Emiterea unei dispoziţii prin care se soluţionează notificarea, formulată în temeiul Legii nr.10/2001.

Restituiri.

Emiterea unei dispoziţii prin care se soluţionează notificarea, formulată în temeiul Legii nr.10/2001. Contestarea dispoziţiei şi soluţionarea acesteia prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se recunoaşte dreptul la acordarea de măsurii reparatorii. Imposibilitatea formulări, ulterior, a unei acţiuni în justiţie prin care să se solicite compensarea cu alte bunuri şi înlăturarea măsurilor reparatorii stabilite anterior.

Art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 1201 din Codul civil din 1864

Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată, fiind emisă dispoziţia nr. /11.04.2007 de către pârâtul M.B. prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul ce a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, respingându-se totodată, cererea de restituire în natură pentru acest imobil.

Această dispoziţie a fost atacată de către reclamant, contestaţia fiind soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1477/F/22.09.2008.

Aşadar,  această dispoziţie a fost supusă cenzurii instanţelor de judecată în ceea ce priveşte legalitatea emiterii sale şi ca urmare a o a doua cerere,  chiar dacă prin aceasta se solicită de data aceasta măsuri compensatorii, nu mai poate fi formulată întrucât, în fapt, fiind investită cu o asemenea cerere, instanţa va trebui să procedeze din nou la verificarea legalităţii măsurilor dispuse prin Dispoziţia nr. 7693/2007, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 1201 Cod civil  precum şi dispoziţiilor art. 163 Cod procedură civilă.

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1755/21.10.2013, în dosarul nr. 77809/3/2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă la data de 23.12.2011, sub nr. de dosar 77809/3/2011 reclamantul SKJ, cu domiciliul ales in Bucureşti, str.G, sectorul 6, reprezentat de Av. P.N., a chemat in judecata in calitate de paraţi pe  M.B., reprezentat de P.G., cu sediul in SI si  SR, prin MFP, cu sediul in Bucureşti, sector 5, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa sa dispună asupra masurilor reparatorii cuvenite reclamantului pentru bunurile menţionate in decizia nr. /2007 a P.M.B. Se susţine că instanţa este investită să soluţioneze pe fond cauza, aşa cum rezulta din decizia XX/2007 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţiile Unite, publicata in M.Of. nr. 764/2007, după cum urmează  Parata P.M.Bsa fie obligata sa îi transmită in proprietate conform dispoziţiilor prevăzute de Legea 10/ 2001, in schimbul imobilului din str. CT, sectorul 1,preluat de stat in baza Decretului 223/1974 (construcţii si teren), vândut in temeiul Legii 112/1995, prin compensaţie cu alte bunuri – la valoarea bunului preluat, care va urma regimul prevăzut de art.25 (4) si art.26 (5) din lege sau să-i achite despăgubiri la valoarea bunului preluat, stabilita prin expertiza de specialitate, conform standardelor internaţionale de evaluare.

 S-a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi să plătească daune in suma de 12.000 lei suma ce va fi stabilita prin expertiza de specialitate, cu titlu de daune pentru paguba pricinuita de vânzarea apartamentului, de neaplicarea masurilor compensatorii si de neîncasarea despăgubirilor si dobânzilor aferente despăgubirilor ce poate produce efectele deoarece nu s-au stabilit care sunt masurile reparatorii in echivalent.

De asemenea,  s-a solicitat ca pârâţii să fie obligaţi sa îi plătească cate 500 lei lunar, daune cominatorii, cu motivarea ca emiterea dispoziţiei privind masurile reparatorii este o obligaţie legala, neexecutarea acesteia are un caracter intuitu persoane, neputând a fi adusa la îndeplinire pe calea executării silite.

In fapt, a motivat că imobilul din CT a aparţinut autorilor săi, a fost preluat in mod abuziv in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 si a fost vândut conform Legii 112/1995, deşi am solicitat restituirea in natura prin cererea si notificările înregistrate la PMB in anul 1996 si 2001.

Notificările nr. /2001 si /2001, înregistrate la Primăria Municipiului Bucureşti (notificările autorilor sunt înregistrate corect la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. /24.07.2001 si nr. /20.06.2001), prin care a solicitat restituirea in natura a imobilului preluat abuziv de stat, au fost soluţionate in parte prin dispoziţia nr. / 2007, prin acordarea de masuri reparatorii in echivalent, fără să se precizeze modalitatea in care acestea se vor aplica compensare cu alte bunuri sau servicii sau prin despăgubiri la valoarea de piaţa a bunului vândut in temeiul Legii 112/1995.

În precizarea acţiunii, reclamantul, în esenţă, a arătat că instanţa are posibilitatea să stabilească direct despăgubirile, soluţionând în acest fel pretenţiile reclamantului pe fond.

Pe cererea privind stabilirea despăgubirilor solicită să se judece în contradictoriu numai cu P.M.B., care a emis Dispoziţia nr./2007, dispoziţie care încă nu a fost transmisă Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

 Concluzionând însă asupra cererii sale, reclamantul a arătat că cheamă în judecată numai M.B. şi solicită ca instanţa să dispună asupra măsurilor reparatorii care i se cuvin potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilul format din teren şi construcţie demolată, situat în Bucureşti, str. E. P sector 1 sau să emită Primăria să emită o altă dispoziţie motivată, după care dosarul să fie înaintat la Comisia Centrală.

Temeiul de drept din cererea introductivă a fost menţinut.

La termenul din 22.03.2013 reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând expres că, în ceea ce priveşte prima etapă, numai M.B. – prin primarul general are calitate procesuală pasivă, pârât pe care instanţa urmează să îl oblige, potrivit art. 26 alin. 1 din legea nr. 10/2001, să dispună asupra măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul arătat mai sus, care constau în compensare cu alte bunuri şi/sau servicii oferite în echivalent, trecute în inventarul entităţii notificate cu acordul persoanei îndreptăţite şi/sau despăgubiri la evaluare bunului preluat de stat în mod abuziv.

La termenul de judecată din 17.04.2013 tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia puterii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 1477F/22.09.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin sentinţa civilă nr.876/17.04.2013 Tribunalul Bucureşti- Secţia a IV-a Civilă  a admis excepţia puterii de lucru judecat şi a respins acţiunea pentru putere de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1477 F/22.09.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Pentru a se pronunţa în acest mod,  prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din sentinţa civilă nr. 1477/F/22.09.2008 pronunţată în dosarul nr. 39086/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, rezultă că reclamantul SKJa formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. /11.04.2007 şi a solicitat restituirea în natură a imobilului, contestaţia fiind însă respinsă ca neîntemeiată.

Sentinţa civilă a rămas irevocabilă şi se bucură de putere de lucru judecat.

Prin cererea precizatoare din 22.03.2013 reclamantul a arătat în mod expres că temeiul de drept îl constituie art. 26 din Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtul M.B.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti,, a formulat recurs, în termen legal reclamantul S.K.J criticând-o pentru nelegalitate.

Se susţine că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit cauza, considerând că sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera excepţia puterii de lucru judecat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1200 pct. 1, art. 1201 şi art. 1202  alin. 2 Cod civil, cât  şi dispoziţiile legale indicate ca fiind temeiul legal al cererii.

Se arată că refuzul instanţei de a soluţiona o astfel de cerere constituie o încălcare flagranta a dispoziţiilor prevăzute de art. 1  din Protocolul nr. l si art.6 din Convenţia CEDO si art. 480-481 C.civ.

În contestaţia formulata împotriva dispoziţiei emise de P.M.B., obiectul cererii a constat in dreptul la restituirea in natura a imobilului preluat abuziv, iar in prezenta cauza s-a solicitat să fie recunoscut dreptul la măsura reparatorie prin compensare cu alte bunuri de aceeaşi valoare - drept recunoscut de lege - pretenţie nesoluţionata de P.M.B. si instanţele care au soluţionat contestaţia împotriva dispoziţiei nr.7693/ 2007.

Prin cel de al treilea element „cauza"se înţelege fundamentul pretenţiei afirmate, al dreptului invocat. Acesta este bazat exclusiv pe situaţia de fapt expusa in cererea precizatoare depusa in dosar.

Recurentul reclamant a arătat că soluţia dată de P.M.B., prin dispoziţia nr.7693/2007 şi aceea prevăzuta de instanţe prin hotărârile judecătoreşti pronunţate in dosarul nr. 39086/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, îl îndreptăţeşte să ceară instanţei competente protecţie juridica pentru recuperarea proprietăţii preluate de stat prin masuri compensatorii cu alt imobil sau bunuri aflate in domeniul public sau privat.

Aşadar, susţine recurentul reclamant, refuzul instanţei de a soluţiona o astfel de cerere constituie o încălcare flagrantă a dispoziţiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 6 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a dispoziţiilor art. 480-481 Cod civil.

Prin decizia civilă nr.1755/21.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.

Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, cât şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea reţine că recursul este nefondat.

În mod legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 1201 Cod civil  şi art. 163 Cod procedură civilă, tribunalul a soluţionat cauza pe cale de excepţie, hotărârea judecătorească pronunţată în cauză nefiind afectată de vreunul din motivele de casare sau modificare prev. de dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată precizate la data de 22.03.2013, în prezenta cauză, îl constituie obligarea pârâtului M.B. să dispună asupra măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul ce a aparţinut autorilor săi, care constau în compensare cu alte bunuri/servicii, în temeiul art. 26  alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată – dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, deţinătorul imobilului, sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauză, aşa cum susţine şi recurentul, a fost emisă dispoziţia nr. 7693/11.04.2007 de către pârâtul M.B. prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul ce a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, respingându-se totodată, cererea de restituire în natură pentru acest imobil.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, această dispoziţie a fost atacată de către reclamant, contestaţia fiind soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1477/F/22.09.2008.

Aşadar,  această dispoziţie a fost supusă cenzurii instanţelor de judecată în ceea ce priveşte legalitatea emiterii sale şi ca urmare a o a doua cerere,  chiar dacă prin aceasta se solicită de data aceasta măsuri compensatorii, nu mai poate fi formulată întrucât, în fapt, fiind investită cu o asemenea cerere, instanţa va trebui să procedeze din nou la verificarea legalităţii măsurilor dispuse prin Dispoziţia nr. /2007, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 1201 Cod civil  precum şi dispoziţiilor art. 163 Cod procedură civilă.

Aşadar, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, modalitatea în care au fost dezlegate anterior aspectele litigioase nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.

Manifestarea acestei excepţii procesuale nu poate conduce a concluzia încălcării dispoziţiilor art. 6 C.E.D.O, aşa cum afirmă recurentul, fiind o expresie a principiului stabilităţii raporturilor juridice civile,  iar în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O şi dispoziţiilor art. 480, 481 Cod civil, Curtea reţine că în prezent reclamantului i s-a recunoscut dreptul şi are deja un „bun”, respectiv dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalent conform procedurii administrative prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312  alin. (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare