Aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr.269/2014 privind art.4 din Legea nr.165/2013.

Decizie 5702 din 02.09.2014


Aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr.269/2014 privind art.4 din Legea nr.165/2013.

Prin Decizia nr.269 /2014 Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Dând eficienţă acestei decizii,  instanţa de recurs constată că interpretarea dată de prima instanţă articolului 34 alin.1 şi a art. 4 teza a doua din Legea 165/2013  în sensul admiterii excepţia prematurităţii acţiunii,  fără a se mai analiza  dacă refuzul pârâtei este justificat sau nu prin prisma prevederilor art.2 alin2 din Legea 554/2004, este în dezacord cu ipoteza reţinută de Curtea Constituţională în constatarea constituţionalităţii acestor texte de lege,  astfel că hotărârea pronunţată este nelegală .

Secţia de contencios administrativ şi fiscal  – Decizia nr. 5702/02 septembrie 2014

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara  sub nr. 45/57/2013, după ce a fost scos de pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de Contencios  Administrativ şi Fiscal în conformitate cu prevederile art. XXIII(4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, reclamanta P.R. a chemat în judecată pârâtul  Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să se dispună:

- obligarea pârâtei la atestarea raportului de evaluare întocmit în dosarul nr.22508/FFCC/2010 şi la emiterea deciziei  Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor reprezentând titlu de despăgubire în acest dosar,după data de 15.05.2013,data la care expiră  termenul de suspendare instituit de art. unic al O.U.G.  nr. 4/2012;

- obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată  şi la efectuarea plăţii sumei de 338.648 RON, după aceeaşi dată menţionată la capătul 1 al cererii;

- obligarea  pârâtei la plata cheltuielilor  de judecată efectuate cu ocazia prezentei cauze.

În motivarea acţiunii reclamanta arată , în esenţă, că la data de 2.05.2011 i s-a întocmit raportul de evaluare a proprietăţilor imobiliare tip teren liber de către un expert evaluator, membru ANEVAR, fiind stabilită suma de 338.648 RON,că a depus nenumărate diligenţe către pârâta Autoritatea Naţională  pentru restituirea Proprietăţilor respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) în vederea aprobării lui şi despăgubirilor la care este îndreptăţită, fără nici un rezultat.

Se mai arată că pârâta în mod nejustificat  tergiversează soluţionarea cererii sale, în condiţiile în care încă din anul 2011, de la întocmirea raportului de evaluare şi până în prezent nu s-a emis decizia CCSD.

Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere capătul de cerere privind obligarea la emiterea Deciziei Comisiei  Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlu de despăgubire.

În subsidiar, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii naţionale pentru restituirea Proprietăţilor, având în vedere că s-a adresat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor deoarece, cum însăşi această instituţie afirmă şi astfel cum reiese din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, legal citată, a formulat întâmpinare invocând:

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, cu privire la emiterea titlului de despăgubire;

- excepţia prematurităţii emiterii titlului de plată;

- excepţia inadmisibilităţii stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanţă;

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor B., legal citată, a formulat întâmpinare, invocând excepţia prematurităţii cererii introductive de instanţă.

Prin Sentinţa nr.5208/CA/2013Tribunalul Hunedoara Secţia a II a Civilă şi de Contencios Administrativ a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale  pentru Restituirea Proprietăţilor. A admis excepţia prematurităţii cererii introductive invocată atât de Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor cât şi de Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a respins  acţiunea în contencios administrativ  formulată şi precizată de reclamanta P.R. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect despăgubiri.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că  în anul 2010, reclamanta a înregistrat la ANRP – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o cerere de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr.247/2005.

La data de 2.05.2011 reclamantei i s-a întocmit raportul de evaluare a proprietăţilor imobiliare tip teren liber de către  SC  I.C.  SRL, expert evaluator, membru ANEVAR, fiind stabilită suma de 338.648 lei .

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRSP privind emiterea titlului de despăgubire, instanţa  a reţinut  că în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.165/2013,  ANRSP asigură secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Astfel, ANRSP nu are competenţă în emiterea titlului de despăgubire, decizia de acordare a despăgubirilor se emite  de către Comisia Naţională în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul  VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 165/2013.

Privitor la excepţia prematurităţii cererii introductive invocate atât de ANRSP cât şi de CCSD, instanţa  a reţinut că Legea nr.247/2005-privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (cuprinzând Titlul VII - privind Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate  în mod abuziv ) a fost modificată şi completată prin Legea nr.165/2013- privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură şi echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, lege ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013.

Potrivit noii legiferări intervenită în materia restituirii proprietăţii, dispoziţiile cuprinse în această lege sunt aplicabile şi cauzelor ce au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor.

Aşadar, se impune respectarea noii proceduri de compensare a imobilelor, în condiţiile prevăzute de noua Lege nr.165/2013, condiţii stabilite prin normele de aplicare.

Pentru toate acestea,s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor  şi excepţia prematurităţii cererii introductive invocată atât de ANRSP cât şi de CCSD şi s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta Papuc Rodica în contradictoriu cu pârâtele ANRSP şi CCSD, având ca obiect despăgubiri.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta P.R. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale  în ce priveşte obligarea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor  să emită decizia  reprezentând titlu de despăgubire.

În motivarea recursului susţine că pe tot parcursul procesului nu a fost informată de cursul acestuia de către avocatul său ,nu a fost citată şi nu i s-a comunicat hotărârea  ,motiv pentru care a reziliat contractul de asistenţă judiciară .Susţine că instanţa de fond  a reţinut greşit excepţia prematurităţii acţiunii ,întrucât rezolvarea cererii sale de finalizare a procedurii în faţa Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor  a fost amânată nejustificat de 11  ani ,reclamanta  a fost în 7 audienţe  solicitând emiterea deciziei.

În cauză a fost introdusă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ca succesoare în drepturi şi obligaţii a pârâtei Comisia Centrală de stabilire a despăgubirilor care a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul reclamantei este fondat şi a fost admis pentru următoarele considerente:

Motivul privind nelegala citare a reclamantei nu este fondat, având în vedere că rezilierea contractului de asistenţă judiciară a avut loc după pronunţarea hotărârii, acesta constituind doar temei pentru legala comunicare a hotărârii şi a termenului de declarare a căii de atac, însă nu şi în ce priveşte incidenţa art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 al. 2 Cod procedură civilă. 

Reclamanta a înregistrat acţiunea din prezentul dosar la 24.01.2013, hotărârea instanţei de fond s-a pronunţat la 17.10.2013 fundamentat pe prevederile art. 4 teza a doua  şi art.34 din Legea nr.165/2013.

Prin Decizia nr.269/2014 Curtea Constituţională a constatat că prevederile  art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.Curtea Constituţională a reţinut că art. 34 alin. (1) din Legea nr.165/2013 este de natură să încalce egalitatea armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza în care se interpretează că termenele prevăzute de acesta sunt aplicabile şi proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Astfel, Curtea a reţinut că ipoteza în care se pune în discuţie constituţionalitatea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea în care instanţa de contencios administrativ este sesizată în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.247/2005 de persoana îndreptăţită, nemulţumită de nesoluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului transmis de entitatea deţinătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluţionare asimilată - potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ competente. Curtea  a constatat că, prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluţionarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr.165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanţele chemate să le aplice, respingerea ca "devenite premature" a acţiunilor introduse de persoanele îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispoziţiile aceluiaşi text de lege. În acest context, Curtea  a reţinut că deşi desfăşurarea şi finalizarea procesului fuseseră prefigurate şi anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul iniţierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanţa în soluţionarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că ar fi aplicabile şi cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituţional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părţile aflate în proces o situaţie mai favorabilă. Mai mult decât atât,  Curtea observă că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluţie favorabilă, profită unei instituţii a statului, care este pârâtă într-un proces. Cu privire la influenţarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanşării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunţată în Cauza Agrati şi alţii împotriva Italiei (paragraful 58), că "principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale  se opun - cu excepţia situaţiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinţei puterii legislative în administrarea justiţiei cu scopul de a influenţa deznodământul judiciar al unui litigiu".

Dând eficienţă acestei decizii instanţa de recurs constată că interpretarea dată de prima instanţă articolului 34 alin.1 şi a art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 este în dezacord cu ipoteza reţinută de Curtea Constituţională în constatarea constituţionalităţii acestor texte de lege astfel că hotărârea pronunţată este nelegală .

Cum instanţa de fond admiţând excepţia prematurităţii acţiunii nu a mai analizat dacă refuzul pârâtei este justificat sau nu prin prisma prevederilor art.2 alin2 din Legea nr.554/2004 a fost admis recursul reclamantei, a fost casată hotărârea,  cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform art.312 alin.5 şi 304 pct. 9 Cod procedură  civilă.