Evaziune fiscală

Prin sentinţa penală nr.1223 din 23.04.2013 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr. 5724/245/2012, s-a dispus, în baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, în infracţiunea prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.13 din Codul penal şi, în baza disp. art.11 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală rap. la art.10 alin.1 lit.i1) din Codul de procedură penală, cu referire la disp. art.741 alin.2 din Codul penal completat şi modificat prin Legea nr.202/2010, cu referire la art.13 din Codul penal, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.O.G., necunoscut cu antecedente penale, pentru infracţiunea constând în „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.13 din Codul penal.

În baza disp. art.741 alin.2 şi art.91 lit.c) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei, sancţiune care se va înregistra în cazierul judiciar al inculpatului.

S-a constatat că inculpatul I.O.G. a achitat părţii civile, prin reprezentanţii săi legali, integral, debitul efectiv cauzat prin comiterea faptei, respectiv suma de 25.329 lei şi suma de 4.783 lei cu titlu de accesorii.

S-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părţii civile, prin reprezentanţii săi legali, suma de 9.072 lei reprezentând diferenţă accesorii şi dobânda prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 la debitul principal, până la data la care acesta a fost achitat integral.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă, prin reprezentanţii săi legali, de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi din 14.02.2012, dat în dosarul penal nr.2625/P/2010 al unităţii de parchet sus-menţionate, înregistrat pe rolul instanţei sub nr.5724/245/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului I.O.G., pentru comiterea infracţiunii constând în „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, modificată şi completată, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal.

. Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, in perioada 22.10.2006 – 01.03.2010, cu intenţie, în calitate de mandatar al administratorului S.C. „M.M” S.R.L. Iaşi, a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 zile de la scadenţă, în sumă totală de 25.329 lei.

Prezent în instanţă la termenul de judecată din data de 02.04.2013, inculpatul I.O.G., asistat de apărătorul ales care, după verificarea şi constatarea regularităţii actului de sesizare, conform disp. art.300 alin.1 din Codul de procedură penală, anterior începerii cercetării judecătoreşti, a învederat instanţei că recunoaşte fără rezerve săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, prin actul de sesizare a instanţei, în condiţiile descrise în rechizitoriu şi că solicită, în temeiul disp. art. 320¹ Cod procedură penală, ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declaraţia inculpatului în sensul menţionat anterior fiind consemnată în procesul-verbal aflat la dosarul cauzei.

 Instanţa a admis, în temeiul disp. art. 320¹ Cod procedură penală, cererea formulată de inculpat, de a fi judeca doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere faptul că inculpatul I.O.G. a declarat că recunoaşte comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa şi că îşi însuşeşte întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi faptul că, la termenul de judecată din data de 04.09.2012, termen la care inculpatul a fost audiat pentru prima dată în cadrul procesului penal şi la care a recunoscut necondiţionat comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa, instanţa nu l-a interpelat asupra solicitării de judecare în baza disp. art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, aşa cum prevăd expres disp. art.320 ind.1 alin.3 din Codul de procedură penală.

Ca situaţie de fapt, instanţa a reţinut că societatea S.C. „M.M” S.R.L. a fost înfiinţată în anul 1997, având ca unic asociat, în acelaşi timp administrator, pe numita I.O.L. La data de 02.06.2006, susnumita a mandat pe fratele său, inculpatul I.O.G. să administreze societatea în numele său, conferindu-i puteri depline să reprezinte societatea în faţa terţilor precum şi a organelor statului şi să efectueze orice fel de acte, de administrare, conservare şi inclusiv de dispoziţie cu privire la activitatea societăţii, inclusiv efectuarea de plăţi prin virament bancar, orice alte operaţiuni bancare, depunere şi retragere a oricăror sume de bani din şi în contul societăţii etc., aşa cum rezultă din procura specială autentificată sub nr.1737 din 02.07.2006 aflată, în copie, la filele 316 – 317, dosar urmărire penală.

În urma înscrisurilor depuse la dosarul de urmărire penală (declaraţiile 101 şi 102 privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat şi, respectiv, privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, copii de pe bilanţurile contabile şi balanţele de verificare), instanţa constată că valoarea datoriilor către bugetul de stat ale S.C „M.M” S.R.L. Iaşi a fost întocmită de organele de inspecţie fiscală în baza declaraţiilor „100" şi „102" depuse de însuşi contribuabilul, periodic la DGFPJ Iaşi, prin care acesta declară obligaţiile de plată la bugetul de stat (declaraţia 100), respectiv obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurile speciale (declaraţia 102), pentru fiecare lună în parte (printre care şi stopajul la sursă). De asemenea, la sesizare este anexată şi fişa sintetică totală (editată în cauza de faţă la data de 10.05.2011 care dezvoltă situaţia centralizatoare mai sus menţionată pe fiecare lună în parte, în sensul că prezintă „termenul de plată” pentru fiecare obligaţie fiscală în parte (inclusiv obligaţiile de natura stopajului la sursă, caz în care termenul de plată reprezintă sfârşitul celor 30 de zile de la data reţinerii prevăzut de articolul 6 din Legea 241/2005 ca termen final, în care contribuabilul este obligat să vireze sumele reţinute, cu alte cuvinte luna imediat următoare lunii pentru care au fost evidenţiate aceste debite în declaraţiile 100 şi 102 - „perioada de raportare”) şi „obligaţia de plată neachitată" reprezentând fie debitul declarat („D"), fie majorările(„M) şi penalităţile(„P") aferente debitelor neachitate la termen.

Datoriile cu reţinere la sursă, stabilite de partea civilă, necontestate de către inculpat şi reţinute de instanţă, sunt în sumă totală de 25.329 lei, astfel:

1.contribuţia individuală de asigurări sociale - pentru perioada 22.12.2006-01.03.2010, în sumă de 10.443 lei

2.contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj - pentru perioada 25.12.2006-01.03.2010, în sumă de 576 lei

3.contribuţia individuală pentru asigurări de sănătate - pentru perioada 25.12.2006-; 01.03.2010, în sumă de 6.660 lei

4.impozit pe venituri din salarii - pentru perioada 25.10.2006 - 01.03.2010, în sumă de 7.650 lei

Impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă reprezintă impozitul datorat de către angajat pentru venitul salariat realizat (fiind un impozit pe venitul din salarii) şi contribuţia aceluiaşi angajat (care dobândeşte prin plata sa calitatea de asigurat) la unele fonduri de asigurări sociale (contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj şi contribuţia individuală pentru asigurări de sănătate). Deşi aceste contribuţii şi impozite sunt datorate de către angajaţi, obligaţia achitării revine angajatorului, prin reţinerea acestora din salariul angajaţilor pe statele de plată şi virarea în conturile corespondente.

Aşadar, veniturilor brute lunare cuvenite fiecărui salariat le sunt aplicate o serie de taxe şi impozite printre care şi cele cu reţinere la sursă, astfel că, din punctul de vedere al angajatului, la momentul încasării venitului salarial net (rest de plată) şi al întocmirii statelor de plată în care sunt evidenţiate reţinerile, contribuţiile şi impozitele datorate de acesta i-au fost reţinute deja din salariu, iar obligativitatea virării lor către bugetul consolidat al statului revine angajatorului.

Având în vedere cele expuse mai sus, s-au solicitat şi s-au ridicat de la S.C. „M.M.” SRL copii după statele de plată ale salariilor şi balanţelor lunare de verificare. Inculpatul I.O.G. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală copii după documentele contabile solicitate respectiv balanţele lunare de verificare pentru perioada iunie 2006- martie 2010 şi statele de plata, împreună cu adresele de înaintare către I.T.M. IAŞI .

La solicitarea organelor de urmărire penală, Inspectoratul Teritorial de Muncă a comunicat faptul că S.C. „M.M.” SRL a avut persoane angajate şi a înaintat totodată la dosar copii conforme cu originalul după statele de plata depuse de administrator (filele 68 – 176, dosar urmărire penală).

De asemenea inculpatul I.O.G. a depus la A.N.A.F., declaraţiile 100 şi 102 prin care se declară obligaţiile de plată la bugetul de stat (100) respectiv obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurile speciale (102) pentru fiecare lună în parte (printre care şi stopajul la sursă), pentru perioada vizată.

Toate încasările/plăţile realizate de o societate sunt prezentate în balanţele de verificare lunare (puse la dispoziţie de S.C. M.M. S.RL., prin inculpatul I.O.G., care evidenţiază de altfel întreaga activitate a unei firme.

O analiză a situaţiei comparative între debitele de natura stopajului şi operaţiunile derulate prin contul casa de către S.C. „M.M.” SRL Iaşi în perioada constituirii debitului către bugetul de stat, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, relevă faptul că în fiecare lună din perioada menţionată, societatea a efectuat, încasări/plăţi în/din casă care ar fi acoperit cu uşurinţă, întreaga valoare a stopajului la sursă. Mai mult decât atât, inculpatul a ridicat sume considerabile cu titlu de avansuri trezorerie, în mod nejustificat.

Situaţia de fapt reţinuta mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă:

- sesizarea penală formulată de ANAF - DGFPJ Iaşi;

- fişa sintetică totală a SC M.M. SRL (filele 91-110, dosar urmărire penală);

- declaraţii 100 şi 102 (filele 111-130, dosar urmărire penală);

- bilanţuri contabil şi balanţe lunare de verificare (filele 177-315, dosar urmărire penală);

- copie procura specială de împuternicire pentru inculpatul I.O.G. (fila 316, dosar urmărire penală);

- copii după statele de plată (filele 133-176, dosar urmărire penală);

Iniţial, inculpatul a declarat că situaţia financiară în care a ajuns societatea pe care o administrează s-a datorat crizei economice şi faptului că s-a intrat în impas financiar datorită neplăţii la timp de către clienţi a serviciilor prestate. Pentru a evita blocajul, s-au plătit prioritar furnizorii şi salariaţii, urmând ca în perioada următoare să fie achitate şi datoriile către bugetul de stat.

În declaraţiile date în faţa instanţei, la termenele de judecată din 04.09.2012 şi, respectiv, 02.04.2013, în prezenţa apărătorului ales al acestuia, inculpatul I.O.G. a recunoscut că nu a virat contribuţiile datorate bugetului de stat, deşi le-a reţinut de la angajaţi, precizând că este de acord să despăgubească partea civilă cu suma de bani solicitată şi care reprezintă prejudiciu cauzat bugetului de stat.

A constatat instanţa faptul că, pe parcursul judecării prezentei cauze penale, inculpatul I.O.G. a achitat suma totală de 30.112 lei, conform chitanţelor aflate, în copie, la filele 26 – 29, 40 – 41, 55 – 56, dosar instanţă şi, în original, la filele 48 şi 62, dosar instanţă. Urmare a achitării acestor sume, instanţa a dispus efectuarea unei adrese către partea civilă, pentru a preciza dacă inculpatul a achitat integral debitul datorat bugetului de stat. Prin adresa nr.18418 din 05.03.2013 emisă de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI IAŞI, aflată la fila 70, dosar s-a comunicat instanţei faptul că inculpatul I.O.G. a achitat integral debitul cauzat bugetului de stat, respectiv suma de 25.329 lei, rămânând de achitat suma de 12.413 lei reprezentând accesorii aferente debitului.

Instanţa  a constatat că, faţă de probele administrate în cursul urmăririi penale, fapta dedusă judecăţii se circumscrie formal, respectiv, ca incriminare, infracţiunii  constând în „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, modificată şi completată, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, faptă constând in aceea că inculpatul I.O.G., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, in perioada 22.10.2006 – 01.03.2010, cu intenţie, în calitate de mandatar al administratorului S.C. „M.M.” S.R.L. Iaşi, a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat, în termen de 30 zile de la scadenţă, în sumă totală de 25.329 lei, debit la care partea civilă a solicitat şi accesorii în cuantum de 12.413 lei.

În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată, prin reprezentanţii săi legali s-a constituit, iniţial, parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de totală de 39.184 lei, din care suma de 25.329 lei – debit efectiv şi suma de 13.855 lei – accesorii, conform cererii aflate la fila 17, dosar instanţă, precizând ulterior, că accesoriile datorate la debitul efectiv sunt în sumă de 12.413 lei, aşa cum s-a arătat anterior (fila 70, dosar instanţă).

A reţinut instanţa că deşi inculpatul, a recunoscut, în cursul cercetării judecătoreşti, săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, în cauză s-a făcut dovada, prin chitanţele depuse la dosarul cauzei de către inculpat şi aflate la filele menţionate anterior, a achitării integrale a debitului cauzat bugetului de stat şi solicitat de către partea civilă, respectiv a sumei de 25.329 lei şi a constatat instanţa faptul că inculpatul a achitat şi suma de 4.783 lei, parte din accesoriile solicitate de partea civilă, acesta achitând – în total – în cursul judecăţii, suma de 30.112 lei.

A reţinut instanţa faptul că în cadrul procesului penal, prejudiciul efectiv îl constituie suma reţinută prin stopaj la sursă pe care inculpatul trebuia să o vireze în conturile bugetelor speciale de stat, spre deosebire de prejudiciul stabilit în urma atragerii răspunderii civile delictuale, care este constituit din prejudiciul efectiv şi accesoriile fiscale (majorări de întârziere, penalităţi, etc.). Efectul răspunderii civile delictuale constă în naşterea unui raport juridic obligaţional între autorul faptei şi victimă, autorul faptei fiind obligat în cadrul acestui raport la repararea prejudiciului. Răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului, care include şi accesoriile fiscale.

Prejudiciul penal este cert stabilit la momentul săvârşirii faptei, pe când accesoriile fiscale sunt calculate până la data sesizării făcute de administraţia financiară, aceasta având obligaţia legală de a continua calcularea lor până la achitarea integrală de către contribuabil pe baza normelor specifice în materia executării silite prevăzute în codul de procedură fiscală şi codul civil.

Având în vedere toate aceste motive, instanţa a constatat faptul că prejudiciul penal total cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, modificată, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, constituit din suma reţinută prin stopaj la sursă, pe care inculpatul trebuia să o vireze în conturile bugetelor speciale de stat, aşa cum prevede textul de lege ce incriminează această faptă, însumează în speţa de faţă 25.329 lei şi a fost achitat integral de către inculpat, aşa cum s-a arătat anterior şi cum a precizat şi partea civilă, prin adresa înaintată la dosarul cauzei.

Or, instanţa a observat că potrivit dispozitiilor art.74 ind. 1 din Codul penal: „În cazul săvârşirii (…) a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat (aşa cum s-a făcut dovada în prezenta cauză penală, în cursul cercetării judecătoreşti), limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”, iar, potrivit alin.(2) al art. 74 ind.1 din Codul penal:  „Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale (aşa cum este cazul în speţa de faţă), se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează  în cazierul judiciar”.  Aceste dispoziţii privesc aplicarea unei sancţiuni administrative reprezintă o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

A constatat instanţa faptul că, prin Decizia nr.573/2011 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr.363 din 25.05.2011, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat faptul că disp. art.74 ind.1 din Codul penal sunt neconstituţionale şi că acest text de lege a fost introdus în Codul penal prin art.XX pct.2 din Lege anr.202/2010. Astfel, reţine instanţa faptul că de la data comiterii infracţiunii pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză şi până la soluţionarea acestei cauze, respectiv, pe durata procesului penal desfăşurat faţă de inculpatul I.O.G. au subzistat, o perioadă de timp, dispoziţiile art.74 ind.1 din Codul penal care, raportat la speţa de faţă, constituie o cauză de nepedepsire a inculpatului (prejudiciul cauzat bugetului de stat şi achitat integral fiind de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale), astfel încât această dispoziţie legală are caracterul de lege penală favorabilă, în sensul art.13 din Codul penal, chiar dacă la momentul actual, aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale, aşa cum s-a arătat anterior.

În raport de aceste prevederi  legale, instanţa a constatat că în cauza penală de faţă a devenit incidentă o cauză de nepedepsire în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.O.G., care este trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni economice prevăzută de lege specială, respectiv infracţiunea prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, modificată şi completată, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, care a achitat integral prejudiciul cauzat, prin fapta sa, părţii vătămate –aşa cum s-a arătat anterior - aspect în raport de care constată că nu mai sunt date suficiente cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea faţă de acesta a unei pedepse, ci dimpotrivă, că a intervenit în favoarea acestuia o cauză legală de nepedepsire, prev. de art. 74  ind.1 alin.(2)  din Codul penal şi care este incidentă în prezenta cauză penală, având caracterul de lege penală favorabilă, conform art.13 din Codul penal, faţă de succesiunea legilor penale. 

Ţinând seama de faptul că acordarea beneficiului cauzei de nepedepsire este condiţionată de achitarea integrală a prejudiciului în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă - condiţie îndeplinită în speţa dată - instanţa  a apreciat că nu se (mai) impune analizarea pe fond a cauzei deduse judecăţii, sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.O.G., prin rechizitoriul sus-menţionat, faţă de împrejurarea achitării în totalitate a prejudiciului, ci aplicarea cu prioritate a dispozitiilor legale care reglementează încetarea procesului penal, în condiţiile  prevăzute de art.10 alin.(1)  lit.i) ind.1 din Codul de procedură penală (privind existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzut de lege).  În acest context, instanţa a arătat că  din conţinutul textului legal al art.74 ind.1 din Codul penal, se desprinde concluzia evidentă că această reglementare a fost adoptată de legiuitor în interesul recuperării prejudiciilor cauzate diverselor societăţi comerciale sau bugetului general consolidat al statului; cu alte cuvinte,  legea recunoaşte  (tocmai în scopul sus-menţionat - cel al recuperării prejudiciilor cauzate prin comiterea infracţiunilor menţionate în cuprinsul art.74 ind.1 din Codul penal) dreptul inculpatului de a achita prejudiciul cauzat în schimbul acordării beneficiului cauzelor de nepedepsire sau, după caz, de reducere a pedepselor, la care se referă textul de lege menţionat anterior.

Pe de altă parte, date fiind dispoziţiile art.13 alin.(1) din Codul de procedură penală, instanţa a concluzionat că în cazul existentei unei cauze de nepedepsire (ca în speţa dată),  inculpatul are posibilitatea de a cere continuarea procesului penal pentru a (se) dovedi că fapta imputată nu există sau nu constituie infracţiune sau nu a fost săvârşită de către dânsul etc.),  situaţie în care instanţa, după administrarea întregului probatoriu, poate să dispună achitarea inculpatului (conform dispozitiilor art. 13 alin. (2)  din Codul de procedură penală).

Or, în speţa dată, inculpatul I.O.G. a înţeles să facă dovada achitării integrale a prejudiciului (pretins de către partea vătămată) şi nu a solicitat continuarea procesului, în vederea obţinerii unei eventuale soluţii de achitare, ci din contră, a declarat că a comis fapta ce i se impută, în condiţiile descrise anterior, precizând – prin concluziile depuse de apărătorul său ales că a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, solicitând, sau aplicarea unei sancţiuni administrative sau judecarea cauzei în baza procedurii simplificate prev. de art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, aşa cum rezultă din declaraţia dată de inculpat la termenul de judecată din data de 02.04.2013, din cererea formulată de acesta, de judecare în baza procedurii simplificate prev. de art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, cerere admisă de instanţă şi din concluziile formulate de apărătorul ales al inculpatului. 

Faţă de toate datele dosarului, instanţa a constatat că inculpatul I.O.G. a achitat integral prejudiciul reclamat de partea civilă, prin reprezentanţii săi legali, respectiv suma de 25.329 lei. Raportând valoarea prejudiciului  (pretins de către partea civilă) la dispoziţiile  art.74 ind.1 alin.(2) din Codul penal, care reglementează regimul juridic şi efectele cauzelor de nepedepsire şi de reducere a pedepselor, instanţa a constatat că  inculpatului îi sunt aplicabile dispoziţiile textului legal sus-menţionat, prejudiciul cauzat şi recuperat integral fiind  de până la  50.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale.

Instanţa a mai constatat şi faptul că, prin Legea nr.50/2013, publicată în Monitorul Oficial nr.146 din 19.03.2013 şi intrată în vigoare la data de 22.03.2013, s-a modificat Legea nr.241/2005, astfel încât infracţiunea prev. de art.6 din Legea nr.241/2005, este sancţionată – în prezent – cu pedeapsa cuprinsă între 1 an şi 6 ani închisoare, în condiţiile în care, anterior, era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani închisoare sau amendă, constatând astfel că legiuitorul, pe parcursul judecării prezentei cauze penale, a majorat limitele de pedeapsă în ceea ce priveşte infracţiunea pentru acre este judecat inculpatul. Având în vedere succesiunea de legi penale în timp, instanţa a constatat incidenţa în cauză a disp. art.13 din Codul penal, privind legea penală favorabilă şi în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă aplicabile inculpatului I.O.G., motiv pentru care a dispus, în baza disp. art.334 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, în infracţiunea prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.13 din Codul penal.

În consecinţă instanţa, constatând că în cauză există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, aplicabilă inculpatului - pe de o parte  - şi că pentru aplicarea acesteia sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege -  pe de altă parte - în baza dispozitiilor art.11 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală raportat la  dispoziţiile art.10 alin.(1) lit.i1) din Codul de procedură penală, cu referire şi la dispoziţiile art.74 ind.1 alin.(2) din Codul penal,  a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.O.G., pentru infracţiunea constând în „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, modificată şi completată, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal şi art.13 din Codul penal, constatând că există o cauză de nepedepsire prevăzută de art.74 ind.1 alin.(2) din Codul penal.

Având în vedere dispoziţiile art.91 lit.c) din Codul penal, rap. la art.74 ind.1 alin.(2) din Codul penal, potrivit cărora: „Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”, instanţa a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei, sancţiune care se va înregistra în cazierul judiciar al inculpatului.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că partea vătămată, prin reprezentanţii săi legali, s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de totală de 39.184 lei, din care suma de 25.329 lei – debit efectiv şi suma de 13.855 lei – accesorii, conform cererii aflate la fila 17, dosar instanţă, precizând ulterior, că accesoriile datorate la debitul efectiv sunt în sumă de 12.413 lei, aşa cum s-a arătat anterior (fila 70, dosar instanţă).

Pentru motivele expuse anterior, faţă de chitanţele depuse la dosar de către inculpat, prin care face dovada achitării prejudiciului cauzat bugetului de stat, faţă de adresa emisă de reprezentanţii legali ai părţii civile, aflate la fila 70, dosar, instanţa a constatat că inculpatul I.O.G., cu datele de stare civilă anterior-menţionate, a achitat părţii civile, integral, debitul efectiv cauzat prin comiterea faptei, respectiv suma de 25.329 lei şi suma de 4.783 lei cu titlu de accesorii.

Instanţa a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părţii civile, prin reprezentanţii săi legali, suma de 9.072 lei reprezentând diferenţă accesorii şi dobânda prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 la debitul principal, până la data la care acesta a fost achitat integral. Diferenţa de accesorii la care inculpatul a fost obligat s-a făcut prin raportare la suma de 13.855 lei solicitată iniţial de partea civilă cu acest titlu şi care rezultă şi din plângerea penală formulată de partea civilă şi din actele existente la dosarul de urmărire penală şi la suma de 4.783 lei achitată de inculpat în cursul judecăţii, din suma iniţial cerută cu acest titlu de către partea civilă.

Faţă de împrejurarea că debitul efectiv cauzat bugetului de stat a fost achitat integral, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa a respins cererea formulată de partea civilă, prin reprezentanţii săi legali, de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente.

Domenii speta

Spete similare