SENTINŢA CIVILĂ NR. 3205/31.08.2011
CONTENCIOS ADMINISTRATIV. PLÎNGERE CONTRAVENŢIONALĂ
Nerespectarea dispoziţiilor art. 109 al. 1 din OUG 195/2002 de către agentul constatator - nulitatea procesului verbal.
Asupra acţiunii civile de faţă;
Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 08.08.2011 şi înregistrată sub nr. ……/202/2011 petentul X, domiciliat în mun. Slobozia, jud. Ialomiţa a solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunţa să dispună anularea procesului – verbal seria CC nr. ………. încheiat la data de ………. de IPJ Călăraşi.
În motivarea plângerii, petentul a invocat excepţia nulităţi absolute a procesului verbal, întrucât agentul constatator nu a respectat dispoziţiile art. 16 al.1 din OG nr. 2/2001 şi ale art. 180 al.1 din HG 1391/2006 în sensul că în procesul verbal nu este consemnată măsura complementară a reţinerii permisului de conducere; că agentul constatator l-a sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 52 al.2 din HG 1391/2006 şi pedepsită de art. 100 al.3 din OUG 195/2002, însă acest din urmă articol nu este trecută litera în baza căreia a fost sancţionat.
În dovedirea plângerii petentul a propus administrarea dovezii cu înscrisuri şi a depus la dosar copia procesului – verbal seria CC nr……… încheiat la data de ………., dovada reţinerii permisului de conducere şi copie de pe cartea sa de identitate.
Deşi legal citat agentul constatator nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat întâmpinare în apărarea sa.
Probatoriul administrat în cauză conduce instanţa la pronunţarea unei soluţii de admitere a excepţiei nulităţii procesului-verbal şi pe cale de consecinţă admiterea plângerii contravenţionale pentru următoarele considerente.
Conform art.109 al.1 din OUG 195/2002 coroborat cu art.96 al.1 sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule se aplică de către agentul constatator prin chiar procesul-verbal care constată săvârşirea unei contravenţii. Se constată că această sancţiune nu a fost dispusă conform procedurii menţionate anterior astfel încât se produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată în mod evident decât prin anularea procesului –verbal contestat. În aceste condiţii, instanţa nu poate exercita controlul de legalitate asupra întocmirii procesului verbal şi a aplicării sancţiunilor.
Pentru aceste motive instanţa urmează a pronunţa o soluţie de admiterea a excepţiei nulităţii procesului-verbal sub consecinţa admiterii plângerii şi a anulării procesului –verbal contestat.
Tribunalul Brașov
Plângere la contraventie
Curtea de Apel Craiova
Obligativitatea contestării actelor administrative fiscale la DGFP. Sesizarea instanţei de contencios numai după soluţionarea contestaţiei prin decizie.
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PROCURORULUI-RESPINSĂ
Tribunalul Argeș
plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
Judecătoria Balș
Plângere contravenţională