Despăgubiri pentru prejudiciu moral. Prescripţie

Decizie 82/R din 29.01.2014


Faptul că despăgubirile solicitate vizează acoperirea unui prejudiciu moral nu schimbă cu nimic natura dreptului ce se cere a fi protejat prin acţiunea dedusă judecăţii. Dreptul la despăgubiri băneşti este un drept cu conţinut economic, evaluabil în bani, a cărui natură patrimonială este incontestabilă. Dreptul de creanţă valorificat de reclamant în prezentul litigiu are natură patrimonială, iar un asemenea drept este supus prescripţiei extinctive.

Prin sentinţa civilă nr. 2846/01.04.2013 a Judecătoriei Târgu-Mureş s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi în consecinţă s-a respins ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamantul C. A. F.  în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Mureş şi Ministerul Apărării Naţionale.

Prin decizia civilă nr. 208/26.09.2013 a Tribunalului Mureş s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul C. A. F., împotriva Sentinţei civile nr. 2846 din 1 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Tîrgu-Mureş în dosar nr. 11214/320/2012.

În considerentele hotărârii judecătoreşti atacate s-a reţinut că obiectul acţiunii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţional şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Mureş, la plata daunelor morale, pe temeiul răspunderii civile delictuale, reglementate de art.998- 999 Cod civil 1864, ca urmare a unui accident petrecut  la data de 28.11.1987, în timp ce reclamantul apelant îşi satisfăcea stagiul militar. Acest accident avut ca urmare pierderea vederii la ambii ochii, amputarea mâinii drepte  şi a degetului mare şi arătător de la mâna stângă.

S-a mai reţinut că potrivit art.8 alin  1 din Decretul  nr 167/1958 privind prescripţia extinctivă,  acţiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Acesta se calculează de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel ce răspunde de aceasta.

 Apelantul – reclamant a  cunoscut diagnosticul la data de  25.04.1988 când i-a fost comunicat certificatul medical nr. 2551/19.04.1988, care confirma diagnosticul pus prin certificatul medical nr. 316/04.02.1988, la externarea  din spital,  anulându-l în partea referitoare la  legătura de cauzalitate accidentului cu atribuţiile militare şi care a stat la baza trecerii sale în rezervă şi la clasarea sa ca inapt pentru serviciul militar. În  aceste condiţii, data de 25.04.1988 a fost momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani. Apelantul reclamant nu a făcut dovada  întreruperii sau suspendării termenului de prescripţie.

Nu putea fi  primit punctul de vedere al apelantului reclamant potrivit căruia cursul prescripţiei nu a început,  întrucât  diagnosticul pus cu ocazia externării şi confirmat ulterior, prin  natura sa, nu presupunea  mai multe etape evolutive, fiind unul ireversibil atât din perspectiva agravării, cât si din cea a ameliorării. Prin urmare, ţinând seama de natura infirmităţii dobândite se putea concluziona că şi prejudiciul moral suferit era unul ce putea fi  determinat şi evaluat la  momentul apariţiei infirmităţii, neexistând nici un dubiu cu privire la  dificultăţile apelantului reclamant de a se reintegra în societate.

În ceea ce priveşte  imprescriptibilitatea  acţiunii apelantului  reclamant, determinată de caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, tribunalul a reţinut că este adevărat că obiectul cererii introductive de instanţă l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 114.000 Euro, dar nu este mai puţin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a unui accident petrecut  la data de 28.11.1987, în timp ce reclamantul apelant îşi satisfăcea stagiul militar, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 Cod. civ. Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispoziţiile art. 998-999 Cod civ., acţiunea trebuia formulată în termenul de prescripţie extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea căii de atac formulate, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.

În memoriul de recurs se arată de către reclamant că soluţia instanţelor de fond şi apel este eronată, dată raportat la interpretarea greşită a textelor legale aplicabile, fiind incident motivul reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamantul apreciind că dreptul său la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit nu s-a prescris, având în vedere că se impune a se observa că în practica judiciară în materia daunelor morale s-a stabilit faptul că acestea au un caracter nepatrimonial, aceasta deoarece efectele unui prejudiciu moral nu pot fi cuantificate în bani. Însă dacă prejudiciul moral nu poate fi reparat „în natură”, instanţele judecătoreşti pot stabili daune morale prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., or, făcând legătura dintre prejudiciul moral suferit şi dreptul de a solicita acordarea de despăgubiri pentru un astfel de prejudiciu, urmând a se stabili caracterul patrimonial sau nepatrimonial al unei solicitări de acordare de despăgubiri pentru prejudiciile morale suferite de reclamant.

Totodată recurentul reclamant arată că în condiţiile în care prejudiciul moral are un evident caracter nepatrimonial, şi cererea de acordare a despăgubirilor pentru un astfel de prejudiciu trebuie să aibă un caracter matrimonial, caracter nepatrimonial care are ca efect  imprescriptibilitatea dreptului de a solicita (şi primi) despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral solicitate de reclamant.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se constată că este nefondat, urmând a se respinge, având în vedere următoarele considerente, precum şi Decizia nr. 1323/24.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Este patrimonial dreptul subiectiv al cărui conţinut poate fi exprimat băneşte, pecuniar. Sunt patrimoniale dreptul real şi dreptul de creanţă.

Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al cărui conţinut nu poate fi exprimat în bani. Sunt personal nepatrimoniale drepturile care privesc existenţa şi integritatea persoanei, drepturile care privesc identificarea persoanei şi drepturile decurgând din creaţia intelectuală.

În speţă, reclamantul a solicitat prin acţiune obligarea pârâtului la plata de despăgubiri băneşti, astfel că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie este un drept de creanţă evaluabil în bani şi, ca atare, are natură patrimonială.

Faptul că despăgubirile solicitate vizează acoperirea unui prejudiciu moral nu schimbă cu nimic natura dreptului ce se cere a fi protejat prin acţiunea dedusă judecăţii. Dreptul la despăgubiri băneşti este un drept cu conţinut economic, evaluabil în bani, a cărui natură patrimonială este incontestabilă. Dreptul de creanţă valorificat de reclamant în prezentul litigiu are natură patrimonială, iar un asemenea drept este supus prescripţiei extinctive.

Este incontestabil faptul că la 21.11.1987 reclamantul a fost victima unui grav accident şi că la 17.10.2012 a formulat prezenta acţiune în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Aplicabilitatea Decretului nr. 167/1958 este de ordine publică şi a fost invocată de către Ministerul Apărării Naţionale, astfel că în mod judicios, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale referitoare la prescripţia extinctivă, admiţând această excepţie şi respingând acţiunea ca prescrisă.