Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 8008 din 18.11.2013


operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU; GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 8008/2013

Şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii MS, MI, SI şi pe  pârâta FE, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  s-a prezentat pentru reclamanţii lipsă avocat PL, prezentă fiind pârâta , asistată de avocat NC.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă  care învederează instanţei că s-a depus la dosar  în data de 31.10.2013 raportul de expertiză încuviinţat în cauză, apărătorul pârâtei depune la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză.

Se pun în discuţie obiecţiunile formulate de pârâtă.

Avocat NC pentru pârâtă solicită încuviinţarea obiecţiunilor şi revenirea cu adresă la expert pentru a preciza în concret dacă terenul din dovadă este acelaşi cu terenul din titlu şi pentru că SI nu este vecin.

Avocat PL pentru reclamanţi solicită respingerea obiecţiunilor, precizând că pârâta cunoaşte că SI este vecin, la fila 60 există o hotărâre judecătorească  încă din 1996.

Instanţa respinge obiecţiunile.

Constatând cercetarea procesului  încheiată , instanţa acordă părţilor cuvântul pe fond.

Avocat PL pentru reclamanţi solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi pronunţarea unei hotărâri ce ţine loc de act de vânzare-cumpărare , cu cheltuieli de judecată.

Avocat NC pentru pârâtă  solicită respingerea acţiunii, fiind vorba de vânzarea bunului altuia, aşa cum rezultă din adresa 6456/1997, că nu autoarea era proprietară , ci soţul acesteia LM, că nu a existat un partaj succesoral, astfel încât este vorba despre o cotă ideală, că s-a formulat acţiune separată pentru nulitate titlu , întrucât terenul era bun propriu al soţului , că nu există o individualizare a convenţiei întrucât nu corespunde vecinătăţile şi sentinţa civilă din 1996 trebuia transpusă în teren , cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu sub nr. 1177/318/2013, reclamanţii MS, MI, SI au chemat în judecată  pe  pârâta FE, solicitând  să se dispună pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate  intervenită vânzarea-cumpărarea între reclamanţi şi autorul M.P în calitate de cumpărători şi pârâtă, moştenitoarea autoarei LA în calitate de vânzătoare a unui terne de la fântână spre miază-noapte până la lotul cu vânzătoarea în lungime de 150 mp pe o lăţime de 3 m situat în Tg-Jiu, Cartier Drăgoieni, conform dovezii din 22.03.1992 şi pronunţarea unei sentinţe ce ţine loc de act de vânzare-cumpărare.

În motivare se arată că autorul reclamanţilor a cumpărat de la autoarea pârâtei terenul anterior menţionat, că deşi s-a încercat în repetate rânduri cu autoarea pârâtei a se merge la notarul public, aceasta a refuzat.

În drept invocă art. 111 C.p.c.

În dovedire depune dovada, taxa de timbru aferentă cererii, împuternicire avocaţială, în copie acte de stare civilă.

Pârâta depune întâmpinare prin care arată că nu are cunoştinţă de vânzare, că semnătura autoarei nu seamănă cu cea de pe dovadă, că familia S a mai promovat o acţiune pentru un teren ce se învecinează, în baza unui înscris sub semnătură privată din 1993, fiind diferite semnăturile.

Se ia un interogatoriu pârâtei şi reclamantului,  se depun înscrisuri,respectiv titlul de proprietate 1321091/1996, cu schiţele aferente , proces verbal de punere în posesie şi adeverinţă de proprietate, cererea 13070/2013, acte de stare civilă, dovadă din 1992, certificat de moştenitor 183/1998, certificat de sarcini, adeverinţă medicală, adresa 6456/1997, cererea 3106/1991, decizia nr.1430A/11994, decizia 1885/1985, raport de expertiză în dosarul 172/1995, decizia 1762/1996, decizia 3190/1997, sentinţa civilă 7859/1996, contract de întreţinere, raport de expertiză în dosarul 4827/1993, sentinţa civilă 811/1994, proba cu expertiză grafoscopică, copie acţiunea privind nulitate titlu cu filă din registrul agricol, proba cu expertiză de specialitate topografică efectuată de expert VN, se ascultă martorul BA, cerere privind efectuarea unei expertize grafoscopice la INEC, proces verbal de recepţie nr. 28/2013 de către OCPI, se ataşează dosarul 4827/1993, 6532/1996,  cu toate  dosarele ataşate acestora, chitanţă privind onorariu avocat, obiecţiuni la raport.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În 22 martie 1992 autoarea pârâtei LA a încheiat un înscris sub semnătură privată cu autorul reclamanţilor, respectiv, MP prin care s-a consfinţit vânzarea unui teren în lungime de 150 m şi lăţime de 3 m ce porneşte de la fântână spre miază noapte până la hotar cu vânzătoarea, teren situat între părţi pe care se află plantate trei rânduri de viţă de vie. Preţul negociat şi plătit a fost de 25.000 lei.

Ulterior, pe numele pârâtei în calitate de moştenitoare a vânzătoarei LA s-a emis titlu de proprietate 1321091/1996 pentru suprafaţa de teren de 1,1707 ha, anterior emiţându-se adeverinţa de proprietate 3106/1993. Instanţa reţine că  autoarea a decedat la data de 10.11.1995 înainte de eliberarea acestui titlu de proprietate. Conform expertizei efectuată în cauză, terenul din înscrisul sub semnătură privată este acelaşi din titlu de proprietate amintit anterior, respectiv, un teren situat în  cartier Drăgoieni, tarlaua 10, parcela 24-15 mp, tarla 10, parcela 25-76 mp, tarlaua 10, parcela 26-219 mp, tarlaua 10 , parcela 20/3-92 mp şi în extravilan  din tarlaua 132, parcela 89-48 mp, în suprafaţa totală de 450 mp cu vecinătăţi: N-MD, S-SV , E-MP şi V-SI. Faptul că expertul foloseşte expresia ,, putem aprecia că terenul din litigiul identificat mai sus se regăseşte în titlul de proprietate al pârâtei,, nu poate conduce la existenţa unui dubiu în identificarea acestuia prin suprapunerea terenului din înscrisul intitulat dovadă şi terenul din titlu emis în cauză, cu atât mai mult cu cât acest raport este admis de către OCPI Gorj prin procesul verbal de recepţie nr.28 din 04.11.2013. De altfel chiar pârâta prin întâmpinare arată că familia reclamanţilor SI şi I au promovat o acţiune similară pentru un alt teren ce se învecinează cu cel în litigiu în baza tot a unui înscris sub semnătură privată din 1993, conducând la concluzia că are reprezentarea exactă a terenurilor înstrăinate de autoare chiar dacă la momentul încheierii înscrisurilor sub semnătură privată  pârâta nu a participat. De altfel, pârâta formulează obiecţiuni faţă de raportul de expertiză depus în cauză în care revine asupra celor susţinute prin întâmpinare, respectiv, nu ştie de unde pe una di laturi este vecin SI, această atitudine oscilantă din partea pârâtei apreciind-o instanţa ca fiind doar motiv pentru tergiversarea soluţionării cauzei şi nicidecum pentru lămurirea unor aspecte pe care pârâta le cunoaşte, având reprezentarea terenurilor în cauză. Se mai reţine şi faptul că în cauză s-a efectuat o expertiză grafologică, concluzia fiind că semnătura de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat Dovadă din 22.03.1992 a aparţinut autoarei LA, raport faţă de care părţile nu au formulat obiecţiuni şi nici nu au solicitat în termen o altă expertiză, acesta fiind şi motivul pentru care s-a respins cererea pârâtei de a se efectua o nouă expertiză peste termenul prevăzut de art.212 cpc, respectiv, la primul termen după depunerea lucrării.

Se mai constată că pârâta a formulat o acţiune ce formează obiectul dosarului 8821/318/2013 al Judecătoriei Tg-Jiu prin care a solicitat anularea titlului de proprietate emis în cauză pe numele autoarei , acesta trebuind să fie eliberat pe numele tatălui său, respectiv, LM, însă, instanţa a apreciat că existenţa unei astfel de acţiuni nu conduce automat la suspendarea judecăţii până la soluţionarea acelui litigiu, părţile având posibilitatea ca în cazul în care soluţia din acel litigiu ar conduce la schimbarea soluţiei din această cauză, părţile pot apela în termenul şi condiţiile legale la calea extraordinară de atac privind revizuirea, nefiind posibilă tergiversarea soluţionării cauzei atât timp cât însăşi martorul BA dar şi părţile, la interogatoriu, recunosc faptul că acest teren din litigiu este folosit de către reclamanţi.

Faţă de cele arătate mai sus, ţinând cont de faptul că reclamanţii în calitate de promitenţi cumpărători şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţia încheiată în 22.03.1992 şi faptul că pârâta este moştenitoarea autoarei LA, promitentă vânzătoare, reclamanţii au dreptul de a cere în instanţă executarea în natură a obligaţiei prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare, în baza art.111 cpc, se va admite acţiunea şi se va constata intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren situat în  cartier Drăgoieni, tarlaua 10, parcela 24-15 mp, tarla 10, parcela 25-76 mp, tarlaua 10, parcela 26-219 mp, tarlaua 10 , parcela 20/3-92 mp şi în extravilan  din tarlaua 132, parcela 89-48 mp, în suprafaţa totală de 450 mp cu vecinătăţi: N-MD, S-SV , E-MP şi V-SI.

Întrucât în cauză a avut loc transferul dreptului de proprietate, în baza art.1073, 1077 cpc, prezenta hotărâre va ţine loc de act de vânzare-cumpărare.

În baza art.274 cpc potrivit căruia cel ce cade în pretenţii va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanţa va obliga pârâta la plata sumei de 2153,7 lei către reclamanţi reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanţelor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanţii MS, MI, SI, toţi cu domiciliul în … în contradictoriu cu  pârâta FE cu domiciliul în ….

Constată intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren situat în  cartier Drăgoieni, tarlaua 10, parcela 24-15 mp, tarla 10, parcela 25-76 mp, tarlaua 10, parcela 26-219 mp, tarlaua 10 , parcela 20/3-92 mp şi în extravilan  din tarlaua 132, parcela 89-48 mp, în suprafaţa totală de 450 mp cu vecinătăţi: N-MD, S-SV , E-MP şi V-SI.

 Prezenta hotărâre ţine loc de act de vânzare-cumpărare.

Obligă pârâta la plata sumei de 2153,7 lei către reclamanţi reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din  18 Noiembrie 2013.

Preşedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU