Vătămare corporală – art.181 c.p. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Sentinţă penală 60 din 30.03.2009


Vătămare corporală – art.181 C.P.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Prin Rechizitoriul nr.111/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale a fost trimis în judecată inculpatul I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.25 rap.la art.260 c.p.-instigare la mărturie mincinoasă.

S-a reţinut prin actul de inculpare că prin rechizitoriul nr.890/P/2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale a dispus la data de 19.06.2006 trimiterea în judecată a inc.I.S. pentru infracţiunea prev.de art.81 al.1 din OUG 195/2002. În şedinţa publică din 20.09.2006 inc.Ioţu Stan a solicitat în apărarea sa audierea a doi martori pe situaţia de fapt fără însă a indica şi numele acestora.

În ziua de 18.10.2006 F.G. se afla în incinta Judecătoriei Bolintin Vale în momentul în care I.S. i-a propus ca în schimbul sumei de 1.000.000 lei să depună mărturie în favoarea sa. Trebuia ca acesta să declare că s-a întâlnit cu el în jurul orei 20,00 în faţa postului de poliţie care însă era închis. Inculpatul I.S. i-a dat martorului suma de 500.000 lei urmând să-i achite şi diferenţa după ce va face declaraţia. Sub prestare de jurământ F.G. a fost audiat în calitate de martor în dosarul penal nr.1294/192/2006. În declaraţia sa din eroare s-a consemnat de către grefierul de şedinţă numele C.G. deşi acesta a declarat că se numeşte F. (aşa reiese din înregistrarea audio a şedinţei de judecată).

După ce a depus mărturie la ieşirea din sala de judecată, în holul mic, inculpatul I.S., i-a achitat şi diferenţa de 500.000 lei.

Declaraţia martorului F.G. urmărea să acrediteze ideea că I.S. judecat pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului a mers la poliţie pentru a anunţa accidentul însă la acea oră era închis. În realitate din probele dosarului rezultă că după producerea accidentului acesta a plecat fără a anunţa organele de poliţie.

În şedinţa publică din 26.01.2009 a fost ascultat inculpatul.

Au fost ascultat martorii F.G. şi V.C.

S-a depus recomandarea cu nr.566/27.03.2009 a Ocolului Silvic Slăveşti.

În ziua de 18.10.2006 F.G. se afla în incinta Judecătoriei Bolintin Vale în momentul în care I.S. i-a propus ca în schimbul sumei de 1.000.000 lei să depună mărturie în favoarea sa. Trebuia ca acesta să declare că s-a întâlnit cu el în jurul orei 20,00 în faţa postului de poliţie care însă era închis. Inculpatul I.S i-a dat martorului suma de 500.000 lei urmând să-i achite şi diferenţa după ce va face declaraţia. Sub prestare de jurământ F.G. a fost audiat în calitate de martor în dosarul penal nr.1294/192/2006. În declaraţia sa din eroare s-a consemnat de către grefierul de şedinţă numele C.G. deşi acesta a declarat că se numeşte F. (aşa reiese din înregistrarea audio a şedinţei de judecată).

După ce a depus mărturie la ieşirea din sala de judecată, în holul mic, inculpatul I.S., i-a achitat şi diferenţa de 500.000 lei.

Declaraţia martorului F.G. urmărea să acrediteze ideea că I.S. judecat pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului a mers la poliţie pentru a anunţa accidentul însă la acea oră era închis. În realitate din probele dosarului rezultă că după producerea accidentului acesta a plecat fără a anunţa organele de poliţie.

Deşi inculpatul a arătat că a fost la poliţie în ziua accidentului şi a avut impresia că l-a văzut pe F.G., prin zonă, iar banii i-a dat acestuia drept cheltuială pentru că acesta a depus mărturie indiferent de ceea ce ar fi declarat.

Apărările inculpatului sunt contrazise de declaraţiile martorului F.G. care arată clar că inculpatul i-a solicitat să depună mărturie arătându-i şi ce trebuie să declare deşi martorul i-a explicat că nu cunoaşte nimic despre prezenţa inculpatului la postul de poliţie în ziua accidentului. Martorul a fost răsplătit de inculpat cu 100 lei pentru depunerea mărturiei.

Inculpatul va răspunde legal pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă.

La individualizarea pedepsei instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare prev.de art.72 c.p. respectiv, inculpatul are o imagine bună, potrivit recomandărilor de la locul de muncă, are meseria de pădurar de 22 de ani.

Aşa fiind, instanţa urmează să-l condamne la o pedeapsă orientată spre minim, respectiv un an închisoare.

Inculpatul a mai suferit o condamnare de 9 luni închisoare pentru părăsirea locului accidentului finalizată prin sentinţa penală nr.646/2006 a Judecătoriei Bolintin Vale (pronunţată în dosarul în care s-a săvârşit fapta de mărturie mincinoasă).

Apreciind că prezenta infracţiune este concurentă cu cea anterioară pentru care justiţia s-a pronunţat deja, instanţa urmează ca în baza art. 33 şi 34 c.p. să contopească pedeapsa aplicată cu cea anterioară de 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de un an închisoare.

În cauză sunt îndeplinute condiţiile prev.de art.81 c.p. pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei respectiv inculpatul nu are condamnări anterioare scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă, padeapsa rezultantă este mai mică de 2 ani.

Aşa fiind, se va suspenda condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi i se va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 c.p. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni intenţionate.

Inculpatul urmează să fie obligat la cheltuieli judiciare faţă de stat conform art.191 c.p.p.