Plângere contravenţie oug 195/2002

Sentinţă civilă 10 din 18.12.2008


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG

JUDEŢUL ARGEŞ

DOSAR NR. 3233/205/2008

Nr. în format vechi 3247/2008

Sentinţa civilă nr. 2726

Şedinţa publică din 18 decembrie 2008

Instanţa compusă din:

Judecător:…………………

Grefier :…………………….

Pe rol soluţionarea cauzei civile pentru plângere contravenţie OUG 195/2002, formulată de contestatorul T. I., domiciliat în ………….., împotriva procesului verbal de contravenţie seria …. nr. ……….. emis de intimat Poliţia Municipiului Câmpulung, jud. Argeş – Inspectoratul de Poliţie Judeţ Argeş, cu sediul în ……………….

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimaţii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Contestatorul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii; anularea procesului verbal de contravenţie şi exonerarea de plata amenzii.

I N S T A N Ţ A :

Prin plângerea înregistrată sub nr. 3233/205/2008, (număr în format vechi 3247/31octombrie 2008), înaintată instanţei prin declinare de competenţă potrivit sentinţei civile nr. 10983/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, petentul T…….. I.., a solicitat anularea procesului verbal seria … nr. …, încheiat la data de 18.06.2008 de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş - Poliţia Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş.

În motivarea plângerii petentul a arătat că în cuprinsul procesului  verbal există neconcordanţe cu privire  la CNP, numărul străzii şi al sectorului în care  locuieşte.

De asemenea, a arătat că nu este vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa.

S-au depus la dosar copii de pe cartea de identitate a petentului şi procesul verbal contestat.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare  şi a depus  la dosar, la cererea instanţei, fotografii surprinse de aparatul radar, buletinul de verificare metrologică nr. 0099479/2007 şi atestatul  nr. 24/2007.

Analizând actele şi lucrările dosarului  instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal seria …. nr. ……  Inspectoratul de Poliţie Judeţ Argeş - Poliţia Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş l-a sancţionat pe petent cu 9 puncte amendă – 450 lei şi reţinerea permisului de conducere în temeiul art. 121 din Regulamentul  de aplicare a OUG 195/2002  şi art. 102 alin. 3 lit. e şi art. 111, al. 1 lit. c din O.U.G. 195/2002 deoarece în ziua de 18.06.2008, orele 16,00  în localitatea S. G. – DN 73 a condus autoturismul Toyota cu nr. …...., cu o viteză  de 104 km/h.

Analizând procesul verbal instanţa constată că a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din O.G. 2/2001 iar neconcordanţele  de care face  vorbire petentul nu duc la anularea acestuia.

Petentul a semnat procesul-verbal  şi nu a avut obiecţiuni.

Din fotografia surprinsă de aparatul radar reiese că petentul a circulat cu viteza de 104 km/h aşa cum s-a reţinut în procesul verbal.

Potrivit art. 121 (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă  pe sectorul de drum pe care circula şi pentru categoria din care face parte  vehiculul condus.

Fapta de conducere cu viteză mai mare cu 50 km/h decât cea legală (50 km/h în localităţi conform art. 49 din O.U.G. 195/2002), este sancţionată conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a IV - a de sancţiuni (9 – 20 puncte) şi reţinerea  permisului de  conducere  conform art. 111 alin 1, lit. c din OUG 195/2002. 

Petentul nu a făcut nicio probă în susţinerea  celor afirmate în plângere.

Constatând din actele de la dosar că petentul se face vinovat  de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa, având în vedere  şi dispoziţiile art. 34 din O.G. 2/2001 instanţa  va  respinge  plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge plângerea formulată de contestatorul T. I., fiul lui ….., domiciliat în Bucureşti, ….., împotriva procesului verbal de contravenţie seria …. nr. …., emis de intimata Poliţia Municipiului Câmpulung, jud. Argeş, cu sediul în cu sediul în ……  – Inspectoratul de Poliţie Judeţ Argeş, cu sediul în …… , judeţul Argeş prin care l-a sancţionat pe petent cu 9 puncte amendă – 450 lei şi reţinerea permisului de conducere în temeiul art. 121 din Regulamentul  de aplicare a OUG 195/2002  şi art. 102 alin. 3 lit. e şi art. 111, al. 1 lit. c din O.U.G. 195/2002

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 18 decembrie 2008.

JUDECĂTOR,

GREFIER,

 

…../…

Ex.5

19.12.2008