Interpretarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 714 alin (2) C.pr.civ. atunci când se constată executarea silită însăşi

Constată că, prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 8.05.2013 , contestatoarea B. A. – Persoană Fizică Autorizată , cu sediul în S. , str. L. B. ,  jud. A. , înregistrată cu nr. - , având C.U.I. - , a solicitat , în contradictoriu cu intimata S.C. U. L. C. IFN S.A. B. , înregistrată cu nr. - , având C.I.F. RO - , cu sediul procesual ales în B. : anularea încheierii civile nr. -/26.03.2013 a Judecătoriei Mediaş , prin care s-a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional 316/2013 al executorului judecătoresc T. O. N. ; anularea somaţiei nr. 316/2013 din data de 4.04.2013 , a încheierii nr. 316/2013 emisă de executorul judecătoresc la data de 4.04.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită ; anularea executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare emise în dosarul execuţional nr. 316/2013 ; suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare .

În expunerea de motive a contestaţiei la executare se susţin următoarele :

La data de 16.10.2008 contestatoarea a încheiat cu intimata contractul de leasing financiar nr. - , având ca obiect achiziţionarea în sistem leasing a autoturismului marca Mercedes Benz, cu o durată de 60 de luni şi o valoare totală de 65.450,80 euro , fără TVA ; în baza contractului a fost încheiată cu societatea de asigurare A. Ţ. S.A. o poliţă de asigurare CASCO ; în data de 31.08.2010 , în urma producerii unui accident rutier , autoturismul menţionat a fost declarat daună totală , cauza producerii accidentului nu a prezentat un eveniment care să oblige asigurătorul la plata unei despăgubiri; contractul de leasing a rămas în fiinţă , contestatoarea achitând în continuare ratele de leasing , dar refuzând să mai achite primele de asigurare , întrucât autoturismul nu mai putea fi folosit; cu toate acestea , intimata a continuat să achite către asigurător primele de asigurare , pe care le-a refacturat către contestatoare , invocând prevederile art. 2.7.1. din anexa D la contract ; contestatoarea a refuzat , însă , achitarea acestor facturi , în condiţiile în care refacturarea era nelegală ,fapt ce a determinat intimata să rezilieze contractul de leasing , fără o notificare prealabilă .

Date fiind argumentele expuse , contestatoarea afirmă că executarea silită este începută ca urmare a rezilierii nelegale de către intimată a contractului de leasing, şi , deci , este nelegală .

Totodată , contestatoarea arată că titlul executoriu nu conţine o creanţă certă şi lichidă , întrucât din titlul executoriu nu rezultă componenţa , modul de calcul şi semnificaţia sumei totale de 113.485,37 lei , care formează obiectul executării .

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării silite , contestatoarea reiterează caracterul incert al creanţei şi necesitatea suspendării executării până la verificarea legalităţii acesteia .

În drept sunt invocate prevederile art.711 şi urm. C.proc.civ.

Prin întâmpinarea formulată ( fila 59 şi urm. ) , intimata solicită : admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei , respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată , respingerea cererii de suspendare a executării silite ca neîntemeiată , obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea întâmpinării , intimata susţine că contractul de leasing încheiat de părţi nu a încetat ca urmare a unui caz de daună totală , ci din cauza faptului că debitoarea nu a înţeles să achite facturile aferente contractului ; rezilierea contractului s-a produs prin transmiterea notificării de reziliere la data de 18.01.2013 .

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii , intimata afirmă , pe de o parte , faptul că , raportat la data comunicării somaţiei – 17.04.2013 , înregistrarea contestaţiei la data de 8.05.2013 s-a făcut după termenul de 15 zile prevăzut de lege , iar , pe de altă parte , încheierea executorului de stabilire a cheltuielilor de executare a fost contestată după împlinirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 714 alin.2 C.proc.civ.

Referitor la legalitatea executării silite , intimata invocă următoarele :

Obiectul executării silite îl constituie recuperarea sumei de 13.565,1 lei , reprezentând facturi emise şi neachitate , şi suma de 89.928,24 lei , echivalentul a 20.620,07 euro la cursul de schimb BNR de la data formulării cererii ( 1 euro =  4,3612 lei ) , sumă datorată de către debitoare cu titlu de clauză penală pentru rezilierea contractului de leasing , în baza art. 4.2 lit. B coroborate cu dispoziţiile art. 4.1 din Condiţiile Generale ; debitul în cuantum de 13.565,1 lei este compus din sume cu titlu de rate de leasing şi deconturi de asigurare, pe care contestatoarea era obligată să le plătească în baza contractului ; corespunzător art. 2.7.2 din Condiţiile Generale , atunci când există o daună totală , contractul de leasing poate înceta în momentul creditării contului bancar al finanţatorului de către asigurător cu suma asigurată sau contravaloarea despăgubirii , dar până la încetare , obligaţiile de plată ale utilizatorului rămân valabile , rezultă , per a contrario , că , în cazul în care nu există o daună totală , şi intimata nu a fost despăgubită de către asigurător pentru această daună , contractul va rămâne în fiinţă , obligaţiile utilizatorului rămânând valabile .

În speţă , nu numai că nu se pune problema unei daune totale declarate de către asigurător , intimata nu a putut fi despăgubită pentru riscul asigurat , dat fiind faptul dosarul de daună a fost respins de către asigurător , întrucât la momentul producerii accidentului conducătorul auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice ; documentul invocat de către debitoare pentru dovedirea daunei totale nu emană de la asigurător ; asigurătorul a evaluat daunele , dar nu a declarat daună totală .

Prin urmare , debitoarea datorează pe lângă ratele de leasing pe care avea obligaţia să le achite în continuare , şi costurile asigurării până la momentul la care contractul de asigurare a putut fi reziliat , anume până la data de 21.10.2012 , când intimata a reuşit rezilierea asigurărilor CASCO şi RCA , deci inclusiv rata nr. 48 din poliţa de asigurare , astfel că toate deconturile de asigurare au fost refacturate contestatoarei conform dispoziţiilor contractuale.

În ceea ce priveşte clauza penală , aceasta este datorată în conformitate cu art. 4.1 şi 4.2 din Condiţiile generale , conform cărora neplata timp de 30 de zile a unei rate de leasing scadente sau a oricărei alte sume scadente este considerată un caz de culpă contractuală , care îndreptăţeşte intimata să rezilieze contractul şi să solicite daune interese , în speţă fiind pretinse cu acest titlu contravaloarea tuturor ratelor de leasing ce urmau să fie plătite da la data ultimei scadenţe până la sfârşitul contractului precum şi toate cheltuielile pentru reintrarea în posesia bunului .

Cererea de suspendare a executării silite a fost soluţionată în cursul judecăţii , aceasta fiind respinsă prin decizia civilă nr. - /26.09.2013 dată de Tribunalul Sibiu în soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii date de instanţa fondului .

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa a reţinut următoarele :

Contestatoarea , în calitate de utilizator , a încheiat cu intimata , în calitate de finanţator , contractul de leasing financiar nr. - , având ca obiect achiziţionarea în sistem leasing a autoturismului marca Mercedes Benz, cu o durată de 60 de luni şi o valoare totală de 65.450,80 euro ( fila 168 şi urm. ) .

La data de 21.03.2013 executorul judecătoresc T. O. N. admite cererea intimatei creditoare de recuperare pe calea executării silite a creanţei în cuantum total de 103.493,34 lei deţinută împotriva debitoarei contestatoare în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar identificat mai sus , şi dispune deschiderea dosarului de executare nr. 316/2013 ( fila 209 ).

Potrivit cererii de executare silită ( fila 204 ), creanţa în cuantum total de 103.493,34 lei , este compusă din : suma de 13.565,1 lei , reprezentând facturi emise şi neachitate , şi suma de 89.928,24 lei , echivalentul a 20.620,07 euro la cursul de schimb BNR de la data formulării cererii ( 1 euro =  4,3612 lei ) , sumă despre care se susţine că este datorată de către debitoare cu titlu de clauză penală pentru rezilierea contractului de leasing , în baza art. 4.2 lit. B coroborate cu dispoziţiile art. 4.1 din Condiţiile Generale ale Contractului de Leasing .

Prin încheierea civilă nr. -/26.03.2013 dată de Judecătoria Mediaş ( fila 211 ) s-a încuviinţat cererea de executare silită .

La data de 4.04.2013 ( fila 212 ), executorul judecătoresc a stabilit , prin încheierea nr. 316/4.04.2013 , cheltuielile de executare în cuantum total de 9.992,03 lei , din care suma de 7.812 lei ( TVA inclus ) reprezintă onorariul executorului , şi suma de 2.180,03 lei( TVA inclus ) cheltuieli de executare .

La data de 4.04.2013 se emite somaţia nr. 316/2013 ( fila 213 ).

Somaţia , încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare şi încheierea de încuviinţare a executării silite au fost comunicate debitoarei la data de 17.04.2013 – potrivit dovezii de comunicare ( fila 214 ) .

Contestaţia la executare a fost expediată instanţei cu scrisoare recomandată în data de 2.05.2013 , în condiţiile prescrise de art. 183 alin.1 C.proc.civ.

Debitoarea a contestat executarea silită însăşi , astfel că , potrivit art.714 alin.1 pct.3 C.proc.civ. , contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când acesta a luat cunoştinţă de primul act de executare , în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie .

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin.2 C.proc.civ. , contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc , în cazurile în care acestea nu sunt , potrivit legii , definitive , se poate face în termen de 5 zile de la comunicare .

În speţă a fost contestată executarea însăşi , prin faptul că se solicită anularea încheierii de încuviinţare a executării silite , şi , deci , se contestă legalitatea executării silite în ansamblul său .

Dată fiind contestarea executării silite înseşi , nu se pune problema analizării distincte a termenului de contestare a celor două încheieri date de executorul judecătoresc , contestaţia la executare fiind formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art.714 alin.1 pct.3 C.proc.civ., calculat de la data primirii de către debitoare a încheierii de încuviinţare a executării şi a somaţiei , în condiţiile prevăzute de art. 181 pct.2 C.proc.civ.

Ca atare , va fi respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare .

Debitoarea contestă legalitatea executării silite , invocând în acest sens rezilierea nelegală de către intimată a contractului de leasing , pe de o parte , iar , pe de altă parte , faptul că titlul executoriu nu ar conţine o creanţă certă şi lichidă , întrucât din titlul executoriu nu ar rezulta componenţa , modul de calcul şi semnificaţia sumei totale de 113.485,37 lei , care formează obiectul executării .

Pe parcursul derulării contractului de leasing financiar încheiat de părţi autoturismul ce a făcut obiectul contractului a fost implicat într-un accident rutier la data de 1.09.2009 , potrivit procesului –verbal contravenţional întocmit pentru sancţionarea reprezentantului contestatoarei , B. A. , care a provocat accidentul , fiind sub influenţa băuturilor alcoolice ( fila 39 dosar ).

De abia după aproape 3 ani , la data de 27.02.2012, reprezentantul contestatoarei supune autoturismul avariat în accident unei constatări a daunelor prezentate de autoturism ; constatarea nu este , însă , făcută de asigurătorul A. Ţ. S.A.( cu care era încheiată o poliţă de asigurare CASCO şi RCA , în baza contractului de leasing ) , astfel cum reiese din nota de constatare daune – fila 40 şi urm. dosar .

Ulterior acestei constatări , asigurătorul a procedat şi el la evaluarea daunelor aduse autoturismului ( astfel cum reiese din înscrisul întocmit la 19.12.2012 – fila 118 şi urm. ) fără să declare daună totală .

Nefiind declarată de către asigurător daună totală , nu sunt incidente prevederile art. 2.7.2. din contract , potrivit cărora în caz de daună totală a bunului ce formează obiectul contractului , contractul de leasing poate înceta în momentul creditării contului bancar al finanţatorului de către asigurător cu suma asigurată sau contravaloarea despăgubirii .

Oricum , asigurătorul era exonerat de obligaţia de plată a despăgubirii pentru incidenţa riscului asigurat , întrucât la momentul producerii accidentului rutier conducătorul auto era sub influenţa băuturilor alcoolice .

Aşadar , contractul de leasing nu a încetat , ci şi-a continuat existenţa , utilizatorul fiind în continuare obligat să plătească ratele de leasing .

De altfel , debitoarea nu a contestat obligaţia sa de a achita în continuare ratele de leasing .

În ceea ce priveşte plata primei de asigurare , în contractul de leasing s-a stipulat în sensul că : asiguratul şi beneficiarul unic al poliţei de asigurare va fi în toate cazurile finanţatorul ( art. 2.7.1. ) ; primele de asigurare se vor plăti de către utilizator la datele scadente indicate în poliţa de asigurare ; în situaţia în care utilizatorul nu efectuează la scadenţă plata unei prime de asigurare , finanţatorul este îndreptăţit să efectueze plata respectivei sume , urmând să refactureze utilizatorului suma respectivă ; neplata primei de asigurare constituie un caz de încetare a contractului de leasing după trecerea unei perioade de 30 de zile de la scadenţa neonorată ( art. 2.7.1. ) , încetare care se produce prin rezilierea de plin drept , la iniţiativa finanţatorului, ca urmare a intervenirii unei culpe a utilizatorului ( astfel cum reiese din coroborarea art. 2.7.1. cu art. 4 , 4.1 şi urm. din contract ) .

Un alt caz de culpă a utilizatorului de natură să determine rezilierea de către finanţator a contractului de leasing îl constituie întârzierea la plată cu mai mult de 30 de zile a oricărei rate de leasing scadente , deşi a fost transmisă utilizatorului o notificare corespunzătoare de către finanţator ( art. 4.1. lit. a ).

Contestatoarea , potrivit propriilor afirmaţii făcute în cuprinsul motivelor contestaţiei , a refuzat achitarea facturilor emise de către intimată prin care au fost refacturate primele de asigurare , argumentând în sensul că , fiind daună totală , nu mai exista obiectul asigurării .

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced , nu a existat daună totală , astfel că nu putea înceta contractul de leasing în condiţiile prescrise de art. 2.7.2 alineat final , în condiţiile în care nu putea fi creditat contul bancar al intimatei cu suma asigurată sau contravaloarea despăgubirii , dat fiind cazul de exonerare a asigurătorului de obligaţia de despăgubire .

Aşadar , contestatoarea a rămas în continuare obligată la plata primelor de asigurare , chiar dacă afirmă că autoturismul nu mai putea fi folosit . Este de reţinut în acest sens împrejurarea că , în mod inexplicabil , aproape 3 ani din momentul producerii accidentului rutier , contestatoarea a rămas pasivă , în sensul că nu a supus autoturismul unei constatări a daunelor de către asigurător , cum era obligată în baza contractului ( art. 2.7.2. alineatul 1 prevede obligaţia utilizatorului de a informa atât finanţatorul cât şi asigurătorul cu privire la producerea evenimentului asigurat în maxim 24/48 de ore sau imediat în funcţie de prevederile contractului de asigurare , şi de a lua orice măsuri necesare pentru minimizarea pagubelor produse ) – atitudine care contrazice opoziţia manifestată de către contestatoare după 3 ani faţă de plata ratelor de asigurare datorate pentru perioada ulterioară producerii accidentului .

