Vătămare corporală – 181 c.p. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Sentinţă penală 61 din 30.03.2009


Prin Rechizitoriul nr.370/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale a fost trimis în judecată inculpatul S.T. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 181 alin.1 c.p.

S-a reţinut prin actul de inculpare că în ziua de 12.03.2008 în jurul orei 14,oo partea vătămată Simion Ionel s-a aflat în staţia de autobuz din satul Milcovăţu împreună cu mai multe persoane, printre acestea aflându-se şi numiţii D.A., K. M. La un moment dat în zona staţiei de autobuz a venit pe o bicicletă inculpatul S.T. care a oprit în faţa celor care aşteptau.

Aflat sub influenţa alcoolului inculpatul a început să adreseze injurii şi ameninţări părţii vătămate S.I., nepotul său. Întrucât inculpatul a scos dintr-un buzunar al gecii cu care era îmbrăcat un cuţit cu care s-a îndreptat către partea vătămată cu intenţia clară de a-l lovi, partea vătămată S.I. a fugit pe şosea în direcţia satului Letca Nouă. Inculpatul S.T. a plecat în urmărirea acestuia şi după circa 20 m. l-a prins din urmă şi l-a lovit cu cuţitul în antebraţul drept. Incidentul s-a terminat datorită intervenţiei soţiei inculpatului S.T. care l-a trimis acasă.

 Urmare a agresiunii partea vătămată S.I. a fost transportat la Spitalul Municipal Bucureşti unde a fost internat de la data de 12.03.2008 la 14.03.2008, leziunile suferite necesitând 30 zile de îngrijiri medicale.

În şedinţa publică din 15 sept.2008 a fost ascultată partea vătămată care s-a constituit parte civilă cu suma de 70 milioane lei vechi.

A fost ascultat inculpatul care nu a recunoscut săvârşirea faptei arătând că partea vătămată l-a agresat, el doar s-a apărat având o foarfece în mână şi în acest fel s-a rănit partea vătămată.

 Au fost ascultaţi martorii G.C., D.A.

 Inculpatul a depus actul numit „caracterizare” emis de Primăria Letca Nouă.

 Instanţa analizând probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, precum şi probele administrate la urmărirea penală, respectiv, plângerea părţii vătămate, declaratie învinuit, declaratie parte vătămată,, declaratii martori, certificat medico-legal, constată următoarele:

Inculpatul a adresat injurii şi ameninţări părţii vătămate în staţia de autobuz din sat Milcovăţu, la data de 12.03.2008, ocazie cu care a şi lovit-o pe partea vătămată în antebraţul drept. Partea vătămată a avut nevoie de 30 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal 144/C/18.03.2008 eliberat de Serviciul de Medicină legală.

Potrivit acestui certificat medico-legal, partea vătămată prezintă atelă gipsată de imobilizare pe fata postero-internă a antebraţului drept, cu mâna dreaptă şi degetele în poziţie de extensie, în eşarfă. Sub pansament a constatat că în 1/3 superioară antebraţ drept faţă antero-internă, o plagă oblică arcuată de 8 cm. cu margini netede suturată cu 7 fire, pe fond moderat tumefiat.

Concluziile certificatului medico-legal sunt în concordanţă cu declaraţiile martorilor G.C. şi D.A.,care au fost de faţă la incident.

Declaratia inculpatului care arată că leziunile părţii vătămate provin de la faptul că l-a agresat pe inculpat şi s-a tăiat cu foarfeca de viţă-de-vie pe care acesta din urmă o avea întâmplător în mână, nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar.

Aşa fiind, instanţa urmează să-l condamne pe inculpat pentru infracţiunea de vătămare corporală prev.de art.180 al.1 c.p.

La individualizarea pedepsei instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 c.p. respectiv, inculpatul este pensionar, nu are antecedente penale, din caracterizarea efectuată de primărie rezultă că acesta are un comportament bun că suferă de o boală nervoasă.

În consecinţă, instanţa urmează să-l condamne pe inculpat la o pedeapsă orientată spre minim, respectiv 6 luni închisoare.

Apreciind că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 81 c.p. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv inculpatul nu are antecedente penale, cuantumul pedepsei este sub 3 ani, instanţa are convingerea că scopul educativ, preventiv şi sancţionator al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă, astfel încât va suspenda condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de  2 ani şi 6 luni.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 c.p. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni intenţionate.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă a părţii vătămate care s-a constituit parte civilă cu suma de 70 milioane lei vechi, instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată întrucât nu există probe din care să rezulte cheltuielile făcute de partea vătămată.

 Totodată, deşi instanţa a făcut demersurile necesare către Spitalul Universitar de Urgenţă pentru cheltuielile de spitalizare, acesta nu s-a constituit parte civilă.

Prin urmare, instanţa va lua act de acest aspect.

Faţă de disp.art.191 c.p.p. inculpatul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată faţă de stat.