Contestatorul ŞFM, în contradictoriu cu intimata DGFPI, a solicitat pe calea contestaţiei la executare anularea actelor de executare.
Instanţa a constatat că decizia de impunere, ce a stat la baza emiterii actelor de executare contestate, nu a fost comunicată contestatorului, motiv pentru care acesta nu a putut să o conteste. Cum executarea s-a făcut fără să se comunice decizia de impunere, executarea este nelegală, astfel că instanţa a admis contestaţia la executare şi a anulat toate actele de executare din dosarul execuţional în litigiu.
Judecătoria Mediaș
Completarea biletului la ordin legal emis „ în alb”, în termen de 3 ani de la emitere
Judecătoria Mizil
Contestaţie la executare – respinsă ca tardivă
Judecătoria Pașcani
Titlu executoriu hotărâre judecătorească privind taxă pentru emisii poluante. Procedură derogatorie executare silită, potrivit OUG nr. 8/2014.
Judecătoria Piatra-Neamț
contestaţie la executare
Tribunalul Bihor
prescripţie