Pretenţii

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 19.08.2011, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Agnita sub nr. dosar 694/174/2011, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul D.E. în contradictoriu cu pârâtul P.F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 408 lei, reprezentând paguba ce i-a cauzat-o pârâtul, şi anume contravaloarea nutreţului (fân şi lucernă) distrus de animalele aflate în paza juridică a acestuia; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, s-a arătat că, în cursul lunilor iunie – iulie 2011, animalele aflate în proprietatea pârâtului (ovine) au pătruns pe terenul aflat în posesia şi folosinţa reclamantului, de pe raza loc. ..a, jud. Sibiu, şi au distrus în proporţie de 50 %, respectiv 60 % cultura de fân şi lucernă. Suprafaţa folosită de reclamant este de cca. 0,60 ha fâneţe şi 0,50 ha lucernă. La sfârşitul lunii iulie 2011, deşi a atenţionat pârâtul cu privire la faptul că animalele acestuia îi distrug cultura de fân şi lucernă, pârâtul neluând nicio măsură în acest sens, reclamantul s-a adresat Primăriei Bîrghiş pentru a se constata la faţa locului distrugerile produse.

A mai arătat reclamantul că, la data de 01.08.2011, în prezenţa autorităţilor locale, a pârâtului şi a unor martori, s-a constatat că prejudiciul produs de animalele aflate în paza juridică a pârâtului de ridică la suma de 408 lei. Pârâtul a recunoscut că este posibil ca animalele să fi scăpat din grija angajaţilor săi, dar a refuzat să semneze procesul verbal de constatare.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 1001 C.civ., art. 274 C.pr.civ.

Taxa judiciară de timbru (42 lei – f.5) şi timbrul judiciar (1,5 lei) au fost achitate de către reclamant corespunzător acţiunii, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. b) din Lg. nr. 146/1997, respectiv art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

La cererea de chemare în judecată, reclamantul a depus ataşat xerocopia procesului verbal de constatare întocmit la data de 01.08.2011 (f.6-7). De asemenea, a depus la dosar xerocopia titlului de proprietate emis sub nr. 474/21 la data de 20.03.1995 de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor (f.22).

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâtului, înscrisuri, proba testimonială.

Pârâtul, deşi legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare, şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia cu privire la cererea reclamantului, sau pentru a invoca excepţii sau apărări.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 21.09.2011, instanţa a încuviinţat, în temeiul art. 167 coroborat cu art. 218, 186 C.pr.civ., pentru reclamant, proba cu interogatoriul pârâtului (depus la f.21), cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii H. D. şi B. O.

Pârâtul a fost citat cu menţiunea personal la interogator, însă acesta nu s-a prezentat la judecată, sens în care reprezentantul reclamantului a solicitat a se da eficienţă prev. art. 225 C.pr.civ.; martorii au fost audiaţi la termenul din 05.10.2011 (f.23,24).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

Reclamantul deţine în proprietate terenul în suprafaţă totală de 5 ha, potrivit titlului de proprietate emis sub nr. 474/21 la data de 20.03.1995 de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor (f.22), teren aflat în raza localităţii .., jud. Sibiu. Din această suprafaţă, reclamantul foloseşte o suprafaţă de circa 0,60 ha fâneţe şi 0,50 ha lucernă. În cursul lunilor iunie – iulie 2011, animalele (vaci şi oi) proprietatea pârâtului au pătruns în mai multe rânduri pe această suprafaţă, distrugând astfel cultura în proporţie de 50 % fân, respectiv 60 % lucernă.

Se mai reţine că, deşi atenţionat de către reclamant, pârâtul a continuat în a dovedi neglijenţă în ceea ce priveşte supravegherea animalelor, astfel că, la data de 01.08.2011, reclamantul însoţit de agentul constatator B. I., de C. A. – împuternicit al Primăriei comunei B. şi de martorii oculari M. L. şi S. I., s-au deplasat la acel teren, consemnându-se procesul verbal depus în xerocopie la filele 6-7 dosar.

