Furtul calificat

Sentinţă penală 95 din 01.07.2010


Tip speţă: sentinţă penală nr. 95

Titlu: furt calificat prev. de art.208 al.1-209 al.1  lit.a, g, i C.pen

Data speţă: 01.07.2010

Prin rechizitoriul nr. 781/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi: L. V.;  B. C. A.

În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele: în seara zilei de 29.08.2009, inculpaţii B. C. A. şi L.V., prin folosirea unei chei mincinoase au descuiat lacătul de la uşa de acces la podul vilei nr. 12, de pe str. 1 Mai şi, împreună au pătruns în pod de unde au sustras următoarele bunuri: două seturi de farfurii, un video, mai multe D.V.D.-uri, un joc play station şi accesoriile acestuia, o bormaşină electrică, un aspirator, o maşină de tăiat electrică şi un serviciu de farfurii. Bunuri le-au pus într-o valiză şi o geantă tip sport şi le-au transportat la domiciliul inculpatului B. C. A..

 În seara aceleiaşi zile, inculpaţii au vândut maşina electrică de tăiat şanţuri marca „Asist” şi bormaşina electrică, numitului D. A., cu suma de 25 lei, fără a-i spune acestuia că bunurile provin din săvârşirea unei fapte penale.

A doua zi inculpaţii au revenit la D. A. şi i-au oferit spre vânzare un serviciu de masă, un aspirator, o geantă de culoare albastră şi un geamantan. D. A. a cumpărat doar serviciul de masă, cu suma de 10 lei, iar restul bunurilor au rămas la acesta.

Întrucât podul vilei este comun proprietarilor ce locuiesc în aceasta, bunurile sustrase de către inculpaţi  aparţin părţilor vătămate P. O. şi M. D..

În timpul cercetărilor au fost recuperate de la numitul D. A. şi ulterior restituite părţii vătămate M. D. următoarele bunuri: maşina electrică de tăiat şanţuri, un geamantan, geanta tip sport şi serviciul de masă. Prejudiciul recuperat este în sumă de 600 lei iar valoarea totală a prejudiciului este de 800 lei.

Partea vătămată M. D. se constituie parte civilă cu suma de 200 lei.

În timpul cercetărilor au fost recuperate şi restituite părţii vătămate P. O. următoarele bunuri: un video, 26 D.V.D.-uri, un joc şi accesorii de la play station.

Partea vătămată P. O. se constituie parte civilă cu suma de 1300 lei.

Părţile au fost legal citate. În instanţă s-au prezentat inculpaţii care, fiind audiaţi, au recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, însă au arătat că au restituit toate bunurile sustrase, mai puţin bormaşina.

Instanţa a dispus audierea martorului din lucrări D. A.. De asemenea, a dispus întocmirea unor referate de evaluare pentru inculpaţi de către Serviciile de Probaţiune de pe lângă Tribunalele Bacău şi Neamţ (f. 22-26, 55-58 dosar instanţă).

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 24.06.2010, pronunţarea în cauză fiind amânată pentru astăzi, 01.07.2010.

Din actele şi lucrările dosarului, analizând probatoriul administrat in cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele: în seara zilei de 29.08.2009, inculpaţii B. C. A. şi L. V., prin folosirea unei chei mincinoase au descuiat lacătul de la uşa de acces la podul vilei nr. 12, de pe str. 1 Mai şi, împreună au pătruns în pod de unde au sustras următoarele bunuri: două seturi de farfurii, un video, mai multe D.V.D.-uri, un joc play station şi accesoriile acestuia, o bormaşină electrică, un aspirator, o maşină de tăiat electrică şi un serviciu de farfurii. Întrucât podul vilei este comun proprietarilor ce locuiesc în aceasta, bunurile sustrase de către inculpaţi aparţin părţilor vătămate P. O. şi M. D.. Bunuri le-au pus într-o valiză şi o geantă tip sport şi le-au transportat la domiciliul inculpatului B. C. A..

 În seara aceleiaşi zile, inculpaţii au vândut maşina electrică de tăiat şanţuri marca „Asist” şi bormaşina electrică, numitului D. A., cu suma de 25 lei, fără a-i spune acestuia că bunurile provin din săvârşirea unei fapte penale.

A doua zi inculpaţii au revenit la D. A. şi i-au oferit spre vânzare un serviciu de masă, un aspirator, o geantă de culoare albastră şi un geamantan. D. A. a cumpărat doar serviciul de masă, cu suma de 10 lei, iar restul bunurilor au rămas la acesta.

În timpul cercetărilor au fost recuperate de la numitul D. A. şi ulterior restituite părţii vătămate M. D. următoarele bunuri: maşina electrică de tăiat şanţuri, un geamantan, geanta tip sport şi serviciul de masă. Prejudiciul recuperat este în sumă de 600 lei iar valoarea totală a prejudiciului este de 800 lei. De asemenea, în timpul cercetărilor au fost recuperate şi restituite părţii vătămate P. O. următoarele bunuri: un video, 26 D.V.D.-uri, un joc şi accesorii de la play station.

Instanţa reţine că inculpaţii au sustras doar bunurile arătate mai sus, iar nu toate bunurile indicate de către partea civilă  P. O., întrucât din probele cauzei nu rezultă existenţa bunurilor pretinse de către aceasta şi care nu au fost identificate (aspirator, joc karate cu accesorii, etc).

Vinovăţia inculpaţilor, sub forma intenţiei directe, este probată cu  procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto (f.11-17 DUP), cu dovezile de ridicare şi de restituire a bunurilor sustrase (f.19,20, 23,24 DUP), cu declaraţiile martorului din lucrări D. A. date la urmărirea penală şi în faţa instanţei ( fl.26 DUP, f. 109 dosar instanţă),  cu declaraţiile inculpaţilor L.V. şi B. C. A.date la urmărirea penală şi în faţa instanţei, declaraţii în care aceştia au recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută de către instanţă (f. 27, 29, 33,35 DUP, f. 152, 153 dosar instanţă).

În drept, faptele inculpaţilor L.V. şi B. C. A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1-209 al.1  lit.a, g, i C.pen. cu aplicarea art. 99 al.3 C.pen. pentru inculpatul L. V. şi art. 99 al.2 C. pen. pentru inculpatul B. C. A..

La individualizarea sancţiunilor ce vor fi aplicate inculpaţilor instanţa va ţine cont de dispoziţiile art. 100 Cod Penal, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lor, de condiţiile în care au fost crescuţi şi în care au trăit, astfel cum rezultă acestea din referatele de evaluare întocmite de către Serviciile de Probaţiune de pe lângă Tribunalele Bacău şi Neamţ (f. 22-26, 55-58 dosar instanţă), de limitele de pedeapsa fixate de textul incriminator, de faptul că inculpaţii nu au mai săvârşit fapte penale, de vârsta acestora.

În baza tuturor acestor considerente instanţa apreciază că pentru îndreptarea inculpaţilor nu este suficientă aplicarea unei măsuri educative, fiind necesară aplicarea unor pedepse, scopul acesteia, prevăzut de art.52 Cod Penal, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura constrângerea şi reeducarea inculpaţilor poate fi realizat în cauza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea sub minimul prevăzut de lege, având în vedere comportamentul procesual sincer şi cooperant manifestat de către inculpaţi, aspect pe care instanţa îl va reţine ca circumstanţă atenuantă. În aceste condiţii instanţa va aplica inculpaţilor pedepse de câte 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 al.1 Cod penal va interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a ll-a şi b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al.2 Cod penal, cu următoarea motivare: conform art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din 5.11.2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal.

În cauza de faţă instanţa apreciază că se impune ca inculpaţilor să li se interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a ll-a, b Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, întrucât săvârşirea infracţiunii de furt nu are nici o legătură cu exercitarea vreunei funcţii, profesii sau ocupaţii, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit.c nu se justifică.

În cauză nu sunt însă temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d şi e Cod penal.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa apreciază că scopul preventiv – educativ al acestora poate fi atins chiar fără executarea efectivă, că nu se impune scoaterea inculpaţilor din mediul familial şi social şi plasarea lor în mediu închis, motiv pentru care în temeiul art. 110 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor iar în temeiul art. 110 Cod penal va stabili termenele de încercare.

În temeiul art. 110 şi 71 al.5 Cod penal va suspenda executarea pedepselor accesorii pentru inculpaţi pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Va atrage atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În ce priveşte acţiunea civilă formulată de către partea civilă M. D., instanţa o apreciază ca întemeiată în baza probelor administrate, respectiv declaraţia martorului din lucrări D. A. şi declaraţiile inculpaţilor, din care rezultă că a fost sustrasă şi o bormaşină (ciocan rotopercutor), bun ce nu a mai fost restituit, fiind vândut. Pentru aceste motive, în temeiul art. 14 şi 346 al.1 C.pr.pen., art. 998, 999, 1000 al.2 şi 1003 C.civ. va admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă M. D. şi va obliga în solidar pe inculpatul L.V. (în solidar cu partea  responsabilă civilmente L.P.), şi pe inculpatul B. C. A.(în solidar cu partea  responsabilă civilmente B. A.) să plătească părţii civile M. D. suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite.

Instanţa va respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de către partea civilă P. O., cu motivarea că din probele cauzei nu rezultă existenţa bunurilor pretinse de către aceasta şi care nu au fost identificate.

În temeiul art. 189 şi 191 al. 2 şi 3 C.pr.pen. va obliga pe inculpatul L. V. (în solidar cu partea  responsabilă civilmente L.P.), şi pe inculpatul B. C. A. (în solidar cu partea  responsabilă civilmente B. A.) să plătească statului câte 800 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare, din care 600 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu în faza de judecată, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Bacău.

Red. M.C.