Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Apel. Soluţii

Soluţiile care pot fi pronunţate de către instanţă în cazul prezentării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, respectiv: art. 485 alin. 1 lit a C. pr. pen ce permite pronunţarea unei soluţii de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei (dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 480-482 C. pr. pen) şi art. 485 alin. 2 C. pr. pen ce permite pronunţarea unei soluţii de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei (pentru cele două cazuri, respectiv neîndeplinirea condiţiilor prev. de art. 480-482 C. pr. pen, sau pedeapsa nejustificat de blândă).

 Instanţa nu poate pronunţa o altă soluţie decât admiterea sau respingerea acordului. Art. 485 alin. 4 C. pr. pen nu face trimitere la dispoziţiile art. 386 C. pr. pen, astfel încât instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, nu poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Soluţia de admitere a apelului, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. 4 lit. a C. pr. pen („…desfiinţează sentinţa … numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei …”) poate fi dispusă doar „…procedând potrivit art. 485 alin. 1 lit. a, care se aplică în mod corespunzător”.  Potrivit art. 485 alin. 1 lit. a C. pr. pen, instanţa „…admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4, care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480-482 …”.

C. pr. pen., art. 488, art. 485

Prin sentinţa penală nr. 458/01.09.2014 pronunţată de Tribunalul Harghita, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. pr. pen. s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tg. Mureş cu inculpata J. J., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, obiect al cauzei penale nr. 96//P/2013.

În baza art. 396 alin. 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal s-a stabilit pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatei J. J., pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1), (3) din Codul penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii  pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 din Codul penal de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit că inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-au comunicat Serviciului de Probaţiune Harghita.

În baza art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a obligat pe inculpată la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În data de 05.03.2010 inculpatul A. L. s-a prezentat la Primăria com.M. jud.Harghita unde l-a găsit pe inculpatul C. P., angajat al Asociației crescătorilor de bovine M. și care își desfășoară activitatea în același birou cu agentul agricol al primăriei com.M., fără a fi angajat al primăriei.

Inculpatul A. L. i-a cerut inculpatului C. P. eliberarea unei adeverințe pentru o plantație de puieți, afirmând că se grăbește să plece în Ungaria și că oricum în anul 2008 i-a fost eliberată o astfel de adeverință.

Inculpatul C. P. i-a spus inculpatului A. L. că lipsesc reprezentanții legali ai primăriei care ar trebui să-i elibereze acea adeverință, însă la insistențele celui din urmă, inculpatul C. P., după ce l-a sunat pe agentul agricol martorul S. V., a luat un tipizat de adeverință de pe copiatorul din birou, act pe care l-a completat cu datele indicate de către inculpatul A. L., (după cum a declarat C. P.).

Fără să mai verifice registrul agricol al comunei M., în care inculpatul A. L. era înregistrat cu suprafața de 0,60 ha și fără să aibă acest drept, nefiind angajat al primăriei, inculpatul C. P. a completat tipizatul adeverinței în care a trecut că A. L. deține suprafața de 60,60 ha fîneață în zona denumită „NYIRESMOCSAR”.

Apoi, cu această adeverință completată, având antetul comunei M., inculpatul C. P. a mers la inculpata J. J., contabil al primăriei com. M., care se afla singură în primărie și după ce i-a spus despre ce este vorba, aceasta a semnat-o la poziția „secretar”, a aplicat ștampila primăriei și a înregistrat-o în registrul de intrări-ieșiri sub nr.148/05.03.2010. Adeverința a fost semnată și de inculpatul C. P. la poziția „agent agricol”, fiind predată apoi inculpatului A. L.

În aceeași zi, 05.03.2010 inculpatul A. L. s-a prezentat la APIA Harghita unde, prin cererea unică de plată pe suprafață 2010 înregistrată sub nr.HR-33/05.03.2010, a solicitat subvenții pentru suprafața de 60,60 ha pe următoarele scheme : Schema de plată unică pe suprafață-SAPS, Sprijin pentru zona montană defavorizată-ZMD și Plăți de agro-mediu.

La cererea de subvenție nr.HR-33/2010 a anexat, în copie, adeverința nr.148/ 05.03.2010 și a semnat harta bloc fizic pentru campania din anul 2010 în care este marcat cu roșu terenul pentru care a solicitat subvenții.

Prin decizia nr.2307828 / 07.02.2011 APIA Harghita i-a plătit inculpatului A. L. suma de 19.523,49 lei, iar prin decizia nr.2859992 / 05.07.2011 i-a mai plătit suma de 58.453,54 lei, pentru suprafața de 60,6 ha în contul deschis la OTP Bank Odorheiu Secuiesc.

Despre adeverința nr.148/05.03.2010 primăria com.M. ne-a comunicat, cu adresa nr.1676 din 19.11.2013, că nu dețin decât o copie a acesteia, originalul fiind predat solicitantului.

În acest sens și inculpatul C. P. a declarat că a întocmit acea adeverință într-un singur exemplar pe care i l-a predat  inculpatului A. L..

Despre suprafețele de teren pe care familia A. le-a avut și le are în comuna M., martorul S. V. a declarat că este angajat al Primăriei  com. M. din anul 1990 în calitate de agent agricol, funcţie pe care o deţine şi în prezent ; că înv.A. L. figura în registrul agricol din anul 1956 în calitate de fiu al lui A. J., vol.5 poziția 168, neavând poziție personală deschisă în registru, având vârsta de 3 ani și că toată familia lui A. J. avea în proprietate suprafața de 5,72 ha, din care 0,60 ha în zona denumită „Nyiresmocsar”, registrul agricol fiind semnat la poziția „Capul gospodăriei”  de către tatăl învinuitului, numitul A. J., respectiv faptul că din toate documentele existente în evidența primăriei com. M. rezultă faptul că familia A. a avut suprafața de până la 10 ha, din care suprafața de 0,60 ha în zona „Nyiresmocsar”, și nicidecum o altă suprafață mai mare. Martorul a mai precizat că dacă ar fi avut cineva din familia A. suprafața de 60 ha în mod cert ar fi fost considerat chiabur, iar terenul i-ar fi fost confiscat în anul 1962, când A. J. (tatăl inculpatului A. L.) a intrat în CAP și că Registrele agricole nu sunt semnate în anii 2007-2011 de către înv. A. L. întrucât acesta nu s-a mai prezentat pentru semnarea lor.

În registrul agricol din perioada 2007-2010 volumul VIII poziția 25 inculpatul A. L. este înregistrat cu suprafața de 0,60 ha. Acesta este înregistrat și în registrul agricol din perioada 2007-2011 volumul VII poziția 90, doar în calitate de fiu, tatăl său fiind înregistrat cu suprafața de 9,36 ha în perioada 2007-2008, respectiv 7,36 ha în perioada 2009-2011, precum și în registrul agricol din perioada 2012-2013 volumul VII poziția 100, tot în calitate de fiu, tatăl său având 7,36 ha.

Cu adresa nr.1610 din 04.11.2013 primăria com.M. a depus la dosar, în copie conformă cu originalul adeverința nr.1145 din 29.10.2008 în care s-a menționat că A. L. este înregistrat în registrul agricol cu 0,60 ha fâneață în zona „Nyiresmocsar”, respectiv adeverința nr.524 / 04.05.2011, din care rezultă aceeași suprafață, de 0,60 ha.

Fratele inculpatului A. L., numitul A. B., fiind de acord să fie audiat în calitate de martor, a declarat că bunicul său A. J., cu care a fost în relații foarte bune, nu i-a spus niciodată că ar fi deținut vreo suprafață de 60 ha  teren nici în comuna M., nici în altă localitate din România, mai mult cu cât în perioada 1955 – 1990 acesta a locuit în mun.Brașov și nu în loc.M.. Nici tatăl lor, A. I., nu i-a spus că ar fi avut vreodată suprafața de circa 60 ha.

La data de 21.08.2013 DNA Serviciul Teritorial Tg.Mureș a fost sesizat prin Ordonanța din 07.08.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în dosarul nr.4961/P/2013.

În cuprinsul actului de sesizare se arată că făptuitorul A. L. a solicitat obținerea unei subvenții APIA pentru o suprafață de teren de 60 ha – el figurând în registrul agricol cu o suprafață de 0,60 ha. La cererea de subvenție a anexat adeverința nr.148/05.03.2010 potrivit căreia acesta figurează în registrul agricol al comunei M. cu o suprafață de 60,60 ha de fâneață în zona Nyiresmocsar – adeverință ce nu purta semnăturile persoanelor abilitate. Au apreciat că în cauză sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 pct.1 din Legea nr.78/2000.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatei J. J., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 321 al. (1) C. pen., fapta fiind pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, respectiv 6 luni la 5 ani conform art. 289 al. (1) C. pen. din 1968, constând în aceea că la data de 05.03.2010, la cererea inculpatului C. P., (inculpatul neavând calitatea de funcționar public, cerută de lege), a semnat adeverința nr.148/05.03.2010 la poziția „secretar”, a ștampilat-o cu ștampila comunei M. și a înregistrat-o în registrul de intrări-ieșiri la nr. 148/05.03.2010, adeverința conținând date neconforme cu registrul agricol, fiind predată ulterior inculpatului A. L., care a uzitat de ea.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal, instanţa a reţinut că elementul material consta în acţiunea de a semna adeverința nr.148/05.03.2010 la poziția „secretar”, de a ștampila-o cu ștampila comunei M. și de a înregistra-o în registrul de intrări-ieșiri la nr. 148/05.03.2010, adeverința conținând date neconforme cu registrul agricol, fiind predată ulterior inculpatului A. L., care a folosit-o ulterior.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

În consecință s-a constatat faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale au rezultat suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatei, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acesteia în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 C. pr. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpata a fost asistată de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DNA – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ.

În motivarea apelului procurorul susţine că în mod greşit a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpata J. J., deoarece cuantumul pedepsei cu privire la care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, de 6 luni închisoare, este nelegal, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 482 lit. e, h C. pr. pen.

Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm.  C. pr. pen, instanţa de control judiciar l-a găsit nefondat, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal  – hotărârea instanţei de fond nu comportă critici sub aspectul stării de fapt şi a încadrării juridice a faptei, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, la stabilirea pedepsei (însă într-un cuantum greşit) şi la amânarea aplicării acesteia.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă, iar încadrarea în drept este una corect stabilită.

De altfel, situaţia de fapt şi încadrarea în drept nu au fost contestate.

Iniţial, parchetul a solicitat:

-schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei J. J., în temeiul art. 386 alin.1 C. pr. pen., din fals intelectual prevăzut de art. 321 alin.1 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în fals intelectual prevăzut şi pedepsit de art. 289 alin. 1 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- în temeiul art. 485 alin.1 lit.a C. pr. pen., admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tg. Mureș cu inculpata J. J., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin.1 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- în temeiul art. 396 alin. 2 C. pen., condamnarea inculpatei J. J. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. 1 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- în temeiul art. 81 şi 82 C. pen. din 1968, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare şi stabilirea unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În faţa instanţei s-a precizat că nu se mai susţin aceste motive, ci se solicită doar majorarea pedepsei de la 6 luni la 1 an închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de legea nouă (art. 321 alin. 1 C. pen).

Chiar dacă parchetul a renunţat la primul motiv de apel, facem precizarea că soluţiile ce pot fi pronunţate de către instanţă în cazul prezentării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, respectiv art. 485 alin. 1 lit a C. pr. pen permite pronunţarea unei soluţii de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei (dacă sunt îndeplinite cerinţele art. 480-482 C. pr. pen), iar art. 485 alin. 2 C. pr. pen permite pronunţarea unei soluţii de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei (pentru cele două cazuri, respectiv neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 480-482 C. pr. pen, sau pedeapsa nejustificat de blândă).

 Observăm, pe de o parte, că instanţa nu poate pronunţa o altă soluţie decât admiterea sau respingerea acordului.

Pe de altă parte, trebuie observat că art. 485 alin. 4 C. pr. pen nu face trimitere la dispoziţiile art. 386 C. pr. pen, astfel încât instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, nu poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Analizând motivul de apel ce a fost precizat oral, respectiv majorarea pedepsei cuprinse în acord, de la 6 luni închisoare (minimul special prevăzut de legea veche) la 1 an închisoare prevăzut de legea nouă, urmează să pornim de la interpretarea dispoziţiilor art. 488 C. pr. pen.

Este adevărat că art. 488 alin. 2 C. pr. pen arată că „Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia”, însă soluţia de admitere a apelului, întemeiată pe disp. art. 488 alin. 4 lit. a C. pr. pen („…desfiinţează sentinţa … numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei …”) poate fi dispusă doar „…procedând potrivit art. 485 alin. 1 lit. a, care se aplică în mod corespunzător”.

Potrivit  disp. art. 485 alin. 1 lit. a C. pr. pen, instanţa „…admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4, care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480-482 …”.

Iar din conţinutul art. 482 lit. h C. pr. pen, rezultă că acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde „felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei … cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat”.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru care s-a dispus amânarea aplicării, stabilită între procuror şi inculpată în baza art. 482 lit. h C. pr. pen, nu putea fi majorată nici de prima instanţă, care era ţinută să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de art. 485 alin. 1 lit. a sau b C. pr. pen şi nici de către instanţa de apel, care este ţinută să pronunţe una ditre soluţiile prevăzute de art. 488 alin. 4 lit. a, b sau c C. pr. pen.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ÎCCJ – DNA – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 458/01.09.2014 pronunţată de Tribunalul Harghita este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, urmează a fi respins.

Domenii speta

Spete similare