Potrivit acestui proces verbal întocmit la faţa locului, s-a constatat că de pe terenul fânaţ în suprafaţă de 0,60 ha, s-a distrus cultura (fân) în proporţie de 50 %; producţia medie estimată fiind de 1200 kg/ha, rezultă că a fost distrusă o cantitate de 360 kg fân, deci s-a produs o pagubă în valoare de 108 lei, preţul de piaţă al unui kilogram de fân fiind de 0,30 lei.

În ce priveşte cultura de lucernă de pe suprafaţa de teren de 0,50 ha, aceasta a fost distrusă în proporţie de 60 %; producţia medie estimată fiind de 2000 kg/ha, rezultă că a fost distrusă o cantitate de 600 kg lucernă. S-a produs astfel o pagubă în valoare de 300 lei, preţul de piaţă al unui kilogram de lucernă fiind de 0,50 lei.

Se mai reţine de către instanţă că la momentul întocmirii procesului verbal, de faţă a fost şi pârâtul, care însă a refuzat să-l semneze, deşi a recunoscut că este posibil ca animalele sale să fi scăpat din grija angajaţilor lui, aspect învederat de reclamant în cererea introductivă de instanţă, şi care nu a fost combătut de către pârât.

Această stare de fapt a fost reţinută atât din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi. Astfel, martorul H. D. (f.23) a declarat în faţa instanţei că a văzut de mai multe ori, în cursul verii, că oile proprietatea pârâtului (aproximativ 400 de oi) au pătruns pe terenul reclamantului, că acestea au mâncat cultura de pe acest teren, respectiv otava şi orzoaica, şi că în acea zonă doar pârâtul duce oile la păşune.

De asemenea, martorul B. O. (f.24) a văzut animalele pârâtului pe terenul reclamantului, în cursul verii acestui an (aproximativ 30 vaci şi 500 – 600 oi), menţionând faptul că doar animalele pârâtului au putut distruge cultura de pe terenul reclamantului, întrucât doar acesta (pârâtul) are păşunea în acea zonă.

Faţă de această stare de fapt, în vederea soluţionării cauzei, trebuie avute în vedere condiţiile generale ale răspunderii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi existenţa vinovăţiei celui care a provocat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

De asemenea, trebuie avute în vedere prevederile legale privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. Art. 1001 C.civ. prevede că proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte de dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află în paza sa, sau că a scăpat. Această reglementare de principiu nu este însoţită de o reglementare specială privind posibilitatea de probă contrarie din partea proprietarului ori a celui ce se foloseşte de animal, spre a înlătura temeiurile răspunderii instituite prin art. 1001 C.civ.

Astfel, faptul că pârâtul este proprietarul animalelor care au distrus cultura de pe terenul proprietatea reclamantului, nu este pus la îndoială, având în vedere declaraţiile martorilor oculari audiaţi în cauză. Totodată, în ceea ce priveşte persoana care este ţinută a răspunde, principiul este că răspunderea pentru animal incumbă persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului. Nu s-au formulat obiecţiuni sub acest aspect, reţinându-se că pârâtul este cel care avea paza juridică a animalelor.

Totodată, fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale se bazează pe ideea unei prezumţii de culpă în supraveghere, de vinovăţie în exercitarea pazei juridice. La aceasta se adaugă şi ideea de garanţie din partea paznicului juridic  al animalului, în sensul de garanţie a comportamentului general, a defectelor de comportament ale animalului respectiv.

Pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului, respectiv reclamantul, trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către animale şi că, la data cauzării prejudiciului, animalele se aflau în paza juridică a persoanei de la care se pretinde plata despăgubirilor – în cazul de faţă, pârâtul.  De îndată ce aceste elemente au fost dovedite, se declanşează, în mod automat, răspunderea în conformitate cu art. 1001 C.civ.

Având în vedere aceste aspecte, urmează a se analiza împrejurările determinante: astfel, faţă de conţinutul procesului verbal întocmit la data de 01.08.2011, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi, se reţine vinovăţia pârâtului în faptul că a lăsat animalele proprietatea sa, pe terenul cultivat aparţinând reclamantului, fiindu-i imputabil acest comportament.

Şi în ce priveşte existenţa prejudiciului, instanţa urmează a corobora atât cele învederate în acelaşi proces verbal menţionat mai sus, cu declaraţiile martorilor audiaţi, cât şi incidenţa prevederilor art. 225 C.pr.civ.

Pârâtul a fost citat cu menţiunea personal la interogator, acesta semnând de primire dovada de îndeplinire a procedurii de citare (f.15). Refuzul pârâtului de a se prezenta la instanţă, nejustificat, şi de a răspunde la interogatoriu, reprezintă o prezumţie simplă, de recunoaştere tacită a pârâtului, sau poate fi apreciat de către instanţă ca un început de dovadă, instanţa ordonând însă şi alte probe, verificând starea de fapt şi în baza acestora.

Astfel, apreciind lipsa nejustificată a pârâtului, la instanţă, pentru a răspunde la interogatoriul prezentat de către reclamant, ca reprezentând un început de dovadă, coroborată cu probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal încheiat la 01.08.2011 şi declaraţiile martorilor, instanţa constată că fapta ilicită a pârâtului de a lăsa animalele proprietatea acestuia, pe terenul cultivat aparţinând reclamantului a avut drept consecinţă distrugerea culturii de pe acest teren, evaluată la o valoare de 408 lei (108 lei – fânul din fâneţe naturale şi 300 lei – lucerna). Acest prejudiciu este cert, astfel cum a fost evaluat, şi actual, nefiind reparat. Nimic nu ar fi împiedecat părţile să convină, prin bună învoială, asupra întinderii despăgubirilor şi modalităţilor de reparare a prejudiciului.

Instanţa are în vedere principiul general al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită a pârâtului, urmărindu-se în acest mod restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului, urmând ca autorul prejudiciului să răspundă integral, chiar şi pentru culpa cea mai uşoară. În ce priveşte întinderea despăgubirilor, în prezenta cauză, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina reclamantului, astfel că pârâtul urmează a răspunde integral pentru paguba produsă.

Este de reţinut că fapta ilicită a pârâtului se circumscrie omisiunii, neîndeplinirii unei activităţi ori neluarea unei măsuri, atunci când această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană. Faptul că a lăsat animalele, al cărui proprietar este, pe terenul reclamantului, conştient fiind că acestea vor distruge cultura de pe acest teren, reprezintă un comportament de natură a angaja răspunderea acestuia.

În ce priveşte raportul de cauzalitate dintre inacţiunea ilicită a pârâtului şi prejudiciul astfel cum a fost stabilit, acesta este dovedit, potrivit considerentelor anterior menţionate.

Pârâtul nu a făcut dovada existenţei vreuneia dintre cauzele de exonerare de răspundere, respectiv nu a făcut dovada că producerea, de către animalele sale, a prejudiciului s-a datorat faptei victimei (reclamantului) înseşi, sau faptei unei terţe persoane pentru care cel care deţine paza juridică (pârâtul) a animalelor (oi şi vaci)  nu este ţinut a răspunde, şi nici a cazului de forţă majoră.

Faţă de aceste considerente, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, prev. de art. 1001 C.civ., sens în care va admite acţiunea civilă formulată şi va obliga pârâtul P. F. la plata, în favoarea reclamantului D.E., a sumei de 408 lei, reprezentând contravaloarea nutreţului distrus, în perioada iunie – iulie 2011, de animalele pârâtului.

Faţă de faptul că pârâtul se află în culpă procesuală, instanţa va admite cererea reclamantului, sens în care va dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu prezentul proces, reprezentând 400 lei – onorariu avocat – f.20, 42 lei - taxă judiciară de timbru – f.5 şi 1,50 - lei timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare