Dosar nr. 2435/201/2008anulare partială titlu
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT- JUDETUL DOLJ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 2006
Şedinţa publică de la 09 Octombrie 2008
PREŞEDINTE V S-judecător
Grefier M A P
Pe rol solutionarea acţiunii civile privind anulare partială titlu, formulată de reclamanta M A, impotriva pârâtelor Comisia Judeteană Dolj de stabilire a dreptului de proprietate si Comisia Locală Calafat de aplicare a Legii 18/1991.
La apelul nominal făcut in şedinţa publică, nu au răspuns părtile reclamanta fiind reprezentată de av C C.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefieru de şedinţa instanta a pus in discutia apărătorului faptul ca per total suprafaţa reconstituită este de 3,71 ha extravilan si trebuie diminuată cea din T 91/1, P 33, care in titlu este de 5000 mp iar in adeverinţa depusă la fila 3- 4657 mp a luat act că apărătorul reclamantei nu are de formulat alte cereri, după care a trecut la dezbateri in vederea solutionării pe fond.
Apărătorul reclamantei a pus concluzii de admitere a acţiunii asa cum a fost precizată in sensul si al diminuării parcelei 33, la 4657 mp.
JUDECATA
Prin acţiunea formulată la 11.09.2008, reclamanta M A, a chemat in judecată pe pârâtele Comisia Judeteană Dolj de stabilire a dreptului de proprietate si Comisia Locală Calafat de aplicare a Legii 18/1991, pentru a se constata nulitatea partială a TDP nr 3637-45927/.01.06.1999 in sensul că a fost omisă suprafaţa de 343 mp arabil extravilan, T 109, P 239/1, cu vecini N – De 864, E -MG, S – DE 240, V -MM.
In fapt a sustinut că la emiterea titlului a fost omisă această suprafaţa.
Nu a motivat in drept, iar in dovedire a depus copie de pe TDP nr 3637-45927/01.10.1999, adeverinţa nr 2629/16.06.2008, emisă de Primăria Calafat.
In temeiul art III din Legea 18/1991 instanţa va retine că cererea reclamantei este fondată, intrucat desi a fost pusă in posesia suprafeţei de 343 mp arabil extravilan, cu vecini: N – De 864, E -MG S – DE 240, V -MM, la emiterea titlului a fost omisă această suprafaţa, in schimb a fost marită parcela nr 33, la 5000 mp, in loc de 4657 mp, deci cu diferenta mentionată.
Amplasamentul si vecinătătile terenului pe care s-a făcut punerea in posesie a reclamantei, sunt obligatorii si la emiterea titlului de proprietate, astfel că instanţa va aprecia acţiunea ca fondată si o va admite asa cum a fost precizată la fond, in sensul diminuării parcelei 33, după ce instanţa a pus in discutia apărătorului faptul că s-a reconstituit mai mult in T 91/1, decat s-a pus in posesie.
Va dispune anularea partială a TDP nr 3637-45927/.01.06.1999, in sensul că in T 91/1, P 33, este suprafaţa de 4657 mp si nu 5000 mp, se adaugă suprafaţa de 343 mp extravilan arabil, in T 109, P 239/1 cu vecini: N – De 864, E -MG, S – DE 240, V -MM si va dispune emiterea unui nou titlu pentru suprafaţa de 3,79 ha.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite, asa cum a fost precizată la fond, acţiunea civilă formulată de reclamanta MA, din Calafat, impotriva pârâtelor Comisia Judeteană Dolj de stabilire a dreptului de proprietate si Comisia Locală Calafat de aplicare a Legii 18/1991.
Dispune anularea partială a TDP nr 3637-45927/01.06.1999, in sensul că in T 91/1, P 33, este suprafaţa de 4657 mp si nu 5000 mp, se adaugă suprafaţa de 343 mp, extravilan arabil, in T 109, P 239/1, cu vecini: N – De 864, E -MG, S – DE 240, V -MM si dispune emiterea unui nou titlu pentru suprafaţa de 3,79 ha.
Definivită.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunţată in şedinţa publică de la 09.10.2008.
Presedinte ,Grefier,
Red5ex/10.10.2008.
VS/CVV
Judecătoria Lehliu-Gara
PRETENŢII
Judecătoria Slobozia
Ordonanţă de plată. Noţiunea de „profesionist” conform Noului Cod Civil
Curtea de Apel Pitești
Din dezvoltarea motivelor de recurs exprimate în cererea de la filele 3 şi 4 (neîncadrate în drept în vreuna din prevederile legale sus-menţionate), reluate prin concluziile scrise – cu privire la care recurenta, prin reprezentant, susţine în c...
Curtea de Apel Timișoara
Societate comercială. Revocarea administratorului statutar. Numirea unuia dintre asociaţi în această funcţie. Condiţii
Tribunalul Buzău
COM.Neexercitarea rolului activ al instanţei, în sensul administrării probei cu o expertiză agricolă în vederea lămuririi raporturilor juridice deduse judecăţii. Casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe