Tip: sentinta civila
Nr./data: 445 /11.03.2009
Domeniu asociat: Pretentii. Retituire bun/contravaloarea acestuia
Titlu: pretentii derivand din predarea unui bun în vederea efectuarii de reparatii si refuzul restituirii acestuia.
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Corabia la data de 02.12.2008 sub nr. 2177/213/2008 reclamantul C. L. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului R. C. la restituirea autoturismului marca Olcit Club cu nr. de înmatriculare OT 58 CYL, precum si a sumei de 1300 lei pe care a achitat-o cu titlu de pret al reparatiei si al pieselor de schimb, iar în subsidiar sa fie obligat paratul la plata contravalorii autoturismului de 1000 lei plus suma de 1300 lei achitata cu titlu de pret al reparatiei si al pieselor de schimb.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca în luna iulie 2007 a predat paratului autoturismul marca Olcit Club cu nr. de înmatriculare OT 58 CYL, în stare de functionare, pentru ca acesta sa efectueze anumite reparatii, sens în care i-a înmanat suma de 1300 lei ca pret al procurarii pieselor ce urmau a fi înlocuite, a vopselei si pretul muncii. Totodata a mai aratat ca în luna octombrie 2007 a formulat împotriva paratului plangere penala pentru savarsirea infractiunii de înselaciune.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviintarea probei cu interogatoriul paratului, cu înscrisuri si a probei testimoniale, probe încuviintate de instanta ca fiind pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei. În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar în copii cartea de identitate a autoturismului (f.4), certificatul de înmatriculare al autoturismului (f.5) si copia ordonantei de scoatere de sub urmarire penala pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia în dosarul nr. 1479/P/2007 (f.11). În cadrul probei testimoniale au fost audiati martorii V D si G I (f.16, 22) si a fost administrata proba cu interogatoriul paratului (f.12).
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 998 cod civil.
Cererea de chemare în judecata a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în suma de 190 lei achitata cu chitantele seria TS5 nr. 2401846/28.11.2008 si nr. 2428187/08.01.2009, potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 146/1997 si s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 3 lei, potrivit art. 3 alin. 2 din OG 32/1995.
Paratul R C nu a formulat întampinare, însa s-a prezentat în fata instantei aratand ca este de acord sa restituie autoturismul, la care mai are însa de efectuat anumite lucrari de reparatie.
Analizand materialul probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:
În fapt, între reclamantul C. L. si paratul R. C. a intervenit o conventie în temeiul careia, în luna iulie 2007, reclamantul a predat paratului autoturismul sau marca Olcit Club cu nr. de înmatriculare OT 58 CYL , în scopul reparari acestuia de catre parat, respectiv pentru înlocuirea unor piese si vopsirea autoturismului, reclamantul înmanand totodata paratului si suma de bani necesara pentru efectuarea acestor operatiuni si pentru plata muncii ce urma sa fie prestata de parat, respectiv suma de 1300 lei.
Prin ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Corabia pronuntata în dosarul penal nr. 1479/P/2007 din 17.02.2008 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului R. C., în baza art. 10 lit. b1 cod procedura penala raportat la art. 181 cod penal procedura penala pentru comiterea infractiunii de abuz de încredere, fapta prevazuta de art. 213 cod penal si i s-a aplicat acestuia o sanctiune cu caracter administrativ în suma de 1000 lei, dispunandu-se totodata restituirea autoturismului catre reclamantul C L(f.11).
Potrivit art. 998 cod civil orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.
Pentru a fi incidenta raspunderea delictuala este necesar a fi întrunite anumite conditii si anume: existenta unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legatura de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovatia celui care a savarsit fapta ilicita.
Fapta ilicita reprezinta o actiune sau inactiune a unei persoane prin care încalcandu-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vatamate reprezinta efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legatura de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al actiunii autorului faptei ilicite.
Vinovatia reprezinta latura subiectiva a raspunderii civile delictuale si consta în atitudinea de vointa si constiinta a autorului faptei ilicite fata de aceasta si rezultatul socialmente periculoase.
Paratul R. C. a recunoscut în fata instantei ca a primit de la reclamant autoturismul marca Olcit Club cu nr. de înmatriculare OT 58 CYL în scopul efectuarii de reparatii, precum si o suma de bani reprezentand contravaloarea acestor reparatii si pretul muncii sale, asa cum rezulta din raspunsurile la interogatoriul administrat în cauza (f.12), precum si din cuvantul pe fondul cauzei, fiind de acord cu restituirea catre reclamant a autoturismului.
Instanta constata ca în cauza, fapta paratului de a nu restitui reclamantului autoturismul marca Olcit Club cu nr. de înmatriculare OT 58 CYL reprezinta o fapta ilicita, de natura sa prejudicieze reclamantul, în sensul ca acesta este lipsit de folosinta bunului sau, fapta paratului fiind savarsita cu vinovatie, avand în vedere ca acesta este deplin constient ca prin fapta sa îl prejudiciaza pe reclamant.
În ceea ce priveste suma de bani platita de reclamant cu titlu de pret al materialelor si al muncii care urma sa fie depusa de parat, instanta retine ca sustinerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecata se coroboreaza cu declaratiile martorilor audiati în cauza, în sensul ca aceasta suma a fost de 1300 lei si nu asa cum a sustinut paratul în raspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu ca a primit în jur de 800 lei.
Astfel, martorul V D V a declarat ca reclamantul a platit paratului suma de 1300 lei pentru reparatia masinii, care urma sa fie restituita în luna august 2008 (f.16), iar martorul G I a declarat ca din discutiile purtate între reclamant si parat cunoaste ca reclamantul a platit paratului suma de 1250 lei (f.22).
Totodata martorul G I a declarat în fata instantei ca „paratul personal mi-a spus în toamna anului 2007 ca a dus masina la fier vechi, respectiv la DCA”, iar în prezent nu cunoaste daca masina mai exista sau nu, sub acest aspect efectuandu-se si cercetari de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia finalizate cu emiterea ordonantei nr. 1479/P/2007 din 17.02.2008 prin care s-a dispus între altele, potrivit art. 245 lit. b si e cod procedura penala, restituirea autoturismului catre reclamant.
Potrivit sustinerilor reclamantului coroborate cu declaratia martorului V D V contravaloarea unui autoturism similar cu cele al reclamantului este de cca 1000 lei.
Desi paratul a aratat în fata instantei ca autoturismul este reparat partial, instanta nu poate retine aceasta sustinere, avand în vedere ca nu este însotita de nicio proba, iar de la data stabilita de parti pentru restituirea bunului, respectiv luna august 2008 si pana în prezent a trecut o perioada suficient de lunga în care paratul ar fi avut posibilitatea sa termine reparatiile si sa predea autoturismul catre proprietarul sau – reclamantul, astfel ca suma de bani pe care reclamantul a dovedit ca a platit-o paratului apare ca fiind detinuta de acesta din urma fara temei, instanta urmand sa dispuna obligarea paratului la restituirea acesteia catre reclamant.
Avand în vedere ca din materialul probator administrat în cauza rezulta existenta unei incertitudini cu privire la existenta materiala a autoturismului reclamantului, instanta urmeaza sa admita cererea formulata de reclamantul C L si sa dispuna obligarea paratul la restituirea autoturismului marca Oltcit Club cu nr. de înmatriculare OT – 58 – CYL si a sumei de 1300 lei catre reclamant, iar în masura în care autoturismul nu mai exista, va obliga paratul la plata contravalorii acestuia în cuantum de 1000 lei.
Potrivit art. 274 alin. 1 cod procedura civila, întrucat paratul a cazut în pretentii, iar reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecata obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata, instanta va dispune obligarea paratului la plata sumei de 793 lei catre reclamant reprezentand taxa judiciara de timbru, timbrul judiciar si onorariu de avocat.
Sentinta a ramas irevocabila prin neexercitarea caii de atac.
Întocmit, azi 15.05.2009
Judecator Florentina Stana
Curtea de Apel Târgu Mureș
Legea nr. 10/2001. Incidenţa dispoziţiilor art. 8 din această lege
Curtea de Apel Craiova
Legea nr. 10/2001. Principiul prevalenţei restituirii în natură. Limite.
Curtea de Apel Timișoara
Legea nr. 10/2001. Imobil ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. 1. Restituire în natură.
Curtea de Apel Suceava
Taxă de înmatriculare. Cerere de restituire
Curtea de Apel Craiova
Cererea de restituire în natură a unui teren preluat abuziv ce are destinaţia de piaţă comercială, ocupat parţial de construcţii fixe şi parţial de construcţii demontabile. Aplicarea dispoziţiilor art.10 din Legea 10/2001.