Drept civil – somaţie de plată

Sentinţă civilă 2650 din 01.10.2013


SENTINŢA CIVILĂ NR. 2650/01.10.2013

DREPT CIVIL – SOMAŢIE DE PLATĂ

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.07.2013 sub nr. ***/202/2013, creditoarea  S.C. XXX S.R.L. a chemat în judecată debitoarea S.C.YYY S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei prin care aceasta să fie obligată la plata debitului în sumă de 4200,85 lei reprezentând c./val. marfă, a penalităților de întârziere, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, creditoarea arată că în baza relațiilor contractuale a livrat debitoarei marfă pentru care a emis un număr de facturi fiscale, din care a rămas un rest de plată .

Întrucât debitoarea nu a formulat obiecțiuni dar refuză să plătească debitul datorat, creditoarea solicită să se constate creanţa ca fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În dovedirea cererii sale, creditoarea a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie facturile fiscale, somațiile nr. 611/22.05.2013 și nr. 439/24.05.2013, fișă client și informația de identificare a debitoarei emisă de ONRC (filele 07 - 17).

În drept – art. 1013 și urm. C.p.c.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între părţi s-au derulat relaţii comerciale în formă simplificată concretizate în facturi fiscale şi acceptate expres la plată prin aplicarea ştampilei.

Factura fiscală de la fila 14,  în valoare de 199,99 lei este semnată, dar nu sunt precizate elemente de identificare ale persoanei care a semnat şi nici măcar calitatea acesteia.

Potrivit art. 1013 C.p.c procedura ordonanţei de plată se desfăşoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un  contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Astfel, în primul rând creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii, fiind însă necesar ca această obligaţie să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

În al doilea rând, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, respectiv existenţa ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanţei, conform art.662 alin.2 C.pr.civ., cuantumul acesteia să fie determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puţin, să fie determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art.662 alin.3 C.pr.civ., iar obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată potrivit art.662 alin.4 C.p.c..

În speţă, facturile fiscale aflate la fila 13 şi la fila 15 din dosar,  sunt acceptate expres la plată prin ştampilă şi prin urmare, au valoarea unor înscrisuri însuşite de debitor şi reprezintă o recunoaştere a debitului.

Prin urmare, din coroborarea înscrisurilor însuşite de debitoare prin  ştampilă şi/sau depuse la filele 13 şi 15 din dosar, cu înscrisul contabil de la fila 12 dar şi  cu atitudinea procesuală a acesteia, care nu a contestat susţinerile creditoarei şi nici nu s-a prezentat la judecată pentru a face dovada plăţii debitului, instanţa reţine că obligaţiile asumate de către creditoare au fost îndeplinite, lucru care nu se poate afirma  şi despre debitoare.

În consecinţă, debitoarea datorează creditoarei contravaloarea mărfii livrate şi neachitate coroborat cu înscrisul contabil de la fila 12, lucru recunoscut şi însuşit prin aplicarea ştampilei pe înscrisurile facturi fiscale, aspect ce dă caracter de certitudine creanţei reprezentând contravaloarea debitului principal în cuantum de 4 030,86 lei.

Totodată creanţa este lichidă, în înţelesul dispoziţiilor legale anterior enunţate, valoarea ei fiind determinată prin însuşi actul de creanţă reprezentat de către facturile fiscale..

În ceea ce priveşte exigibilitatea, instanţa constată  faţă de data scadenţei înscrisă pe facturi, că  a fost depăşită (13.07.2012 şi 24.07.2012).

Pentru motivele expuse, instanţa constată că, în conformitate cu art. 249 C.p.c., creditoarea a făcut dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile pe care o are împotriva debitoarei, în cuantum total  de 4 030, 86 lei  şi în condiţiile impuse de art. 1013 C.p.c..

În conformitate cu art.1021 alin.3 C.p.c., instanţa va stabili un termen de plată de 10 zile pentru creanţa de 4 030, 86 lei.

Cu privire la factura fiscală  în valoare de 199,99 lei instanţa constată că nu este însuşită expres la plată de debitoare întrucât este semnată fără a se putea identifica persoana şi calitatea semnatarului.

Acceptarea tacită a facturii presupune dovedirea unei manifestări de voinţă neîndoielnice în acest sens din partea debitoarei, căreia să i se poată acorda valoare juridică. Simpla tăcere a debitoarei nu valorează acceptare.

Totodată prezumţiile ce se pot trage din plata parţială a uneia dintre facturile neacceptate sau din caracterul constant al livrărilor, precum şi din alte probe, nu pot fundamenta admiterea pretenţiilor în cadrul procedurii sumare a ordonanţei de plată, ce trebuie să se bazeze pe înscrisuri necontestate şi asumate de părţi, iar nu pe prezumţii.

Pentru motivele expuse, instanţa va respinge cererea pentru plata sumei de 199,99 lei (din care s-au efectuat plăţi parţiale conform susţinerilor neprobate ale creditoarei în cuantum de 30 lei), ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu, cel al obligării debitorul la plata de penalităţi de întârziere, acesta  urmează a fi  respins  pentru următoarele considerente:

Clauza penală trebuia stabilită convenţional, fiind obligatoriu acordul debitorului.

Simpla menţionare pe factură a cuantumului penalităţilor în caz de întârziere nu atrage concluzia  că debitoarea a acceptat această prevedere contractuală. Este adevărat că facturile fiscale reprezintă mijloace de probă, în măsura în care acestea au fost acceptate la plată de către debitoare, dar acceptarea nu are altă semnificaţie decât confirmarea primirii produselor în cantitatea şi la calitatea descrisă în factură, fără a fi extrapolată la penalităţi.

 De plano, nu poate fi exclusă şi posibilitatea existenţei altor clauze, însă pentru validitatea acestora trebuie să se probeze acordul de voinţă neîndoielnic al celui/celor îndreptăţiţi să angajeze debitorul preţului.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge capătul de cerere privitor la plata de către debitor a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa reţine că pentru obligarea unei părţi la plata cheltuielilor de judecată trebuie îndeplinite două tipuri de condiţii:

1. condiţiile de procedură prevăzute de art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv că partea care urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată să cadă în pretenţii, iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens şi

2. condiţiile de fond, care sunt deduse din coroborarea art. 453 Cod procedură civilă cu art. 1357 Cod civil, ca partea ce urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată să aibă o culpă procesuală, respectiv să fie vinovată pentru naşterea litigiului.

De cele mai multe ori, aceste condiţii se suprapun, iar partea care se află în culpă cu privire la existenţa litigiului este cea care cade în pretenţii.

În conformitate cu regulile enunţate, fiind în culpă procesuală debitoarea urmează a fi obligată  la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei suportate de creditoare cu prilejul soluţionării cererii de chemare în judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 6 şi 22)

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite parte  cererea creditoarei S.C. XXX S.R.L.  formulată în contradictoriu cu debitorul S.C. YYY S.R.L. .

Somează debitorul să achite creditoarei în termen de 10  zile suma de 4 030,86 lei  reprezentând debit neachitat.

Respinge cererea pentru plata sumei de 199,99 lei, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de plată a penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere ca neîntemeiată.

Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de cerere în anulare,  în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.10.2013.