC R.F. SA, prin administrator judiciar Cabinet de insolvenţă comercială PI şi S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, iar în dosarul nr. 11.373/190/2009* al Judecătoriei B. părţi au fost R.N.P.R., prin Direcţia silvică B.-N., în calitate de reclamantă şi SC R.F. SA, prin administrator judiciar Cabinet de insolvenţă comercială PI, în calitate de pârâtă. Rezultă astfel că nu este îndeplinită condiţia  identităţii de părţi, în prezentul dosar figurând în calitate de pârâţi Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC şi S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, care nu au fost parte în primul dosar.

 Tribunalul apreciază că nici celelalte două condiţii, a identităţii de obiect şi de cauză nu sunt întrunite prin raportare la sentinţa civilă nr. 10.728/2011 pronunţată de Judecătoria B. în dosarul nr. 11.373/190/2009*.

Identitatea de obiect vizează atât bunul material în privinţa căruia este formulată pretenţia, cât şi dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia, iar identitatea de cauză priveşte fundamentul (actul sau faptul juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 10.728/2011 pronunţată de Judecătoria B. în dosarul nr. 11.373/190/2009*, menţinută prin decizia nr. 85/A/2012 a Tribunalului B. – N. instanţa a respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta R.N.P.R., prin Direcţia silvică B.-N. în contradictoriu cu SC R.F. SA, prin administrator judiciar Cabinet de insolvenţă comercială PI având ca obiect rectificarea CF 1450 P.B., CF 1469 P.B. şi CF 1470 P.B., apreciind că pârâta nu a fost niciodată proprietară, iar dreptul de proprietate ar aparţine S.R., reclamanta fiind titulara doar a unui drept de administrare.

În prezentul dosar reclamanta R.N.P.R., prin Direcţia silvică B.-N. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 334/2008 încheiat între pârâtele A.P.P.B.C., în calitate de cumpărător şi SC R.F. SA, în calitate de vânzător şi pe cale de consecinţă radierea dreptului de proprietate al pârâtelor A.P.P.B.C. şi SC R.F. SA din CF nr. 1450 P.B., nr.cad. 273, în suprafaţă de 5358 mp şi nr.cad. 272 în suprafaţă de 3679 mp, din CF nr. 2299 P.B., nr.cad. 272 şi din CF nr. 2300 P.B., nr.cad. 273. Totodată s-a solicitat să se constate că aceste imobile au fost proprietatea publică a S.R., date în administrarea reclamantei R.N.P.R., prin Direcţia Silvică B.-N., cu înscrierea acestor drepturi în CF.

Or, este evident că nu se poate admite concluzia că între cele două cereri ar exista identitate de obiect şi cauză. În realitate, judecata anterioară, în cadrul căreia a fost dezlegată o problemă de drept având legătură cu dezbaterea judiciară din prezentul proces, se va impune judecăţii ulterioare cu efectul pozitiv al lucrului judecat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes referitor la petitul de înscriere în c.f. 1450, c.f. 2299 şi c.f. 2300 P.B., a dreptului de proprietate al S.R., excepţie invocată de pârâta Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC raportat la faptul că se motivează că dreptul de proprietate ar aparţine pârâtului S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice şi nu reclamantei, tribunalul reţine că această excepţie este una relativă şi nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, iar din actele dosarului de fond rezultă că la judecata în primă instanţă pârâţii nu au invocat o astfel de excepţie.

Faţă de cele arătate mai sus, tribunalul urmează să respingă ambele excepţii invocate de recurenta Asociaţia Proprietarilor de Pădure BC, ca neîntemeiate.

Tribunalul, examinând în baza  prev. art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

Domenii speta

Spete similare