Plângere contraventionala – regimul circulaţiei pe drumurile publice

Sentinţă civilă 48 din 08.01.2009


Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la data de 13.10.2008 sub nr. 4323/204/2008, urmare a declinarii de la Judecatoria Ploiesti, petentul  VI a formulat plângere împotriva procesului verbal de contraventie seria xxxxxx.

 În motivarea plângerii, petentul a sustinut ca procesul verbal este nelegal si netemeinic.

 In drept, a invocat OG2/2001

 Prin întâmpinare formulata, intimatul a solicitata respingerea plângerii, fapta fiind înregistrata cu aparatul radar, iar procesul verbal îndeplineste toate conditiile de legalitate, de fond si forma.

 In dovedirea sustinerilor, instanta a încuviintat partilor proba cu înscrisuri si martori, fiind depuse la dosar procesul verbal de contraventie, plansa foto, buletinul de verificare metrologica, adresa BRML, atestatul operatorului radar, cazierul auto al petentului. Instanta a încuviintat proba testimoniala petentulu, dar, in conditiile în care acesta nu a indicat numele si domiciliul martorului si nici nu a asigurat prezenta acestuia in sedinta, in temeiul art. 186 C.pr.cv, instanta l-a decazut din dreptul la proba.

Analizând cauza, prin prisma probelor administrate, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria xxxxx, petentul  VI a fost sanctionat contraventional potrivit prevederilor art. 102 alin.3 din OUG nr. 195/2002, retinându-se ca, in data de 19.08.2008, a condus auto pe DN 1 si a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu o viteza de 163 km/h in localitate (+63 km).

Prin plângerea formulata petentul a sustinut ca procesul verbal este nelegal si netemeinic fara a indica si care sunt normele legale incalcate la incheierea procesului verbal si fara a face in vreun fel dovada ca aspectele retinute de agentii de politie sunt vadit neîntemeiate.

1. Verificând în conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta retine ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu si neputând fi retinut nici unul din motivele de nelegalitate invocate de petent.

2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanta urmeaza a efectua analiza procesului - verbal contestat atât prin prisma normelor interne, cât si a normelor internationale. Astfel, având in vedere jurisprudenta CEDO aplicabila in baza art. 6 din Conventie, desi si contravenientul se bucura de prezumtia de nevinovatie, petentul trebuie sa faca dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal în situatia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanta în privinta vinovatiei "acuzatului" dincolo de orice îndoiala rezonabila asa cum a stabilit Curtea Europeana in mod constant în jurisprudenta sa.  Astfel si in cauza Neata c. Romaniei din noiembrie 2008, Curtea Europeana a respins cererea de condamnare a Romaniei ca inadmisibila, retinând ca instantele interne nu au asteptat din partea reclamantului sa rastoarne prezumtia de legalitate si de temeinicie a procesului-verbal litigios prin raportarea probei contrare la expunerea faptelor stabilite prin procesul-verbal (a contrario, Anghel c. României, par. 58 si 59). Dimpotriva, printr-o procedura care respecta principiul contradictorialitatii, instantele nationale au confirmat procesul-verbal de contraventie, pe baza de probe considerate de ele ca pertinente si suficiente si prin hotarâri amplu motivate în fapt si în drept. Astfel, Curtea însasi nu a distins niciun element arbitrariu în dosar. Curtea Europeana a apreciat ca "nimic nu dovedeste, astfel cum sustinuse reclamantul, ca jurisdictiile sesizate cu judecarea plângerii ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovatia acestuia: instantele nu par în niciun caz a fi decis dinaintea verdictului ori fara a-si fi confirmat de-a lungul judecatii temeinicia procesului-verbal întocmit de politist. În cadrul procedurii în cauza, jurisdictiile învestite cu examinarea plângerii reclamantului au admis toate cererile prin care acesta întelegea sa-si dovedeasca nevinovatia si, în special, au admis toate cererile de audiere a martorilor în aparare, ale caror declaratii au fost consemnate si depuse la dosar". Simplul fapt ca instantele au identificat incoerente si contradictii în declaratiile acestor martori si ca au decis, motivat (a contrario, Anghel anterior citata, par. 62), sa nu le confere credibilitate si sa se sprijine mai degraba pe declaratiile martorilor care semnasera procesul-verbal de contraventie, nu este de natura a vicia procedura prin inechitate sau arbitrariu. Pentru aceste motive, Curtea Europeana a respins cererea de condamnarea a României ca inadmisibila.

In prezenta cauza, instanta constata ca intimata a facut dovada temeiniciei procesului-verbal nu prin simple declaratii ale unor persoane, ci chiar prin mijloacele tehnice omologate si verificate metrologic.

 instanta constata ca si prin aplicarea marjei de eroare prevazuta de Normele de metrologie legal emise de BRML., fapta întruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 102/3/e din OUG 195/2002, limita legala de viteza fiind depasita cu mai mult de 50 km/h (163*4:100= 6,52; 163 - 6,52-100 = 56,48 km/h).

instanta retine ca nu sunt incidente nici dispozitiile art. 4 din NML conform carora masuratorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot fi utilizate ca probe numai daca:

1.  nu au fost respectate dispozitiile 4.1.....4.3, privind întretinerea, transportul, calitatea operatorului radar, verificarea metrologica, marcarea, sigilarea, manipularea aparatelor, situatie care nu poate fi retinuta in prezenta cauza, intimata facând dovada clara a acestor elemente cu atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologica.

2. daca cinemometru este destinat numai utilizarii în regim stationar, iar masuratorile au fost efectuate cu cinemometrul în miscare, ceea ce nu este cazul, aparatul Python II cu care s-au facut înregistrarile in cauza fiind destinat utilizarii atât in regim stationar cât si regim miscare conform certificatul de aprobare de model

3.  numai daca, in momentul masurarii, în raza de masurare a aparatului se deplaseaza simultan mai multe masini, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar in evidenta, ceea ce, de asemenea, nu este cazul, din printul radar observându-se foarte clar auto cu numarul de inmatriculare  xxxxx

 3. Întrucât pe parcursul judecatii contravenientul nu a facut în niciun fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea mentionata în procesul verbal de contraventie si întrucât în cauza nu se poate retine existenta vreunei cauze de nulitate a procesului verbal contestat, instanta constata ca intimata a facut dovada vinovatiei contravenientului, justificându-se si sanctiunea aplicata.

 Nu s-ar putea sustine ca fapta retinuta în sarcina petentului are un grad de pericol social redus, fiind vorba de conducerea cu o viteza de 163 de km/h,  agentul constatator aplicându-i petentului o amenda orientata spre minimul prevazut de lege pentru fapta savârsita.

 De asemenea, instanta apreciaza ca si aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune în cauza.

 Astfel, desi OUG 195/2001 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, instanta constata ca si aceasta sanctiune trebuie sa fie supusa unei operatiuni de individualizare in temeiul art. 5 alin. 5 care prevede ca "sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite", text în care nu se face nici o distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.

 De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art. 34 din OG 2/2001 si conform art. 6 si art 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care Curtea Europeana a considerat ca pâna si sanctiunea complementara a punctelor de penalizare care poate fi aplicate in materie contraventionala are caracter "penal" in sensul art. 6 si art. 7 din Conventie (cauza Malige c.Frantei 68/1997/852/1059, Hotarârea din 23.09.1989). Astfel Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi in dreptul francez are caracter administrativ, in plan conventional are caracter penal atâta timp cât poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce este foarte util in viata de zi cu zi si în viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.

 In aceste conditii, aplicând aceleasi principii la dreptul intern, cu atât mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat fara a putea fi supuse controlului instantelor (Malige c. Frantei), iar instanta are dreptul, si in conditiile art. 31 din OG 2/2001, sa verifice si modul de individualizare a acestei sanctiuni.

 In prezenta cauza, astfel cum aratam si mai sus, aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune având în vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala (163 de km/h - care reprezinta de fapt, viteza legala pe acel sector de drum + mai mult de jumatate din aceasta viteza legala, mai mult si decât viteza pe autostrada), dar, mai ales, având in vedere atitudinea petentului care în nici un moment nu a învederat ca i-ar fi parut rau pentru nerespectarea regulilor de circulatie, pentru depasirea vitezei legale si pentru crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic formulând plângerea pur si simplu pentru a-si recupera permisul de conducere.

 Pentru a permite petentului sa înteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala si de bun simt, de civilizatie de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic daca nu se gândeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea cu o viteza de 163 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 100 km/h le poate produce fata de propria persoana, pentru a intelege ca drumurile publice nu sunt piste pentru raliu, instanta va mentine procesul verbal asa cum a fost întocmit de organul constatator, retinând legalitatea si temeinicia sa.

Având în vedere cele retinute mai sus, instanta urmeaza ca în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, sa respinga plângerea introdusa de petent ca neîntemeiata