Faliment. Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul preliminar privind o creanţă constatată prin titlu executoriu.

Faliment.

Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul preliminar privind o creanţă constatată prin titlu executoriu.

Dispoziţiile art. 66 alin. 1 se aplică doar administratorului judiciar, nu şi judecătorul sindic. Acesta din urmă, fiind învestit cu soluţionarea unei contestaţii la tabelul preliminar, are obligaţia de a analiza efectiv existenţa creanţei, administrând, în acest sens, probele necesare, conform alin. 3 al art. 73 din lege.

Înscrierea definitivă a unei creanţe în tabel, doar pentru faptul că administratorul judiciar ar fi încălcat dispoziţiile art. 66 alin. 1 din lege, încalcă dispoziţiile legale menţionate mai sus, paralizând orice posibilitate de contestare a acesteia de către debitor sau alt creditor, prin prisma dispoziţiilor art. 75 alin. 1. Dreptul debitorului de a contesta creanţele creditorilor este prevăzut chiar de art. 73 alin. 1 din lege. În aceste condiţii, s-ar ajunge şi la încălcarea dreptului de acces liber la o instanţă recunoscut de art. 6 CEDO şi art. 21 din Constituţie.

În raport de obiectul cauzei, contestaţie la tabelul preliminar, chestiunea constatării sau nu a creanţei prin titlu executoriu nu mai are relevanţă, căci art. 66 alin. 1 priveşte doar verificarea creanţei de către administratorul judiciar.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 7 din 06.01.2014)

Prin sentinţa civilă nr. 2627/14.03.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 29412/3/2012/a1, a fost respinsă ca admisă contestaţia formulată de SCA G şi A împotriva tabelului obligaţiilor debitorului SC A I SRL, fiind dispusă înscrierea în tabel a creanţei acesteia în sumă de 1.258.449,10 lei, rezultată din titlurile executorii prezentate.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că în cadrul procedurii de insolvenţă ce se desfăşoară împotriva debitorului S.C. A I S.R.L., creditorul SCA "G şi A” a formulat o declaraţie de creanţă pentru a fi înscris în tabelul obligaţiilor cu suma de 1.258.449,10 lei. Lichidatorul judiciar nu a înscris această creanţă şi a trimis o notificare creditorului, în conformitate cu prevederile art. 72 din Legea nr. 85/2006, prin care îi aduce la cunoştinţă motivele înlăturării acestei creanţe.

SCA "G şi A”  a încheiat cu clienta B.D. pe de o parte, dar şi cu persoana juridică S.C. A I S.R.L. pe de altă parte, contractul de asistenţă juridică nr. 250771/4.07.2012 având ca obiect asistenţa juridică constând în consultanţă permanentă lunară acordată societăţii şi asistenţa juridică şi reprezentarea clientei B.D. în procedura de divorţ. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 3 luni, onorariul stabilit fiind de 202.500 lei pentru persoana juridică şi 67.500 lei pentru persoana fizică. Clienta nu a achitat onorariul convenit, iar neplata la scadenţă a onorariului a determinat calcularea unor penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi întârziere – art.1.2 din contract. Penalităţile  de întârziere au fost calculate până la data deschiderii procedurii.

Apoi, aceleaşi persoane au mai încheiat cu Cabinetul Avocaţial I.A.M. contractul de asistenţă juridică nr.496752/4.07.2012, având acelaşi obiect, onorariul convenit fiind de 270.000 lei, nefiind achitat nici în acest caz.

Prin contractul de cesiune de creanţă nr.1/08.10.2012 SCA „G şi A” a preluat creanţa rezultată din contractul de asistenţă juridică nr. 496752/4.07.2012, în sumă de 270.000 lei, cesiune care a fost notificată debitorilor cedaţi la data de 8.10.2012, prin intermediul executorului judecătoresc.

Cele două contracte de asistenţă juridică (filele 16-17) au fost investite cu titlu executoriu de către Judecătoria sector 1 Bucureşti, după care au fost puse în executare la BEJ R.I.C. (filele 19, 28, 29), fără a se reuşi recuperarea creanţei.

În conformitate cu prevederile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu sunt supuse procedurii de verificare a creanţelor, cele constatate prin titluri executorii, fără a se face distincţie de provenienţa lor.  Ca urmare, lichidatorul judiciar trebuia să înscrie în tabelul obligaţiilor creanţele provenite din cele două titluri executorii, în condiţiile în care aceste titluri nu au fost contestate de către nici una dintre părţile îndreptăţite.

Pentru aceste motive instanţa a admis contestaţia creditorului şi raportat la prevederile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a dispus înscrierea creanţei solicitate în tabelul obligaţiilor debitorului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs C 99 SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A I SRL.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că judecătorul sindic a înscris în mod greşit în tabelul obligaţiilor debitorului creanţa creditorului SCA G şi A, atâta timp cât contractul de asistenţă juridică nr. 496752 / 04.07.2012 şi contractul de asistenta juridica nr. 250771 din 04.07.2012 nu sunt titluri executorii pentru creanţa pretinsă.

Judecătorul sindic si-a motivat soluţia sa pe dispoziţiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Textul art. 66 alin. (1) teza a ll-a şi alin. (2) reglementează excepţia de la regula verificării creanţelor. Aşadar, potrivit acestui text de lege, nu vor fi supuse verificării creanţele constatate prin titluri executorii.

Titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea in executare silită a creanţei pe care o constată, iar executarea nu e posibilă decât în raport cu obiectul pe care titlul executoriu l-a determinat

Tot astfel, în tabelul obligaţiilor debitorului sunt trecute creanţele constatate prin titlurile executorii, în raport cu obiectul pe care titlul executoriu l-a determinat.

Contractul de asistenta juridica nr. 496752/04.07.2012 şi contractul de asistenţă juridică nr. 250771/04.07.2012 nu sunt titluri executorii pentru sumele pretinse de creditorul SCA G şi A, deoarece nu respectă dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 124 din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit art.31 alin.(3) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat "contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu", dar doar cu privire la restanţele din onorariu. Potrivit dispoziţiilor art. 124 din Statutul profesiei de avocat "contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legale, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului".

Contractele de asistenţă juridică nu sunt titluri executorii pentru creanţa pretinsă, pentru că aceasta nu reprezenta onorariu restant şi cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului.

Deşi legea conferă contractelor de asistenţă juridică valoare de titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului, în speţă, sumele pretinse de creditorul SCA G şi A nu sunt constatate prin titluri executorii.

Lichidatorul judiciar a stabilit în mod corect că sumele înscrise în actele fundament al cererii de creanţă nu reprezintă onorariu avocaţial restant.

Art. 67 din Legea nr. 85/2006 permite lichidatorul judiciar să verifice fiecare cerere şi document depuse de creditori şi să efectueze o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe.

Suma de 270.000 lei nu reprezintă restanţă din onorariul avocaţial conform contractului de asistenta juridică nr. 496752/04.07.2012.

Onorariul lunar pentru prima lună de contract 04.07.2012 – 04.08.2012, care trebuia plătit în termen de 3 zile de la semnarea contractului, respectiv la data de 07.07.2012, a fost stabilit la suma de 90.000 lei (67.500 lei, onorariu avocaţial lunar pentru persoana juridică şi 22.500 lei, onorariu avocaţial lunar pentru persoana fizică).

Suma de 90.000 lei, deşi reprezenta onorariu avocaţial scadent la data de 07.07.2012, nu este restanţă din onorariul avocaţial. Onorariul avocaţial restant este doar acel onorariu avocaţial pe care clientul îl datorează pentru serviciile deja prestate.

Stabilind data de 07.07.2012, ca dată la care trebuia plătit onorariul, serviciile avocaţiale lunare erau plătite în avans, deoarece luna nu era încă încheiată.

Astfel, suma de 90.000 lei, onorariu avocaţial lunar pentru persoana juridica, respectiv onorariu avocaţial lunar pentru persoana fizica, deşi reprezintă onorariu avocaţial scadent, nu poate fi însă şi onorariu avocaţial restant, deoarece luna pentru care a fost perceput nu era încă încheiată.

Nu se poate pune semnul egalităţii între onorariul avocaţial scadent şi onorariul avocaţial restant datorită termenului stabilit de părţi ca dată scadentă de plata a onorariului. Dacă data scadentă de plată a onorariului ar fi fost stabilită la sfârşitul perioadei lunare pentru care era perceput acest onorariu, atunci am fi putut pune semnul egalităţii între onorariul avocaţial scadent şi onorariul avocaţial restant.

Din actele depuse de contestatoare nu reiese care este onorariul restant pentru că nu rezultă de nicăieri ce servicii au fost prestate de Cabinet Avocat l.A.M.

Contractul de asistenţă juridică nr. 496752/04.07.2012 face dovada faptului că Cabinet Avocat l.A.M. s-a obligat să presteze anumite servicii juridice, dar nu cu acest înscris se face şi dovada serviciilor prestate.

Contestatoarea trebuia sa dovedească ce servicii a prestat şi care este contravaloarea acestora cu o factură, acesta fiind documentul emis de furnizor cu lista serviciilor prestate clientului.

În lipsa facturii cu valoarea serviciilor avocaţiale prestate, administratorul judiciar nu avea nici un temei pentru a înscrie contestatoarea în tabelul preliminar cu suma de 90.000 lei.

Suma de 270.000 lei reprezintă daune-interese compensatorii, conform clauzei penale inserate la art. 5 din Contractului de asistenţă juridică nr. 496752/04.07.2012. Pentru această sumă, care nu este solicitată pentru serviciile avocaţiale prestate, contractul de asistenţă juridica nr.496752/04.07.2012 nu poate fi titlu executoriu.

Lichidatorul judiciar a stabilit totodată că această creanţă nu îndeplineşte nici cerinţa de a fi certă, pentru a putea fi trecută în tabelul obligaţiilor debitoarei.

Suma de 270.000 lei prevăzută cu titlu de daune-interese compensatorii a fost evaluată anticipat de prestatorul avocat prin clauza penală prevăzută la art. 5 din contract, nerespectarea termenului de plată a onorariului atrage ca sancţiune rezilierea contractului şi scadenţa anticipată şi imediată a întregului onorariu cu titlu de daune interese.

În speţă, părţile au făcut aplicarea dispoziţiilor art.1538 NCC privitoare la clauza penală. În acest caz, creditorul nu poate pretinde deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale.

Deşi creanţa este exigibilă – avocatul prestator a prevăzut termenul la care aceasta suma este datorată, şi lichidă – aceasta este determinată prin convenţia pârtilor, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în privinţa caracterului cert al acesteia.

Certitudinea creanţei presupune ca existenţa acesteia decurge din actul de creanţă sau din alte acte emanate sau recunoscute de debitoare, fără a se putea admite completarea acestuia cu o probă extrinsecă, exterioară şi care să reprezinte altceva decât un înscris recunoscut de debitoare.

Clauza penală reprezintă un contract accesoriu prin care anticipat se realizează o evaluare convenţională a prejudiciului rezultat din neexecutare, astfel că trebuie îndeplinite toate condiţiile acordării de despăgubiri, inclusiv cerinţa vinovăţiei în neexecutare. Or, singura în măsură să decidă cu privire la culpa contractuală şi îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii contractuale este instanţa de judecată, în urma promovării unei acţiuni pe calea dreptului comun de către contestatoare. Chiar dacă în materie contractuală culpa debitorului este prezumată, în cazul de faţă suntem în prezenţa unui contract sinalagmatic, în care părţile au dublă calitate de creditor şi de debitor, astfel încât este necesar să se determine care dintre acestea s-a aflat în culpă pentru neexecutare, putându-se proba chiar existenţa unei cauze străine exoneratoare de răspundere. Prin simpla ajungere la scadenţă nu devine aplicabilă în mod obligatoriu clauza penală, ci este necesar să se stabilească vinovăţia debitoarei. Pentru a se face aplicarea acestei clauze penale şi a se stabili vinovăţia debitoarei în executarea contractului sunt necesare probe extrinseci, care nu rezultă din conţinutul actului de creanţă reprezentat de contractul de asistenţă juridică nr. 496752/04.07.2012.

Pentru toate aceste considerente, lichidatorul judiciar a considerat că suma de 270.000 lei nu are un caracter cert, urmând ca acest lucru să se stabilească numai pe calea dreptului comun, într-o acţiune în despăgubiri.

Lipsa certitudinii creanţei a determinat lichidatorul judiciar să înlăture această creanţă şi să nu o înscrie în tabelul preliminar de creanţe.

Suma de 670.924,32 lei nu reprezintă restanţă din onorariul avocaţial, conform contractului de asistenţă juridică nr. 250771 din 04.07.2012.

Onorariul lunar pentru prima luna de contract 04.07.2012 – 04.08.2012, care trebuia plătit in termen de 10 zile de la semnarea contractului, respectiv la data de 14.07.2012, a fost stabilit la suma de 111.820,72 lei (echivalentul a 20.000 Euro plus TVA la cursul 1 Euro-4,5089 lei la data deschiderii procedurii 08.11.2012).

Suma de 111.820,72 lei, deşi reprezenta onorariu avocaţial scadent la data de 14.07.2012, nu este restanţă din onorariul avocaţial. Onorariul avocaţial restant este doar acel onorariu avocaţial pe care clientul îl datorează pentru serviciile deja prestate.

Stabilind data de 07.07.2012 ca dată la care trebuia plătit onorariul, serviciile avocaţiale lunare erau plătite în avans, deoarece luna nu era încă încheiată.

Astfel suma de 111.820,72 lei, onorariu avocaţial lunar pentru persoana juridică, respectiv onorariu avocaţial lunar pentru fizică, deşi reprezintă onorariu avocaţial scadent, nu poate fi însă şi onorariu avocaţial restant, deoarece luna pentru care a fost perceput nu era încă încheiată.

Nu se poate pune semnul egalităţii între onorariul avocaţial scadent şi onorariul avocaţial restant datorită termenului stabilit de părţi ca dată scadentă de plată a onorariului. Dacă data scadentă de plată a onorariului ar fi fost stabilită la sfârşitul perioadei lunare pentru care era perceput acest onorariu, atunci am fi putut pune semnul egalităţii între onorariul avocaţial scadent şi onorariul avocaţial restant.

Din actele depuse de contestatoare nu reiese care este onorariul restant pentru că nu rezultă de nicăieri ce servicii au fost prestate de SCA G şi A.

Contractul de asistenţă juridică 250771/04.07.2012 face dovada faptului ca SCA G şi A s-a obligat să presteze anumite servicii juridice, dar nu cu acest înscris se face şi dovada serviciilor prestate.

În lipsa facturii cu valoarea serviciilor avocaţiale prestate, în mod corect administratorul judiciar nu a trecut contestatoarea în tabelul preliminar cu suma de 111.820,72 lei. Suma de 670.924,32 lei reprezintă daune-interese compensatorii, conform clauzei penale inserate la art. 5 din Contractului de asistenţă juridică nr. 250771/04.07.2012. Pentru această sumă, care nu este solicitată pentru serviciile avocaţiale prestate, contractul de asistenţă juridică nr. 250771/04.07.2012 nu poate fi titlu executoriu.

Lichidatorul judiciar a stabilit însă că această creanţă nu îndeplineşte nici cerinţa de a fi certă, pentru a putea fi trecută în tabelul obligaţiilor debitoarei.

Faţă de faptul că şi în acest contract de asistenţă juridică au fost prevăzute daune-interese compensatorii prin clauza penală prevăzută la art. 5 – neplata onorariului la termen atrage scadenţa de îndată şi integrală a întregului preţ al contractului, instanţa urmează sa soluţioneze contestaţia având in vedere motivarea dezvoltata privind lipsa certitudinii creanţei.

Suma de 316.524,78 lei (echivalentul a 70.200 Euro la cursul 1 Euro - 4,5089 lei de la data deschiderii procedurii 8 noiembrie 2012), solicitată cu titlu de penalităţi potrivit art. 5 din Contractul de asistenţă juridică nr. 250771/04.07.2012, nu reprezintă o creanţa constatată printr-un titlu executoriu.

Această sumă nu reprezintă restanţă din onorariul avocaţial, astfel încât nici în privinţa acesteia Contractului de asistenţă juridică nr. 2507710/4.07.2012 nu este titlu executoriu.

Această sumă nu poate fi solicitată pentru servicii avocaţiale prestate, ea reprezentând daune-interese moratorii pentru executarea cu întârziere, fiind prevăzută prin clauza penală de la art.1.2 din contract – penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere pentru neplata onorariului la termen.

Pe lângă discuţiile cu privire la legalitatea perceperii acestei sume, având in vedere ca baza creanţei nu este datorată, se pune problema şi corectitudinii calculării acestei sume.

Contestatoarea a ajuns la suma de 70.200 euro potrivit următoarei formule matematice : 120.000 euro + TVA (debit principal) x 0,5 % x 117 zile (de la data scadentei 14 iulie 2012 până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei – 08.11.2012).

Această sumă nu a fost calculată corect conform art. 1.2 din Contractului de asistenţă juridică nr. 2507710/4.07.2012, deoarece debitul asupra căruia s-au aplicat penalităţile nu este de 120.000 + TVA, ci de 20.000 euro +TVA, deoarece onorariul avocaţial pe care părţile l-au stabilit a fi plătit la termenul scadent din 14.07.2012 a fost de 10.000 euro + TVA pentru persoana fizică şi de 10.000 Euro + TVA pentru persoana juridică.

Această sumă nu poate fi acordată decât după verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea ei de către instanţa de judecată, în urma promovării unei acţiuni pe calea dreptului comun, astfel încât nici în privinţa acestei sume nu este îndeplinită condiţia certitudinii creanţei, pentru a putea fi trecută în tabelul de creanţe al debitoarei.

Suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de executare ocazionate în dosarul nr. 364/2012 la BEJ R.l.C., nu reprezintă o creanţa constatată printr-un titlu executoriu.

Lichidatorul judiciar în mod corect a înlăturat şi această sumă şi nu a înscris-o în tabelul creanţelor debitoarei SC A I SRL.

Având în vedere ca debitoarea nu datorează sumele din titlul supus executării, ea nu datorează nici cheltuielile ocazionate de punerea în executare a acestui titlu.

În practica judiciară s-a statuat ca este nejustificată pretenţia creditorului pentru completarea creanţei sale cu onorariul achitat executorului judecătoresc, dacă executarea silita nu s-a mai efectuat, fiind suspendată.

Ca al treilea motiv de recurs, recurenta a susţinut faptul că judecătorul sindic a concluzionat în mod greşit că titlurile executorii nu au fost contestate de către niciuna din părţile îndreptăţite.

Creanţa SCA G şi A a fost verificată şi contestată chiar de către lichidatorul judiciar, aceasta fiind şi motivaţia pentru care aceasta creanţă a fost înlăturată şi nu a fost înscrisă în tabelul preliminar.

Dreptul administratorului judiciar de a contesta o astfel de creanţă, constatată prin act căruia legea îi conferă caracterul de titlu executoriu, rezidă atât din prevederile mai sus arătate, cât şi din cele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), b), f) din Legea nr. 85/2006.

Creanţa a fost contestată şi de către creditori, respectiv în cadrul contestaţiei la executare formulată de creditorul G.B. împotriva executării silite pornite de creditorul SCA G şi A împotriva debitoarei (Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – dosar nr. xxx/299/2012, dosar nr. yyy/299/2012).

Faptul că cele două contracte de asistenţă juridică au fost învestite cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 2 nu înseamnă că această instanţă a şi verificat validitatea acestor acte, procedura de învestire fiind o pură formalitate, inutilitatea acestei formalităţi fiind recunoscuta implicit de legiuitor prin modificările aduse în această materie prin noul cod de procedură civilă.

Învestirea cu formulă executorie este o operaţiune de "jurisdicţie graţioasa", cercetarea validităţii unui act juridic civil fiind de resortul "jurisdicţiei contencioase", aşa încât cererile prin care s-ar solicita anularea unui astfel de act nu ar putea fi luate in considerare de organul care acorda învestirea cu formulă executorie.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele :

În conformitate cu prevederile art. 66 alin. 1 din Legea 85/2006, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.

Potrivit art. 73 alin. 1 din aceeaşi lege, debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe.

În continuare, la art. 74 alin. 1, se prevede că, după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/ lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia – garantată sau negarantată – a fiecărei creanţe.

În temeiul art. 75 alin. 1 se permite contestarea tabelului definitiv doar în anumite condiţii prevăzute de text. Astfel, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

În speţă, administratorul judiciar a refuzat înscrierea creanţei solicitate de intimata-contestatoare, pentru motivele prezentate în notificarea adresată acesteia, reluate în recursul formulat. Pe de altă parte, contestatoarea a susţinut că administratorul judiciar a încălcat dispoziţiile art. 66 alin. 1 din lege, verificând creanţa, căci aceasta este constatată prin înscrisuri cu valoare de titluri executorii, concluzie însuşită şi de judecătorul sindic prin sentinţa recurată.

Procedând astfel, judecătorul sindic nu a analizat apărările ridicate de administratorul judiciar, în numele debitoarei, cu privire la existenţa creanţei, dispunând, prin admiterea contestaţiei, înscrierea definitivă a creanţei în tabel.

Or, dispoziţiile art. 66 alin. 1 se aplică doar administratorului judiciar, nu şi judecătorul sindic. Acesta din urmă, fiind învestit cu soluţionarea unei contestaţii la tabelul preliminar, are obligaţia de a analiza efectiv existenţa creanţei, administrând, în acest sens, probele necesare, conform alin. 3 al art. 73 din lege.

Înscrierea definitivă a unei creanţe în tabel, doar pentru faptul că administratorul judiciar ar fi încălcat dispoziţiile art. 66 alin. 1 din lege, încalcă dispoziţiile legale menţionate mai sus, paralizând orice posibilitate de contestare a acesteia de către debitor sau alt creditor, prin prisma dispoziţiilor art. 75 alin. 1. Dreptul debitorului de a contesta creanţele creditorilor este prevăzut chiar de art. 73 alin. 1 din lege. În aceste condiţii, s-ar ajunge şi la încălcarea dreptului de acces liber la o instanţă recunoscut de art. 6 CEDO şi art. 21 din Constituţie.

În raport de obiectul cauzei, contestaţie la tabelul preliminar, chestiunea constatării sau nu a creanţei prin titlu executoriu nu mai are relevanţă, căci art. 66 alin. 1 priveşte doar verificarea creanţei de către administratorul judiciar.

De asemenea, nu are importanţă nici contestarea sau nu a titlurilor executorii pe calea contestaţiei la executare, atâta timp cât s-a formulat o cerere de înscriere la masa credală.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Dat fiind că în mod greşit nu s-a intrat în cercetarea fondului, în raport de soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 C.proc.civ., Curtea a admis recursul şi a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Urmează ca, în rejudecare, instanţa de fond să analizeze aspectele invocate de părţi în contestaţia formulată şi în recurs, ce privesc existenţa creanţei pretinse de creditoarea-contestatoare, administrând în acest sens probele necesare judecării contestaţiei, conform art. 73 alin. 3 din lege.

Domenii speta

Spete similare