Revendicare mobiliară. Bunuri din metale preţioase. Inadmisibilitatea acţiunii de drept comun

Revendicare mobiliară. Bunuri din metale preţioase. Inadmisibilitatea acţiunii de drept comun

-Legea nr. 213/1998: art. 6 alin. (2) (3)

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000: art. 26

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, iar conform alineatului 3, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.

În consecinţă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, acţiunea în revendicare a bunurilor din metale preţioase poate fi formulată doar în condiţiile legii speciale (O.U.G. nr. 190/2008), fiind inadmisibilă acţiunea întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 C. civ. din 1864)

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1068 din 17 septembrie 2013, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 203 din 19 martie 2013, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de reclamantul C.I., fiind menţinută Sentinţa civilă nr. 2278 din 8 noiembrie 2012 a Judecătoriei Timişoara, care a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare a unor bunuri din metale preţioase, întemeiată pe dreptul comun.

Împotriva Deciziei nr. 203 din 19 martie 2013 a Tribunalului Timiş a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., iar în fapt aceea că excepţia inadmisibilităţii acţiunii – care, în opinia reclamantului constituie un fine de neprimire – a fost soluţionată nelegal pentru că s-a omis a se observa că acţiunea sa în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun (art. 480 Codul civil din 1864), nu putea fi respinsă decât cu riscul de a i se încălca dreptul de acces la justiţie.

S-a susţinut că judecătorul nu poate refuza judecata cu motivarea lipsei legii (art. 3 Codul civil din 1864) invocând art. 1 şi art. 10 din Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) şi că în mod greşit s-a făcut referire la Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, care nu are aplicaţie în cauză.

Prin întâmpinările formulate în cauză pârâţii BNR şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului C.I. cu motivarea că ambele instanţe anterioare au făcut o corectă interpretare în cauză a legii.

Prin Decizia civilă nr. 1068 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei civile nr. 230 din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:

Contrar a ceea ce susţine recurentul, dreptul său de acces la justiţie nu a fost obstrucţionat şi soluţia de respingere a acţiunii sale nu s-a bazat pe un fine de neprimire cauzat pe lipsa legii, ci pe o interpretare şi completare corectă a dispoziţiilor de drept material şi procesual la natura şi obiectul acestei acţiuni, din care cauză nu se poate reţine că judecătorul cauzei a comis o denegare de justiţie.

În concret, pretenţiile materiale ale reclamantului C.I. îndreptate împotriva statului derivă din faptul confiscării de către Miliţia Timiş a unor obiecte din aur în anul 1988, ceea ce constituie o împrejurare pentru care legiuitorul român a adoptat o lege specială de reparaţie, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1344/18.11.2003 şi Legea nr. 591/15.12.2004, care permitea celor interesaţi declanşarea procedurilor specifice până cel târziu la data de 31.12.2009.

Reclamantul nu a recurs la procedurile acestui act normativ însă, la data de 2.07.2012, a înregistrat la Judecătoria Timişoara o acţiune întemeiată atât pe dispoziţiile acestuia cât şi pe dispoziţiile de drept comun.

Într-o atare situaţie, în mod corect instanţele anterioare au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 213/1998 care, într-adevăr, fac posibilă revendicarea bunurilor preluate de stat fără titlu valabil, însă doar dacă acestea nu au făcut obiectul unei legi speciale de reparaţie, o atare dispoziţie fiind o aplicare a principiului specialia generalibus derogant în materia interpretării concursului de legi în timp.

Această prevedere a legiuitorului face imposibilă pentru cei interesaţi opţiunea între recurgerea la legea generală sau la legea specială, pentru realizarea pretenţiilor lor fiind obligatorie utilizarea procedurilor acesteia din urmă, în termenele şi formele anume prescrise, pe care reclamantul C.I. însă nu le-a respectat dar nici nu a invocat împrejurări de natură a dovedi imposibilitatea obiectivă, totală şi absolută care l-a împiedicat să se conformeze legii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deşi dreptul de proprietate se bucură de o protecţie majoră din partea statelor, această protecţie nu este absolută, fiind recunoscută statelor o marjă de apreciere în privinţa posibilităţii de a interveni, respectiv în alegerea condiţiilor în care să dispună restituirea bunurilor ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenţia, fapt menţionat – printre altele – şi în Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păduraru contra România.

În respectul acestor obligaţii asumate prin Convenţie pentru restituirea obiectelor din metale preţioase confiscate de vechiul regim politic comunist, legiuitorul român a adoptat o lege specială: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 cu modificările şi completările sale ulterioare care conţine toate garanţiile procesuale necesare valorificării sale de către cei interesaţi dar la care reclamantul C.I. nu a recurs, pierzând astfel dreptul de a-şi revendica bunurile confiscate printr-o procedură de drept comun ca cea de faţă.

Domenii speta

Spete similare