Intimata susţine în apărare că a obţinut rezilierea asigurărilor CASCO şi RCA  începând cu data de 21.10.2012 , astfel că era de achitat inclusiv rata nr. 48 din poliţa de asigurare.

În ceea ce priveşte contractul de leasing , intimata a optat pentru rezilierea acestuia la data de 17.01.2013 , astfel cum apare menţionat în cuprinsul notificării de reziliere pretins comunicate contestatoarei .

Notificarea respectivă a fost depusă la dosar de către intimată ( fila 197 ) ; apare pe acest înscris faptul că ar fi fost comunicată notificarea prin intermediul unui executor judecătoresc , însă nu există nicio dovadă în sensul comunicării , iar contestatoarea neagă faptul că i s-ar fi comunicat notificarea .

Plecând de la premisa că intimata nu a comunicat contestatoarei vreo notificare de reziliere , instanţa reţine că acest fapt nu împiedica intimata să rezilieze contractul .

Astfel , potrivit art. 4.1. alin.1 din contract , în cazul în care intervine un caz de culpă a utilizatorului ( cum este cea de întârziere la plata unei rate de leasing  cu mai mult de 30 de zile – alin.2 lit. a din acelaşi text contractual ) finanţatorul poate rezilia de plin drept contractul de leasing fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără nicio formalitate prealabilă , deci , fără o notificare prealabilă . În completare , la art. 4.2 lit. B din contract se prevede că data rezilierii va fi considerată data la care finanţatorul a înţeles să-şi exercite opţiunea de a rezilia contractul şi pe care a inserat-o în notificarea de reziliere transmisă utilizatorului .

Inserarea opţiunii de reziliere în notificare , şi deci , notificarea cu această menţiune a utilizatorului , nu are consecinţe asupra deciziei de reziliere , care operează în momentul declarat de către utilizator , întrucât , astfel cum se reiterează şi la 4.2 lit. B din contract rezilierea operează de plin drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără nicio formalitate prealabilă , deci , fără o notificare prealabilă .

Aşadar , rezilierea fără o notificare prealabilă a utilizatorului este legală din perspectiva clauzelor contractuale , singurul aspect care ar afecta legalitatea rezilierii vizând existenţa cazului de culpă a utilizatorului privind întârzierea la plata unei rate de leasing  cu mai mult de 30 de zile .

În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă ( raport de expertiză – fila 279 şi urm.  şi răspunsul la obiecţiuni – fila 335 şi urm. ).

Expertul evidenţiază plăţile făcute de către contestatoare corespunzător datelor menţionate în fişa de cont emisă de intimată la 9.01.2013 ( fila 338 ).

Expertul afirmă că plata efectuată de către utilizator la data de 3.12.2012 , în sumă de 4.890,10 lei ( evidenţiată în fişa de cont ) reprezintă suma din factura nr. 15831120/9.11.2012 , cu scadenţa la 1.12.2012 ( cu toate că numărul facturii nu apare în fişa de cont ) , care , potrivit  istoricului ratelor de leasing ( fila 341 şi 342 ) reprezintă rata de leasing nr. 50 . Pentru a afirma astfel , expertul ia în considerare doar susţinerile contestatoarei şi faptul că suma plătită are un cuantum apropiat de cel al sumei facturate cu nr. 15831120/9.11.2012 .

Intimata nu contestă plata sumei  de 4.890,10 lei la data de 3.12.2012 , dar afirmă că această plată a dus la stingerea unor alte facturi , respectiv a facturii nr. 15769592/10.08.2012 , cu scadenţa la 1.10.2012 , a facturii nr. 15740783/10.08.2012 cu scadenţa la 1.09.2012 , respectiv a facturii nr. 15713808/10.07.2012 scadentă la 1.08.2012 , reprezentând deconturi de asigurare . Intimata arată ( în obiecţiunile formulate faţă de raportul de expertiză ) că , procedând astfel , şi-a exercitat dreptul de a face imputaţia plăţii , în sensul clauzei 3.4.3. din Condiţiile Generale ale Contractului de Leasing , alegând să acopere din suma achitată 3 facturi datorate , în ordinea cronologică a scadenţei acestora .

Într-adevăr , potrivit art. 3.4.3. din Condiţiile Generale ale Contractului de Leasing ,  plăţile efectuate de utilizator se vor putea imputa asupra oricăror cheltuieli restante , în ordinea aleasă de finanţator . În categoria cheltuielilor restante pot fi incluse şi deconturile de asigurare , atunci când finanţatorul face plata primelor de asigurare restante , în ipoteza în care acestea nu sunt plătite de utilizator la scadenţă ( art. 2.7.1. alin.7 din contract ).

Din istoricul primelor de asigurare întocmit de expert ( fila 343 ) reiese că utilizatorul nu a plătit la scadenţă primele de asigurare asupra cărora s-a făcut imputaţia plăţii ( de altfel , contestatoarea susţine că a refuzat plata acestor prime pe motiv că nu ar mai datora primele de asigurare ) .

Ca atare , instanţa reţine că , procedând la imputaţia plăţii în modalitatea anterior prezentată , intimata nu a încălcat prevederile contractuale .

Intimata susţine ( fila 307 ) că la momentul rezilierii , contestatoarea înregistra întârzieri la plată mai mari de 30 de zile pentru facturile emise începând cu data de 10.07.2012 până la data de 10.12.2012 .

Potrivit fişei de cont întocmite de către intimată la data de 9.01.2013 ( fila 338 şi urm. ), înscris care , deşi iniţial a fost contestat de către intimată că l-ar fi emis , a fost recunoscut ca valabil de către aceasta în cele din urmă , astfel cum reiese din răspunsul la obiecţiuni întocmit de către expert , contestatoarea nu a mai achitat nicio primă de asigurare începând cu cea facturată la 10.04.2012 , acestea fiind plătite de către intimată şi apoi refacturate către contestatoare . Facturile emise de către intimată cu titlu de primă de asigurare refacturată sunt următoarele : nr. 15713808/10.07.2012 , scadentă la 1.08.2012 ; nr. 15740783/10.08.2012 scadentă la 1.09.2012 ; 15769592/10.09.2012 scadentă la 1.10.2012 ; 15794661/10.10.2012 scadentă la 1.11.2012 şi nr. 15823314/9.11.2012 scadentă la 1.12.2012.

La momentul rezilierii contractului de leasing – 17.01.2013 se înregistra o întârziere la plata acestor facturi mai mare de 30 de zile , fiind , prin urmare îndeplinită condiţia de reziliere a contractului prevăzută de art.4.1. lit.a din Condiţiile Generale pentru Contractul de Leasing ( fila 21 şi urm. ), evidenţiate mai sus .

În concluzie , se reţine că rezilierea contractului de leasing a fost legală din perspectiva convenţiei părţilor , pentru a răspunde astfel unuia dintre motivele de nelegalitate a executării silite invocate de către contestatoare .

În ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei supuse recuperării pe calea executării silite , instanţa reţine următoarele :

Pe lângă cele 5 facturi emise de către intimată cu titlu de refacturare primă de asigurare , în raport cu care s-a considerat că debitoarea întârziase , la momentul rezilierii contractului de leasing ,  plata acestora cu mai mult de 30 de zile ( evidenţiate mai sus ) , intimata a mai emis o factură cu titlu de refacturare primă de asigurare , anume aceea pentru decontul nr. 4815712 emis la 10.09.2012 , factură cu nr. 15848882/10.12.2012 scadentă la 1.01.2013 ( menţionată în fişa de cont-fila 340 şi în istoricul întocmit de expert – 343 ) , pe care contestatoarea o datora , întrucât vizează o perioadă contractuală anterioară rezilierii contractelor de asigurare , care a operat la 21.10.2012 ) .

