Răspundere disciplinară a salariatului. Noţiunea prejudiciului material suferit

Diurna reglementată de art. 44 alin. 2 Codul muncii şi de HG nr. 518/1995, reprezintă o indemnizaţie plătită în perioada detaşării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere suplimentare, este fixă, stabilită zilnic şi face parte din cheltuielile de detaşare care, alături de cheltuielile de transport şi cazare, nu intră în noţiunea de salariu şi de prejudiciu efectiv suferit pe perioada în care contestatorul nu a prestat activitate în cadrul societăţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 2059 din 08 octombrie 2013 a Tribunalului Mureş s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. Z. L., în contradictoriu cu pârâta SC A. S. SRL,s-a anulat  în parte decizia nr. 797/12.12.2012, emisă de pârâtă, numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, cu sancţiunea avertismentului, s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior concedierii disciplinare, acela de conducător auto în cadrul societăţii pârâte şi a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului  a unei despăgubiri egale cu  toate  drepturile  salariale de care a fost lipsit acesta, la care se adaugă echivalentul în lei la data plăţii a sumei lunare de 1900 de euro cu titlu de diurne de care a fost lipsit reclamantul,  începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective a reclamantului  pe postul deţinut anterior.

Prin aceeaşi sentinţă s-au respins restul pretenţiilor reclamantului, ca nefondate şi pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei,  cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul  A. Z. L. a fost angajatul pârâtei în funcţia de  conducător auto, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la ITM Mureş sub nr. 282/09.05.2011.

Prin decizia nr. 797/12.12.12.2012 emisă de pârâtă s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 15.12.2012, pentru săvârşirea următoarelor fapte apreciate de către pârâtă ca fiind abateri disciplinare :

-folosirea, la data de 17.11.2012, a unui limbaj nepotrivit, injurii și amenințări la adresa administratorului societății;

-absențe nemotivate de la serviciu în zilele de 11.12.2012 și 12.12.2012;.

- cauzarea unor pagube materiale  societății constând în avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A., în montarea greșită la data de 12.06.2012 a unei roți de rezervă, soldată cu amendă și în ruperea la data de  26.08.2011 a prelatei camionului, în localitatea Bari.

Conform art. 247, alin. 2 din Codul muncii, „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

De asemenea, potrivit art. 252, alin. 2 din Codul muncii, „Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f)instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată”.

În ceea ce priveşte, prima fapta reţinută de pârâtă în sarcina reclamantului - folosirea, la data de 17.11.2012, a unui limbaj nepotrivit, injurii și amenințări la adresa administratorului, instanța a reținut că pârâta contrar dispozițiilor art. 272 Codul muncii nu a dovedit săvârșirea acțiunii ce reprezintă elementul material al abaterii disciplinare. Astfel, din depozițiile martorilor audiați în cauză, propuși de pârâtă,  S. S. S. și C. M. S., rezultă că  aceștia nu au fost de față la producerea incidentului din 17.11.2012, aflând despre discuția dintre reclamat și administrator de la acesta din urmă, sau cu ocazia efectuării cercetării disciplinare. Chiar și în aceste condiții nu au confirmat că reclamantul ar fi folosit un limbaj nepotrivit sau că l-ar fi înjurat pe administratorul pârâtei.  În cuprinsul interogatoriului ce i-a fost administrat,  în cuprinsul cererii de chemare în judecată,  și cu ocazia cercetării disciplinare, după cum reiese din  raportul de cercetare disciplinară, reclamantul recunoaște că a avut o discuție contradictorie cu administratorul G.  D., în contextul deconturilor ce se făceau anterior preluării autocamionului pentru plecarea în cursă, în legătură cu decontarea sumei de 200 euro, în cadrul căreia i-a spus că ,, dacă nu ajung la un numitor comun… va merge într-un alt loc  unde se face dreptate și că angajații au și drepturi”,, ,,  că îl va da în judecată”. Această conduită nu poate fi  considerată abaterea disciplinară prevăzută de art..29 lit. n, s din  regulamentul intern, însuşit prin semnătură, la 07.09.2011, în condițiile în care solicitarea concursului instanțelor de judecată pentru soluționarea unor diferende este un demers normal. Nici tonul ridicat, nu este de natură să confere acestui demers normal caracter de amenințare. Prin urmare, decizia de sancționare nr. 797/12.12.12.2012 este emisă cu încălcarea dispozițiilor  art. 247, alin. 2 din Codul muncii, neexistând elementele constitutive ale răspunderii disciplinare. Aspectele legate de refuzul preluării camionului şi pagubele materiale provocate de această conduită, nu au fost reţinute ca abateri disciplinare în cuprinsul deciziei atacate, astfel că nu vor face obiectul analizei instanţei.

În  ceea ce privește, a doua faptă reținută în sarcina reclamantului - absențe nemotivate de la serviciu în zilele de 11.12.2012 și 12.12.2012, instanța a reținut că așa cum rezultă din cuprinsul notificării nr.725/20.11.201, şi a raportului de cercetare disciplinară( f103 -104) aceasta nu a făcut obiectul cercetării disciplinare. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 251 alin 1 Codul muncii,  potrivit cărora sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, decizia de sancționare nr. 797/12.12.12.2012 este nelegală în privința  acestei abateri disciplinare.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale  societății constând în avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E.  A., în montarea greșită la data de 12.06.2012 a unei roți de rezervă, soldată cu amendă și în ruperea la data de  26.08.2011 a prelatei camionului, în localitatea Bari, instanța a reținut că,  potrivit art. lit. i  29 din  regulamentul intern, însuşit prin semnătură, la 07.09.2011, salariații  au obligația de a utiliza cu responsabilitate mașinile, sculele și dispozitivele primite, astfel încât să  nu producă pagubă societății. 

Or, instanţa a reţinut că în mod corect a constatat pârâta în sarcina reclamantului abaterea disciplinară constând cauzarea unor pagube materiale  societății reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A. Astfel, reclamantul recunoaște în cuprinsul interogatoriului ce i-a fost administrat că la data de 11.10.2012, în timp ce manevra camionul în incinta unei curți ce aparținea SC E. A. a lovit o ușă, iar martora S. S. S. (f134 - 136), contabilă în cadrul societății pârâte, confirmă că pârâta a achitat contravaloarea  facturii reprezentând prețul ușii , societății austriece. Același aspect este confirmat și de martorul C. M. S. (f 139- 141) precum și de  factura nr.46/12, emisă de SC E.  A. (f 71) . 

Cât privește paguba materială produsă prin  montarea greșită la data de 12.06.2012 a unei roți de rezervă, soldată cu aplicarea unei amenzi instanța a reținut că, pârâta contrar dispozițiilor art. 272 Codul muncii nu a făcut dovada faptului că a fost sancționată contravențional, pentru această faptă și implicit a suportat vreo pagubă ca urmare a achitării vreunei amenzi. Din cuprinsul notificării  de plată nr E00/1GX6884 (f 109- 110), rezultă, pe de o parte că nu pârâta a fost notificată să achite amenda, ci altă persoană juridică N. T. L. GMBH, iar pe de altă parte că amenda a fost aplicată pentru o altă faptă – traversarea intersecției de mers pe culoarea roșie a semaforului. Aceiași situație se poate reține și în ceea ce privește și ruperea la data de  26.08.2011 a prelatei camionului, în localitatea Bari. Prin urmare, decizia de sancționare nr. 797/12.12.12.2012 este emisă cu încălcarea dispozițiilor  art. 247, alin. 2 din Codul muncii, în privința acestor abateri, neexistând elementele constitutive ale răspunderii disciplinare.. 

Ca o consecinţă, instanța a apreciat că în cauză pârâta a reţinut corect în sarcina reclamantului  doar săvârşirea faptei constând în constând cauzarea unor pagube materiale  societății, reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A.

Nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora nu au fost încălcate  dispoziţiilor art. 251 alin 1şi 248 alin .1, lit. a din Codul muncii,  întrucât în notificare s-a  arătat că  urmează să i se desfacă contractul individual de muncă.  Astfel,  comisia de cercetare disciplinară nu avea această competenţă şi  menţiunea fost făcută  în concordanţă cu prevederile art.251 alin2 Codul muncii și  regulamentul intern având drept scop  informarea despre caracterul de abatere disciplinară a acţiunilor sale şi necesitatea pregătirii apărării.

În ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară aplicată, instanţa aminteşte faptul că, potrivit art. 250 din Codul muncii, angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;

b) gradul de vinovăţie a salariatului;

c) consecinţele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Instanţa a reţinut că pârâta nu a susţinut şi făcut dovada că reclamantului i-au mai fost aplicate anterior alte sancţiuni, astfel încât, având în vedere criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii raportat la art. 78 din Codul muncii, pârâta a individualizat în mod netemeinic şi nelegal sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului.

În consecinţă, instanţa a apreciat că acţiunea reclamatului este întemeiată sub aspectul individualizării sancţiunii aplicare.

Ca atare, având în vedere prevederile art.78 din Codul muncii instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. Z. L., în contradictoriu cu pârâta SC A. S. SRL, a anulat  în parte decizia nr. 797/12.12.2012, emisă de pârâtă, numai sub aspectul individualizării sancţiunii disciplinare, pentru abaterea disciplinară constând  în cauzarea unor pagube materiale  societății reprezentate de  avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E.  A. în sensul înlocuirii sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, cu sancţiunea avertismentului, a dispus reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior concedierii disciplinare, acela de conducător auto în cadrul societăţii pârâte . 

 În  baza dispozițiilor art.80 din Codul muncii a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului  a unei despăgubiri egale cu  toate  drepturile  salariale de care a fost lipsit acesta, la care se adaugă echivalentul în lei la data plăţii a sumei lunare de 1900 de euro cu titlu de diurne de care a fost lipsit reclamantul,  începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective a reclamantului  pe postul deţinut. În legătură cu acest ultim aspect, instanța a reținut că pârâta nu a contestat cuantumul sumei pretinse cu titlu de diurnă, astfel că instanța a apreciat  pretențiile reclamantului referitoare la această sumă, întemeiate.

În ceea ce privește, petitul de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, instanţa a apreciat că prejudiciile nepatrimoniale suferite de reclamant, evidente de altfel, sunt compensate suficient prin anularea  în parte a deciziei nr. 797/12.12.2012 şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii deciziei nelegale. Prin urmare,  nu se mai impune obligarea pârâtei conform art. 253 din Codul muncii la plata de despăgubiri pentru daunele morale suferite de reclamant.

Având în vedere cele arătate anterior instanţa a respins restul pretenţiilor reclamantului, ca nefondate.

În baza dispozițiilor art. 274  Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâta în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei,  cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC A. S. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei civile atacate şi respingerea acţiunii formulate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin. 1 pct. 6, 9, art.129 alin. 5, art. 274 Cod procedură civilă, art. 44,80, 247, 272 Codul muncii, HG nr. 518/1995 şi HG nr. 38/2008.

Ca şi motive de nelegalitate în conformitate cu art. 304 alin. 4 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 247 Codul muncii, art. 272 Codul muncii, art. 44 alin. 2 Codul muncii, art. 80 alin. 1 Codul muncii, art. 304 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, art. 5 alin. 1 lit. A din HG nr. 518/1995, art. 29 lit. n şi ş din Regulamentul intern al societăţii.

În continuare, s-a descris situaţia de fapt şi de drept, arătându-se contextul de fapt, respectiv atitudinea totalmente necorespunzătoare a salariatului ce a generat începerea procedurii de cercetare disciplinară a contestatorului.

Pentru a preîntâmpina evenimente de acest gen părţile s-au obligat să respecte întocmai dispoziţiile Regulamentului intern al societăţii, care prevede în art. 44 abaterile disciplinare grave care conduc la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Recurenta a mai arătat că printr-un înscris, două depoziţii de martori şi interogatoriul contestatorului, s-a demonstrat conduita inadmisibilă a reclamantului A. Z. L. în raport de obligaţiile asumate, respectiv insultele şi ameninţările proferate administratorului social al unităţii.

Din probele administrate rezultă că faptele intimatului se încadrează în sfera dispoziţiilor art. 29 lit. n şi s din Regulamentul intern, că aceste fapte sunt deosebit de grave aşa cum le defineşte art. 44 lit.f din acelaşi act şi sancţiunea disciplinară aplicată prin decizia de sancţionare este corect individualizată.

Se aduc critici sentinţei atacate cu referire la pagubele materiale aduse firmei, respectiv că prima instanţă în mod legal a apreciat că doar una din cele trei pagube materiale produse sunt corect individualizate.

Însuşi intimatul reclamant a recunoscut producerea acestor prejudicii.

S-a mai susţinut lipsa nejustificată de la serviciu şi săvârşirea de fapte contravenţionale.

S-a mai invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.44 alin. 2 Codul muncii, art. 80 alin. 1 Codul muncii, art. 5 alin. 1 lit. A din HG nr. 518/1995 şi art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.

În acest sens s-a arătat că nicăieri în jurisprudenţă nu au fost acordate sume reprezentând diurna în situaţia admiterii contestaţiilor la deciziile de desfacere a contractelor de muncă şi dispunerii reintegrării.

Diurna are ca scop înlocuirea, suportarea cheltuielilor făcute de angajat, în interesul serviciului, cu privire la cheltuielile de cazare, hrană, a celor mărunte uzuale.

Diurna nu poate fi acordată niciodată cu titlu de despăgubire ca urmare a reintegrării.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20 februarie 2014, reclamantul A. L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu există elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, însă în mod întemeiat a fost reţinută abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale societăţii reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uşi metalice la SC E. A.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul declarat este fondat în sensul celor ce urmează:

Criticile recurentei potrivit cărora instanţa de fond a stabilit în mod eronat situaţia de fapt, nu pot fi reţinute iar din probele administrate rezultă că martorii audiaţi în cauză (filele 134 – 136 dosar fond şi 139 – 141 dosar fond), propuşi de pârâtă, nu au fost de faţă la producerea incidentului din 17.11.2012 iar comportamentul ostil concretizat în limbaj nepotrivit, injurii şi ameninţări la adresa administratorului societăţii nu a fost dovedit potrivit art. 272 Codul muncii.

Nu prezintă caracterul unor abateri grave, o discuţie contradictorie cu administratorul societăţii sau tonul ridicat care să justifice desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Prin urmare, nu se poate reţine nerespectarea regulamentului intern, întrucât conduita reclamantului nu poate fi considerată abaterea disciplinară prevăzută de art. 29 lit. n.

În această situaţie în mod întemeiat s-a arătat că nu există elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, iar Decizia nr. 797/12.12.2012 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 247 alin. 2 Codul muncii.

Referitor la cea de-a doua faptă reţinută în sarcina reclamantului, respectiv absenţele nemotivate de la serviciu în zilele de 11.12.2012 şi 12.12.2012, s-a constatat că aşa cum rezultă din cuprinsul notificării nr. 725/20.11.2011 (fila 53) şi a raportului de cercetare disciplinară (fila 103-104), aceasta nu a făcut obiectul cercetării disciplinare.

Cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere , ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor sale înainte de a i se aplica sancţiunea disciplinară constituie o condiţie esenţială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerinţa legii a fost satisfăcută.

Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecţie iar neîndeplinirea ei se sancţionează cu nulitate absolută potrivit art. 248 alin. 1 lit. a Codul muncii.

Referitor la abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale societăţii, reprezentate de avarierea la data de 11.10.2012 a unei uşi metalice la SC E. A., reclamantul a recunoscut în cuprinsul interogatoriului (filele 132, 133), săvârşirea acestei fapte, aspect confirmat şi de martori (filele 134 -136 dosar fond şi 139 – 141 dosar fond), precum şi de factura nr. 46/12 emisă de SC E. A. (fila 71 dosar fond).

Cât priveşte sancţiunea contravenţională aplicată pentru montarea greşită a roţii de rezervă în data de 12.06.2012 şi fapta din data de 26.08.2011, respectiv ruperea prelatei camionului în localitatea Bari, nu există elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, reţinându-se că amenda a fost aplicată pentru o altă faptă şi a fost notificată să achite amenda o altă persoană juridică – notificare de plată (filele 109 – 110 dosar fond).

Cât priveşte susţinerile recurentei referitor la sancţiunea ce a fost aplicată reclamantului, s-a apreciat că şi aceste critici sunt nefondate, astfel că se vor înlătura ca atare.

Astfel, s-au avut în vedere criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare, care sunt expres prevăzute de dispoziţiile art. 250 Codul  muncii.

Aşadar, din textul de lege suscitat, rezultă că individualizarea sancţiunii se face atât în raport de circumstanţele reale – împrejurările obiective în care s-a săvârşit fapta, cât şi de cele personale – împrejurările subiective care au legătură cu salariatul, circumstanţe care au fost avute în vedere în mod corect de către instanţa de fond, care în mod justificat a înlocuit sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea avertismentului.

Înlocuirea sancţiunii disciplinare se poate dispune către instanţa de judecată atunci când constată că sancţiunea aplicată este prea severă în raport cu abaterea săvârşită de angajat.

În urma anulării măsurii de concediere, în baza art. 80 Codul muncii, instanţa a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactializate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit.

În acest sens, instanţa a apreciat că diurna reglementată de art. 44 alin. 2 Codul muncii şi de HG nr. 518/1995, reprezintă o indemnizaţie plătită în perioada detaşării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere suplimentare, este fixă, stabilită zilnic şi face parte din cheltuielile de detaşare care, alături de cheltuielile de transport şi cazare, nu intră în noţiunea de salariu şi prejudiciu efectiv suferit pe perioada în care contestatorul nu a prestat activitate în cadrul societăţii.

Pentru aceste motive, ţinând seama de prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtă, s-a modificat în parte hotărârea atacată şi s-a înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.900 euro lunar, cu titlu de diurnă.

Pretenţiile fiind admise în parte, în baza dispoziţiilor art. 276 Cod procedură civilă, se va reduce suma acordată reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată de la suma de 1200 lei, la 800 lei.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare