Concediere. Anulare decizie de concediere.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – Secţia I Civilă, la data de 14.11.2012, sub nr. 6792/110/2012, contestatorul D.S.C. a chemat în judecată pe intimata SC Ţ.A. SRL, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 544/10.10.2012, emisă de intimată;

- anularea Deciziilor nr. 550 şi 551, ambele din 12.10.2012 şi formularea unei singure decizii;

- reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior concedierii;

- obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate cuvenite, până la momentul reintegrării efective;

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susţinut că prin prima decizie enumerată a fost sancţionat cu avertisment, pentru două întârzieri la programul de lucru, apreciind însă, că actul este nul, deoarece a fost întocmit cu rea intenţie, întrucât superiorii săi ierarhici cu acces la fişele de pontaj, iar orice absenţă constatată trebuia dusă la cunoştinţă Departamentului de Resurse Umane. În plus, fişele de pontaj relevă întârzierea mai multor angajaţi la programul de muncă, fără a anunţa superiorul ierarhic.

A mai precizat contestatorul că, la data de 17.12.2008, a încheiat cu intimata contractul individual de muncă nr. 92089, respectându-şi toate obligaţiile faţă de angajator.

În data de 25.09.2012 a primit trei convocări în vederea cercetărilor disciplinare, printre care două convocări care fac referire la comanda nr. 50011626, deschisă de C.B.I. la data de 05.09.2012, pentru autoturismul marca M.B. Relativ la acest aspect, a menţionat că, în urma reparaţiilor parţiale ale vehiculului, i s-a impus de superiorul ierarhic – V.I. – introducerea în centralizatorul de facturare primit de la societatea M.B. România SRL, în data de 31.08.1012, a pieselor înlocuite la autoturism. Nefiind prima dată când i se impunea acest lucru, a mai fost forţat să întocmească facturi cumulative pentru comenzile de garanţii M.B. şi H.

Centralizatorul de facturare primit de la M.B. România SRL în data de 31.08.2012 cuprindea 8 lucrări de garanţie acceptate la plată, iar valoarea însumată a manoperei şi pieselor era mai mică decât valoarea totală a centralizatorului, ceea ce a permis introducerea parţială a comenzii de garanţie nr. 50011626 în factura cumulativă; această comandă cuprinde piesele înlocuite la autoturismul marca M.B., amintit anterior, precum şi 16 spray-uri ( consumabile de service ).

Relativ la cele 16 spray-uri, a susţinut contestatorul că nu le-a scos personal din magazie, deoarece accesul persoanelor neautorizate este interzis, însă a recunoscut că le-a înmânat colegilor din departamentul de Service, cu scopul de a reîntregi trusele tehnicienilor şi pentru întrebuinţarea lor în cadrul unor activităţi interne ale societăţii.

Contestatorul a mai menţionat faptul că nu are cunoştinţă despre reparaţia efectuată la acelaşi autoturism în data de 07.09.2012 constând în înlocuirea blocului de valve, şi nici dacă lucrările din comanda nr. 50011626 au fost efectuate la autoturism . Actele privind cercetarea disciplinară se referă la autoturism, în timp de deciziile de sancţionare din 12.10.2012 se referă la alt autoturism .

A apreciat contestatorul că cercetările disciplinare şi deciziile din 12.10.2012 sunt incorecte şi incomplete, întrucât în activitatea de service sunt implicate mai multe persoane, nu doar cei trei cercetaţi şi anume: recepţionerul de service, şeful de atelier şi specialistul garanţii auto. Mai mult, având în vedere că reparaţia efectuată la vehiculul precizat a fost finalizată după ora 16:00, prejudiciul invocat de pârâtă nu i se datorează angajatului, atât timp cât superiorul său direct era prezent în atelierul de mecanică şi a luat cunoştinţă despre lucrarea în curs de efectuare. În plus, lucrările efectuate de atelierul de mecanică, precum şi documentele aferente acestor lucrări, sunt controlate şi coordonate de şeful de atelier care, de asemenea, era prezent în atelier şi a luat cunoştinţă de lucrare.

Desfacerea contractul de muncă a fost considerată abuzivă, deoarece faptele descrise nu constituie abateri disciplinare grave. Mai mult, pârâta a aplicat două sancţiuni pentru aceeaşi abatere disciplinară, prin deciziile nr. 550 şi 551, ambele din 12.10.2012

În drept, a indicat prevederile art. 112 Cod de procedură civilă, art. 247-250, 281 din Codul muncii.

În dovedire, a depus înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, la data de 06.02.2013 ( filele 58-65 vol. I ),  solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A menţionat, în esenţă, că deciziile de sancţionare nu sunt viciate nici din punct de vedere formal şi nici al temeiniciei.

Relativ la decizia nr. 544/10.10.2012, a susţinut că angajatul a fost sancţionat pentru două întârzieri la programul de lucru, iar comisia de cercetare disciplinară a analizat şi celelalte 7 întârzieri constatate, însă nu le-a avut în vedere, concluzionând că se pot datora unor deficienţe de reglaj al ceasurilor.

Prin decizia nr. 550 din 12.10.2012, contestatorul a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 10% pe trei luni, pentru fapta de a fi ridicat la data de 06.09.2012 16 sprayuri, deşi nu avea atribuţii în acest sens şi cunoştea faptul că aceste materiale consumabile nu aveau legătură cu lucrările de reparaţie aferente comenzii nr. 50011626/05.09.2012.

Prin decizia nr. 551 din 12.10.2012, contestatorul a fost sancţionat pentru un cumul de fapte, reţinute în cuprinsul actului, context în care, a apreciat intimata, că sancţiunea concedierii a respectat principiul proporţionalităţii.

A adăugat faptul că susţinerea contestatorului, potrivit cu care ar fi fost sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă, prin deciziile din data de 12.10.2012, nu sunt fondate, singura legătură dintre faptele descrise în aceste acte, fiind comanda cu nr. 50011626/05.09.2012.

În drept, a invocat prevederile art. 247 – 252 din Codul muncii, art. 1 lit. p şi art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.

A depus înscrisuri.

Au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul ambelor părţi şi expertiză tehnică specialitatea auto şi testimonială, fiind audiaţi, la data de 13.11.2013, martorii U.A.V., V.I. şi R.D.A.

Ambele părţi au formulat concluzii scrise.

Analizând susţinerile părţilor şi materialul probatoriu administrat, instanţa reţine următoarele:

Contestatorul D.S.C. a fost angajat pe durată nedeterminată al SC Ţ.A. SRL, începând cu data de 08.12.2008, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 4/17014 şi actului adiţional încheiat la data de 01.12.2008, în funcţia de specialist garanţii auto ( filele 49-53 vol. I ).

1. Prin Decizia nr. 544/10.10.2012, acesta a fost sancţionat cu „Avertisment scris”, pentru fapta de a se fi prezentat cu întârziere la programul de lucru, faţă de ora fixată prin Regulamentul intern, în datele de 27.07.2012 şi 20.08.2012, cu întârzieri de 25 de minute, respectiv 96 de minute ( filele 12-17 ).

Din punct de vedere formal, actul contestat surprinde toate elementele propuse de prevederile art. 252 alin. 2 din Codul muncii; din perspectiva temeiniciei, decizia este, de asemenea, fondată, faţă de considerentele ce succed:

Potrivit Cap. VI, Subcapitolul VI.7, Secţiunea VI.7.1.A, programul de lucru pe care angajatul trebuia să-l respecte era de luni – vineri, între orele 08:30-17:00 ( fila 83 vol. I ). Potrivit listei aflate la filele 108-110 vol. I, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de a-l încunoştinţa pe contestator cu privire la conţinutul Regulamentului intern. Prin decizia nr. 138/27.04.2012 ( fila 107 vol. I ) s-a procedat la modificarea programului de lucru pentru salariaţii punctului de lucru situat în Jud. Bacău printre care şi contestatorul. Această modificare, parte de Regulamentul intern potrivit conţinutului său, a fost, de asemenea, adusă la cunoştinţa contestatorului, conform procesului-verbal din 30.04.2012 (filele 111-112 vol. I).

În mod netemeinic a susţinut angajatul că fapta descrisă nu este reală; atare punct de vedere este combătut prin tabelele nominale privind ora intrării în firmă a personalului societăţii intimate, aferent lunilor iulie şi august 2012 ( filele 43-44 ). Întrucât contestatorul nu a probat o stare de fapt contrară celei dovedite de partea adversă, trebuie conchis în sensul caracterului real al faptei reţinute. Având în vedere că angajatul nu a dovedit nici că ar fi anunţat şeful direct cu cel puţin 12 ore înainte de întârziere ori imediat, dacă urgenţa l-ar fi împiedicat  să vină la serviciu, în condiţiile Cap. VI, Subcapitolul VI.7, Secţiunea VI.7.2 din Regulamentul intern ( fila 84 vol. I ), întârzierile se consideră a fi imputabile, concretizându-se într-o abatere disciplinară.

Relativ la sancţiunea aplicată, se reţine că „Avertismentul scris” este cea mai clementă dintre cele propuse de art. 248 alin. 1 din Codul muncii, respectând, fără îndoială cerinţa proporţionalităţii faţă de gravitatea faptei, cu atât mai mult cu cât, acelaşi angajat fusese anterior sancţionat în mod similar, aspect de altfel recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din cadrul interogatoriului ( filele 161-166 vol. II ).

2. Prin decizia nr. 550/12.10.2012 ( filele 18-25 vol. I ), D.S.C. a fost sancţionat de către intimată cu reducerea salariului cu 10% pe trei luni, pentru următoarele fapte:

- şi-a depăşit atribuţiile din fişa postului, solicitând şi ridicând personal în data de 06.09.2012, materiale consumabile conţinute în bonul de consum nr. 110019699/06.09.2012, în scopul de completa trusele tehnicienilor din atelier;

- deşi avea obligaţia, conform pct. 4 din fişa postului, să identifice zilnic în aplicaţia on line lucrările respinse de către importator, urmând să le comunice imediat şefului de atelier spre soluţionare, cunoscând că cererea de culanţă privind lucrările pentru autovehiculul reparat conform comenzii nr. 50011626/05.09.2012 a fost respinsă de M.B. România încă din data de 24.08.2012, cu toate acestea salariatul a scos fără drept, consumabile pentru aceeaşi comandă, în loc să ia măsuri pentru împiedicare lucrărilor de garanţie la acest vehicul;

- salariatul a luat fără drept decizia de a solicita la data de 23.08.2012 către M.B. România decontarea pe garanţie de către această firmă a lucrărilor şi pieselor pentru autovehiculul înmatriculat, primind în data de 24.08.2012 de la M.B. România, refuz la cerea sa;

- deşi avea obligaţia să verifice corectitudinea datelor din comenzile de garanţie, precum şi totalitatea documentelor aferente, conform pct. 1 din fişa postului, salariatul a solicitat şi a ridicat personal în data de 06.09.2012 materiale consumabile conţinute în bonul de consum nr. 110019699/06.09.2012, cu toate că acestea nu aveau legătură cu lucrările executate conform comenzii de garanţie nr. 50011626/05.09.2012. 

Ca şi decizia analizată anterior, din punct de vedere formal, şi acest act cuprinde toate elementele enunţate de prevederile art. 252 alin. 2 din Codul muncii, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată faţă de gravitatea faptelor reţinute.

Astfel, argumentul relativ la neconcordanţa numărului de înmatriculare inserat de intimată în cuprinsul deciziei şi actelor de consemnare a cercetării disciplinare, sugerându-se nulitatea înscrisurilor întocmite, nu este susceptibil de a determina validarea punctului de vedere al contestatorului, întrucât împrejurarea descrisă nu rezidă decât într-o eroare materială.

Relativ la fapta de a solicita şi ridica personal în data de 06.09.2012, materiale consumabile conţinute în bonul de consum nr. 110019699, în scopul de completa trusele tehnicienilor din atelier, însuşi contestatorul a recunoscut, prin răspunsul la întrebările nr. 2 şi 3, că a solicitat colegului U.A. să emită bonul de consum pentru cele 16 sprayuri, pe care le-a ridicat personal de la magaziner. Situaţia de fapt este confirmată de martorul U.A.V., din a cărui depoziţie reiese faptul că acesta a procedat la comandarea sprayurilor ca urmare a unei comenzi avizate de către D.S. ( fila 290 vol. II ). Apărarea încercată de contestator, în sensul că, din moment ce în fişa postului nu este specificat dacă are sau nu dreptul de a ridica sprayuri din magazie ( aspect sugerat inclusiv prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din cadrul interogatoriului – fila 161 vol. II ), ar trebui absolvit de orice răspundere în legătură cu bunurile amintite, este neviabilă. Deşi, într-adevăr, fişa postului nu distinge în sensul arătat de contestator ( filele 256-258 vol. I ), atare omisiune nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, în sensul că asemenea circumstanţă nu poate fi interpretată în orice sens dorit de către angajat. Întocmirea fişei postului reprezintă o modalitate de a stabili în mod clar toate atribuţiile inerente desfăşurării activităţii pentru fiecare angajat în parte, concretizând o garanţie a evitării unor eventuale abuzuri din partea semnatarilor contractului individual de muncă, în legătură cu raporturile juridice specifice. Obligaţiile de serviciu pot fi, de asemenea, stabilite şi prin regulament intern, contract colectiv de muncă ori lege. În acest sens, din analiza înscrisurilor aflate la dosar nu se deduce nicio atribuţie a contestatorului, care să se materializeze într-un demers similar celui descris în decizia nr. 550/12.10.2012. Aşa fiind, trebuie concluzionat că angajatul D.S. urma să se abţină de la ridicarea sprayurilor, întrucât o atare acţiune nu concretiza o atribuţie a sa de serviciu.

 În ceea ce priveşte fapta de a fi luat fără drept decizia de a solicita la data de 23.08.2012 către M.B. România decontarea pe garanţie de către această firmă a lucrărilor şi pieselor pentru autovehiculul înmatriculat, primind în data de 24.08.2012 de la M.B. România, refuz la cererea sa, instanţa constată că şi aceasta a fost temeinic reţinută de către intimată, demersul fiind recunoscut de către contestator prin răspunsul la întrebarea nr. 7 din cadrul interogatoriului. Potrivit pct. 2 din fişa postului, una din obligaţiile angajatului era de a verifica înregistrarea comenzilor în aplicaţia Auto, facturând către importator şi transmiţând datele prin sistemul informatic on line către importator. Această îndatorire a fost nesocotită, din moment ce, astfel cum rezultă din actele de cercetare prealabilă, la data evocată, când angajatul a comunicat cererea de culanţă, vehiculul menţionat nu avea diagnosticată nicio reparaţie de efectuat, nu avea deschisă o comandă, context în care salariatul nu era îndreptăţit să solicite o reparaţie pe garanţie.

Sancţiunea aplicată prin decizia analizată este corectă, în opinia instanţei, intimata respectând principiul sancţionării graduale, propus de prevederile art. 248 alin. 1 din Codul muncii, în contextul avertizării scrise a salariatului, de două ori consecutiv, după cum s-a menţionat într-un paragraf anterior. Reducerea salariului este proporţională cu gravitatea faptelor reţinute, în contextul în care angajatul a acţionat în mod intenţionat, nesocotind flagrant atribuţiile de serviciu a căror respectare apare esenţială în cadrul desfăşurării optime a activităţii societăţii angajatoare.

3. Prin decizia nr. 551/12.10.2012 ( filele 26-45 vol. I ), D.S.C. a fost sancţionat de către intimată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reţinându-se, în esenţă, existenţa mai multor demersuri ale contestatorului, coagulate într-un mecanism de natură a determina reparaţia vehiculului, în mod gratuit, fără ca SC Ţ.A. SRL să beneficieze de plata contravalorii reparaţiilor.

În primul rând, analizând punctul de vedere al contestatorului, potrivit căruia a fost sancţionat prin două decizii pentru aceeaşi faptă, nu are a fi primit. Doar aparent s-ar putea ajunge la această concluzie. Comparând ambele decizii emise la data de 12.10.2012, se duce că, într-adevăr, acestea relevă fapte strâns legate între ele, însă, în nici un caz coincidente. Dacă prin decizia nr. 550, angajatul a fost sancţionat pentru o faptă comisă la data de 23.08.2012, prin decizia nr. 551, în sarcina acestuia s-au reţinut demersuri ulterioare acestui moment, independente faţă de primul, în mod cert identificabile separat.

