Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 14460 din 19.11.2012


Dosar nr. 14192/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. 14460/2012

Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2012

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind petenta S.C. L. S.R.L. TG-JIU, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. G., având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns consilier C. P. pentru petentă şi martora M. R. A., lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se procedează la audierea martorei prezente sub prestare de jurământ religios, în condiţiile art. 193 C. pr. civ., declaraţia dată fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul atât pe excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale, cât şi pe fond.

Avocat C. P. pentru petentă solicită admiterea excepţiei, pentru motivele invocate în plângerea formulată, iar pe fond solicită admiterea plângerii, motivat de faptul că fapta nu există. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment.

JUDECATA

Asupra acţiunii civile de faţă:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 14192/318/2012, la data de 27.08.2012, petenta S.C. L. S.R.L. Tg-Jiu a formulat plângere contravenţională împotriva procesului - verbal seria GJ nr. 008999 emis la data de 17.08.2012 de către reprezentanţi ai I.T.M. G., solicitând în principal, pe cale de excepţie să se constate ca fiind prescrisă aplicarea sancţiunii amenzii, conform dispoziţiilor art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, motivat de faptul că fapta reţinută în sarcina petentei a fost săvârşită la data de 04.01.2012, iar controlul s-a efectuat la data de 17.08.2012.

Pe fond, petenta a solicitat admiterea plângerii şi anularea procesului - verbal de contravenţie, întrucât în momentul prezentării documentelor la agentul de control exemplarul de pe contractul individual de muncă al persoanei identificate existent la dosarul de personal avea trecută data primirii exemplarului de către salariată şi semnătura acesteia de 04.01.2012; în subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii, petiţionara a arătat că procesul - verbal este nelegal şi netemeinic întrucât persoana identificată a declarat în faţa reprezentanţilor intimatului că lucrează la societatea petentă din luna ianuarie 2012, că a semnat contractul de muncă, dar că nu l-ar fi primit, lucru care nu este real.

Petenta a mai arătat că controlul s-a efectuat în data de 17.08.2012, iar contractul de muncă a fost încheiat în 04.01.2012 cu începerea activităţii de la această dată şi a invocat în apărare dispoziţiile art. 1, 5, 13, 21, 34 din O.G. nr. 2/2001.

Conform art. 112 C. pr. civ., la dosarul cauzei s-au ataşat, în copie, procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, înştiinţare de plată, anexă, proces - verbal de control, contract individual de muncă, adresă, fişă de post, fişă de aptitudine, certificat de căsătorie, act de identitate, certificat de naştere, diplomă de bacalaureat, declaraţie (filele 8-28).

La data de 19.10.2012, intimata a înaintat prin fax, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată, motivat de faptul că procesul - verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, iar petiţionara a fost sancţionată în mod justificat în conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. 1 lit. p din Legea nr. 53/2003 (filele 30-32).

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115-118 C. pr. civ.

Ataşat întâmpinării, intimata a înaintat la dosar procesul - verbal de contravenţie contestat, proces - verbal de control, anexă, fişă de identificare, contract individual de muncă (filele 33-39).

În cauză a fost încuviinţată petentei proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiată persoana identificată de reprezentanţii intimatei, respectiv M. R. A. (fila 45).

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. 1 C. pr. civ., instanţa reţine următoarele:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenţiei seria GJ nr. 008999 încheiat la data de 17.08.2012 de I.T.M. G. (filele 8-9), petenta S.C. L. S.R.L. Tg-Jiu a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1500 lei, conform art. 260 alin. 1 lit. p din Legea nr. 53/2003, stabilindu-se cu ocazia controlului efectuat în data de 16.08.2012 la punctul de lucru al petentei situat în localitatea ………., jud. Gorj, a fost solicitată declaraţie de la persoana care desfăşura activitate la momentul controlului – dna M. R. A., care a precizat că nu a primit un exemplar din contractul individual de muncă până la data controlului, iar angajatorul nu a făcut dovada înmânării către salariată a unui exemplar din contractul individual de muncă anterior începerii activităţii, respectiv anterior datei de 04.01.2012.

Potrivit depoziţiei martorei audiate nemijlocit în faţa instanţei, aceasta era în posesia contractului de muncă pe care l-a încheiat cu societatea sancţionată (fila 45), la data efectuării verificărilor, astfel încât în lipsa altor probe care să ateste contrariul, se prezumă că data primirii contractului de către angajată a fost la 04.01.2012, data începerii activităţii.

Având în vedere aspectele expuse, rezultă că în speţă sunt incidente prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Prin urmare, instanţa va admite excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, invocată prin plângere, va admite plângerea şi va anula procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria GJ nr. 008999/17.08.2012, constatând că este de prisos analizarea celorlalte apărări de fond în acest context.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, invocată prin plângere.

Admite plângerea formulată de petenta S.C. L. S.R.L. TG-JIU, cu sediul în ………………., în contradictoriu cu intimatul I.T.M. G..

Anulează procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria GJ nr. 008999/17.08.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2012.

Preşedinte,

ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier,

LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Red. A.N./Tehn. L.G.

4 ex. - 14 decembrie 2012