JUDECĂTORIA COSTEŞTI
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 619 /14 Iunie 2011
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta REGIA
NATIONALA A PADURILOR- ROMSILVA-DIRECTIA SILVICĂ
DAMBOVIŢA şi pe pârâta P A A, având ca obiect pretenţii.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.03.2011,
REGIA NATIONALA A PADURILOR- ROMSILVA-DIRECTIA
SILVICĂ DAMBOVIŢA a solicitat obligarea pârâtei A A la plata sumei de
123,26 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază asigurate pentru
suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră, sumă actualizată în raport cu indicele
de inflaţie.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit prevederilor legale are
obligaţia ca pentru 180 zile de la punerea în posesie a pârâtei să asigure paza şi
protecţia suprafeţei de teren, iar după expirarea acestui termen proprietarii au
obligaţia să asigure aceste servicii pe bază de contract cu reclamanta sau cu altă
structură silvică autorizată. La expirarea celor 180 de zile, reclamanta a notificat
pârâta, însă aceasta nu s-a prezentat în vederea încheierii contractului cu
reclamanta sau pentru indicarea unei alte structuri silvice. În consecinţă, pârâta
trebuie să restituie reclamantei cheltuielile efectuate de aceasta din fondurile
proprii cu asigurarea pazei suprafeţei de teren aparţinând pârâtei de la expirarea
perioadei de 180 de zile şi până la data de 29-09-2009, când reclamanta şi-a
retras personalul din suprafaţă.
În drept, s-au invocat disp. art.17 din OUG nr. 139/2005, art.10 din Legea
nr. 46/2008.
În dovedirea cererii, reclamanta a ataşat un set de acte.
Acţiunea a fost legal timbrată conform art.2 alin.1 din Legea nr.146/1997,
potrivit chitanţei de la fila 15 din dosar.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Potrivit procesului verbal de punere în posesie nr.6/30-08-2007 (f.16),
pârâta deţine o suprafaţă de teren forestier de 0,42 ha, situată pe raza loc.Găeşti,
jud. Dâmboviţa.
Iar conform art. 35 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificat prin
Legea nr.38/2006, Ocoalele silvice şi actualii deţinători răspund de paza şi
protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile solicitate de foştii proprietari şi
după punerea în posesie, până la formarea structurilor proprii de pază sau de
administrare ori până la încheierea unor contracte de administrare şi pază cu un
ocol silvic, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data punerii în posesie.
Contravaloarea cheltuielilor aferente acestor servicii, pentru intervalul de timp
prevăzut mai sus, se suportă din bugetul de stat.
Această reglementare se regăseşte şi în art.135 din Legea nr.46/2008,
astfel:
(1) Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor
funciare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are obligaţia să execute
lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice şi reglementărilor
impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din
valorificarea masei lemnoase respective.
(2) Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea
proprietarilor, pentru perioada dintre validare şi punerea în posesie.
(3) Serviciile de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere de pe terenurile
retrocedate se asigură, în condiţiile legii, de ocoalele silvice din structura Regiei
Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi după punerea în posesie a proprietarilor de
terenuri forestiere, persoane fizice şi juridice, până la formarea de către aceştia a
structurilor proprii de administrare/prestări de servicii silvice ori până la
încheierea contractelor de administrare/prestări de servicii silvice cu un ocol
silvic existent, dar nu mai mult de 180 de zile de la data întocmirii procesului-
verbal de punere în posesie.
(4) Contravaloarea serviciilor prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul
de stat.
Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că obligaţia
reclamantei de a asigura servicii de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere aflate
pe terenurile retrocedate foştilor proprietari încetează odată cu preluarea de
către noul deţinător a acestei obligaţii, dar nu mai târziu de 180 de zile.
După expirarea acestei perioade de 180 de zile, reclamanta nu mai are
obligaţia legală de a asigura serviciile de pază, această obligaţie revenind pârâtei,
care nu a delegat-o pe reclamantă în acest sens, astfel cum se menţionează chiar
în cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, constatând că între părţi nu s-au derulat relaţii
contractuale, instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge acţiunea formulată de reclamanta REGIA NATIONALA
A PADURILOR- ROMSILVA-DIRECTIA SILVICĂ DAMBOVIŢA, cu
sediul în Târgovişte, bd. Carol I, nr.68, judeţul Dâmboviţa în contradictoriu cu
pârâta PA A, domiciliată în comuna Ş, judeţul Argeş, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 Iunie 2011.
Red R.G.
4 ex./21.06.2011
Tribunalul Brașov
Actiune in anulare adunarea creditorilor
Judecătoria Beiuș
acţiune în constatare
Curtea de Apel Oradea
Casare cu trimitere spre rejudecare. Necercetarea fondului. Întrucât instanta a solutionat ale probleme de drept decât cele cu care a fost investita, hotarârea astfel data e lovita de nulitate în conformitate cu dispozitiile art. 105 alin. 2 Cod procedura
Judecătoria Ineu
Acţiune în constatare
Judecătoria Târgu-Cărbunești
hot care tine loc de act autentic