A) Amânarea aplicării pedepsei. Tehnica de instituire a acestei măsuri alternative condamnării b) Aplicarea pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii. Cazuri

Amânarea aplicării pedepsei este o soluţie de judecată distinctă de cea a condamnării. În cazul amânării aplicării pedepsei, instanţa nu condamnă pe inculpat, ci stabileşte o pedeapsă a cărei aplicare este amânată pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 C. pen.

Aplicarea pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii în cazul prevăzut de art. 62 C. pen. nu poate avea loc şi contravine principiului legalităţii pedepsei dacă infracţiunea a fost săvârşită anterior datei de 1 februarie 2014, de intrare în vigoare a Codului penal adoptat prin Legea nr. 286/2009,

C. pen., art. 83-90, art. 62

C. pr. pen., art. 396 alin. 4

Legea nr. 187/2012, art. 11

Prin sentinţa penală nr. 99/27.03.2014 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul penal nr. 716/234/2013, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor G. C. şi B. B., din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 al. 1, 2 şi 3 Codul penal din 1969 în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 2 din Cod procedură penală a condamnat inculpatul G. C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.

În baza art. 62 Cod penal a stabilit în sarcina aceluiaşi inculpat alături de pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii în cuantum de 3.000 lei.

În baza art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei închisorii şi a pedepsei amenzii care însoţeau pedeapsa închisorii ,pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuia să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e s-au comunicat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita.

În baza art. 85 alin. (2) Cod penal a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. 2 din Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul B. B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.

În baza art. 62 Cod penal a stabilit în sarcina aceluiaşi inculpat, alături de pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei.

În baza art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei închisorii şi a pedepsei amenzii care însoţea pedeapsa închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuia să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e s-au comunicat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita.

În baza art. 85 alin. (2) Cod penal a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M. F. A. şi a obligat pe inculpatul G. C. la plata, către partea civilă, a sumei de 5.000 lei şi contravaloarea în lei a sumei de 3.750 euro, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil : căruţă, înmatriculată în xxx, aparţinând inculpatului C. C., până la concurenţa sumei de 5.000 lei şi a contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.

În baza art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M. F. A. şi a obligat pe inculpatul B. B. la plata, către partea civilă, a contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil : Lada Niva, serie saşiu xxx, serie motor xxx, aparţinând inculpatului B. B., până la concurenţa contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.

În temeiul art. 276 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, a obligat pe inculpaţii G. C. şi B. B. să plătească, în solidar, în favoarea părţii civile  M.. F. A., suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales.

În baza art. 275 alin.1 şi 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G. C. să plătească în favoarea statului, suma de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului din oficiu, L. F., ce s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Baroului Harghita.

În baza art. 275 alin.1 şi 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B. B. să plătească în favoarea statului, suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

În luna aprilie 2012 partea civilă a achiziţionat de la L. D., din L., un cal roib, cu suma de 6.000 lei, conform declaraţiei martorului L. D., calul fiindu-i adus acasă, în S. G., de către inculpatul B. B.

Ulterior, în luna iunie – iulie 2012, partea civilă a mai achiziţionat de la N. G. S.,  din R., un cal de rasă, roib (galben) cu o ţintă în frunte, cu suma de 12.000 lei, conform declaraţiei martorului N. G. S. şi a părţii vătămate, fără însă ca la momentul vânzării martorul să îi înmâneze cumpărătorului cartea de identitate a animalului.

În data de 28 august 2012 partea civilă a fost apelat telefonic de către o persoane care a pretins că este L. D., care i-a spus că medicul veterinar G. J., din R., caută calul roib, cal care este bolnav de anemie.

Partea vătămată l-a contactat telefonic pe B. B., căruia i-a cerut numărul de telefon al medicului veterinar G. J., din R., iar inculpatul i-a furnizat părţii civile un număr de telefon xxx, care nu aparţinea veterinarului fiind, în realitate, achiziţionat de către cei doi inculpaţi.

La momentul când partea vătămată a sumat la acest număr de telefon, persoana care a răspuns s-a recomandat că este medicul veterinar G. J., din R. şi a confirmat faptul că, calul roib, suferă de o boală incurabilă, respectiv de anemie.

În urma discuţiei telefonice, partea civilă l-a contactat pe martorul la N. G. S., căruia i-a reproşat că i-a înstrăinat un cal bolnav, la rândul său martorul a contactat medicul veterinar, solicitându-i să îi elibereze un certificat medical, respectiv un buletin de analiză, care să ateste faptul că animalul este sănătos.

Fiind audiat în instanţă, medicul veterinar G. I. a arătat că a fost contactat de către  martorul la N. G. S., căruia i-a eliberat un buletin de analiză pentru calul în discuţie, calul fiind sănătos.

Inculpatul G. C. a apelat din nou partea civilă, recomandându-se a fi L. D., şi i-a spus că ar fi interesat să achiziţioneze calul roib, chiar dacă acesta este bolnav.

Fără a mai aştepta ca N. G. S. să îi prezinte buletinul de analiză, care să îi confirme faptul că animalul este sănătos, deşi avea reprezentarea faptului că vinde un cal bolnav, partea vătămată s-a deplasat în L., însoţit de martorul G. L., pentru un schimb de cai. În comuna L. s-au întâlnit cu inculpatul G. C. şi B. B.

S-a reţinut în actul de sesizare că, inculpatul G. C. s-a prezentat ca fiind A. J., instanţa a constatat că acest aspect s-a coroborat cu declaraţia inculpatului B. B., care a arătat că s-a întâlnit cu partea civilă, acesta informându-l că a stabilit o întâlnire cu A. J., iar ulterior a apărut inculpatul G. C., aspect care a fost relatat şi de către martorul G. L., care a fost de faţă la întâlnire (f. 165).

Inculpatul G. C. i-a spus părţii civile că L. D. nu poate veni, însă el era interesat de achiziţionarea calului şi au căzut de acord ca inculpatul să îi dea în schimb un cal roib mai mic şi o diferenţă de preţ.

De acolo s-au deplasat la locuinţa fratelui inculpatului G. V. şi i-au prezentat calul roib, pe care partea civilă urma să îl primească în schimb, şi fiind de acord cu schimbul, partea vătămată, martorul G. L. şi inculpatul G. C., s-au deplasat toţi trei în municipiul Sfântu Gheorghe, pentru a vedea calul, despre care partea vătămată ştia că este bolnav de anemie.

În Sfântu Gheorghe, la locuinţa părţii vătămate, acesta împreună cu inculpatul G. C. s-au înţeles ca M. F. să îi dea calul iar în schimb inculpatul să îi dea calul pe care Molnar îl văzuse şi o sumă de 5.000 lei. 

După ce au căzut de acord asupra acestor aspecte, inculpatul l-a sunat pe inculpatul B. B., i-a spus acestuia să urce în maşină calul roib şi să îl aducă din Lăzarea în Sfântu Gheorghe, să facă schimb.

În timp ce îl aşteptau pe B. B., inculpatul G. C. i-a propus părţii civile să îi intermedieze un schimb cu un cal negru care era, în realitate bolnav de anemie şi pe care M. A. îl avea în grajd, inculpatul arătând că va vinde calul bolnav unui preot din Oradea. Partea vătămată a solicitat pentru acest cal suma de 8.000 euro.

După ce inculpatul B. B. a sosit din Lăzarea cu calul roib, au urcat în maşină calul negru (bolnav) şi calul roib (despre care partea civilă avea convingerea că este bolnav, în realitate fiind sănătos), cei doi inculpaţi şi cu partea civilă, s-au deplasat din nou în Lăzarea. La domiciliul din Sfântu Gheorghe a rămas calul roib, pe care inculpatul B. B. l-a adus de la inculpatul G. C., în schimb.

Partea civilă a rămas la domiciliul inculpatului G. C., împreună cu acesta şi calul roib, în Lăzarea, fiind convins că inculpatul B. B. s-a deplasat, împreună cu calul negru, înspre Oradea.

A doua zi, inculpatul B. B. a venit înapoi, în Lăzarea şi i-a comunicat părţii civile că va veni chiar preotul să îi aducă suma de 8.000 euro, pentru calul negru, până la data de 03.09.2012, iar partea civilă a plecat înapoi, la domiciliul său, în Sfântu Gheorghe.

În realitate, inculpatul B. B. nu s-a deplasat singur, în acea noapte, în Oradea, ci ulterior, împreună cu inculpatul G. C., iar în Baia Mare au schimbat calul negru cu un cal roşu.

Faptul că cei doi inculpaţi s-au deplasat împreună înspre Oradea, cu calul negru, în scopul de a-l vinde, reiese şi din declaraţia martorului J. J., care arată că a fost contactat de către inculpatul B. B., care i-a relatat că are un cal negru, frumos, de vânzare. S-au înţeles să se întâlnească la jumătatea distanţei dintre Baia Mare şi Gheorgheni, la Dej. Când s-au întâlnit la Dej, inculpatul B. B. era însoţit de către inculpatul G. C., fără însă să îi comunice că acesta este un cal bolnav. Apreciind că este suspect că cei doi doresc să facă schimb cu un cal, care în realitate era apreciat ca valorând 10.000 euro, cu un cal de 3 – 4.000 euro, martorul a aflat că acest cal este bolnav, suferind de anemie, ulterior calul fiind dat la schimb, cu un cal roşu, ce aparţinea unei persoane din Sighetul Marmaţiei.

Ulterior, la data de 03.09.2012, partea vătămată a organizat o masă, la domiciliul său, la care au participat martorii G. L., B. B. şi S. S. iar inculpaţii B. B. şi G. C. au venit însoţiţi de o persoană care s-a recomandat a fi S. V. din Oradea (presupusul preot) şi au adus cu ei un cal, care s-a dovedit ulterior că fusese cumpărat de B. B. de la martorul K. T..

Persoana care a pretins că este preot a negociat, din nou, preţul calului negru, iar în final au căzut de acord asupra sumei de 7.500 euro sumă pe care s-a obligat să o achite până la data de 10.09.2012.

Conform declaraţiei părţii civile, pentru a da actului juridic aparenţa unei tranzacţii, respectiv a unui schimb de cai, persoana ce se pretindea a fi preot a solicitat părţii civile să ţină în grajd calul său, pe care îl aduseseră, întrucât trebuie să meargă până la Ploieşti şi se va întoarce ulterior după el, aspect cu care partea vătămată a fost de acord.

Ulterior, partea civilă a aflat că, acest cal îi fusese vândut de către P. M. martorului K. T., care ulterior i l-a vândut inculpatului B. B..

Conform declaraţiei inculpatului G. C., în ceea ce priveşte primul cal, cel roib, despre care partea vătămată a avut convingerea că este bolnav de anemie, cei doi s-au înţeles la un schimb, de unul la unu, în schimbul calului roib al părţii civile, inculpatul să îi dă acestuia un alt cal galben, pe care acesta îl şi văzuse anterior, act care s-a şi finalizat.

Însă tot conform declaraţiei acestuia, calul negru, pe care inculpatul îl luase de la partea civilă, pentru a-l valorifica ulterior, nu a fost pe placul „preotului” care a luat calul roib, cu care anterior inculpatul făcuse schimb. Astfel, inculpatul a rămas cu calul negru, cal pe cale ulterior, împreună cu inculpatul B. B., l-au valorificat în Baia Mare, unor persoane pe care acesta nu le cunoştea şi cu care s-a întâlnit întâmplător.

Instanţa a apreciat că aceste declaraţii erau nesincere şi nu se coroborau cu celelalte probe din dosar, cu declaraţia martorului J. J. , care a descris pe larg întâlnirea cu cei doi, precum şi faptul că aceştia, deşi încheiaseră târgul cu privire la cal, cu S., peste noapte s-au răzgândit şi au vândut calul unei persoane din Sighetul Marmaţiei, persoană pe care aceştia o cunoşteau şi nu s-au întâlnit întâmplător. De altfel, nu era verosimilă afirmaţia că au urcat un cal bolnav în maşină şi au plecat spre baia Mare spre a-l vinde, însă fără a şti cui.

Mai mult, deşi inculpatul B. B. a afirmat că G. C. ar fi luat legătura cu martorul J. J., această afirmaţie era nesinceră, martorul arătând că fusese contactat de către inculpatul B. B., pe care îl cunoştea şi cu care trebuia să se întâlnească la Dej, aşa cum s-a arătat anterior.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului C. C., instanţa a reţinut următoarele: Atât în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cât şi în declaraţia dată în faţa instanţei, partea civilă a arătat că, calul roib a fost cumpărat de către acesta în schimbul sumei de 12.000 lei, conform declaraţiei martorului N. G. S. şi a părţii vătămate, fără însă ca la momentul vânzării martorul să îi înmâneze cumpărătorului cartea de identitate a animalului.

Cu toate acestea, când s-a înţeles cu inculpatul să îi vândă acest cal, partea vătămată a arătat că solicită pe acest cal suma de 12.000 lei. În schimbul calului a acceptat să primească de la inculpatul G. C. un cal (apreciat chiar de către partea vătămată ca având valoarea de 5.000 lei) şi o diferenţă de 7.000 lei, pentru ca ulterior să reducă această sumă la 5.000 lei.

Acest aspect rezulta, aşa cum s-a arătat, atât din declaraţia părţii vătămate, din declaraţia martorului G. L., a martorului B. B. N..

Instanţa a reţinut că şi martorul K. T. a arătat că, calul pe care l-a primit în schimb partea vătămată M. F. de la inculpat, valora cam 5.000 – 6.000 lei, iar înţelegerea dintre partea vătămată şi inculpat era că primeşte acest cal la schimb şi o sumă de bani, aspect confirmat şi de către martorul L. D. a arătat că singura nemulţumire a părţii vătămate a fost că nu şi-a primit de la inculpat diferenţa de bani.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că inculpatul nu a avut niciodată intenţia de a mai da părţii civile vreo diferenţă de bani pentru acest cabalin, cu ocazia audierii acesta arătând că, schimbul de cai s-a făcut „păr pe păr”.

În ceea ce priveşte circumstanţa agravantă, prevăzută în art. 244 al. 2 Cod penal, respectiv prezentarea inculpatului G. C. sub o altă identitate, respectiv cea de A. I. (J.), instanţa a apreciat că aceasta nu era de natură să producă consecinţe juridice. Astfel, partea vătămată, martorii şi inculpaţii, au arătat că partea vătămată a dormit o noapte în locuinţa părţii vătămate, unde locuia şi mama inculpatului, prin urmare era evident că prezentarea inculpatului sub o altă identitate nu a fost de natură să conducă la îngreunarea identificării ulterioare a făptuitorului.

De asemenea, instanţa a apreciat că această identitate nu a avut un rol determinant în încheierea tranzacţiei or, un mijloc fraudulos trebuia considerat fraudulos când era de natură să asigure mai uşor reuşita acţiunii făptuitorului, când avea aparenţa unui mijloc veridic, adică atunci când în mod obişnuit inspira încredere şi înlătura orice bănuială.

În ceea ce privea calul negru, instanţa a constatat următoarele:

Din declaraţia părţii vătămate, instanţa a constatat că acest armăsar a recunoscut ca fiind suferind de anemie, o boală incurabilă la cai, aşa cum a fost expus anterior, a făcut obiectul înţelegerii între inculpatul G. C. şi partea vătămată. Astfel, partea vătămată a solicitat în schimbul acestui cal suma de 8.000 euro (f. 163), iar inculpatul a arătat că îl poate ajuta să vândă calul, întrucât cunoaşte pe cineva interesat să îi cumpere, un preot din Oradea.

Instanţa a apreciat că, deşi inculpatul G. C. a înţeles să arate că a jucat doar rol de intermediator în vânzarea calului, instanţa  a apreciat că acest aspect nu era veridic. Astfel, instanţa  a reţinut că presupusul preot din Oradea a avut eventual un rol de complice, iar calul a fost lăsat părţii civile, spre a da aparenţa unui schimb, aspect neconfirmat însă de probele administrate în cauză.

Chiar dacă nu a fost identificat nici în cursul urmăririi penale, nici pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a constatat că negocierile cu privire la acest cal s-au purtat între partea civilă şi inculpatul G. C.. Astfel, partea vătămată a arătat că „A. a văzut un cal negru la mine… ar fi interesata să îl cumpere.. eu am cerut pe cal 8000 euro”. Apoi, instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi, şi nu presupusul preot, au încercat să valorifice ulterior acel cal, iniţial martorului J. J., care a arătat că a fost contactat de către inculpatul B. B., care i-a relatat că avea un cal negru, frumos, de vânzare, iar fiindcă martorul a realizat că acest cal suferă de anemie, au intenţionat să îl vândă lui S., iar în cele din urmă l-au înstrăinat unei persoane din Sighetul Marmaţiei.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului B. B., instanţa a reţinut următoarele:

Chiar dacă pe parcursul cercetării judecătoreşti acest inculpat a afirmat că rolul acestuia a fost doar de cărăuş, transportator al cailor, instanţa a apreciat că şi acest inculpat se făcea vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în duna părţii vătămate M. F. A..

Astfel, B. B. a arătat că după ce s-a deplasat de la Sfântu Gheorghe, împreună cu inculpatul G. C. şi partea vătămată şi cei doi cai ai părţii vătămate, iar după ce i-a lăsat pe cei doi acasă la G. C., a pornit singur, cu cei doi cai înspre Oradea, la preot.  Însă, din poartă, G. C., care i-a spus să se întoarcă, întrucât preotul nu era acasă, acest aspect fiind ascuns părţii vătămate, iar ulterior s-a deplasat împreună înspre Oradea, încercând să înstrăineze acest cal.

Astfel, susţinerile inculpatului nu se justificau în condiţiile în care martorul J. J. a afirmat că, calul negru aparţinea amândurora, de asemenea, inculpatul G. C. (care creştea animale şi e cunoscut în comunitate ca fiind o persoană care avea ca principală ocupaţie, comerţul cu caii) s-a prefăcut că îi este frică de acest cal, iar inculpatul B. B., care a intermediat această întâlnire, nu l-a contrazis.

De asemenea, instanţa a reţinut şi faptul că, acel cal, pe care cei trei i l-au lăsat părţii vătămate (aparent în urma unui schimb) şi despre care cei doi inculpaţi au afirmat că îi aparţine presupusului preot, s-a constat ulterior că, acest cal îi fusese vândut de către P. M. martorului K. T., care ulterior i l-a vândut inculpatului B. B., prin urmare era al acestuia şi nu al preotului.

Instanţa a reţinut că în drept, fapta inculpaţilor întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, inculpaţii acţionând cu vinovăţie, fiind săvârşită în forma intenţiei directe calificate prin scop, şi anume, scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, fiind dovedit prin aceea că la momentul când aceştia au ridicat calul roib nu aveau nici o intenţie să mai achite vreo diferenţă de bani părţii vătămate, iar la momentul când au ridicat calul negru, nu mai aveau nici o intenţie să achite acestuia suma de 7.500 euro.

Pe parcursul desfăşurării procesului penal, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar prin acest act normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei pendinte.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Cod penal:

„În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

În speţa analizată, era incidentă ipoteza juridică anterior arătată, se impunea ca instanţa să determine care era legea penală mai favorabilă, prin compararea celor două legi penale succesive, respectiv cea din momentul comiterii faptei şi cea din momentul judecării faptei, pentru a afla care era legea care oferea soluţia cea mai favorabilă pentru inculpaţi.

La momentul comiterii faptei, infracţiunea de înşelăciune era cuprinsă în dispoziţiile art. 215 al. 1, 2 şi 3 din Codul penal din 1969, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 3 ani şi 15 ani închisoare, iar în momentul judecării infracţiunea analizată era reglementată de prevederile art. 244 al. 1 Cod penal, limitele pedepsei fiind cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare. Prin urmare, instanţa a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauza de faţă era reprezentată de prevederile Noului Cod penal şi pe cale de consecinţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor G. C. şi B. B. din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 al. 1, 2 şi 3 Codul penal din 1969 în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 al. 1 Cod penal.

La individualizarea sancţiunii şi proporţionalizarea acesteia, instanţa a raportat la dispoziţiile art. 74 al. 1Cod Penal.

În conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal instanţa a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, complex, cei doi inculpaţi acţionând după un plan dinainte şi bine stabilit, valoarea relativ însemnată a prejudiciului produs, de asemenea a avut în vedere faptul că aceştia nu au recunoscut comiterea faptei precum şi aspectul că, inculpatul B. B. nu era cunoscut cu antecedente penale, iar acesta a avut, în opinia instanţei un rol mai redus în comiterea infracţiunii, în timp ce pentru faptele comise anterior de către inculpatul G. C. s-a împlinit termenul de reabilitare. 

Având în vedere circumstanţele reale şi personale ale cauzei şi limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanţa a apreciat că o pedeapsă de 1 an şi şase luni închisoare, pentru inculpatul G. C. şi o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru inculpatul B. B., reprezenta deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficientă.

În baza art. 62, coroborat cu dispoziţiile art. 61 al. 4 lit. c Cod penal a stabilit în sarcina inculpatului G. C., alături de pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii în cuantum de 3.000 lei.

În baza art. 62 coroborat cu dispoziţiile art. 61 al. 4 lit. c Cod penal a stabilit în sarcina inculpatului B. B., alături de pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei.

În ceea ce priveşte modalitatea concretă de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 al. 1 Cod penal, prin urmare, a dispus, pentru ambii inculpaţi, amânarea aplicării pedepsei închisorii şi a pedepsei amenzii,care însoţeşte pedeapsa închisorii, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 al. 1 Cod penal, a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul G. C. şi inculpatul B. B. să respecte următoarele măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă şi în baza art. 85 al. 2 Cod penal, să execute următoarele obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut următoarele:

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 56.000 lei, compusă din 8.000 euro, contravaloarea calului negru, 15.000 lei, contravaloarea calului roib, suma de 6.000 lei, contravaloarea întreţinerii calului lăsat în custodie şi suma de 2.500 lei, cheltuieli de deplasare.

Instanţa a apreciat că pretenţiile civile erau parţial dovedite, astfel:

În ceea ce privea inculpatul G. C., instanţa a dispus obligarea acestuia la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei, acesta reprezentând diferenţa de bani pe care acest inculpat s-a obligat să o achite părţii civile în schimbul calului roib. Faptul că părţile s-au înţeles că această sumă de bani va fi achitată părţii cile este confirmată de către martorii G. L., B. B. N., martorul N. G. S. confirmând valoarea calului înstrăinat de către partea civilă.

De asemenea, instanţa a admis cererea şi a obligat pe acest inculpat la plata către partea civilă a contravalorii în lei a sumei de 3750 euro, reprezentând jumătate din contravaloarea calului negru, ridicat de la partea civilă de către acest inculpat. Instanţa a reţinut că partea civilă a solicitat iniţial suma de 8.000 euro, iar ulterior, în urma negocierilor, a acceptat să vândă acest cal pentru suma de 7.500 euro. Instanţa, în temiul principiului reparării integrale a prejudiciului produs, a obligat şi inculpatul B. B. la plata contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro, reprezentând jumătate din contravaloarea calului negru, apreciind că ambii inculpaţi au obţinut un folos material în urma vânzării acestui cal, conform declaraţiei martorului J. J., audiat în cauză.

În ceea ce priveşte suma de 6.000 lei, contravaloarea întreţinerii calului lăsat în custodie şi suma de 2.500 lei, cheltuieli de deplasare, instanţa a respins ca  nedovedite aceste pretenţii.

Apoi, în temeiul art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil: căruţă, înmatriculată în comuna Lăzarea, nr. XXX, aparţinând inculpatului C. C., până la concurenţa sumei de 5000 lei şi a contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.

În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunului mobil : Lada Niva, serie saşiu xxx, serie motor xxx, aparţinând inculpatului B. B., până la concurenţa contravalorii în lei a sumei de 3.750 euro.

În temeiul art. 276 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, au fost obligați inculpaţii G. C. şi B. B. să plătească, în solidar, în favoarea părţii civile  M. F. A., suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales.

În baza art. 275 alin.1 şi 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G. C. să plătească în favoarea statului, suma de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului din oficiu, L. F., s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Baroului Harghita.

În baza art. 275 alin.1 şi 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B. B. să plătească în favoarea statului, suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.B.

În motivarea căii de atac, inculpatul a solicitat achitarea sa şi respingerea acţiunii civile, pentru considerentul că nu este autorul infracţiunii de înşelăciune, existând serioase dubii în privinţa inducerii în eroare a persoanei vătămate.

Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 416 şi urm. C. pr. pen, instanţa de control judiciar l-a găsit fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică.

Deşi este justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la amânarea aplicării pedepsei închisorii, hotărârea este criticabilă sub aspectul dispoziţiei de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, precum şi a celei de aplicare a dispozițiilor art. 62 C. pen privind stabilirea pedepsei amenzii penale alături de pedeapsa închisorii, neregularităţi care vor fi îndreptate prin prezenta decizie, după cum s-a arătat în cele ce urmează, acestea două fiind dealtfel motivele pentru care apelul a fost admis şi sentinţa a fost desfiinţată parţial pe latura penală.

De asemenea şi sub aspectul laturii civile, prima instanţă a soluţionat acţiunile civile, respectiv a admis în parte pretenţiile formulate.

Pentru a face o asemenea apreciere, respectiv corecta reţinere a situaţiei de fapt, instanţa de control judiciar consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că  inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă.

Avem în vedere materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale (plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi ale învinuiţilor, înscrisurile şi planşele foto), cât şi cel administrat în cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi inculpaţii G. C., B. B., a fost audiată partea civilă, au fost ascultaţi martorii: G. L., B. B. N., K. T., S. S. J., N. G. S., G. I., L. D., audiaţi şi în cursul urmăririi penale, martorul A. J., propus de inculpatul G. C. şi martorul J. J.r, propus de partea civilă.

De asemenea, s-a depus de către Municipiul Gheorgheni, la solicitarea instanţei, adresa IPJ Harghita- Unitatea Teritorială de Analiză a informaţiilor nr. 245158/11.10.2013, dosarul fiscal – fişa patrimoniului inculpatului B. B..

S-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul-apelant B. B., alături de coinculpatul G. C. au acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, respectiv acela de a obţine pentru sine un folos material injust, fiind dovedit prin faptul că la momentul când aceştia au ridicat calul roib nu aveau nicio intenţie să mai achite vreo diferenţă de bani părţii civile, iar la momentul când au ridicat calul negru, nu mai aveau nicio intenţie să achite acesteia suma de 7.500 euro.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, judecătorul fondului a apreciat în mod corect că, potrivit art. 5 alin. 1 C. pen, legea nouă apare ca fiind lege penală mai favorabilă faţă de vechea reglementare şi a dispus schimbarea încadrării juridice.

Chiar inculpatul apelant B. B. susţine că încadrarea juridică pentru coinculpatul G. C. ar fi cea prev. de art. 244 alin. 1, 2 C. pen, deoarece acesta din urmă a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prin folosirea de nume ori calităţi mincinoase.

Însă, având în vedere că suntem sesizaţi doar cu apelul formulat de inculpatul B. B., nu-i putem agrava situţia acestuia în propria cale de atac, potrivit dispozițiilor art. 418 alin. 1 C. pr. pen.

În privinţa coinculpatului  G. C., nu s-au extins efectele apelului, deoarece, potrivit disp. art. 419 teza finală C. pr. pen. nu i s-a putut agrava situaţia prin reţinerea formei agravante prev. de art. 244 alin. 2 C. pen., astfel încât încadrarea juridică pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi rămânea cea stabilită de judecătorul fondului, respectiv infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 C. pen cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen.

De asemenea, şi faţă de coinculpatul G. C. au fost aplicate în mod greşit dispozițiile art. 396 alin. 2 C. pr. pen. privind „condamnarea”, precum şi dispozițiile art. 62 C. pen. privind aplicarea amenzii pe lângă pedeapsa închisorii, însă acest inculpat nu a atacat hotărârea, ceea ce înseamnă că faţă de el, termenul de supraveghere a început să curgă de la data rămânerii definitive prin neapelare. Ori, desfiinţând hotărârea pentru aceste două motive, ar echivala cu îngreunarea situaţiei acestui inculpat, prin întreruperea termenului de supraveghere şi prin începerea curgerii unui nou termen de supraveghere, ceea ce contravine disp. art. 419 teza finală C. pr. pen.

Analizând susţinerile inculpatului-apelant, Curtea a constatat că acestea nu sunt de natură să înlăture vinovăţia sa, ori să aducă dubii cu privire la activitatea infracţională a acestuia.

Astfel, faptul că partea vătămată a formulat plângeri penale pentru înşelăciune împotriva altor persoane cu ocazia unor schimburi anterioare de animale, excede prezentului cadru procesual şi chiar dacă s-ar fi dovedit că este aşa, plângerile penale formulate anterior de persoana vătămată împotriva altor persoane nu înlătură vinovăţia inculpatului.

Declaraţia martorului J. J. a fost corect reţinută şi interpretată de judecătorul fondului, care a coroborat-o cu materialul probator existent la dosar, astfel încât susţinerea apelantului potrivit căreia martorul ar fi fost propus „pro causa” este lipsită de temei.

În privinţa relaţiilor comunicate de reţelele de telefonie, în mod corect a reţinut prima instanţă că inculpaţii se găseau în raza aceluiaşi releu de telefonie mobilă. Mai mult, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpatul B. B. a apelat-o pe partea vătămată, spunându-i că a ajuns cu bine la Oradea şi că a doua zi banii vor fi aduşi de „preot”, însă inculpatul nu a făcut nici un transport şi nicio deplasare la Oradea, aflându-se tot în Gheorgheni în acea seară.

De asemenea, chiar inculpatul B. recunoaşte că încă de la început a realizat că celălalt inculpat intenţionează să o înşele pe partea vătămată, însă nu i-a atras atenţia acesteia, iar în prezenţa părţii vătămate, i s-a adresat iniţial coinculpatului G. cu apelativul „J.”, pentru a întări convingerea părţii vătămate că are în faţa sa pe medicul veterinar G. J.. Faptul că ulterior, pe parcursul discuţiilor, inculpatul B. i s-ar fi adresat coinculpatului G. cu apelativul „C.” (adică cu numele adevărat), nu înlătură forma de vinovăţie şi atitudinea inculpatului B., câtă vreme acesta i-a ascuns părţii vătămate adevărata identitate a inculpatului G. şi nu i-a adus la cunoştinţa acesteia faptul că în faţa lui nu este adevăratul medic veterinar.

Aşadar, situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, iar încadrarea în drept rămâne cea prevăzută de art. 244 alin. 1 C. pen, ţinând seama şi de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac prevăzut de art. 418 alin. 1 C. pen prin reţinerea formei agravante prevăzută de alin. 2 al art. 244 C. pen.

Aşa cum s-a arătat, hotărârea este criticabilă sub aspectul dispoziţiei de „condamnare” a inculpatului la pedeapsa închisorii.

Instanţa de fond a apreciat că se impune amânarea aplicării pedepsei închisorii, potrivit dispozițiilor art. 83 şi urm. C. pen.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 1 lit. a C. pen., în cazul amânării aplicării pedepsei, legiuitorul foloseşte sintagma pedeapsa „stabilită” şi nu pedeapsa „aplicată”.

De asemenea, în mod greşit a procedat prima instanţă prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 2 C. pr. pen., care se referă la pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Ori, soluţia de amânare a aplicării pedepsei prevăzută de art. 83 C. pen., aleasă de prima instanţă, este prevăzută în art. 396 alin. 4 C. pr. pen.

O altă neregularitate este aceea a aplicării de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 62 C. pen. privind aplicarea pedepsei amenzii penale pe lângă pedeapsa închisorii.

Este adevărat că noul C. pen. permite pronunţarea unei asemenea soluţii, însă norma tranzitorie cuprinsă în art. 11 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precizează că art. 62 C. pen nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoare a acestuia şi nu vor fi avute în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.

Este de necontestat faptul că activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în cursul anului 2012, anterior datei de 01.02.2014 când a intrat în vigoare noul C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 62 C. pen.

În privinţa laturii civile, în mod corect au fost admise doar în parte pretenţiile formulate de partea civilă. S-a precizat că inculpaţii trebuiau obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, şi nu fiecare în parte, însă, pentru a nu-i agrava situaţia în propria cale de atac (prin obligarea în solidar a celor doi inculpaţi, ceea ce ar însemna că partea civilă s-ar putea îndrepta împotriva inculpatului-apelant pentru întreaga sumă), s-a menţinut soluţia primei instanţe.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 421 pct. 2  lit. a C. pr. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul B. B. împotriva sentinţei penale nr. 99/27.03.2014 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni.

În baza art. 423 alin. 1, 2 C. pr. pen. s-a desfiinţat parţial sentinţa atacată pe latura penală şi rejudecându-se cauza:

A fost înlăturată din sentinţa atacată aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 2 C. pr. pen. privind condamnarea inculpatului B. B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. 1 C. pen.

În baza art. 83 alin. 1 C. pen, s-a stabilit în sarcina inculpatului B. B. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. 1 C. pen.

În baza art. 396 alin. 4 C. pr. pen., s-au menținut dispoziţiile primei instanţe privind amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare, potrivit dispozițiilor art. 83 şi urm. C. pen.

 În baza art. 11 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-au înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile referitoare la aplicarea art. 62 C. pen. constând în stabilirea în sarcina inculpatului B. B. a amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, alături de pedeapsa închisorii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3  C. pr. pen., cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare