Anulare act

Sentinţă civilă 6135 din 16.09.2013


Dosar nr. …./318/2013

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 6135

Şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE DORINA IVĂNIŞI

Grefier ELENA CĂRBUNESCU

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC… SRL în contradictoriu cu pârâtul …., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au lipsit părţile, prezentându-se avocat …. pentru reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

Instanţa, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, iar temeiul de drept pentru care se constată competenţa instanţei este  art. 107 alin 1 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care reprezentanta reclamantei învederează instanţei că nu mai are alte cereri de formulat şi constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, repunerea părţilor în situaţia anterioară si obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, depunând în acest sens, chitanţa de plată a onorariului de avocat.

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/318/2013, reclamanta S.C. …. S.R.L., în contradictoriu cu  pârâtul …. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …15.10.2009 la B.N.P Călina Marcel Horaţiu, încheiat între pârât în calitate de vânzător şi reclamantă în calitate de cumpărător, cu privire la cele 14.75 drepturi deţinute în Obştea Muntele Runcu, conform tabelei de drepturi, la poziţia 759, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului şi obligarea pârâtului să restituie suma de 29500 lei încasată la data încheierii contractului, actualizată la data plăţii efective şi integrale către cumpărător, reprezentând preţul contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul menţionat, având ca obiect drepturi pe care vânzătorul le deţinea în Obştea Muntele Runcu, conform tabelei de drepturi, cu tot activul si pasivul corespunzător numărului de drepturi, aceasta din urmă dobândind dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră, prin reconstituire, în baza sentinţei civile nr. …./05.03.2004 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu, şi prin H.C.J. nr. 3146/2002, H.C.J. nr. 3344/A/30.05.2003.

Reclamanta a mai susţinut că prin hotărârea Adunării Generale a Obştei …..din data de 09.03.2008 s-au hotărât revocarea şi alegerea membrilor Consiliului de administraţie şi Comisiei de cenzori, înstrăinarea de teren forestier, iar prin încheierea nr. 16/13.03.2008 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu s-a luat act de modificările şi completările aduse Statutului Obştii, fiind îndeplinite condiţiile legale.

De asemenea, reclamanta a mai susţinut că prin sentinţa civilă nr…./14.01.2010 pronunţată în dosarul nr. …/205/2009 de Judecătoria Câmpulung,  a fost admisă acţiunea prin care …. şi …. au solicitat instanţei anularea procesului-verbal al Adunării Generale a Obştii …. din data de 09.03.2008 şi a fost anulată hotărârea atacată, recursurile formulate împotriva acestei sentinţe fiind respinse prin decizia civilă nr. …./R/12.10.2010 pronunţată de Tribunalul Argeş.

Prin prezenta cerere reclamanta a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior anulării procesului-verbal al Adunării Generale a Obştei …. din data de 09.03.2008, în temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, întrucât au fost nesocotite dispoziţii legale edictate pentru valabila sa încheiere, iar nulitatea operează cu efect retroactiv, urmând a se dispune restabilirea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1321. 1516, 1550 Cod civil, O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 246/2005, Legea nr. 247/2005.

În dovedire, reclamanta a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar în susţinere a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, notificare, contract de vânzare-cumpărare, sentinţe civile.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1791 lei şi cu timbru judiciar în valoare de 5 lei (fila 23).

Pârâtul deşi legal citat nu s-a prezentat şi nu a formulat întâmpinare .

Analizând ansamblul materialului probator, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de faţă, societatea reclamantă solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr…. 3/2009 la BNP Călina Marcel Horaţiu şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii sale, motivat de faptul că prin sentinţa civilă nr…./14.01.2010 pronunţată Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. …/205/2009,irevocabilă prin decizia civilă nr. …R/12.10.2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost anulată hotărârea Adunării Generale a Obştei …. din data de 09.03.2008.

Instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr….14.01.2010 pronunţată Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. …205/2009 s-a dispus anularea hotărârii Adunării Generale a Obştei .….din data de 09.03.2008 pe considerentul că modificarea statutului şi a actului adiţional la statut s-a făcut în vederea înstrăinării de teren către o societate care nu era membră a Obştei, fapt ce încalcă dispoziţiile art. 28 titlul VI din Legea nr.  247/2005 şi art. 95 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Instanţa apreciază că aceasta a fost actul juridic iniţial în baza căruia părţile din prezentul litigiu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul prezentei cauze, şi că acest contract este un act juridic subsecvent, hotărârii Adunării Generale a Obştei …. din data de 09.03.2008.

Într-adevăr există excepţii de la principiul anulării actului subsecvent, respectiv cazuri, în care, deşi se anulează actul principal, actul subsecvent este menţinut, ce se justifică prin două principii de fapt, acela al ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi principiul asigurării stabilităţii circuitului civil.

 Aceste excepţii nu sunt incidente în prezenta cauză întrucât pârâtul este vânzător al drepturilor deţinute în Obştea …., nu subdobânditor al unui bun cu titlu oneros.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că a fost anulat actul juridic principal urmează a se constata şi nulitatea actului juridic subsecvent, existând legătură juridică directă între cele două acte juridice, în sensul că în lipsa actului juridic iniţial părţile nu ar fi putut încheia actul juridic subsecvent.

Instanţa va admite şi capătul de cerere având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară şi va obliga pe pârât să restituie reclamantei suma de 29500 lei actualizată la data plăţii efective, având în vedere faptul că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi se impune ca o sancţiune de drept civil ce constă în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, iar efectul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare este repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii sale, prin restituirea prestaţiilor efectuate.

Întrucât pârâtul a căzut în pretenţii, în temeiul art. 453 Cod pr.civ., instanţa îl va obliga să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând  onorariu de avocat conform chitanţei aflate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. …. S.R.L, cu sediul în ….., în contradictoriu cu pârâtul …, domiciliat în comuna …., jud. Gorj.

Constată nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. …./2009 la BNP Călina Marcel Horaţiu încheiat între reclamantă în calitate de cumpărătoare şi pârât în calitate  de vânzător.

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului .

Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 29500 lei actualizată la data plăţii efective.

Obligă pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013, la Judecătoria Tg Jiu.

PresedinteGrefier