Recurs. Excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Recurs. Excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Art. 137 alin. 1 C.proc.civ., art. 138 alin.6 Legea nr. 85/2006  .

Decizia civilă nr. 998/23.04.2014 Curtea de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă.

Deliberand asupra recursului :

Prin Sentinta civila nr. 8350/15.10.2013 pronunţată în dosarul nr., T. B.-S. a VII a Civ. a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de D.G.R.F.P.M.B.- A.S.4.F.P. impotriva pârâtului G. N., ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut următoarele:

Societatea debitoare a fost înfiinţată în anul 2004, pârâtul având calitatea de  ca asociat unic și administrator. Prin sentinţa nr. 3683/25.03.2011 a T. B. S. a VI-a C. s-a constat dizolvarea de drept a societăţii debitoare, cererea de deschidere a procedurii fiind formulată de către lichidatorul judiciar.

 După deschiderea procedurii, pârâtul, reprezentant legal al societăţii , nu a mai putut fi contactat, lichidatorul judiciar neintrând în posesia documentelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, astfel încât raportul întocmit de către lichidatorul judiciar în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006  a avut la bază raportările contabile depuse de către societate la organele fiscale .

 Pentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi condus la ajungerea societăţii în încetare de plăţi.

 În aceste condiţii, lipsa de diligenţă manifestată de către administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activităţii nu este de natură a conducere la transferarea obligaţiilor societăţii asupra membrilor organelor de conducere.

În esenţă, răspunderea organelor de conducere reprezintă o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activităţii societăţii de la realizarea scopului pentru care a luat fiinţă şi au în vedere satisfacerea unui interes personal al acestuia  sau al unui terţ.

 În aceste condiţii, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor  prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existenţa unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăţiei și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvenţă.

 Creditoarea  a invocat  dispoziţiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, conform cărora răspunderea organelor de conducere poate fi atrasă în condiţiile în care au generat starea de incapacitate de plată prin continuarea, în interes personal, care conducea, în mod vădit, la încetare de plăţi.

 Din această perspectivă, creditoarea a invocat în mod generic existenţa unui management defectuos și omisiunea de a formula de către debitoarea însăși a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenţei, fără indicarea unor date concrete din care să rezulte continuarea unei activităţi având un caracter vădit neprofitabil al activităţii pentru o perioadă lungă de timp pentru satisfacerea unui interes personal.

 Omisiunea formulării unei cereri de deschidere a procedurii de către administratorul statutar în condiţiile art. 27 din Legea nr. 85/2006  are relevanţă  din punct de vedere al posibilităţii antrenării răspunderii pentru pasivul societăţii numai în măsura în care debitorul ar fi continuat după intrarea în incapacitate de plată o activitate neprofitabilă în interesul personal al organelor de conducere, ceea ce în cazul de faţă nu a fost probat.

 În lipsa unor fapte și împrejurări concrete din care să poată fi dedusă în mod direct săvârșirea faptei în condiţiile  și cu consecinţele prevăzute de lege, nu se poate reţine întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea D.G.R.F.P.M.B.- A.S.4.F.P, solicitand modificarea hotararii in sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulata.

 În motivarea recursului se arată că, în fapt, în data de 16.11.2012 Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 a formulat în temeiul art. 138 alin. (1) lit. c şi d din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, o cerere de atragere răspunderii patrimoniale personale a numitului G. N. în calitate de administrator al societăţii, prin care s-a solicitat instanţei să dispună suportarea de către aceştia a debitelor cu care figurează societatea debitoare la bugetul de stat conform tabelului definitiv depus la dosar.

 Prin sentinţa comercială pe care o recurează, instanţa a dispus respingerea cererii formulată de către creditor.

 Consideră că instanţa de fond a procedat la soluţionarea cererii formulată de recurentă cu interpretarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).

A aratat instantei faptul ca prin continuarea unei activităţi ineficiente, reprezentanţii debitoarei au încălcat dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispoziţiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

 Prin încălcarea acestor dispoziţii legale se dovedeşte faptul că prin continuarea activităţii societăţii care se afla în încetare de plăţi, administratorul societăţii nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.

 În această situaţie, formularea cererii prevăzute de art. 27 din acelaşi act normativ, nu este o opţiune a debitorului, ci o obligaţie pe care administratorul nu o poate încălca.

In acest context, dispoziţiile art. 138 lit. c reprezintă o sancţiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziţii imperative ale legii care impun obligaţia de a solicita stabilirea stării de insolvenţă, cu menţiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).

 Fapta administratorului debitoarei de a nu depune documentele contabile cu ocazia lichidării, evidenţiază prin ea însăşi că acesta a acţionat contrar dispoziţiilor legii, nu a permis verificarea situaţiei fondurilor băneşti şi ale bunurilor societăţii astfel încât, imposibilitatea constatării exacte a situaţiei patrimoniale a debitoarei sub aspectul activului şi pasivului, în evoluţia cronologică pe toată durata societăţii, este cauzată de conduita pârâtului, care a prevăzut consecinţele atitudinii lui şi chiar dacă nu le-a urmărit, le-a acceptat, consecinţa fiind aducerea în stare de faliment a societăţii şi fraudarea creditorilor prin neputinţa de a-şi recupera creanţele din activul patrimonial al societăţii falite.

 Raspunderea membrilor organelor de conducere ale societăţilor ajunse în încetare de plaţi, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.

Neindeplinirea obligaţiilor legale, creează o prezumţie în legătură cu folosirea bunurilor şi creditelor societăţii debitoare de către pârâţi în alte scopuri, dovedeşte culpa acestora în ajungerea societăţii debitoare în incapacitate de plată.

Urmare a activitatii desfasurate de administratorii societatii, societatea a intrat in incetare de plaţi, si pe cale de consecinţa in faliment, recurenta  fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobânzilor si penalitatilor aferente acestora.

Instanta de fond a analizat eronat situatia de fapt, considerând ca nu sunt întrunite nici una dintre ipotezele cuprinse in art. 138 c) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei.

 Astfel, recurenta solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea sentintei instantei de fond, in sensul admiterii cererii formulata in baza art. 138 lit. c din Legea 85/2006 de către recurenta  si obligarea paratului G.N. la plata pasivului neacoperit.

 In drept: art. 299 si urm. din Codul de Procedura Civila, art. 138 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolventei, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.

Analizând actele dosarului sub aspectul excepţiei invocate din oficiu, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea formulată în condiţiile art. 138 alin. 1 sau 3 din acelaşi act normativ poate formula recurs numai administratorul sau lichidatorul judiciar, atât în situaţia în care intenţia de declarare a recursului este a administratorului judiciar, respectiv a lichidatorului judiciar, cât şi atunci când aceştia sunt solicitaţi în acest sens de adunarea creditorilor, respectiv de creditoarea ce deţine mai mult de jumătate din valoarea totală a creanţelor.

Raportat la aceste dispoziţii legale, recurenta – creditoare, chiar dacă a fost titulara cererii formulate în condiţiile art. 138 din Legea nr.85/2006, nu justifica legitimare procesuala în promovarea recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii sale.

Pentru aceste considerente, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curte va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge recursul pentru lipsa calităţii procesuale active .

Domenii speta

Spete similare