Posibilitatea menţinerii personalului didactic din învăţământul preuniversitar ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare.

Decizie 143A din 10.02.2014


Posibilitatea menţinerii personalului didactic din învăţământul preuniversitar ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare.

-Art. 284 alin. 6 din Legea nr. 1/2011

-Art. 53 1 din Ordinul MECTS nr. 6239/2012

Menținerea personalului didactic din învăţământul preuniversitar ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare nu este o obligație, ci doar o posibilitate. Norma de lege folosește sintagma ,,poate fi menținut,,. În consecință, chiar în situația îndeplinirii condițiilor privitoare la gradul didactic I și competenţa profesională deosebită a cadrului didactic ce a solicitat menținerea pe post, consiliul de administrație are posibilitatea  de a aproba cererea sau de a o respinge.

Apelanta a avut posibilitatea de a contesta hotărârea în privința cererii sale de menținere ca titular după vârsta de pensionare în fața unei instanțe de judecată. În orice caz, necomunicarea refuzului consiliului de administrație al unității școlare de a o menține pe post pe apelantă nu afectează legalitatea hotărârii acestui consiliu, fiind o procedură administrativă ulterioară.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 143A din 10.02.2014)

Domeniu: Litigiu de muncă-obligaţie de a face

Prin sentinţa civilă nr. 2697 din data de 24.10.2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.Ş.J.T. invocată de acesta prin întâmpinare; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâtul I.Ş.J.T., ca fiind formulată împotriva unei persoane  fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă ca nefondată acţiunea  formulată şi completată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu  pârâtul L.T.M.; s-a luat act că reclamanta a renunţat la judecata capătului de cerere privind înlăturarea din lista cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante rezervate pentru concursul din 30 iulie 2013 a postului de educatoare la G. nr. 2-G.; a fost obligat reclamanta să plătească pârâtului L.T.M.  suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta P.E.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 476 şi urm.Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 284 alin. 6 din Legea nr. 1/2011, ,,Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în cazul în care în unităţile de învăţământ normele/posturile didactice nu pot fi acoperite cu titulari, personalul didactic din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut, cu aprobarea anuală a consiliului de administraţie, din învăţământul preuniversitar, ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,,.

Aceste dispoziții sunt reluate și în art. 531 din Ordinul MECTS nr. 6239/2012, cu modificările și completările ulterioare, care descrie procedura de formulare și soluționare a cererilor de menținere ca titular după vârsta de pensionare.

Din textul mai sus citat, reținem că menținerea personalului didactic din învăţământul preuniversitar ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare nu este o obligație, ci doar o posibilitate. Norma de lege folosește sintagma ,,poate fi menținut,,. În consecință, chiar în situația îndeplinirii condițiilor privitoare la gradul didactic I și competenţa profesională deosebită a cadrului didactic ce a solicitat menținerea pe post, consiliul de administrație are posibilitatea  de a aproba cererea sau de a o respinge. Susținerea apelantei că aprobarea consiliului de administrație nu reprezintă o condiție pentru menținerea ca titular după împlinirea vârstei de pensionare apare, astfel, ca nefondată, textul de lege neimpunând consiliului de administrație să admită cererea.

A invocat apelanta faptul că cererea i-a fost respinsă pentru motive subiective, apreciere pe care nu o putem reține ca fiind întemeiată, în condițiile în care votul în consiliul de administrație a fost secret, nu rezultă că s-ar fi făcut presiuni asupra membrilor acestui consiliu să voteze într-un anumit mod, iar opiniile exprimate în consiliul profesoral nu au fost toate în favoarea apelantei. Consiliul de administrație fiind un organ colegial, membrii acestuia nu pot fi trași la răspundere pentru votul exprimat.

În consecință, nu au fost încălcate prevederile legale, așa cum a susținut apelanta, astfel încât cererea de a fi menținută ca titular în anul școlar 2013-2014 nu este întemeiată. Fiind o cerere accesorie, va fi respinsă cererea apelantei de obligare a pârâtului la plata drepturilor salariale, în condițiile în care nu s-a dispus reintegrarea pe post.

Cererea de a fi menținută pe post și în continuare este neîntemeiată deoarece aprobarea consiliului de administrație este, de asemenea, anuală, cum prevăd atât Legea nr. 1/2011, cât și Ordinul nr. 6239/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Apelanta nu a probat existența unui prejudiciu care să impună repararea prin acordarea de despăgubiri, din moment ce angajatorul nu a avut o conduită nelegală sau abuzivă în privința sa.

În legătură cu înaintarea către I.Ş.J.T. a respingerii cererii apelantei de a fi menținută ca titular, Curtea constată că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 531 alin. 9 din Ordinul nr. 6239/2012, cu modificările și completările ulterioare, consiliul de administrație comunică nu doar acordul, ci și refuzul menținerii pe post. În speță, consiliul de administrație nu a înaintat respingerea cererii apelantei, dar aceasta nu i-a produs vreun prejudiciu, din moment ce a avut acces la instanță pentru contestarea hotărârii consiliului de administrație. Conform dispozițiilor art. 531 alin. 11 din Ordinul nr.  6239/2012, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziei Consiliului de administrație al I.Ş.J.T. cu privire la lista finală, cel interesat putea depune contestație la I.Ş.J.T., iar decizia asupra contestației putea fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Or, apelanta a avut posibilitatea de a contesta hotărârea în privința cererii sale de menținere ca titular după vârsta de pensionare în fața unei instanțe de judecată. În orice caz, necomunicarea refuzului consiliului de administrație al unității școlare de a o menține pe post pe apelantă nu afectează legalitatea hotărârii acestui consiliu, fiind o procedură administrativă ulterioară.

A mai criticat apelanta sentința de fond sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului I.Ş.J.T., critici ce vor fi respinse ca nefondate. Așa cum a reținut și instanța de fond, cererile de menținere ca titular după vârsta de pensionare, de reintegrare, de plată a drepturilor salariale și a daunelor morale decurg din executarea raporturilor de dreptul muncii existente între apelantă și unitatea de învățământ preuniversitar, L.T.M.. Măsura contestată aparține angajatorului, nu I.Ş.J.T.. În condițiile în care apelanta reclamantă a renunțat la cererea de a fi înlăturat din Lista cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concursul din 30.07.2013, a postului de educator la G. nr. 2 G., prezența în proces a I.Ş.J.T. nu mai este necesară.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

În baza art. 451 Cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata către intimatul L.T.M. a sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată  avansate în apel, respectiv onorariul de avocat şi cheltuieli de deplasare.