Revocare suspendare executare pedeapsa

Sentinţă penală 240 din 24.04.2013


R O M A N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 364/270/2013 - revocare susp.executare pedeapsă  -

Înreg. 01.11.2012

SENTINŢA PENALĂ NR. 240

Şedinţa publică din data de 24.04.2013

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

Preşedinte –

Grefier –

Ministerul Public reprezentat de procuror –

Astăzi a fost pe rol judecarea sesizării Compartimentului Executări penale din cadrul Judecătoriei Oneşti privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată condamnatului ---, prin sentinţa penală nr. 162/20.03.2012 a Judecătoriei Oneşti.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 c.p.p.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă condamnatul asistat de avocat Enea Andreea din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus prin fax adresa nr. 33712/16.04.2013, după care,

Avocat --- pentru condamnat depune delegaţie pentru asistenţa juridică obligatorie seria oL01 nr. 227/15.04.2013 şi referatul privind plata onorariului de avocat din oficiu.

Condamnatul învederează instanţei că nu s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău întrucât nu a avut posibilităţi materiale.

Instanţa dispune reaudierea condamnatului , declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar, după citire şi semnare.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are alte cereri de formulat.

Avocat --- pentru condamnat nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri noi, instanţa declară terminată cercetarea judecătorească  şi acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării, avându-se în vederea reaua-credinţă a condamnatului, a se dispune în baza art. 864 al. 2 Cod penal  executarea în întregime a pedepsei aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 162/2012 a Judecătoriei Oneşti, în baza art. 71 al. 2 Cod penal a se interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat.

Avocat --- pentru condamnat, având cuvântul,solicită respingerea sesizării, cu onorariu de avocat din fondurile Ministerului de Justiţie.

Condamnatul, având cuvântul, precizează că îi pare rău şi promite că se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei penale de faţă,

Constată că la data de 22.01.2013, Compartimentul Executări Penale prin judecătorul delegat a sesizat instanţa în vederea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată condamnatului --- , prin sentinţa penală nr. 162/14.03.2012 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 7097/270/2011.

În motivarea sesizării se  invocă neîndeplinirea, cu rea – credinţă, de către condamnat a măsurii de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. a Cod penal.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa astfel sesizată reţine următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 162/14.03.2012 pronunţată de  Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 7097/270/2011 , definitivă , prin nerecurare pentru --- la 18.04.2012, acest inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 – 209 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal raportat la art. 74 al. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 76 al. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 Cod Penal instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani  reprezentând termen de încercare, potrivit art. 862  Cod Penal.

Totodată, instanţa a stabilit că pe durata termenului de încercare inculpatul --- este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la sediul Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău la termenele  fixate de consilierii de probaţiune;

- să anunţe, în prealabil, Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin.5 Cod Penal pe durata suspendării  executării pedepsei sub supraveghere instanţa a suspendat  şi executarea pedepselor accesorii.

Persoana condamnată --- a fost luată în eviden?a Serviciului de Proba?iune de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 04.05.2012 ,astfel cum rezultă din  con?inutul adresei nr.1566/04.09.2012.

În cursul întâlnirii cu consilierul de probaţiune condamnatului i s-au adus la cunoştinţă scopul, obiectivele şi modul de desfăşurare a supravegherii, consecinţele  neîndeplinirii măsurilor sau obligaţiilor stabilite de instanţă.

Cu toate acestea, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău a sesizat Judecătoria Oneşti , ca instanţă de executare , cu privire la imposibilitatea menţinerii şi derulării supravegherii persoanei condamnate ---întrucât aceasta nu s-a mai prezentat la întrevederile cu consilierul din data de 06.08.2012.

Din conţinutul adresei nr. 65/07.01.2013 rezultă că, în fapt, condamnatul nu a respectat termenul de prezentare de la a doua întrevedere, fiind necesar a se solicita de către consilier sprijinul poliţiei locale pentru a putea fi contactat cu o întârziere de 4 săptămâni.

Ulterior, persoana  condamnată --- nu s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău nici la întrevederile programate pentru datele de 06.08.2012 şi 21.12.2012, deşi poliţia locală a colaborat în sensul că a contactat pe condamnat şi familia acestuia, cărora le-a explicat necesitatea respectării obligaţiilor impuse de instanţă.

Consilierul de probaţiune s-a deplasat la Postul de  Poliţie al comunei Ştefan cel Mare pentru a-i înmâna persoanei condamnate cel de-al doilea avertisment înregistrat sub nr. 4701/14.12.2012 şi pentru a-i reaminti că are obligaţia prezentării la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău în data de 21.12.2012.

--- nu s-a conformat nici de această dată ceea ce a determinat serviciul de probaţiune ca, după aplicarea a două avertismente, să sesizeze instanţa cu privire la neîndeplinirea cu rea – credinţă a măsurii de supraveghere prevăzută de art. 863 al. 1 lit. a Cod penal – a se vedea filele 2 – 11, 17, 18, 22 dosar.

Prezent în instanţă, la datele de 06.02.2013 şi , respectiv, 24.04.2013, condamnatul a recunoscut nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 863 al. 1 lit. a Cod penal, invocând lipsa resurselor financiare indispensabile prezentării periodice, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău.

Susţinerile persoanei condamnate urmează a fi înlăturate, însă, ca apărări de circumstanţă din moment ce pe durata supravegherii el a lucrat, ce – i drept, fără forme legale la o societate comercială, fiind remunerat cu aproximativ 1.200 lei/lunar.

Reaua – conduită a persoanei condamnate --- în ceea ce priveşte respectarea obligaţiei impuse de instanţă în conformitate cu art. 863 al. 1 lit. a Cod penal este evidentă, acesta recunoscând la termenul din data de 24.04.2013 că nu a răspuns convocărilor primite de la consilierul de probaţiune nici măcar pe durata soluţionării prezentei cauze.

Faţă de considerentele mai – sus reţinute şi în baza art. 447 al. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 864 al. 2 Cod penal, instanţa va admite sesizarea Compartimentului Executări Penale şi, în consecinţă,  va dispune revocarea suspendării condiţionate a executării  pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 162/14.03.2012, pedeapsă pe care o va executa în întregime

Pe durata executării pedepsei i se va interzice persoanei condamnate --- exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a – II – a şi lit. b Cod penal în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal.

Cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză vor fi suportate de stat în conformitate cu dispoziţiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T  E:

În baza art. 447 al. 2 Cod procedură penală şi art. 864 alin.2 Cod penal admite sesizarea Compartimentului executări penale privind pe condamnatul ---- şi  în consecinţă:

Dispune executarea, în întregime, a pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată persoanei condamnate --- prin sentinţa penală nr. 162/14.03.2012 a Judecătoriei Oneşti, definitivă , prin nerecurare, la data de 18.04.2012.

În baza art. 71 al. 2 Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, interzice condamnatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a – II – a şi lit. b Cod penal.

În conformitate cu prevederile art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 24.04.2013.

PREŞEDINTE ,  GREFIER