Pretentii

Sentinţă civilă 637 din 26.02.2009


SENTINTA CIVILA NR. 637

Sedinta publica din 26 februarie 2009

JUDECATORIA

Deliberând asupra prezentei cauze, constata urmatoarele:

Prin cererea formulata pe calea somatiei de plata  la data de 23.12.2008 si înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 6270/ 327/ 2008  reclamanta ... SA a solicitat instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa someze pârâtul ..... sa achite creditoarei urmatoarele sume: 

-1300,92 lei contravaloare energie electrica

- 552,59 lei penalitati de întârziere

- 55,00 lei taxa radio

- 144,00 lei taxa TV

- 31,75 penalitati taxa radio

precum si sa dispuna obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 168 lei.

În motivarea cererii  se arata ca, în fapt, în cadrul raporturilor comerciale dintre parti reclamanta în baza contractului nr. 8043048/ 03.10.2005 semnat de parti a  furnizat în mod continuu energie electrica pârâtului la domiciliul acestuia din localitatea...., jud.Tulcea, sens în care au fost emise facturile depuse la dosar, pentru suma aratata în petitul cererii, dar care nu au fost achitate.

În drept, reclamanta  si-a întemeiat cererea pe disp. art.969-970 C.civ., art. 970 c.proc.civ. , art. 56 din legea 13/2007 a energiei electice, HG 977/ 2003, HG 978/2003.

Pârâtul .... nu a depus la dosar întâmpinare si nu s-a prezentat în instanta prin reprezentant spre a-si exprima pozitia procesuala fata de cererea creditoarei, desi a fost legal citata in acest sens.

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar urmatoarele înscrisuri: aviz de conciliere nr. 418/ 07.02.2008  catre debitorul .... (f.4), tabel cu facturi neachitate (f.6) facturi fiscale (f.7- 24), contractul nr. 8043048/ 03.10.2005  de furnizare a energiei electrice si anexa( f.25-28 ).

Actiunea a fost legal timbrata.

La termenul  de judecata din data de 26.02.2009 s-a depus în copie certificatul de deces al pârâtului ..... De asemenea reclamanta a precizat ca numele pârâtului nu este cel înscris în cererea de chemare în judecata, ....

Potrivit art.137 alin.1  c.proc.civ. instanta se va pronunta prioritar asupra exceptiilor de procedura sau de fond care fac de prisos în tot sau în parte , cercetarea în fond a pricinii.

La termenul din 26.02.2009, în sedinta publica instanta a pus în discutie exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtului, ca exceptie de fond, absoluta si peremtorie.

Conform certificatului de deces seria DB nr. 223289, .... a decedat la data 21.12.1994, astfel încât la data investirii instantei de catre reclamanta, pârâtul .... nu avea capacitate de folosinta.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/ 1954 capacitatea de folosinta începe de la nasterea persoanei si înceteaza cu moartea acesteia. O persoana fara capacitate de folosinta nu poate fi parte în proces, în interpretarea per a contrario a art. 41 alin. 1 C.proc.civ.

Cum actiunea a fost introdusa  împotriva unei persoane fara capacitate de folosinta instanta urmeaza sa admita exceptia lipsei capacitatii de folosinta si sa dispuna respingerea cererii formulate de reclamanta .... în contradictoriu cu pârâtul .... ca nefondata pentru acest temei.

Domenii speta