Dacă scădem din aceste facturi cele asupra cărora intimata a operat imputaţia plăţii făcute de către contestatoare la data de 3.12.2012 , anume cele cu : nr. 15769592/10.08.2012 , cu scadenţa la 1.10.2012 , a facturii nr. 15740783/10.08.2012 cu scadenţa la 1.09.2012 , respectiv a facturii nr. 15713808/10.07.2012 scadentă la 1.08.2012 , mai rămân neachitate 3 dintre aceste facturi , anume : nr. 15794661/10.10.2012 scadentă la 1.11.2012 , nr. 15823314/9.11.2012 scadentă la 1.12.2012 şi factură cu nr. 15848882/10.12.2012 scadentă la 1.01.2013 , în valoare totală de 6.513,31 lei ( potrivit istoricului întocmit de expert – fila 343 , care corespunde fişei de cont emise de intimată – fila 338 ). La suma de 6.513,31 lei se adaugă şi suma de 1.475,12 lei , care reprezintă diferenţa dintre totalul facturilor asupra cărora s-a făcut imputaţia plăţii , care este de 6.365,22 lei şi suma de 4.890,10 lei achitată de contestatoare la 3.12.2012 , rezultând astfel suma de 7.988,43 lei.

La acestea se adaugă factura de leasing nr. 15831120/9.11.2012 , cu scadenţa la 1.12.2012 , în cuantum de 4.800,88 lei , şi factura de leasing nr. 15882616/10.01.2013 scadentă la 1.02.2013 , în valoare de 5.388,45 lei , aflată la dosar la fila 366 ( potrivit situaţiei facturilor – fila 108 ) , factură care nu apare evidenţiată în fişa de cont , întrucât a fost emisă ulterior acesteia din urmă , dar este anterioară rezilierii contractului de leasing şi corespunde scadenţarului ratelor de leasing aferent contractului( fila 74 ) .

Facturile şi plăţile menţionate mai sus sunt redate în fişa de cont emisă la 9.01.2013 , potrivit căreia soldul final este de 12.879,31 lei , sumă care reprezintă suma datorată de către contestatoare , restantă la data de 9.01.2013 . Dacă adăugăm la această sumă şi suma facturată cu nr. 15882616/10.01.2013 scadentă la 1.02.2013 , în valoare de 5.388,45 lei , datorată cu titlu de rată de leasing până la momentul rezilierii contractului de leasing , obţinem suma de 18.267,76 lei ca fiind suma globală datorată de contestatoare până la momentul rezilierii contractului de leasing .

Dacă scădem din suma de 18.267,76 lei suma de 4.702,66 lei achitată de către contestatoare la data de 4.02.2013 ( potrivit susţinerilor intimatei cuprinse în notele de şedinţă – la fila 384 ) , în contul unei rate de leasing , anume aceea facturată cu nr. 15882616/10.01.2013 , rezultă suma de 13.565,1 lei , adică exact suma pretinsă de către intimată prin cererea de executare silită ( fila 204 ) , anume cea care a făcut obiectul executării silite cu titlu de contravaloare rate de leasing şi deconturi de asigurare .

Aşadar este certă , lichidă şi exigibilă creanţa în cuantum de 13.565,1 lei . Chiar dacă în cuprinsul actelor de executare silită efectuate nu s-a arătat componenţa acestei sume , cuantumul acesteia era pe deplin previzibil pentru contestatoare , întrucât corespunde scadenţarului ratelor de leasing aferent contractului de leasing şi clauzelor contractuale privind scadenţa şi consecinţele neplăţii la scadenţă . mai mult decât atât , contestatoarea nu a negat niciodată cuantumul sumelor datorate cu titlu de rate de leasing , singura nemulţumire a acesteia vizând imputaţia plăţii realizată de către intimată şi plata primelor de asigurare , în contextul în care susţine că nu mai datora aceste prime .

Dat fiind faptul că raportul de expertiză prezintă situaţia plăţilor şi a sumelor restante din perspectiva poziţiei subiective a contestatoarei , instanţa reţine că nu sunt relevante sub aspect probatoriu concluziile exprimate de către expert , iar dintre constatările făcute de acesta au fost luate în considerare cele care nu contravin înscrisurilor evocate în cele ce preced , şi pe baza cărora s-a construit argumentaţia expusă anterior .

În ceea ce priveşte suma de 89.928 lei (echivalentul a 20.620,07 euro la cursul de schimb BNR de la data formulării cererii ) pretinsă pe calea executării silite cu titlu de despăgubiri în baza clauzei penale , instanţa reţine că aceasta este datorată în baza art. 4.2 lit. B din Condiţiile Generale la Contractul de Leasing , potrivit căruia , în situaţia încetării contractului în urma rezilierii acestuia din culpa utilizatorului ( cum s-a întâmplat în speţă ) , utilizatorul datorează finanţatorului cu titlu de daune-interese contravaloarea tuturor ratelor de leasing ce urmau a fi plătite de la data ultimei scadenţe până la sfârşitul contractului , precum şi toate cheltuielile , inclusiv cele de reintrare a finanţatorului în posesia bunurilor ce formează obiectul leasingului .

Potrivit istoricului ratelor de leasing întocmit de expert ( fila 341,342 ) , ultima rată de leasing datorată de contestator înainte de rezilierea contractului de leasing este rata cu nr. 52 . Astfel cum reiese din scadenţarul întocmit de intimată ( filele 114-116 dosar ) în total erau prevăzute 60 de rate . Aşadar , potrivit clauzei penale , contestatoarea datorează contravaloarea ratelor 53-60 , la care se adaugă valoarea reziduală , anume în total suma de 20.620,07 euro .

Contestatoarea nu a invocat faptul că nu ar fi corect calculul sumei pretinse cu titlu de daune-interese , altfel ar fi solicitat ca expertiza contabilă să aibă ca obiect şi verificarea sumei de 20.620,07 euro evidenţiată de scadenţar .

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare , deşi contestatoarea nu a contestat cuantumul acestora , instanţa reţine că , raportat la cuantumul creanţei de recuperat , în cuantum total de 103.493,34 lei , onorariul executorului stabilit în sumă de 7.812 lei este mai mic decât onorariul maximal stabilit prin Ordinul nr. 2.550 din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti , dat de Ministerul Justiţiei , stabilit la 10% din creanţă , iar cheltuielile de executare în cuantum de 2.180,03 lei sunt redate detaliat în anexa încheierii date de executor ( fila 13 ) ; în ce priveşte aceste cheltuieli , se reţine , de asemenea , că nu s-au formulat critici referitoare la legitimitatea sau cuantumul acestora , astfel că instanţa nu le va cenzura .

Pentru considerentele expuse , instanţa reţine că executarea silită analizată în cauză vizează o creanţă certă , lichidă şi exigibilă , în acord cu prevederile art. 662 C.proc.civ. recunoscută printr-un înscris care , potrivit legii , constituie titlu executoriu , astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de executare atunci când a încuviinţat executarea silită .

Nu s-au invocat alte aspecte de nulitate a actelor de executare silită decât cele pe larg analizate în cele ce preced , şi nu s-au constatat din oficiu astfel de cauze , executarea silită şi toate actele de executare fiind conforme dispoziţiilor legale incidente .

Ca atare , instanţa reţine că nu este întemeiată contestaţia la executare dedusă judecăţii în prezenta cauză , astfel că aceasta va fi respinsă .

Domenii speta

Spete similare