Pretenţii

Sentinţă civilă 1260 din 03.02.2012


Dosar nr. 18084/318/2011 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr.1260

Sedinta publica de la 03 Februarie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE MIRELA ALEXANDRA STOIAN

Grefier LIGIA NEGREA

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecata, având ca obiect pretentii, formulata de reclamanta SC G.C. SRL, împotriva pârâtei SC C.E.R. SA.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns administrator C. G. pentru  reclamanta, lipsa fiind reprezentanta pârâtei.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, instanta, din oficiu, a ridicat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei T. în raport cu obiectul cererii de chemare în judecata si a acordat cuvântul pe exceptie.

Administrator C.G. pentru reclamanta a lasat solutia la aprecierea instantei.

Dupa strigarea cauzei si ramânerea dosarului în pronuntare, s-a prezentat în instanta consilier juridic P. A., pentru pârâta, careia i s-a adus la cunostinta de catre instanta dreptul de a depune la dosar concluzii scrise, în raport cu exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei T., invocata din oficiu de catre instanta.

INSTANTA

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului G., la data de 21.10.2011, reclamanta SC G.C. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC C.E.R. SA, solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa dispuna obligarea pârâtei la plata sumei de 27.809 lei, reprezentând garantia de buna executie conform scrisorii de garantie bancara nr.9371 din data de 27.06.2011, suma actualizata la data platii efective, obligarea pârâtei sa primeasca produsele din facturile nr.955/09.08.2011, în valoare de 11.420,4 lei si nr.954/09.08.2011, în valoare de 18.890,16 lei, iar în caz de refuz sa fie obligata a plati valoarea prejudiciului suferit de reclamanta compus din valoarea produselor, transportul acestora, taxe vamale, în cuantum de 35.800 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, între parti s-a încheiat contractul nr.M516 /15.04.2011, în valoare de 278.090 lei,  iar potrivit acestui contract reclamanta trebuia sa livreze produsele mentionate în anexele 1 si 2 din contract, ocazie cu care societatea bancara ::: Sucursala T. a emis scrisoarea de garantie bancara valabila în perioada  24.05.2011-30.06.2011, pentru suma de 27.809 lei, a carei valabilitate s-a prelungit pâna la 30.07.2011.

Reclamanta a invocat ca a importat produsele din Rusia, ocazie cu care a dificultati în primirea acestora, astfel ca a solicitat achizitorului prelungirea termenului de livrare, cerere acceptata de SC C.E.R. SA, fiind încheiat astfel de catre parti actul aditional nr.M727/30.05.2011.

De asemenea, a invocat reclamanta ca nici pâna la aceasta data firma ruseasca SC G. SRL, nu a livrat produsele contractate de reclamanta, astfel ca aceasta s-a vazut nevoita sa solicite pârâtei încheierea unui nou act aditional, conform  adresei  nr.G1579 din 8.07.2011, transmisa prin fax, la care pârâta nu a raspuns.

Reclamanta a precizat ca produsele au sosit din Rusia la data de 5.08.2011, însa a primit înstiintare de la pârâta, prin care i s-a adus la cunostinta sa-si ridice produsele, aspect ce demonstreaza reaua credinta a acestei societati, deoarece în contract s-a prevazut ca, în situatia în care produsele se livreaza cu întârziere furnizorul trebuie sa plateasca penalitati  de 0,04% pe fiecare zi de întârziere.

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 1300,1270,1289 si 1345 C.civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar copie urmatoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumparare, nr.DJ-01, în limba rusa si tradus în limba româna, încheiat cu firma G. SRL, contractul pentru furnizare de produse piese schimb utilaj DET 250M2B nr.M516 din 15.04.2011, încheiat cu pârâta, actul aditional nr.1 la contractul nr.M516/2011, anexele 1 si 2 la contract, facturile fiscale nr.954 si 955 din 09.08.2011, scrisoarea de garantie bancara, adrese de corespondenta, actul aditional nrM727, documentul electronic de import,declaratia vamala.

Prin sentinta nr.400/15.11.2011 pronuntata de Sectia C. .. din cadrul Tribunalului G., s-a admis exceptia necompetentei materiale a Sectiei C.,  invocata din oficiu de catre instanta si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei  în favoarea Judecatoriei T.

Pe rolul Judecatoriei T. dosarul a fost înregistrat sub nr.18084/318/2011.

În aceasta faza procesuala s-a depus de catre pârâta SC C.E.R. SA întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata formulata de reclamanta, ca fiind inadmisibila, întrucât nu s-a urmat de catre reclamanta procedura prevazuta de art. 720 din 1 C.p.civ., privind convocarea la conciliere directa, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabila.

De asemenea pârâta a aratat ca cererea de chemare în judecata este nefondata, având în vedere prevederile art. 6.3 si 6.4 din contractul de achizitie nr. M 516/15.04.2011 încheiat între S.C. C.E.R. S.A si S.C. G.C. S.R.L care prevad ca " Achizitorul are dreptul de a emite pretentii asupra garantiei de buna executie, în limita prejudiciului creat, daca furnizorul nu îsi îndeplineste obligatiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretentii asupra garantiei de buna executie, achizitorul are obligatia de a notifica furnizorul precizând obligatiile care nu au fost respectate ( abateri de la calitate, neconformitati aparute, neînlocuirea produselor necorespunzatoare, etc.)"

S-a invocat ca reclamanta, la data emiterii facturilor nr. 954/09.08.2011 si nr. 955/09.08.2011 nu mai avea relatii comerciale cu societatea pârâta.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 115,  art. 720/1 din Codul de Procedura Civila.

În sedinta publica din data de 03.02.2012 instanta, din oficiu, a ridicat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei T. în solutionarea cauzei, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecata cu care reclamanta a investit instanta, apreciind ca Tribunalul G.- Sectia a II- a c. este instanta competenta cu solutionarea fondului cauzei si, constatând ivit conflictul negativ de competenta, urmeaza sa dispuna  înaintarea dosarului catre Curtea de Apel C. - Sectia a II a c., în vederea solutionarii conflictului de competenta, pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea de investire a instantei, reclamanta SC G.C. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC C.E.R. SA, solicitând instantei ca prin sentinta ce va pronunta sa dispuna obligarea pârâtei la plata sumei de 27.809 lei, reprezentând garantia de buna executie conform scrisorii de garantie bancara nr.9371 din data de 27.06.2011, suma actualizata la data platii efective, obligarea pârâtei sa primeasca produsele din facturile nr.955/09.08.2011, în valoare de 11.420,4 lei si nr.954/09.08.2011, în valoare de 18.890,16 lei, iar în caz de refuz sa fie obligata a plati valoarea prejudiciului suferit de reclamanta compus din valoarea produselor, transportul acestora, taxe vamale, în cuantum de 35.800 lei.

Reclamanta a aratat ca a încheiat cu pârâta contractul nr.M516/15.04.2011 ca urmare a derularii procedurii de achizitie publica, contract încheiat în baza OUG 34/2006.

Potrivit disp. art. 286 alin.1 din OUG 34/2006, procesele si cererile privind acordarea despagubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum si cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractelor de achizitie publica se solutioneaza în prima instanta de catre sectia comerciala a tribunalului, în circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.

În cauza dedusa judecatii, instanta constata ca pretentiile reclamantei împotriva pârâtei deriva din executarea contractului încheiat între parti sub nr.M516/15.04.2011, contract care s-a încheiat în temeiul OUG 34/2006, privind atribuirea contractele de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari si a contractelor de concesiune de servicii, asa cum rezulta din preambulul contractului mai sus mentionat.

Asadar, fiind vorba de pretentii ce deriva din executarea unui contract încheiat între partile litigante în temeiul OUG 34/2006, competenta de solutionare a cererii având ca obiect pretentii ce deriva din executarea contractului de achizitie publica, revine sectiei comerciale a tribunalului în circumscriptia caruia se afla sediul autoritatii contractante.

Constatând ca prin sentinta nr.400/14.11.2011 a Tribunalului G.- Sectia a II a c., aceasta instanta s-a declarat necompetenta material cu solutionarea cauzei în prima instanta, instanta de fond investita cu solutionarea cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenta si în consecinta, vazând disp. art. 20 pct.2 coroborat cu art. 21 si 22 alin.2 C.p.civ., urmeaza sa înainteze dosarul catre Curtea de Apel C.- Sectia a II-a C., pentru solutionarea conflictului de competenta si sa suspende din oficiu orice alta procedura pâna la solutionarea conflictului de competenta.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Declina competenta de solutionare a cauzei formulata de reclamanta SC G.C. SRL,  împotriva pârâtei SC C.E.R. SA, , în favoarea Tribunalului Gorj-Sectia a II-a C..

Constata ivit conflict negativ de competenta si înainteaza dosarul catre Curtea de Apel C. - Sectia a II-a C., pentru solutionarea conflictului de competenta.

Suspenda din oficiu orice alta procedura pâna la solutionarea conflictului de competenta.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica de la 03 Februarie 2012, la Judecatoria Târgu-Jiu.

Presedinte,

MIRELA ALEXANDRA STOIAN Grefier,

LIGIA NEGREA

Red.M.S. / 08 Februarie 2012

Tehn.L.N. / 3 ex.

1