Obligaţia de a face

Sentinţă civilă 292 din 28.04.2010


Dosar nr.860/829/2009

R O M A N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU

SENTINŢA CIVILĂ NR.292

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28.04.2010

COMPLET FORMAT DIN:

PREŞEDINTE : STOICA MARILENA DANIELA

Cu participare:

GREFIER : BUŢUCAN DANIELA

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect ” obligaţia de a face” formulată de reclamanţii: T.A., Z.D., D. M., G. D-tru, G. T. şi G.N., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Stănişeşti şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul G. D-tru, asistat de avocat Aur Elena, lipsă fiind reclamanţii:T. A., Z.D., D.M., G. T., G.N. şi pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Stănişeşti şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, menţiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi stadiul procesual, după care:

Instanţa constată că s-a depus prin serviciul registratură relaţiile din partea  Primăriei comunei Stănişeşti.

La întrebarea instanţei reclamantul, prin apărător arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Avocat Aur Elena, apărătorul reclamanţilor, având cuvântul pe fond solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor să efectueze punerea în posesie în mod corect, întocmirea corectă a schiţelor, pentru suprafaţa de 6,43 ha  teren arabil, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, considerând că sunt justificate.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

I N S T A N Ţ A,

- deliberând -

Prin cererea inregistrata sub nr 860 la data de 4.11.2009 pe rolul judecatoriei Podu Turcului , reclamantii T. A.,Z.D. ,D. M., G.Dumitru, Genes Teodora si Galateanu Niculina au chemat in judecata  Comisia locala de fond funciar Stanisesti si Comisia Judeteana Bacau solicitand instantei sa dispuna obligarea paratelor sa efectueze punerea in posesie si intocmirea corecta a schitelor pentru suprafata de 6,43 ha  teren arabil conform TP 109716 eliberat la data de 21.02.1995 pe numele autorului acestora Galateanu Petrache.

In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 6,34 ha teren arabil s-a facut  fara  punere in posesie efectiva nerespectandu-se vechiul amplasament detinut de autor.

Cauza este legal scutita de plata taxei de timbru.

In cauza au fost administrate proba cu acte si expertiza topocadastrala  extrajudiciara.

Instanta a dispus atasarea dosarului 81/829/2009 al Judecatoriei Podu Turcului  avand ca obiect modificarea Titlului de proprietate  109716 /1995 eliberat pe numele autorului reclamantilor.

Au fost solicitate si depuse la filele 24-26 din dosar, relatii de la Comisia locala de fond funciar a com Stanisesti.

A fost  atasata la filele 9-11din dosar expertiza topo cadastrala efectuata de catre expertul  Tranc Vasile in Dosarul 81/829/2009 .

Din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:

La data de 21.02.1995 prin titlul de proprietate nr 109716 i s-a reconstituit autorului reclamantilor  Galateanu Petrache suprafata de 6,34, teren arabil situat in com Stanisesti, sat Belciuneasa.

In momentul reconstituirii dreptului de proprietate, schita a fost intocmita in mod eronat astfel incat latimea terenului stapanit de reclamanti a fost stabilita la 23,4 m.

Din expertiza topocadastrala extrajudiciara rezulta  ca suprafata  de 2857 mp situata in tarlaua 70, parcela 3701/1 si suprafata de 1000 mp situata in tarlaua 94/3, parcela 1 va avea amplasamentul in perimetrul 12345,12,1 cu latime la strada de 40 m  si nu cu latimea de 23,4 m cum a fost stabilita in mod eronat prin schita intocmita de Comisia Locala Stanisesti.

 Prin adresa atasata la fila 24 din dosar, Comisia locala Stanisesti a comunicat instantei ca diferentele  de suprafata rezultate din schita intocmita cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate se explica printr-o “asa-zisa rotunjire” a rezultatelor.

 Avand in vedere concluziile expertizei topocadastrale efectuata de expertul Tranc Vasile ,instanta urmeaza sa admita actiunea reclamantilor si sa dispuna obligarea celor doua parate  la intocmirea corecta a schitelor cadastrale privind suprafata de  2857 mp situata in T 70, P3701/1 si suprafata  de 1000 mp situata in T 94/3, P 1 ca avand amplasamentul  in perimetrul 1,2,3,4,5,12,1 cu latime la strada de 40 mp.

 In baza art 274 Cod Procedura Civila, va obliga paratele la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocat. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanţii T.A., domiciliată în sat Belciuneasa, comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, Z.D., domiciliată în sat Mohorâţi, comuna Motoşeni, judeţul Bacău, D. M., domiciliată în Adjud, judeţul Vrancea, G.D. domiciliat în sat Belciuneasa, comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, G.T., domiciliată în sat Gura Căieşti, comuna Motoşeni, judeţul Bacău şi G. N., domiciliată în sat Belciuneasa, comuna Stănişeşti, judeţul Bacău în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Stănişeşti şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău.

Obligă pârâtele să dispună punerea în posesie a reclamanţilor cu suprafaţa de 2857 mp. situată în T 70, P.3701/1 şi suprafaţa de 1000 mp. situată în T. 94/3 Parcela 1 având amplasamentul în perimetrul 1,2,3,4,5,12,1 cu lăţimea la stradă de 40 mp. conform expertizei topocadastrale ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obligă pârâtele la întocmirea corectă a schiţelor cadastrale.

Obligă pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 500 lei constând în cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.04.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

STOICA DANIELA MARILENA BUŢUCAN DANIELA

Red. SDM/tehnoredact. BD

Ex.10;

13.05.2010

Sentinţa civilă a rămas definitivă la data de 28.04.2010 şi a devenit irevocabilă  la data de 12.07.2010  prin decizia civilă nr.616/12.07.2010  a Tribunalului Bacău prin care a fost respins recursul ca nefondat.

3