Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 4308 din 03.06.2013


R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEŢUL GORJ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 4308

Şedinţa publică din 03 Iunie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE : LILIANA-MARIA CRUCERU

GREFIER : MIHAELA SIRBU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul PIA şi intimaţii SC … IFN SA, BEJ …, în contradictoriul cu terţi popriţi BANCA TRANSILVANIA -SUCURSALA TG-JIU, RAIFFEISEN BANK-SUCURSALA TG-JIU şi SC … SRL, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au lipsit părţile, cauza  fiind lăsată  la  a  doua  strigare.

La  a  doua  strigare  au lipsit părţile, contestatorul fiind  reprezentat de  avocat CA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, se pun  în  discuţia  părţilor  excepţiile invocate  în ordinea lor, astfel se  acordă  cuvântul pe  excepţia  de  netimbrare , avocat  CD pentru petent  solicită  respingerea  excepţiei întrucât  la  dosar  există  chitanţa privind  taxa  de  timbru.

Instanţa  respinge  excepţia.

Se  pune în  discuţia  părţilor  excepţia  lipsei  calităţii procesuale  pasive  privind pe  BEJ …, avocat  CD pentru petent  solicită  respingerea  excepţiei întrucât este invocată de  către  creditoare şi  se  fac  referire  la  acte  de  executare.

Instanţa admite excepţia.

Se  pune în  discuţia părţilor  excepţia  perimării executării silite avocat  CD pentru petent  solicită  admiterea excepţiei întrucât  la  dosarul  de  executare din anul 2011 nu s-a  mai  efectuat nici un act  până în  decembrie  2012, trecând mai mult  de  6  luni, că într-adevăr la  fila  27  din dosarul de  executare  există o  somaţie  pe  care  nu  a  contestat-o însă în dosarul de  executare executorul nu a  mai  făcut  un  alt  act  pentru  a  întrerupere  termenul de perimare  a  executării  silite, fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. 5993/318/2013 contestatorul PIA a chemat în judecată pe  intimaţii SC … IFN SA, BEJ …, în contradictoriul cu terţi popriţi BANCA TRANSILVANIA -SUCURSALA TG-JIU, RAIFFEISEN BANK-SUCURSALA TG-JIU şi SC … SRL, solicitând să se  constate perimată  executarea , în  subsidiar  admiterea  contestaţiei , anularea  actelor  de  executare, suspendarea  executării, cu  cheltuieli de  judecată.

În motivare  arată  că prin somaţia din 01.06.2011 a fost  somat să  achite  suma  de  44374,56 lei reprezentând rate  restante  cu privire la  autoturismul …. , că  de  la  aceea  dată şi până în  29.03.2013  nu  s-a  mai  făcut  nici un  act  de  executare, că dacă  se  va  trece  peste  această  excepţie arată că nu  datorează suma  de bani întrucât  în iunie  2011  a  predat  autoturismul , că  acesta  a  fost valorificat fiind  acoperite şi datele  restante, că nu se putea  înfiinţa  poprirea pentru o  creanţă din care  nu  se  ştie  din  ce  este  compusă  şi în consecinţă nu  este o  datorie  certă.

În  drept,  invocă  art. 399  şi urm. c.p.civ.

În  dovedire  solicită proba  cu  acte  şi expertiză  contabilă, depunând taxa  de  timbru  aferentă  cererii , împuternicirea  avocaţială , proces  verbal predare  autoturism , comunicare  înfiinţare poprire , comunicare  somaţie , proces  verbal de cheltuieli , contract  de leasing  financiar.

Creditoarea intimată depune  întâmpinare prin care invocă excepţia  de  netimbrare,  excepţia  lipsei  calităţii procesuale  pasive  a  executorului  judecătoresc întrucât  nu  există identitate  între  persoana  pârâtului şi  cel  ce  pretinde  că  este obligat în  raportul juridic  dedus  judecăţii , cu privire la  excepţia  perimării să  fie  respinsă, iar pe  fond  respingerea  contestaţiei întrucât  nu şi-a  îndeplinit  obligaţiile  contractuale , nefiind  întemeiat nici  capătul de  cerere privind  suspendarea  executării silite .

Se înaintează în copie certificată, dosarul de  executare silită de la filele 45 la filele 98.

Prin încheierea  de  şedinţă  din 13.mai.2013, se  respinge  cererea  de  suspendare  a  executării silite având în vedere  neplata  cauţiunii.

Analizând  actele şi lucrările  dosarului, instanţa  reţine următoarele:

Petentul  încheie  cu  creditoarea intimată  contractul de  leasing  financiar nr. 15379 din 24.04.2008, ca urmare  a  neplăţii ratelor , creditoarea  formulează în  02.05.2011,  cerere  de  executare  silită prin care  solicită recuperarea  sumei de  39383,56 lei  de la  debitor şi reposesia  autoturismului dată în leasing .

Se întocmeşte dosar de executare 154/E/2011, la BEJ …, se încheie  proces verbal de cheltuieli în sumă de 4991 lei, se încuviinţează executarea silită prin încheierea nr. 1632/17.05.2011 şi se  înaintează  somaţia  de  executare  emisă  în  30.05.2011, somaţie primită  de petent  în  01.06.2011.

În data  de  12.07.2011 executorul judecătoresc  solicită  anumite  date  de la  poliţia  mun. Târgu-Jiu, în 20 iulie 2011 se încheie  procesul verbal de predare  a  autoturismului din care  rezultă că  autoturismul nu  se  afla la  domiciliul debitorului, motiv  pentru care  se  încheie  un  alt  proces  verbal de  predare  a  autoturismului. În  13.10.2011 se solicită  date  de la Direcţia  Impozite  şi  taxe  locale  Târgu-Jiu de la care primeşte  răspuns în  17.10.2011.

S-a mai  întocmit o  adresă  către  serviciul permise  şi înmatriculări în  data  de  21.05.2012, de la  care  primeşte  răspuns  în  28.05.2012.

În dosarul de  executare  creditoarea formulează  o  cerere  de  continuarea  executării silite în data  de  14.03.2013, motiv pentru care în  18.03.2013 se primeşte  răspuns  de la  ITM Gorj, în  20.03.2013 se primeşte răspuns de la Direcţia Publică de  Venituri şi  25.03.2012 se înfiinţează popririle  către  terţi popriţi, adresă comunicată  debitorului în data  de  01.04.2013.

 Referitor  la  excepţia  de  netimbrare  invocată  de  creditoare, instanţa  urmează să  respingă  această  excepţie  întrucât la  dosar  este  depusă  chitanţa  nr. 14346911 – 99 – 0077 din 09.04.2013 privind taxa  de  timbru  aferentă  cererii.

Cu  privire la excepţia lipsei  calităţii procesuale pasive  a  executorului judecătoresc , instanţa  urmează să  admită  această  excepţie  şi să  respingă  contestaţia la  executare  faţă de  această  persoană ca  fiind  formulată împotriva  unei persoane  lipsită de  calitate procesuală  pasivă întrucât nu există identitate între  persoana  pârâtului şi  raportul juridic dedus  judecăţii, executarea silită  fiind parte  din procesul civil ce  vizează  pe  debitor  şi  creditor.

Cu privire la  excepţia perimării executării silite, instanţa reţine următoarele:

Potrivit  art. 389 alin. 1  c. pr. Civ., dacă  creditorul lasă  să treacă  6 luni de  la  data  îndeplinirii oricărui act  de  executare, fără să  fi urmat  alte  acte  de urmărire, executarea  se  perimă de  drept şi orice parte interesată poate  cere  desfiinţarea  ei.

La  data  de 17.11.2011 executorul primeşte  adresă  de la  Direcţia  Publică de  Venituri  şi până la  data  de  21.05.2012 nu se  mai efectuează nici un  act  de  executare  silită. Mai mult  creditoarea formulează cerere de continuare a executării în data de  14.03.2013 după trecerea  termenului de  6 luni de la ultimul act  de  executare însă  această  cerere  nu  întrerupe  cursul perimării  executării silite întrucât  petentul a  aflat  de  continuarea  executării în  01.04.2013, formulând  prezenta  contestaţie în termenul legal şi în cuprinsul căreia  invocă  excepţia perimării  executării silite.

Instanţa constată că din 17.11.2011 până în  21.05.2012, a  trecut  termenul de  6  luni , perioadă în care  nu  s-a  mai  efectuat nici un  act  de  executare şi ţinând  cont  că petentul a luat  la  cunoştinţă  de  continuarea  executării în  data  de  01.04.2013, în  baza  art. 389  c. pr. Civ., instanţa  va  admite  excepţia perimării executării silite şi va  constata  perimată  executarea silită în dosarul nr.154E/2011 al BEJ …, situaţie  care conduce  de  drept  la  desfiinţarea  executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia de netimbrare a acţiunii formulată contestatorul PIA, domiciliat în …. împotriva intimaţilor SC … IFN SA, cu  domiciliul  procesual  ales  la …., BEJ …, cu  sediul în …. în contradictoriul cu terţi popriţi BANCA TRANSILVANIA - SUCURSALA  TÂRGU-JIU,  … RAIFFEISEN BANK-SUCURSALA TÂRGU-JIU, cu  sediul în … şi SC … SRL, cu  sediul în …, având ca obiect contestaţie la executare.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc.

Respinge contestaţia la executare faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală  pasivă.

Admite excepţia perimării executării silite.

Constată perimată executarea silită în dosarul nr.154E/2011 al BEJ ….

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 03 Iunie 2013, la  Judecătoria Târgu-Jiu. 

Preşedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU

Red. Jud. CLM/06 Iunie 2013

Tehn. AB/ex.8.