Infractiuni prevazute in legi si decrete

Sentinţă penală 1312 din 14.06.2007


TITLU-Infractiuni prevazute in legi si decrete

DOMENIU ASOCIAT- Falsificari

TIP DOCUMENT-sentinta penala

NUMAR DOCUMENT-1312

DATA-14.06.2007

Prin sentinta penala nr. 1312 din 14.06.2007 a Judecatoriei Braila inculpatul T.M.I. a fost condamnat, in temeiul art.70 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001,  la o pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat, in temeiul art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 112/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. la o pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trecere frauduloasa a frontierei altor state, iar in baza art. 288 alin. 1 C.pen. a fost condamnat la o pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale . De asemenea instanta a constatat in baza art. 1 si urm. din Legea nr. 543/2002, modificata prin O.U.G. nr. 18/2003 ca fiind gratiate pedepsele de 6 luni inchisoare, respectiv de 6 luni inchisoare aplicate inculpatului, iar in baza art. 81 C.pen. a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei inchisorii  pe durata termenului de incercare prevazut de art. 82 C.pen., atragand atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei .

Totodata, instanta, in baza art. 348 C.pr.pen. a anulat pasaportul turistic eliberat pe numele S.P. de catre  Serviciul de Evidenta Informatizata a Populatiei si a obligat inculpatul cheltuielilor judiciare catre stat .

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca la data de 04.04.2003, cu avionul companiei “Iberwold” din directia Barcelona, organele de politie spaniole au returnat in Romania, in baza acordului de readmisie o persoana de sex masculin, avand asupra sa pasaportul turistic romanesc, eliberat de catre Serviciul de Evidenta Informatizata a Populatiei pe numele S.P., pasaport care prezenta suspiciuni de fals prin aplicarea unei alte fotografii in locul celei originale . Instanta de fond a retinut de asemenea ca la completarea fisei tip pentru cetatenii romani returnati, inculpatul a declarat ca datele inscrise in documentul susmentionat nu ii apartin si ca in realitate se numeste T.M.I., declarand ca in luna septembrie 2002 a plecat din Braila cu un microbuz, avand asupra sa pasaportul insa nu a fost in masura sa precizeze punctul de fraontierea prin care a parasit Romania, considerand ca a plecat legal, tranzitand Ungaria, Austria, Italia, Franta si ajungand in Spania unde avea afaceri de rezolvat, in luna noiembrie fiind arestat in Spania si depus la Penitenciarul din Bilbao, unde a primit de la o persoana necunoscuta un pachet in care se afla pasaportul fals cu care a fost returnat . Instanta a constatat ca din verificaril efectuate in evidentele SEIPB a rezultat ca T.M.I. avea pasaport turistic expirat la data de 23.01.2006, fara a fi prelungit, iar in evidentele IGPF nu figureaza ca fiind intrat/iesit din tara prin punctele de trecere a frontierei, ci numai cu returnarea din data de 27.02.2002, data de la care nu mai figureaza iesit din tara . Fiind audiat martorul S.P. a declarat ca a pierdut pasaportul pe data de 07.08.2002 in mun. Bucuresti, iar la data de 06.09.2002 a publicat in Monitorul Oficial pierderea acestuia, iar la data de 31.10.2006 i-a fost eliberat un alt pasaport si a preciazt ca nu il cunoaste pe inculpat, iar din raportul de constatare tehnico-stiintifica traseologica intocmit de Serviciul din cadrul Inspectoratului de Politie a rezultat ca pasaportul turistic simplu eliberat pe numele S.D. este autentic si prezinta urme de interventie prin aceea ca i-a fost aplicat o alta fotografie ce apartine inculpatului .

Impotriva acestei hotarari au declarat apel  inculpatul T.M.I., care desi a fost legal citat, nu s-a prezentat la doua termene consecutive pentru a sustine apelul .

Prin decizia penala nr. 298 din 06.11.2007,  Tribunalul Braila- Sectia Penala a respins ca nefondat apelul declarat de catre inculpat, apreciind ca hotararea primei instante esle legala si temeinica, in sensul ca a retinut corect situatia de fapt pe baza analizei probelor administrate in cauza si a dat infractiunilor comise de catre inculaptul T.M.I. incadrarea juridica corespunzatoare, respectiv trecerea ilegala a frontierei de stat a Romaniei, trecere frauduloasa a frontierei mai multor state si fals material in inscrisuri oficiale . In ceea ce priveste pedepsele aplicate, instanta de control judiciar a apreciat ca acestea sunt corect individualizate, cu respectarea principiilor inscrise in art. 72 C.pen. si reflecta atat pericolul social concret al faptelor, cat si persoana acestuia, in varsta de 30 de ani, cunoscut cu antecedente penale, casatorit si cu 2 copii minori, considerente pentru care s-a si dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei .