Somaţie de plată. Contestarea pertinentă a caracterului cert al creanţei de către debitor. Consecinţe.

Sentinţă civilă 1440 din 03.07.2009


Somaţie de plată. Contestarea pertinentă a caracterului cert al creanţei de către debitor. Consecinţe.

Analiza apărărilor formulate de debitoare constând în nesemnarea contractului de către singurul reprezentant legal al societăţii, cu consecinţă nulităţii acestuia, presupune o cercetare a fondului raportului juridic dintre părţi, analiză incompatibilă cu procedura sumară a somaţiei de plată. Probarea acestei apărări presupune administrarea unui probatoriu complex, specific unui proces purtat în condiţiile dreptului comun.

În speţă, în ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de a stabili caracterul cert al creanţei ce face obiectul prezentei cauze, se observă că analiza apărărilor formulate de debitoare constând în nesemnarea contractului de către singurul reprezentant legal al societăţii, cu consecinţă nulităţii acestuia, presupune o cercetare a fondului raportului juridic dintre părţi, analiză incompatibilă cu procedura sumară a somaţiei de plată. În acest sens, probarea acestei apărări formulate presupune administrarea unui probatoriu complex, specific unui proces purtat în condiţiile dreptului comun.

Astfel, pe baza actelor de la dosar, nu se poate stabili în mod indubitabil de partea cui se află aparenţa dreptului, mai ales că procedura somaţiei de plată presupune doar o pipăire a fondului cauzei, specific ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 11 ind.1 din O.G. 5/2001, potrivit cărora „ordonanţa privind procedura somaţiei de plată nu are autoritate de lucru judecat privitor la fondul raporturilor juridice dintre părţi”.

Instanţa reţine că, ori de câte ori debitorul, prin apărările invocate, contestă pertinent caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, soluţia instanţei nu poate fi decât aceea de respingere a cererii creditorului, pentru că, în caz contrar, somaţia de plată s-ar transforma într-o veritabilă acţiune de drept comun. Or, această procedură nu tinde la judecarea fondului, ci la facilitarea obţinerii de către creditor a unei creanţe certe, lichide şi exigibile, conform art.1 din O.G. 5/2001.

În consecinţă, cererea urmează a fi respinsă.