Rejudecare dupa extradare

Sentinţă penală 1451 din 24.12.2010


Dosarul nr. 26993/212/2010

JUDECATORIA CONSTANTA

SENTINŢA PENALĂ NR. 1451

Şedinţa publică din 24.12.2010 

Ministerul Public a fost reprezentat de

Procuror – CM

S-a luat in examinare cauza penala avand ca obiect cererea de rejudecare formulata de inculpatul AA.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 09.12.2010, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta , când instanţa , având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunţarea la data de 16.12.2010, apoi la 23.12.2010 şi mai apoi la 24.12.2010, când a dispus următoarele: 

I N S T A N Ţ A ,

Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

La data de 05.02.2007, s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Constanta, sub nr. 1548/212/2007, rechizitoriul nr. 1869/P/2006 al Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor: AA – sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen., art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i C.pen., ambele cu art. 33 lit. a C.pen.; BB – sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen.; CC – sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen. si art. 37 lit. b C.pen.; si DD – sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 99 si urm. C.pen.

S-a retinut in sarcina celor 4 inculpati ca, la data de 21.01.2006, impreuna, pe timp de noapte, prin folosirea de chei potrivite, au patruns in incinta Scolii Generale din Nazarcea, jud. Constanta, de unde au sustras o serie de bunuri, in valoare de 5.000 lei, prejudiciul fiind recuperat integral, prin restituire, precum si ca, la data de 02/03.04.2006, inculpatul AA, singur, pe timp de noapte, prin efractie, a patruns in locuinta partii vatamate EE, de unde a sustras o serie de bunuri, in valoare de 2.800 lei, prejudiciul fiind recuperat partial, prin restituire.

In cursul urmaririi penale, au fost administrate urmatoarele mijloace de proba: plangerile si declaratiile partilor vatamate (f. 11 – 12, 37 – 38, 42 – 44), inscrisuri (f. 13 – 14, 36), procesele verbale de cercetare la fata locului si plansele fotografice aferente (f. 15 – 35, 49 – 52), dovezile de ridicare si de restituire a bunurilor (f. 39 – 41, 45 – 46), procesele verbale de perchezitie domiciliara si plansele fotografice aferente (f. 54 – 61, 65), declaratiile martorilor (f. 66 – 78), precum si declaratiile inculpatilor (f. 79 – 102).

Prin sentinţa penală nr. 1094 din data de 17.10.2008 Judecătoria Constanţa a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. c C.proc.pen. achitarea inculpaţilor: BB, CC şi DD sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen.; art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen. si art. 37 lit. b C.pen.; respectiv, art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 99 si urm. C.pen.

In baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B la pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare (fapta din 21.01.2006), iar în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. s-a dispus condamnarea acelasi inculpat AA la pedeapsa de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni inchisoare (fapta din 02/03.04.2006).

Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. au fost contopite pedepsele stabilite, urmand ca în final inculpatul AA sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni inchisoare.

Conf. art. 61 C.pen. s-a dispus revocarea liberarii conditionate din executarea pedepsei de 4 (patru) ani inchisoare, aplicate prin sent. pen. nr. 107/05.03.2002 a Tribunalului Constanta, def. prin neapelare. Contopeste pedeapsa aplicata prin prezenta, cu restul de 532 zile ramas neexecutat, inculpatul AA urmand sa execute in final pedeapsa de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni inchisoare.

S-a dispus ca pedeapsa aplicata să fie executată in regim de detentie, in conformitate cu prevederile art. 57 C.pen.

Pentru inculpaţii AA şi BB soluţia a rămas definitivă nemodificată prin dec pen nr 287/17.06.2009 a Tribunalului Constanţa prin nerecurare, la data de 7.07.2009.

Pentru inculpaţii CC şi DD soluţia a rămas definitivă prin respingerea recursului împotriva dec pen nr 287/17.06.2009 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost modificată sentinţa penală nr. 1094 din data de 17.10.2008 Judecătoria Constanţa.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.09.2010, în prezentul dosar format pe baza cererii de rejudecare după extrădare a condamnatului,  instanţa a constatat admisibilitatea cererii de rejudecare după extrădare formulată de către condamnatul AA, în vederea administrării probatoriului în condiţii de contradictorialitate, având în vedere atât garanţiile oferite de statul român în vederea executării şi predării condamnatului în baza mandatului european de arestare, cât şi principiile stabilite jurisprudenţial de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauzele Colozza, , Somogyi şi respectiv Sejdovic împotriva Italiei; Gaga împotriva României),  în care Curtea a statuat că „Dacă un proces care se derulează în lipsa inculpatului nu este în sine incompatibil cu articolul 6 din Convenţie, reiese totuşi că denegarea apare atunci când un individ condamnat in absentia nu poate obţine ulterior ca o instanţă să statueze din nou, după ce l-a audiat, asupra temeiniciei acuzaţiei în fapt ca şi în drept, atunci când nu s-a stabilit că a renunţat la dreptul său de a compărea şi de a se apăra sau că a avut intenţia de a se sustrage justiţiei).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constată că în urma rejudecării, inculpatul a înţeles să solicite aplicarea procedurii speciale privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei, însuşindu-şi aceste probe şi necontestând situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de procuror, respectiv de instanţa care l-a condamnat iniţial. 

Pe baza mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal şi necontestate de inculpat, in actul de sesizare, s-a retinut urmatoarea situatie de fapt:

La data de 21.01.2006, inculpatul şi ceilalţi 3 condamnaţi s-au intalnit la domiciliul inculpatului BB. Aici, de comun acord, au stabilit sa sustraga calculatorul din incinta Scolii Generale din Nazarcea, jud. Constanta, urmand ca banii obtinuti din valorificarea bunului sa fie impartiti intre ei. Astfel, ajunsi la scoala generala, cei 4 inculpati au patruns in interior, dupa ce, in prealabil, inculpatul AA deschisese usa imobilului cu o cheie potrivita pe care o avea asupra sa.

Din interior, inculpatul şi ceilalţi 3 condamnaţi au sustras o serie de bunuri, constand in: un monitor, o unitate centrala, o tastatura, un mouse, 2 boxe, o imprimanta si un copiator. Bunurile au fost transportate la domiciliul inculpatului AA.

In aceeasi seara, inculpatul AA a contactat-o pe martora FF, care, fara a avea cunostinta de provenienta bunurilor, le-a transportat, cu autoturismul personal, la domiciliul sau. De aici, in zilele urmatoare, inculpatul AA si martora FF au transportat bunurile la sediul societatii apartinand martorului GG, caruia i le-au oferit spre vanzare. Acesta, insa, a refuzat sa le cumpere, intrucat inculpatul nu detinea documentele provenienta.

In cele din urma, imprimanta si copiatorul au fost instrainate martorului de buna-credinta Tanase Niculae, contra sumei de 200 lei, iar celelalte bunuri martorei de buna-credinta Sandu Cornelia Lenuta, sora inculpatului AA, de asemenea contra sumei de 200 lei.

Pe parcursul cercetărilor penale, bunurile au fost ridicate de la cei doi martori şi restituite reprezentantului legal al părţii vătămate, conform dovezilor de la f. 39 – 41 d.u.p., considerent pentru care nu au fost formulate pretenţii civile în cauză.

De asemenea, în cadrul operatiunii de recunoaştere după albumul foto, martorii GG (f. 67 d.u.p.) şi II i-au recunoscut pe inculpatul JJ şi martora FF, ca fiind persoanele care au oferit, spre vînzare, bunurile primului martor, respectiv de la care achiziţionat bunurile, cel de-al doilea martor.

La data de 02/03.04.2006, inculpatul JJ a pătruns în locuinţa părţii vătămate EE, de unde a sustras o serie de bunuri, constând într-un calculator (monitor, unitate centrală, tastatură şi mouse), precum şi într-un un telefon mobil marca Siemens.

Cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul inculpatului JJ, la data de 25.05.2006, conform procesului verbal aflat la dosar, a fost găsit telefonul mobil aparţinînd părţii vătămate, care a fost restituit acesteia, la aceeaşi dată, în baza dovezii aflată la dosar (f. 45 d.u.p.).

În legătură cu calculatorul, care nu a fost recuperat, inculpatul a declarat că 1-a vîndut unei persoane rămasă neidentificată, despre care cunoaşte doar faptul că se numeşte D , contra sumei de 700 lei.

Partea vătămată EE s-a constituit parte civilă, formulând pretenţii civile în cuantum de 2.800 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea calculatorului nerecuperat, respectiv 1.000 lei daune morale.

Aşadar bunurile sustrase au fost depozitate la domiciliul inculpatului JJ, de unde, cu ajutorul martorei FF, au fost transportate spre valorificare mai întâi martorului GG, iar apoi martorului II. De la acest din urmă martor, precum şi de la cel de al doilea cumpărător de buna-credinţă – martora SLC, în urma percheziţiei domiciliare din data de 25.05.2006 (f. 46 d.u.p.), bunurile au fost ridicate şi restituite reprezentantului legal al părţii vătămate. Mai mult decât atât, o parte din bunurile provenind din săvârşirea celei de a doua fapte penale (telefonul mobil) a fost descoperită, în urma percheziţiei domiciliare din data de 25.05.2006 (f. 57 d.u.p.), la domiciliul inculpatului JJ.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plangerile si declaratiile partilor vatamate (f. 11 – 12 d.u.p., 37 – 38 d.u.p., 42 – 44 d.u.p.), inscrisuri (f. 13 – 14 d.u.p., 36 d.u.p.), procesele verbale de cercetare la fata locului si plansele fotografice aferente (f. 15 – 35 d.u.p., 49 – 52 d.u.p.), dovezile de ridicare si de restituire a bunurilor (f. 39 – 41 d.u.p., 45 – 46 d.u.p.), procesele verbale de perchezitie domiciliara si plansele fotografice aferente (f. 54 – 61 d.u.p., 65 d.u.p.), precum şi declaratiile martorilor (f. 66 – 78 d.u.p.; 145 – 146, 327, 360).

Faţă de ansamblul cauzei, se constată că a fost răsturnată în mod incontestabil prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, precum şi că inculpatul JJ a săvârşit faptele de furt calificat expuse anterior, prevăzute de legea penală, cu forma de vinovăţie cerută de legiuitor, intenţia directă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând şi urmărind rezultatul produs în urma sustragerii bunurilor (însuşirea bunurilor pe nedrept, în scopul valorificării lor).

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunilor de furt calificat, reţinute în sarcina inculpatului, aceasta constă în activitatea de luare a bunurilor respective, pe nedrept şi fără consimţământul proprietarului, în scopul însuşirii şi folosirii lor.

Infracţiunile care formează obiectul prezentei cauze s-au consumat în momentul intrării bunurilor în sfera de stăpânire, folosinţă şi dispoziţie a inculpatului, moment în care s-a produs şi încălcarea relaţiilor sociale ce vizează proprietatea privată.

Sub aspectul laturii obiective, faptele inculpatului JJ care, la data de 21.01.2006, impreuna cu alţi făptuitori, pe timp de noapte, prin folosirea de chei potrivite, a patruns in incinta Scolii Generale din Nazarcea, jud. Constanta, de unde a sustras o serie de bunuri, in valoare de 5.000 lei, prejudiciul fiind recuperat integral, prin restituire, respectiv care, la data de 02/03.04.2006, pe timp de noapte, prin efractie, a patruns in locuinta partii vatamate EE, de unde a sustras o serie de bunuri, in valoare de 2.800 lei, prejudiciul fiind recuperat partial, prin restituire, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev.de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen., art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i C.pen.

Faţă de cele expuse mai sus, ca urmare a rejudecării cauzei, se va anula sent pen nr 1094/2008 dată de Judecătoria Constanţa cu privire la dispoziţiile referitoare la inculpatul AA.

Fiind dovedită existenţa faptelor, elementele constitutive ale infracţiunilor, precum şi săvârşirea acestora de către inculpatul JJ, în temeiul art. 345 alin. 2 C.proc.pen., instanţa va dispune condamnarea acestuia.

La stabilirea şi la aplicarea pedepsei, va avea în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C.pen.: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, referitoare la infracţiunea în formă consumată, la concursul de infracţiuni şi la liberarea condiţionată – art. 33 lit. a, art. 59 şi art. 61 C.pen., limitele de pedeapsă – închisoare de la 3 ani la 15 ani, de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, rezultând din modul de operare, pe timp de noapte, împreună şi cu alţi făptuitori, dintr-o şcoală şi dintr-o locuinţă particulară, prin efracţie, creând, astfel, o stare de insecuritate părţilor vătămate, care, în spaţii închise, au lăsat nesupravegheate bunurile pe timpul nopţii, perioadă în care majoritatea populaţiei doarme, precum şi persoana infractorului (cunoscut cu antecedente penale în minorat, pentru fapte de violenţă, necăsătorit, fără ocupaţie şi fără loc de muncă).

Conf. art. 61 C.pen. va fi revocată liberarea conditionata din executarea pedepsei de 4 (patru) ani inchisoare, aplicate prin sent. pen. nr. 107/05.03.2002 a Tribunalului Constanta, def. prin neapelare. Va contopi pedeapsa aplicata prin prezenta, cu restul de 532 zile ramas neexecutat, inculpatul AA urmand sa execute in final pedeapsa de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni inchisoare.

Urmează să fie aplicate şi dispoziţiile art. 33 lit. a C.pen., referitoare la concursul real de infracţiuni, precum şi să fie reţinută circumstanţa agravantă prev. de art. 75 alin. 1 lit. c C.pen., starea de minoritate a inculpatului Banciu Ionuţ fiind cunoscută inculpatului major, cei doi aflându-se în relaţii de prietenie şi frecventând aceleaşi cercuri şi cunoştinţe.

Văzând cauza în ansamblul ei, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, personalitatea infractorului, care nu se află la primul raport penal de conflict, dovedind o reală perseverenţă infracţională, instanţa urmează a aplica, pentru fiecare dintre cele 2 fapte, câte o pedeapsă inculpatului, orientată spre valori minime, în limitele reduse de art 3201 alin 7 c.pr.pen, scopul preventiv-educativ al pedepsei putând fi atins numai prin privare de libertate, în sensul art. 52 C.pen.

In temeiul art. 88 C.pen. se va deduce din durata pedepsei inchisorii aplicate prin prezenta durata retinerii, de la data de 25.05.2006 (ora 21.00) la data de 26.05.2006 (ora 21.00) şi durata executată de la 28.01.2010 la zi.

Cu referire la pedepsele accesorii, în baza art. 71 C.pen. se vor interzice inculpatului AA drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a si lit. b C.pen.

Pedeapsa aplicata prin prezenta se va executa in regim de detentie, in conformitate cu prevederile art. 57 C.pen.

Pe latura civilă a cauzei, va lua act ca partea vatamata Scoala Generala Nazarcea, prin reprezentant legal Vartolomei Ion, nu a formulat pretentii civile in cauza, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.

Cu referire la daunele materiale solicitate de partea civilă EE, în cuantum de 2.800 lei, instanţa constată că, în afara certificatelor de garanţie de la f. 13 – 14 d.u.p., dar care nu sunt relevante pentru aspectul luat în discuţie, partea civilă nu a făcut dovada, cu mijloace de probă specifice, în sensul art. 1191 şi urm. C.civ., a prejudiciului cuantificat de această manieră. În consecinţă, va respinge acest capăt de cerere. 

Cu referire la daunele morale solicitate, instanţa constată că, în mod incontestabil, prin fapta săvârşită de inculpatul JJ în patrimoniul părţii civile EE, acesta din urmă a suferit un prejudiciu nepatrimonial, consecinţă a traumei psihice produse. Pătrunderea fără drept a inculpatului în locuinţa părţii civile, unde dormeau şi copiii, survenită în mod intempestiv şi abuziv, au cauzat, în mod evident, o traumă care se impune a fi compensată prin acordarea de daune morale. Instanta apreciază, faţă de ansamblul cauzei, că suma de 1.000 lei reprezintă o justă şi o echitabilă reparaţie a prejudiciului moral încercat.

În consecinţă, în baza art. 14, art. 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 si urm. C.civ. va obliga inculpatul AA la plata sumei de 1.000 lei catre partea civila EE, reprezentand daune morale. 

Se va anula mandatul de executare nr 1915/2008 din 8.07.2009 emis în baza sent pen nr 1094/2008 dată de Judecătoria Constanţa şi dispune emiterea unor noi forme de executare.

Conf. art. 191 alin. 1 C.proc.pen. inculpatul JJ va fi obligat la plata sumei de 1050 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Anulează sent pen nr 1094/2008 dată de Judecătoria Constanţa cu privire la dispoziţiile referitoare la inculpatul AA.

In baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen. şi art 3201 alin 7 c.pr.pen condamna inculpatul AA –  deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (fapta din 21.01.2006).

In baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. cu aplic. art. 3201 alin 7 c.pr.pen condamna acelasi inculpat AA la pedeapsa de 3 ani închisoare (fapta din 02/03.04.2006).

Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeste pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul AA urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Conf. art. 61 C.pen. revoca liberarea conditionata din executarea pedepsei de 4 (patru) ani inchisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 107/05.03.2002 a Tribunalului Constanta, def. prin neapelare. Contopeste pedeapsa aplicata prin prezenta, cu restul de 532 zile ramas neexecutat, inculpatul AA urmand sa execute in final pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare.

In temeiul art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei inchisorii aplicate prin prezenta durata retinerii, de la data de 25.05.2006 (ora 21.00) la data de 26.05.2006 (ora 21.00) şi durata executată de la 28.01.2010 la zi.

In baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului AA drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a si lit. b C.pen.

Pedeapsa aplicata prin prezenta se va executa in regim de detentie, in conformitate cu prevederile art. 57 C.pen.

Ia act ca partea vatamata Scoala Generala Nazarcea, prin reprezentant legal IV, nu a formulat pretentii civile in cauza, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.

Admite in parte pretentiile civile formulate formulate de partea civila EE.

In baza art. 14, art. 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 si urm. C.civ. obliga inculpatul AA la plata sumei de 1.000 lei catre partea civila EE, reprezentand daune morale.

Anulează mandatul de executare nr 1915/2008 din 8.07.2009 emis în baza sent pen nr 1094/2008 dată de Judecătoria Constanţa şi dispune emiterea unor noi forme de executare.

Conf. art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul JJ la plata sumei de 1050 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare .

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24.12.2010.