Expropriere. Caracterul just al despăgubirii. Stabilirea cuantumului acesteia

Articolul 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (…), iar potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri”.

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabileşte că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că „la  calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.

Din economia textelor legale de mai sus, aflate în deplină concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reiese că ele consacră caracterul just al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, şi precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare în zona respectivă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 774/R din 22 mai 2013, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 774/R din 22 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. 2278/108/2012, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de reclamanţilor M.R.A. şi pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Sentinţei civile nr. 821 din 25 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere considerentele de mai jos.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 stabileşte că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

Din cuprinsul actelor normative mai sus menţionate (în concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, şi precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, adică cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă.

Or, în speţă, prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa Biroul Notarului Public D., cu caracter general, în baza căreia instanţa a făcut un simplu calcul matematic.

În acest sens, este de menţionat că însuşi expertul B.M., care a semnat cu observaţii raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obţinute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potenţial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le creşte mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.

Or, observaţiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanţă, care atât ea, cât şi experţii erau obligaţi, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin utilizarea metodei comparaţiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleaşi caracteristici, cu atât mai mult cu cât în recurs reclamanţii au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de Biroul Notarului Public D. la 12 august 2011, în care preţul era de 2,5 euro/mp.

Faţă de cele de mai sus şi având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de preţul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză şi de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 312 alin. (3) şi (61) C. pr. civ., Curtea a admis recursul reclamanţilor şi pârâtului, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad, ocazie cu care instanţa urmează să ordone experţilor să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat şi ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanţă şi în recurs.

Domenii speta

Spete similare