Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 2139 din 23.07.2012


JUDECATORIA MOINEŞTI  Cod 134

JUDETUL BACĂU

JUDECĂTOR CARMEN ANEMARIA GROAPĂ

Dosar 2011/260/2012

S.C. 2139/23 IULIE  2012

Constata că prin acţiunea înregistrată sub numărul  2011/260/2012, reclamanta RV , a chemat în judecată pârâtul CF  solicitând pe cale de ordonanţă preşedinţială, stabilirea domiciliului minorului CI , născut la 9.01.2006, la domiciliul reclamantei, exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către reclamantă şi suplinirea consimţământului pârâtului pentru  a lua minorul în străinătate.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 10 RON, iar în motivare se arată că  din relaţia de concubinaj  a celor două părţi  a rezultat minorul CI , născut la data de 9.01.2006.

 După naşterea minorului pârâtul i-a părăsit şi acesta nu a mai ţinut legătura cu minorul, nu l-a mai văzut de când acesta avea câteva luni, minorul nici măcar nu îşi cunoaşte tatăl, nu  s-a ocupat niciodată de creşterea, îngrijirea, educarea acestuia, nu a contribuit din punct de vedere material la  creşterea minorului.

Pârâtul, legal citat s-a prezentat la termenul din 15 mai 2012,  nu  a depus întâmpinare, şi nici nu a înţeles să-şi formuleze în altă  modalitate apărările, din interogatoriul luat ) fila 7 dosar) acesta a fost de acord în totalitate cu acţiunea formulată de reclamant. 

În cauză au fost depuse acte, s-a efectuat anchetă socială, a fost interogat pârâtul şi s-a audiat martora  CA  , probatorii  din analiza cărora instanţa reţine următoarele:

Din relaţia de concubinaj a  celor două părţi, a rezultat minorul  CCF născut la  9.01.2006

Din depoziţia martorei CA rezultă că  minorul  este îngrijit de reclamantă. Tatăl minorului nu ia legătura cu acesta, nu-i  dă nici măcar un telefon de sărbători şi nici nu contribuie material la creşterea  şi educarea sa.

Conform  art. 448  din Noul Cod  Civil, „Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie.”, iar potrivit art. 400 alin. 3 din acelaşi act normativ, „În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.”

Instanţa constată că din probele administrate rezultă că prezenţa pârâtului şi implicarea acestuia în viaţa  sa este  nulă, astfel  că  acest fapt  va fi avut în vedere  ca element esenţial  în deciziile privindu-l pe acesta.

Pentru a identifica care este interesul superior al copilului în contextul separării în fapt a părinţilor,  instanţa trebuie  să aibă în vedere mai multe  criterii obiective, respectiv:  dorinţele  şi sentimentele  copilului implicat,  nevoile sale  fizice, emoţionale şi educaţionale prezente şi viitoare,  efectul oricărei schimbări,  vârsta, sexul, trecutul, suferinţele  prin care  minorul  a trecut, relaţia afectivă  pe care  copilul o are  cu fiecare  dintre părinţi.

În cauza pendente  instanţa apreciază că  interesul superior al acestuia este ca domiciliul său să fie stabilit  la mamă. 

 Potrivit art. 398 din Noul Cod civil, „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”  Raportat  la considerentele de mai  sus, la care  se adaugă  recunoaşterea pârâtului şi  situaţia relatată de martora audiată potrivit căreia  pârâtul nu a  luat legătura  cu minorul de la naşterea acestuia, instanţa apreciază că există motive întemeiate  pentru ca  autoritatea părintească să  fie exercitată exclusiv de mamă. 

 Faţă  de  considerentele sus  expuse urmează să admită acţiunea formulată de reclamanta  RV , domiciliată în  comuna Agăş, sat Goioasa, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul CF , domiciliat în com.  Asău sat Leurezeni, jud. Bacău 

Va stabili ca domiciliul minorului CI, născut la data de 9.01.2006, să fie  la domiciliul  reclamantei.

Va stabili ca autoritatea  părintească  să fie  exercitată exclusiv de reclamanta RV.

Reclamanta RV , a solicitat instanţei, şi  suplinirea consimţământului  pârâtului pentru ca  reclamanta să ia minorul  cu ea în străinătate.

În motivare se arată că,  reclamanta  lucrează în străinătate, are locuinţă şi doreşte să ia minorul  în Italia, pentru a-l înscrie în sistemul de învăţământ.

În  Italia, are un loc de muncă stabil în baza unui contract de muncă  bine remunerat, posedă locuinţă ce îndeplineşte toate  condiţiile , împrejurări în care apreciază că interesul superior al minorului ar fi ca acestea să aibă  domiciliul la reclamantă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 581, 613 ind. 2 C.p.civ., 18 alin. 2  din Legea 274/2004, 100 din Codul familiei,  25 alin. 2 din Costituţia României, art. 37 din Legea 248/2005.

Cererea a fost legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 1,5 lei timbru judiciar.

S-a precizat de către apărătorul reclamantei că aceasta a formulat acţiune şi pe calea dreptului comun în dosarul 2006/2012 cu termen de judecată la 14 septembrie 2012 iar urgenţa se justifică pentru faptul că minorul trebuie înscris la şcoală până la 1 septembrie 2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Ordonanţa preşedinţială, prin esenţa ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică şi fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun.

Potrivit art.581 Cod procedură civilă pentru a putea ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice instanţa trebuie să analizeze îndeplinirea a trei condiţii: urgenţa măsurii, caracterul vremelnic al acesteia şi neprejudecarea fondului. În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.613 ind.2 Cod procedură civilă, potrivit căruia instanţa poate lua pe tot parcursul procesului de stabilirea domiciliului minorului şi exercitarea autorităţii părinteşti, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la stabilirea domiciliului minorilor, având în vedere că  dosarul de fond  este o procedură de drept  comun, care poate avea o durată mare.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii solicitate de reclamantă, instanţa constată că, aşa cum rezultă din actele depuse, reclamanta are un contract de muncă pe care trebuie să-l onoreze în Italia unde trebuie să se întoarcă, aceasta dorind să ia şi pe minor , pentru a fi împreună cu acesta.

În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al măsurii, potrivit art. 581 alin. 4 Cpc pe cale de ordonanţă preşedinţială nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului dreptului litigios ci numai măsuri provizorii care tind să păstreze un drept periclitat prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă şi ireparabilă. În cadrul acestei proceduri instanţa trebuie să evite orice măsuri care rezolvă fondul litigiului şi care fac imposibilă eventuala restabilire a situaţiei de fapt anterioare.

Reclamanta a făcut dovada că pe rolul instanţei are o cerere de de stabilirea domiciliului minorului, exercitarea autorităţii părinteşti şi suplinirrea consimţământului, ce face obiectul dosarului nr. 2006/260/2010,cu termen de judecată la data de 14.09.2012

Raportat la a treia condiţie necesară pentru încuviinţarea unei măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale, respectiv neprejudecarea fondului, instanţa constată că aceasta este îndeplinită întrucât instanţa nu a dispus o măsură cu caracter definitiv, nu a cercetat fondul raporturilor juridice dintre părţi, cercetând,pe baza probelor administrate doar aparenţa dreptului, aparenţă care este în favoarea reclamantei, care până în acest moment s-a îngrijit de minorii  rezultaţi din relaţia de concubinaj.

Conform dispoziţiilor art. 18 al. 2 din Legea 272/2004,“deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu înştiinţarea si acordul ambilor părinţi”.

De asemenea, art. 100 din C. fam prevede că  minorul locuieşte la părinţii săi si art. 25 al. 2  din Constituţia României că “ fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau  reşedinţainoricelocalitate din ţară, de a emigra si de a reveni în ţară”.

 Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul libereicirculaţiia cetăţenilor români în străinătate menţionează  în art. 37 că “minorul îşi stabileşte domiciliul în străinătate … în condiţiile coduluifamiliei şi aaltor legi speciale care cuprind reglementări în această materie”, iar  conform Normei metodologice din 26.01.2006 de aplicare a legii 248 / 2005 , art 29 al 1,

“domiciliul cetăţeanului român minor se stabileşte de drept,încondiţiile legii, în statul în care au domiciliul ambii părinţi sau, după caz, doar unul

din părinţi, dacă există acordul expres al celuilalt părinte”.

Conform art. 98 al 2 din C, fam. “ daca unul dintre părinţi seaflăîn neputinţa de a-si manifesta voinţa, celalalt părinte exercită singur drepturile părinteşti”.

Faţă de aceste dispoziţii legale, pentru ca minorul să părăsească teritoriul ţării şi să-şi stabilească domiciliul alături de mama lui, în Italia, instanţa apreciază că este necesar consimţământulexpres al tatălui, care însă este imposibil de a fi obţinut, raportat la situaţia că acesta de la termenul din 29 mai 2012 nu s-a mai prezentat în instanţă pentru a preciza dacă  îşi dă consimţământul pentru ca minorul să părăsească ţara-

În aceste condiţii, apreciind că lipsa consimţământului tatălui prejudiciază

însăşi interesul  superior al minorilor, instanţa va admite acţiunea şi  va suplini consimţământul  pârâtului cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti asupra

Minorului menţionat mai sus  mai sus de către mamă, pentru plecarea minorului cu mama sa în străinătate.

 În baza art. 274 cod proc civ va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.