Netemeinicia cererii de restituire a unei prestaţii contractuale

Constată că prin acţiunea civilă  înregistrată sub acest număr de dosar la

data de 17 aprilie  2013 reclamanta M. M. - prin primar a chemat în judecată pe pârâta P.F.A. C. A.,

solicitând obligarea pârâtei  la restituirea sumei de 11.000 lei reprezentând contravaloarea contractului de prestări servicii nr.1/2007, prelungit pentru anul 2011 printr-un act adiţional.

În expunerea de motive a acţiunii introductive de instanţă reclamanta arată, în esenţă, următoarele:

-la data de 27 iunie 2007 unitatea administrativ - teritorială a încheiat cu

pârâta un contract de prestări servicii, având ca obiect servicii de arhitectură, inginerie  şi consultanţă, servicii pentru care reclamanta i-a achitat  pârâtei suma totală de 11.000 lei;

-un control pe linie de audit financiar efectuat  la reclamantă  a stabilit că

această plată a fost nelegală pentru că reclamanta avea angajat personal de specialitate propriu, şi s-a dispus recuperarea sumelor;

-reclamanta a convocat pârâtul la conciliere directă, dar nu s-a ajuns la

stingerea litigiului;

-dat fiind faptul că decizia organului de control este executorie, se impune

recuperarea prejudiciului de la pârâtă.

Acţiunea s-a întemeiat  în drept pe dispoziţiile art.94 şi 148 din Codul de

procedură civilă şi ale art.1359, 1381 şi 1384 alin.2 din Codul civil.

Cererea nu s-a timbrat , fiind scutită de plata taxelor de timbru  conform dispoziţiilor art.17 din Legea nr.146/1997.

Ataşat cererii introductive de instanţă reclamantul a depus  decizia nr.25/22 mai 2012 emisă de  Camera de conturi; decizia nr.25/1 din 7 decembrie 2012; dovada efectuării  concilierii directe; contractul de prestări servicii nr.1/27 iunie 2007 cu actul adiţional nr.4 la contractul de prestări servicii.

Pârâta P.F.A. C. A. a depus la dosarul cauzei  întâmpinare (f.23 dosar), prin care cere respingerea acţiunii.

În justificarea acestei poziţii procesuale pârâtul arată  succint următoarele:

-a fost angajat al reclamantei până în anul 2007, în cadrul direcţiei de urbanism, unde a prestat activităţi de arhitectură, inginerie, etc.;

-la solicitarea primarului de atunci pârâtul s-a autorizat ca persoană fizică şi apoi a încheiat cu reclamanta un  contract de prestări servicii, ce a fost apoi prelungit prin acte adiţionale, obiectul fiind executare servicii  de consultanţă tehnică, arhitectură şi inginerie;

-în privinţa concluziilor raportului agentului de control pârâtul arată că nu este de acord, el respectându-şi întocmai obligaţiile contractuale;

-legat de sumele de bani încasate în contul  prestaţiilor, pârâtul arată că este inacceptabil faptul că i se cere restituirea sumei de 11.000 lei, în condiţiile în care  din banii încasaţi el a achitat impozitul aferent şi contribuţia la casa de asigurări de sănătate;

-în fine, pârâtul arată că de  la data de  1 ianuarie  2013 şi-a încetat activitatea de prestări de servicii şi a procedat la  închiderea persoanei fizice autorizate  la administraţia fiscală.

Întâmpinarea s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile  art.205 Cod procedură civilă.

Ataşat întâmpinării pârâtul a depus  anexa la contractul de prestări servicii nr.1; certificatul de înregistrare a firmei; autorizaţia de funcţionare a pârâtei; referatele privind  activitatea desfăşurată  de pârâtă pe anul 2011 şi referatul întocmit de autoritatea  competentă din structura reclamantei, privind prelungirea contractului de prestări servicii 1/2007 (f.24 şi următoarele dosar).

La data de 31 mai 2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspunsul la întâmpinare (f.44 dosar), prin care arată că suma de 11.000 lei trebuie recuperată de la  cel în beneficiul căruia s-a plătit; reclamanta poate  pretinde restituirea sumelor remise pârâtului, fiind irelevantă vinovăţia sau nevinovăţia pârâtului în încasarea sumei de bani, fiind vorba  despre  o formă specială de răspundere, a cărei singură condiţie este existenţa unei  plăţi şi caracterul nedatorat, urmare a lipsei unui  temei legal de natură a fundamenta această plată.

Mai arată reclamanta faptul că suma de bani  încasată de pârât i-a mărit acestuia patrimoniul, în  detrimentul patrimoniului reclamantului, iar conform dispoziţiilor  art.1638 Cod civil prestaţia primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine cele  ce urmează.

Reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune civilă prin care solicită obligarea părţii pârâte la restituirea sumei de  11.000 lei, ce reprezintă preţul unor servicii contractuale făcute de pârât în beneficiul  reclamantei.

Deşi aparent ar fi vorba despre  angajarea unei răspunderi contractuale, reclamantul nu solicită desfiinţarea contractului de prestări servicii în baza căruia părţile  şi-au îndeplinit obligaţiile specifice.

Mai mult, acţiunea este  întemeiată pe dispoziţiile legale ce reglementează repararea prejudiciului constând în vătămarea unui interes (art.1359 Cod civil – răspunderea pentru fapta proprie); obiectul reparaţiei (art.1381 Cod civil) în cadrul  răspunderii civile  delictuale şi dreptul de  regres în ipoteza în care cel care răspunde pentru fapta altuia este  Statul, iar M. F.  regresează / pe cale judiciară / în contra celui ce a  cauza prejudiciul.

În privinţa actului civil încheiat iniţial în 2007 şi prelungit ulterior prin acte adiţionale,  municipiul M. - prin primar a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii în baza căruia pârâtul / prestator se obliga la servicii specifice de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă  tehnică legate de acestea, iar reclamantul – în  calitate de achizitor – se obliga să plătească preţul convenit.

Dacă şi în ce măsură contractul s-a încheiat valabil, părţile şi-au respectat obligaţiile, etc., instanţa nu poate face verificări deoarece nu a fost învestită cu astfel de petite.

Cert este că organul de control a apreciat că  achiziţionarea serviciilor făcute de reclamant a fost nelegală, în condiţiile în care avea personal angajat cu  atribuţii similare, şi din acest motiv  sumele plătite trebuiesc recuperate.

Din probele dosarului rezultă / contrar celor susţinute de reclamant / faptul că  culpabil de angajarea  acestor servicii şi – în ultimă instanţă – de  cauzarea prejudiciului este chiar partea ce le-a achiziţionat,  adică reclamantul, care îşi ignoră astfel (voit sau nu) propria culpă.

Instanţa nu poate face abstracţie de  temeiul juridic  delictual pe care reclamantul îşi fundamentează acţiunea, cu atât mai mult cu cât prin răspunsul la  întâmpinare se arată că, în ultimă instanţă, „este irelevantă vinovăţia sau nevinovăţia pârâtului”.

Pe de altă parte, aceeaşi reclamantă mai arată că acţiunea de faţă este una „în restituire”, având ca obiect suma cu care a fost  mărit patrimoniul pârâtei, în detrimentul patrimoniului său, dar  ignoră faptul că restituirea trebuie să aibă la bază / conform  dispoziţiilor art.1635 Cod civil  / un act juridic desfiinţat cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii  au devenit imposibil de executat din motive acolo precizate. În speţă nu este cazul.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced,  contractul părţilor nu a fost atacat, nu a fost  desfiinţat şi chiar a ajuns la termen, motiv pentru care  obligaţia de restituire fundamentată pe dispoziţiile art.1638 Cod civil nu subzistă.

În fine, sub aspect delictual reclamantul nici nu a  invocat şi nici nu a probat împotriva pârâtei existenţa condiţiilor  cerute de lege pentru antrenarea acestui tip  de răspundere, astfel că acţiunea  fiind neîntemeiată va fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare