Obiect : plângere contravenţională
Potrivit Art.32 al.2 din OG 2/2001 plângerea împreună cu întregul dosar al cauzei se va înainta de îndată judecătoriei în a cărei rază teritorială se află competenţei în locul săvârşirii faptei, competenţa acestei instanţe fiind de altfel stabilită şi prin disp. art. 118 alin. 1 din OUG 119/2002. Localitatea se află potrivit HG 337/1993 în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei A. pentru considerentele învederate instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială
Judecătoria Bistrița
Având în vedere că staţia de autobuz în care a parcat petentul autoturismul său nu era delimitată cu exactitate prin marcaje pe carosabil, fapt ce cade în responsabilitatea administratorului drumului, instanţa a apreciat că în mod neîntemeiat s-a reţinut
Tribunalul Arad
Plângere contravenţională
Judecătoria Hârlău
Sentinta civila
Judecătoria Moinești
Plângere contravenţională
Tribunalul Satu Mare
Apel. Menţinerea soluţiei prin care instanţa de fond a respins o plângere contravenţională privind regimul circulaţiei pe drumurile publice