În al doilea rând, decizia atacată este valabil întocmită, iar sancţiunea respectă exigenţa proporţionalităţii în raport de faptele săvârşite. Astfel, potrivit declaraţiei martorului V.I. ( fila 291 vol. II ), contestatorul a determinat recepţionerul să deschidă comanda pe garanţie a vehiculului care era ieşit din garanţie , fiind vechi de 10 ani. Autoturismul a fost reparat de două ori, iar piesele care i-au fost înlocuite, au fost evidenţiate în comanda gestionată de către contestator, deşi acesta cunoştea că societatea M. îi respinsese anterior cererea de culanţă. Potrivit aceleiaşi depoziţii, costul aferent reparaţiilor nu a fost achitat însă contestatorul, pentru a acoperi neregulile, a modificat un tabel de plăţi acceptate de M. şi transmis intimatei, diminuând parţial plăţile acceptate de prima societate. Prin completarea tabelului cu o reparaţie suplimentară care nu avea legătură cu cele inserate iniţial, a operat o compensare, la finalul tabelului fiind inserată suma reală acceptată la plată.

Declaraţia se coroborează parţial cu recunoaşterea contestatorului, prin răspunsul la întrebarea nr. 13 din cadrul interogatoriului, salariatul completând

că opt comenzi erau acceptate la plată de către M.B. România SRL

( întrebarea nr. 15 ). De asemenea, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză ( filele 204-219 vol. II ), dacă anexele aferente facturii colective nr. 344903/06.09.2012 emisă de Ţ.A. SRL către M.B. România SRL sunt în număr de 8, comenzile interne corespunzătoare acestor anexe sunt în număr de 9, adăugându-se comanda , deşi aceasta nu era acceptată ca şi lucrare de garanţie şi nu apare în „Lista nota de credit nr. 56712/31.08.2012”. Conform aceleiaşi lucrări de specialitate, factura nr. 344903/06.09.2012 a fost stornată parţial, prin factura nr. 344904/06.09.2012, pentru suma de 1456,77 lei, la care se adaugă TVA de 349,63 lei, iar corecţiile aduse prin ultima factură se referă la comanda de atelier nr. 50011626, anexa nr. 700000898, neacceptate la plată de către M.B. România SRL. Din cuprinsul răspunsului la obiecţiuni ( fila 284 vol. II ), reiese că prejudiciul creat intimatei, prin activitatea contestatorului, este de 3394,56 lei. Totuşi, prejudiciul pecuniar nu este singurul ce s-ar putea reţine. Prin acţiunile sale, contestatorul ar fi putut compromite ori, cel puţin, deteriora relaţiile comerciale derulate între societatea angajatoare şi M.B. România SRL.

Faţă de aspectele menţionate, instanţa conchide că, şi în legătură cu această ultimă decizie, există întrunite condiţiile răspunderii disciplinare, respectiv: fapte în legătură cu munca, ce rezidă în acţiunile întreprinse de salariat, astfel cum au fost descrise de angajator; vinovăţia contestatorului salariat, incidentă în speţă sub forma intenţiei directe ( nefiind cauză exoneratoare complicitatea altor salariaţi la derularea mecanismului ilegal ); încălcarea regulamentului intern şi a fişei postului, conform enumerărilor inserate în cuprinsul actului atacat.

În situaţia în care încetarea raporturilor de muncă a avut ca premisă şi împrejurarea potrivit căreia atitudinea reprobabilă a angajatului a fost repetitivă, în contextul unor sancţionări anterioare, decizia este corectă din punct de vedere al proporţionalităţii sancţiunii. Opţiunea instanţei de a respinge acţiunea este augmentată şi de circumstanţa că, pe lângă faptul că angajatul a acţionat în mod intenţionat şi în mod repetat, acesta nu a părut să conştientizeze gravitatea tuturor demersurilor sale, preferând o negare permanentă a culpei sale, unei atitudini de căinţă şi real regret. Ca urmare, instanţa va respinge contestaţia formulată de  contestatorul  D.S.C.

Domenii speta

Spete similare