Cerere formulată în baza art.138 din Legea nr.85/2006. Inadmisibilitate

Decizie 21 din 07.01.2014


Cerere formulată în baza art.138 din Legea nr.85/2006. Inadmisibilitate

 Formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar al debitoarei aflată în insolvenţă poate fi formulată până la închiderea procedurii insolvenţei.

-Articolul 138, art.136, art.141-142 din Legea nr.85/2006

 Deşi Legea nr.85/2006 nu conţine prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ şi în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, reiese că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 este o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu şi după închiderea acesteia şi radierea debitoarei, cum este cazul în speţă.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

 DECIZIA CIVILĂ NR. 21 din 7.01.2014)

Asupra cauzei civile de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 371/26.06.2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Civilă în dosarul nr. 28/87/2012/a1, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.F.P.T. împotriva pârâtului D. S. V., cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., reclamanta-creditoare D.G.F.P.T., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii formulate împotriva pârâtului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă la data de 28.08.2013 sub acelaşi nr. unic 28/87/2012/a1.

În faza procesuală a recursului nu s-au mai depus înscrisuri noi.

La termenul de judecată de astăzi Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ., a invocat ca motiv de recurs de ordine publică inadmisibilitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, faţă de data introducerii acesteia.

Analizând cererea de recurs atât prin prisma motivelor invocate atât de recurentă cât și a celui de ordine publică invocat din oficiu, Curtea a apreciat că acesta este fondat și l-a admis.

S-a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 180/07.03.2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Civilă în dosarul nr. 28/87/2012/a1 s-a dispus, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC M. C.SRL, cu consecinţa radierii acesteia din registrul comerţului.

S-a mai reţinut că, cererea reclamantei creditoare formulate împotriva pârâtului având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, care face obiectul prezentei cauze, a fost formulată la data de 13.03.2012, deci ulterior închiderii procedurii insolvenţei.

Deşi Legea nr. 85/2006 nu conţine prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ şi în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, reiese că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 este o cerere aferentă procedurii insolvenţei şi care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu şi după închiderea acesteia şi radierea debitoarei, cum este cazul în speţă.

Se are în vedere, în acest sens, că art. 138 conţine prevederi referitoare la atribuţii şi obligaţii ale administratorului judiciar şi ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare este supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85, câtă vreme, potrivit art. 136, prin închiderea procedurii administratorul judiciar / lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură.

La fel, art. 141 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar / lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel din nou cât se poate de evident că legiuitorul priveşte această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenţei.

Mai departe, potrivit art. 142 alin. 2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziţii legale reiese că după închiderea procedurii se poate realiza doar operaţiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, nu şi formularea cererii.

Ca urmare, faţă de cele de mai sus, şi în condiţiile în care prima instanţă a respins cererea de atragere a răspunderii întrucât a apreciat—ca nefondată, Curtea a apreciat că motivul de recurs de ordine publică este fondat, astfel că urmează a admis recursul și a schimbat sentința în sensul că a respins cererea de atragere a răspunderii ca inadmisibilă.

Cât priveşte criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs, Curtea a apreciat de prisos analizarea lor, întrucât acestea vizează temeinicia cererii de atragere a răspunderii, or în cauză nu este întrunită situaţia premisă pentru efectuarea acestei analize, respectiv formularea cererii de atragere în cadrul procedurii insolvenţei.