Restituire

Actiunea în revendicare a unui imobil preluat de stat presupune, cu necesitate, verificarea existentei în patrimoniul reclamantului a unui bun în sensul art.1 din Primul Protocol al Conventiei

Domeniu - restituire

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.2323/2/2011 - DECIZIA CIVILA NR.159 A/05.04.2012)

Prin cererea înregistrata sub nr.43980/3/07.12.2007 la Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, reclamanta J.M. a chemat în judecata pe pârâtii S.R. prin M.F.P., S.R. prin P.M.B. prin P.G., S.R. prin C.L.M.B. si S.R. prin P.Sector 5 Bucuresti solicitând sa fie obligati sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în B., str.C. nr.20, sector 5, alcatuit din teren si casa de locuit cu subsol, parter, etaj si mansarda, precum si obligarea acestora la plata de daune interese de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data ramânerii definitive a hotarâri ce va fi pronuntata.

A mai solicitat reclamantul obligarea în solidar a pârâtilor la plata contravalorii lipsei de folosinta asupra acestui imobil, în cuantum de 200.000 lei.

Prin sentinta civila nr.1751/04.12.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis exceptia  lipsei calitatii procesuale pasive invocata de pârâtii S.R. prin M.F.P. si S.R. prin P. Sector 5 Bucuresti, a respins actiunea formulata de reclamanta J.M. îndreptata împotriva pârâtilor S.R. prin C.G.M.B. si S.R. prin P.M.B. prin P.G., ca neîntemeiata.

Tribunalul a constatat ca imobilul din strada C. nr.10, sector 5 a apartinut în proprietate bunicilor reclamantei - C. si L.M.H., fiind nationalizat conform Decretului nr.92/1950, asa dupa cum se mentioneaza în anexa la decret - pozitia nr.3507.

Potrivit Decretului Consiliului de Stat nr.152/1980, acest imobil a fost demolat ca fond fix.

Reclamanta a promovat prezenta actiune în revendicare întemeiata pe dreptul comun referitor la imobilul din Bucuresti, str.C. nr.20, sector 5, învederând ca titlul sau de proprietate este preferabil comparativ cu cel detinut de pârâti si care a fost construit printr-un abuz.

S-a retinut din raportul de expertiza topometrica întocmit în cauza la solicitarea reclamantei ca terenul revendicat este liber de constructii, însa în prezent este ocupat de utilitate publica, facându-se referire în acest sens la reteaua de termoficare si cea electrica.

În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca actiunea introdusa de reclamanta nu este fondata, întrucât nu sunt îndeplinite cerintele art.7-9 din Legea nr.10/2001.

Tribunalul a admis exceptia lipsei de calitate procesuala pasiva invocata de pârâtul S.R. prin M.E.F., întrucât din actele aflate la dosar nu rezulta ca acest pârât, în calitatea sa de reprezentant al S.R., este proprietarul imobilului în litigiu.

Totodata, a fost admisa si exceptia lipsei de calitate procesuala pasiva a P. Sectorului 5 Bucuresti cu motivarea ca aceasta nu este proprietara imobilului în litigiu.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:

- instanta de fond a încalcat principiul disponibilitatii si a schimbat temeiul de drept invocat de reclamanta prin actiune. S-a analizat pe fond actiunea raportat la dispozitiile Legii nr.10/2001, desi reclamanta a indicat ca temei de drept dispozitiile art.480 - 481 Cod civil raportat la art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si la art.20 din Constitutia României. Instanta de fond trebuia sa analizeze actiunea în revendicare prin comparare de titluri;

- actiunea în revendicare este admisibila chiar dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, asa cum se retine si în decizia data în recurs în interesul  legii nr.33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, fapt care a fost retinut de catre instanta de fond care a respins implicit exceptia inadmisibilitatii actiunii pronuntându-se pe fondul cauzei.

Prin decizia civila nr.670/A/9.12.2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a admis apelul si  a schimbat în tot sentinta apelata, în sensul ca a respins actiunea ca inadmisibila.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca reclamanta a învestit instanta de fond cu o actiune în revendicare întemeiata pe dispozitiile art.480 - 481 Cod civil raportat la dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel încât instanta avea obligatia de a analiza actiunea prin prisma acestor temeiuri de drept. Însa, Curtea, înainte de a verifica pe fond temeinicia actiunii prin prisma acestor temeiuri de drept a apreciat ca este obligata sa analizeze admisibilitatea actiunii în revendicare dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, având în vedere ca exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost invocata de M.B. prin P.G..

Apelanta a sustinut prin motivele de apel ca actiunea în revendicare este admisibila chiar daca a fost introdusa dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

În verificarea admisibilitatii acestei actiuni, Curtea a retinut trei aspecte si anume ca reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 pentru redobândirea imobilului, imobilul în litigiu nu a fost înstrainat de catre stat prin M.B. unor terti si actiunea a fost înregistrata la instanta ulterior intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, respectiv la data de 07.12.2007.

În aceasta situatie, Curtea a constatat ca actiunea în revendicare este inadmisibila întrucât persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun în materia revendicarii, respectiv dispozitiile art.480 Cod civil.

S-a apreciat ca aceasta este si regula instituita prin Decizia în interesul  legii nr.33/09.06.2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie care a retinut ca numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.10/2001, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura în termenele legale, au deschisa calea actiunii în revendicare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna-credinta, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995 de catre chiriasi.

S-a considerat ca aceasta solutie se impune ca fiind singura cale de a respecta principiul aplicarii prioritare a legii speciale fata de legea generala. În caz contrar, legea speciala ar fi golita de continut.

Respingerea ca inadmisibila a actiunii în revendicare de drept comun formulata dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, privind imobilele ce intra sub incidenta acestui act normativ, nu aduce atingere art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului care garanteaza protectia unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei sperante legitime cu privire la acel bun.

Or, în jurisprudenta CEDO, s-a subliniat ca simpla solicitare prin actiune de a obtine un bun preluat de stat nu reprezinta un bun actual si nicio speranta legitima, cu atât mai mult cu cât pâna la data de 07.12.2007 reclamanta a ramas în pasivitate dezinteresându-se de imobil.

Actiunea în revendicare este imprescriptibila dar aceasta imprescriptibilitate nu o îndreptateste pe reclamanta - apelanta sa ignore legile speciale adoptate de legiuitorul român si nici sa se considere titulara unui drept de proprietate asupra bunului în absenta unei hotarâri judecatoresti anterioare prezentei actiuni care sa fi constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, invocând dispozitiile art.304 pct.6-9 Cod de procedura civila.

În motivare, s-a sustinut ca în mod gresit a considerat instanta de apel ca actiunea în revendicare exercitata de catre reclamanta este inadmisibila, în temeiul Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Instanta de apel nu a avut în vedere întocmai dispozitivul acestei decizii, pe care a interpretat-o gresit, întrucât s-a stabilit ca atunci când exista neconcordante între legea interna si Conventie, trebuie sa se verifice pe fond daca si pârâtul în actiunea în revendicare nu are, la rândul sau, un bun în sensul Conventiei.

S-a sustinut ca instanta de apel a invocat retroactiv Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie care, de altfel, este favorabila reclamantei. La data înregistrarii actiunii în revendicare Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie nu fusese publicata în Monitorul Oficial al României.

A fost interpretata eronat jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului atunci când instanta de apel a statuat ca reclamanta nu detine un bun actual si nicio speranta legitima.

Prin decizia civila nr.1380/17.02.2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul formulat de reclamanta, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca actiunea în revendicare prin care se urmareste redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referinta a Legii nr.10/2001, introdusa dupa intrarea în vigoare a acestei legi, trebuie sa fie solutionata în egala masura, prin compararea titlurilor, însa, în aplicarea criteriilor de comparare nu se poate face abstractie de existenta legii speciale care prevede în ce conditii aceste imobile se pot restitui în natura persoanelor îndreptatite.

Astfel, s-a aratat ca potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotarârii judecatoresti de restituire, conform prevederilor acestei legi. Aceasta înseamna ca persoanele mentionate pot sa exercite actiunea în revendicare - pentru ca si-au pastrat calitatea de proprietar - dar nu oricând ci dupa primirea deciziei sau a hotarârii judecatoresti de restituire, si conform prevederilor legii speciale.

În egala masura, în solutionarea actiunii trebuie sa se determine care este partea ce poate fi considerata ca are un bun în sensul art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Or, pentru determinarea tuturor aspectelor aratate, se impune o analiza a fondului pricinii, fara ca actiunea în revendicare sa fie respinsa de plano ca inadmisibila.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie sub nr.2323/2/2011.

În calea de apel, în rejudecare, apelanta a depus la dosar o precizare prin care a reiterat ca detine în prezent un bun în sensul dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia CEDO cu privire la imobilul situat în Bucuresti, str.C. nr.20, sector 5.

În temeiul art. 298 cu referire la art. 167 Cod procedura civila, Curtea a încuviintat pentru apelanta si intimatul pârât S.R. prin P.M.B. proba cu acte.

La dosar au fost depuse relatii privind imobilul în litigiu de la Primaria sector 5 Bucuresti - Directia de impozite si taxe locale, evidenta notificarilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 cu privire la imobilul în litigiu comunicata de Primaria Municipiului Bucuresti, precum si titlul de proprietate al imobilului revendicat în urma adreselor înaintate la Arhivele Nationale.

Curtea, analizând apelul în raport de dispozitiile art. 295 alin. 1, dar si art. 315 Cod procedura civila, constata ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

Prioritar, Curtea constata ca pricina de fata a fost pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie, prin decizia pronuntata, nr. 1380/17.02.2011, aceasta admitând recursul, casând decizia atacata pronuntata de instanta de apel  cu consecinta trimiterii apelului spre rejudecare.

Asa fiind, în cauza devin incidente dispozitiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit cu care: "În caz de casare, hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului".

Textul legal citat instituie regula obligativitatii îndrumarilor date de instanta de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de catre aceasta si cu privire la necesitatea administrarii unor probe. Termenii în care este înscrisa regula sunt categorici, iar nerespectarea ei atrage desfiintarea hotarârii pronuntate.

Regula consacrata de art. 315 alin. 1 din Codul de procedura civila are o justificare deplina si o legitimare incontestabila ce decurg din însasi ratiunea controlului judiciar.

Astfel, în considerentele deciziei de îndrumare, Înalta Curte statueaza ca prezenta cauza trebuie solutionata prin raportare la legea speciala, respectiv ca prin raportare la art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001, persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, însa aceasta calitate o poate exercita numai dupa primirea deciziei sau a hotarârii judecatoresti de restituire, conform prevederilor legii speciale.

Totodata, cu caracter de îndrumare instanta de control judiciar a impus instantei de rejudecare sa determine care este partea ce poate fi considerata ca are un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, or, pentru determinarea tuturor aspectelor aratate s-a apreciat ca se impune o analiza a fondului pricinii.

Ca urmare, fata de statuarile instantei de recurs, nu mai poate fi considerata valida sustinerea apelantei - în sensul ca prezenta actiune nu a fost întemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001, astfel ca, pentru respectarea principiului disponibilitatii, legea speciala nu ar fi aplicabila - cauza urmând a fi solutionata si prin raportare la acest nou cadru legislativ, fata de dispozitiile obligatorii ale deciziei de control judiciar.

Curtea constata ca reclamanta a facut dovada dreptului de proprietate a autorilor sai asupra imobilului revendicat (intrat în proprietatea statului) prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 11980/27.04.1926 de Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat.

Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950 (adresa nr.728966/7099/06.05.2008 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti - fila 71 dosar fond), autorii reclamantei figurând la pozitia 3507 în anexa la acest decret, potrivit deciziei instantei de recurs acestui imobil fiindu-i aplicabile dispozitiile Legii nr.10/2001. Ulterior constructia a fost scoasa din functiune în vederea dezafectarii, imobilul facând obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 152/07.05.1980.

În cazul de fata nu s-a facut vreo dovada în sensul înstrainarii de catre stat a terenului în litigiu catre alti subdobânditori, dimpotriva, potrivit raportului de expertiza efectuat la instanta de fond, fostul imobil se regaseste în actuala Piata a Constitutiei, mai precis pe bd. Libertatii ce traverseaza Piata Constitutiei, terenul fiind liber de constructii, însa ocupat de lucrari de utilitate publica, respectiv bulevard, iar în subteran retea de termoficare si retea electrica.

Curtea constata ca reclamanta trebuiau sa utilizeze procedura speciala prevazuta de art. 21 si urmatoarele din Legea nr.10/2001 fata de situatia juridica a imobilului descrisa mai sus, procedura care asigura toate garantiile necesare, inclusiv accesul la instanta.

Din relatiile comunicate de Primaria Municipiului Bucuresti rezulta ca reclamanta nu s-a adresat cu o notificare conform Legii nr.10/2001 în termenul si conditiile prevazute de acest act normativ.

Curtea retine ca, potrivit deciziei nr.33 pronuntata în interesul legii în sedinta din  9 iunie 2008, de catre Înalta  Curte  de Casatie si  Justitie, adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu încalca articolul 6 din Conventie în  situatia în  care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectiva. Faptul ca aceasta cale speciala este sau nu una efectiva poate fi constatat printr-o analiza în  concret a fiecarei cauze. Prin urmare, în  procedura de aplicare a Legii nr.10/2001, în absenta unor prevederi de natura a asigura aplicarea efectiva si concreta a masurilor reparatorii, poate apare conflictul cu dispozitiile art.1 alin.1 din Primul Protocol aditional la Conventie, ceea ce impune, conform art.20 alin.2 din Constitutia României, prioritatea normei din Conventie care, fiind ratificata prin Legea nr.30/18 mai 1994, face parte din dreptul intern, asa cum se stabileste prin art.11 alin.2 din legea fundamentala.

Înalta Curte a mai retinut ca nu se poate aprecia ca existenta Legii nr.10/2001 exclude, în toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea în  revendicare, caci este posibil ca reclamantul într-o atare actiune sa se poata prevala la rândul sau de un bun în  sensul art.1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie. Este însa necesar a se analiza, în  functie de circumstantele concrete ale cauzei, în ce masura legea interna intra în conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si daca admiterea actiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice.

Dând valenta deciziei în interesul legii nr.33/2009, Curtea constata ca în analiza titlului exhibat de catre reclamanta, aceasta nu are un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie, contrar celor sustinute de catre aceasta parte.

În jurisprudenta actuala a instantei de contencios european - CEDO - s-a produs o schimbare în rationamentul construit pe tiparul cauzei Paduraru contra României din 1 decembrie 2005, continuând cu cauzele Strain si Porteanu, pe care Curtea  l-a aplicat constant, fara nicio abatere, în practica ulterioara, în ceea ce priveste continutul conceptual al notiunii de "bun".

Astfel, în practica anterior conturata, simpla pronuntare a unei hotarâri judecatoresti, chiar daca aceasta nu are caracter definitiv, prin care s-a constatat nelegalitatea preluarii de catre stat a unui imobil înainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificata de proprietate, din cauza imposibilitatii exercitarii dreptului de proprietate al reclamantilor, privare care, combinata cu lipsa unei despagubiri la valoarea de piata a bunului, este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Strain, paragraf 39; cauza Porteanu, paragraf 35; cauza Andreescu Muraret si altii - hotarârea din 19 ianuarie 2010, paragraf  20, pentru a da un exemplu recent).

Daca s-ar fi mentinut aceasta practica a Curtii, ar fi trebuit sa se aprecieze ca recunoasterea preluarii fara titlu a imobilului de catre stat este suficienta pentru existenta unui bun actual în patrimoniul fostului proprietar.

Într-adevar, distinctia între dreptul la restituire si dreptul la despagubiri se regaseste transant în cauza Atanasiu si altii contra României (hotarârea din 12 octombrie 2010), în care se fixeaza semnificatii ale notiunii de "bun" pe care Curtea le-a uzitat în mod constant în jurisprudenta sa.

Astfel, în aceasta hotarâre se arata ca un "bun actual" exista în patrimoniul proprietarilor deposedati abuziv de catre stat doar daca s-a pronuntat în prealabil o hotarâre judecatoreasca definitiva si executorie prin care nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a si dispus expres în sensul restituirii bunului (paragrafe140 si 143).

În caz contrar, simpla constatare pe cale judecatoreasca a nelegalitatii titlului statului constituit asupra imobilului în litigiu, poate valora doar o recunoastere a unui drept la despagubire, respectiv dreptul de a încasa masurile reparatorii prevazute de legea speciala, sub conditia initierii procedurii administrative si a îndeplinirii cerintelor legale pentru obtinerea acestor reparatii (paragrafe 141, 142 si 143).

Diferenta esentiala de abordare în cauza Atanasiu, fata de practica anterioara, a cerintei din art. 1 din Protocolul nr. 1, referitoare la existenta bunului în patrimoniul reclamantilor, produce consecinte asupra evaluarii cerintei - premisa a admiterii cererii în revendicare imobiliara.

Asadar, proprietarul care nu detine un "bun actual" nu poate obtine mai mult decât despagubirile prevazute de legea speciala.

Data fiind importanta deosebita a hotarârii - pilot din perspectiva  procedurii declansate în vederea schimbarii esentiale a procedurii de acordare a despagubirilor, aceasta decizie nu poate fi ignorata de catre instantele nationale, impunându-se a fi aplicata si în cauza pendinte, în interpretarea art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie.

Într-adevar, în recenta cauza Atanasiu si altii împotriva României, hotarârea din 12 octombrie 2010, paragraful 136, s-a aratat ca "în cazul în care un stat contractant, dupa ce a ratificat Conventia si inclusiv Protocolul nr. 1, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o asemenea legislatie poate fi considerata ca generatoare a unui nou drept de proprietate protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 în primul rând pentru persoanele care îndeplinesc conditiile prevazute în vederea restituirii".

În speta, reclamanta nu a obtinut o confirmare a dreptului sau de proprietate si nu are nici un interes patrimonial corespunzator unui drept de creanta, câta vreme nu a urmat procedura legii speciale care dadea dreptul la valorificarea pretentiilor pentru imobilul preluat abuziv.

Asa fiind, prin raportare la considerentele mai sus expuse, în mod gresit a sustinut reclamanta ca are un bun în sensul art.1 din Primul Protocol la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin raportare la considerentele expuse mai sus,  vazând si  dezlegarea obligatorie din recurs în sensul  ca, in aplicarea criteriilor de comparare  nu  se poate face abstractie de existenta legii  speciale, reprezentate de Legea nr. 10/2001, Curtea apreciaza ca, într-o asemenea  comparatie cu titlul statului, reclamanta nemaiputându-se prevala de un bun, nu  poate avea câstig de cauza  în prezenta actiune.

De asemenea, orice trimitere la Declaratia Universala a Drepturilor Omului în justificarea titlului preferabil al sau este inutila fata de statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului si importanta deosebita a hotarârii - pilot, aceasta hotarâre, asa cum s-a aratat mai sus, neputând fi ignorata de catre instantele nationale, impunându-se a fi aplicata si în cauza pendinte, în interpretarea art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie.

Apelanta a facut referiri în cadrul motivelor de apel si la demersul judiciar al numitei C.D., referiri care sunt fara suport în cauza de fata, reclamanta si aceasta persoana exhibând titluri de proprietate diferite, fiecare abordând cai diferite de recunoastere a pretentiilor lor fata de imobilul mentionat în titlul de proprietate exhibat.

Fata de solutia adoptata, Curtea apreciaza ca nerelevante sustinerile apelantei - în raport de constatarile expertului în sensul afectarii imobilului de detalii de sistematizare - în sensul ca nu întelege sa demareze proiecte imobiliare ce presupun efectuarea de sapaturi sau forari, cu atât mai mult cu cât detaliile de sistematizare sunt si terestre nu numai subterane. Mai mult, Curtea are în vedere ca dreptul de proprietate asupra unui termen are ca obiect "fata si subfata" lui (potrivit art. 489 Cod civil), proprietarul fiind considerat îndreptatit sa exercite prerogativele dreptului de proprietate si subteranului. Or, în cazul de fata, terenul este afectat de detalii de sistematizare si terane si subterane, neputându-se primi sustinerea apelantei în sensul ca în cazul în care îi va fi recunoscuta calitatea de proprietar a terenului va exercita numai prerogativele dreptului de proprietate numai în ceea ce priveste "fata" acestuia, desi, asa cum s-a retinut mai sus, si aceasta este ocupata de detaliu de sistematizare, aceasta neputând echivala cu o recunoastere a vreunui drept de proprietate.

De asemenea, Curtea apreciaza  ca  precizarile facute de apelanta  în calea de atac a apelului  prin trimiterile la art. 5. 2  din Legea nr. 71/2011, respectiv la art. 563-566  din Noul  Cod Civil,  nu  au  relevanta  asupra solutionarii  cauzei, câta  vreme, în materia imobilelor preluate de stat  care fac  obiectul  Legii  nr. 10/2001, exista  o  reglementare speciala  si  aplicabila  inclusiv dupa  adoptarea Noului  Cod civil. 

Fata  de solutia de respingere a  primului capat de cerere  constând în revendicare, Curtea va  constata ca nefondata si solicitarea apelantei  de obligare a  pârâtilor la contravaloarea lipsei  de folosinta a imobilului,  aceasta  pretentie  neputând  primi o  solutie favorabila  în conditiile  nerecunoasterii  unui  drept de proprietate al  reclamantei asupra imobilului.

În consecinta, Curtea, fata de considerentele de fapt si de drept retinute, constata ca apelul este nefondat si ca urmare, în temeiul art. 296 Cod procedura civila, îl va respinge ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare